Căutare
Tanatologie Medico Legală – Studiul vieţii de apoi
Ce înseamnă tanatologie?
Termenul de tanatologie provine din limba greacă şi anume de la Thanatos= zeul morţii şi logos = ştiinţă. Prin tanatologie definim studiul morţii, dar nu putem specifica exact un enunţ sau o definiţie pentru moarte.
Decesul, moartea sau sucombarea se referă la acelaşi lucru, dar nu poate fi explicată cu exactitate într-o singură propoziţie. Procesul prin care un om trece din starea de viu la cea de mort este foarte complex şi este reprezentat de un cumul de factori.
,,Etapele decesului”
În secvenţialitatea decesului regăsim descrise deseori 3 perioade:
- Preagonia;
- Agonia;
- Etapele ce includ momentul morţii.
Preagonia
Preagonia se referă la o etapă premergătoare agoniei în care apar manifestări psihice ca reacţie la moartea iminentă. Putem da ca exemplu: logoreea sau agitaţia în cazul tramatismelor; calmul acompaniat de euforie; amorţeala în îngheţ.
Agonia
Agonia prin traducere din greacă înseamnă luptă. Este etapa prin care omul trece de la starea de viaţă la cea de moarte clinică. În acest proces fenomenele biologice sunt înlocuite de fenomene tanatologice, iar această succesiune de evenimente este ireversibilă. Agonia o putem clasifica pe baza clinicii, iar aici putem întâlni:
- Agonie delirantă în bolile ce implică meningele;
- Agonie lucidă în afecţiuni cardio-vasculare;
- Agonie alternantă în boli psihice.
Pe baza duratei, agonia este diferită în funcţie de mecanismul tanatogen; de exemplu, într-un traumatism cranio-cerebral sever agonia este fie de scurtă durată, fie absentă iar în bolile cronice aceasta se prelungeşte odată cu boala.
Etapele ce includ momentul morţii
- Oprirea unei funcţii vitale (definită şi că moarte somatică);
- Lipsa resuscitării (3-5 minute);
- Moartea cerebrală (lipsa perfuziei cerebrale timp de 3-5 minute);
- Oprirea ireversibilă a funcţiei cardio-circulatorii sau respiratorii;
- Moartea celulară a fiecărui organ.
Problema juridică a morţii
Moartea unui individ implică nu numai domeniul sanitar, dar şi pe cel juridic. Astfel, din punct de vedere juridic, avem 2 forme particulare de moarte:
- Moartea aparentă – în electrocutări, intoxicaţii, hipotermie;
- Moartea vegetativă – reprezintă situaţia în care centrii bazali de la nivelul trunchiului cerebral sunt intacţi (centrii bazali au funcţia de a controla cordul şi funcţia respiratorie), iar neocortexul este mort. În acest caz omul respiră singur dar nu este conştient de absolut nimic şi nu poate iniţia un proces complex cum ar fi vorbirea. Moartea vegetativă se transformă cronologic în moarte cerebrală: ,,as time flies, neurons die” (traducere: cu trecerea timpului, neuronii mor).
Semnele morţii
Ramura numită tanatologie studiază semnele morţii şi modificările postmortem induse de evoluţia biochimiei interne şi de către factorii externi. Pe baza cronologiei au fost enunţate 2 clasificări:
- Semnele negative de viaţă – acestea sunt oprirea circulaţiei şi respiraţiei, abolirea reflexelor, modificările oculare şi suspendarea activităţii cerebrale;
- Semnele morţii reale – ele se grupează în modificări cadaverice precoce şi tardive.
Modificările cadaverice precoce
- Lividitățile;
- Răcirea;
- Deshidratarea;
- Rigiditatea;
- Autoliza.
Lividităţi
Lividităţile sunt datorate gravitaţiei şi stopării circulaţiei și apar sub forma unor pete. Ca urmare a acestor factori sângele se va extravaza şi se va depune decliv. Aceste pete încep să apăra cam la 2 ore de la momentul morţii; în primele 12-18 ore ele se pot muta pe o altă zonă a corpului, desigur dacă decedatul este mişcat de o altă persoană. După acest interval lividitățile rămân în locul unde s-au depus decliv.
Ele sunt de mare importanţă criminaliştilor sau medicilor legişti deoarece trădează poziţia în care omul a decedat. De exemplu, dacă o persoană suferă o ruptură de anevrism cerebral şi poziţia în care acesta îşi pierde viaţa este pe spate, lividităţile se vor forma pe spate.
Culoarea lor normală este violacee, dar aceasta poate varia în funcţie de mecanismul ce a dus la moarte. În intoxicaţia cu CO ele sunt roşii carmin; roz în intoxicaţia cu cianuri şi poate varia de la maro la galben în funcţie de agentul patogen ce a dus la intoxicaţie.
Diagnosticul diferenţial se face cu echimoza (cunoscută sub denumirea de vânătaie), de regulă pentru a determina dacă în desfăşurarea cronologiei morţii a intervenit şi un mecanism violent. În scopul diferenţierii acestora se poate face o uşoară incizie: dacă incizăm o echimoză nu vom avea scurgere sanguinolentă, spre deosebire de lividitate.
Răcirea = algor mortis
Răcirea este datorată opririi ireversibile a circulaţiei şi respiraţiei. Prin încetarea acestor două procese vor înceta şi mecanismele generatoare de energie calorică.
Temperatura organismului uman la care acesta funcţionează la parametri optimi este de 36.5 grade Celsius. În momentul în care inima se opreşte din ciclul ei nobil, această temperatură începe să scadă, desigur influenţată de mai mulţi factori. Întrucât nu mai poate genera căldură, corpul uman începe să egalizeze temperatura sa cu mediul extern şi scade cu circa 0.044 grade Celsius/h în primele 12 ore şi cu 0.029 grade Celsius/h în următoarele 12-18 ore.
Factorii care intervin în acest proces:
- Temperatura mediului ambiant – dacă temperatura de afară este mai ridicată decât cea a persoanei decedate atunci el se va răci mai greu;
- Febra – un om ce moare în urma unui proces febril îşi va egala temperatura cu mediul extern mai lent deoarece startul răcirii nu este de la 36.5 ci de la 38 de grade până la 42;
- Tipul de haine.
Rigiditatea = rigor mortis
Rigiditatea debutează prin lipsa sintezei de ATP (adenozin trifosfat), un compus chimic esenţial în metabolismul aerob. Absenţa ATP va duce la acumularea de acid lactic şi la transformarea fibrelor musculare într-un gel ce va căpăta o textură plastică.
Rigiditatea debutează la toţi muşchii deodată, în circa 2-4 ore de la sfârşitul vieţii, dar din cauza diferenţei de mărime a muşchilor, autorii mai vechi au relatat că se observă întâi la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. Rigiditatea se simte întâi la nivelul muşchilor feței dar, din cauza gabaritului muşchilor membrelor inferioare, durează mai mult până se instalează total la acest nivel. După cum am spus, începe în primele 2-4 ore şi se generalizează în circa 6-12 ore.
Prezintă o perioadă de stare după instalare de circa 12-24 ore, urmată de rezoluţia rigidităţii după circa 36 de ore de la debutul morţii. Rezoluţia este consecinţa neutralizării acidului lactic sub acţiunea produşilor alcalini dezvoltaţi din liza fibrelor musculare.
Deshidratarea
Deshidratarea se produce în urma evaporării apei din organism. Procesul este mai evident la nivelul ţesuturilor cu conţinut hidric crescut, cum ar fi ochii sau mucoasele.
Autoliza
Autoliza este un proces de autodigestie enzimatică indus de activarea hidrolazelor. Ea creează condiţii optime pentru dezvoltarea putrefacţiei.
Modificările cadaverice tardive
- Distructive – Putrefacţia şi Distrugerea de către animale sau insecte;
- Conservatoare – Mumificarea, Îngheţarea, Pietrificarea, Îmbălsămarea.
Putrefacţia
Acest proces de degradare cadaverică impune şi suspiciuni judiciare deoarece în urma putrefacţiei se poate masca identitatea persoanei şi chiar şi cauza morţii.
Este un proces ce implică enzimele, dar şi bacteriile. Debutul său este la 48-72 de ore de la sfârşitul vieţii, dar poate varia în funcţie de tipul morţii sau de factorii externi. Pentru a da un exemplu concret: putem observa că în cazul unui om ce decedează la vârful unui munte putrefacţia are un debut tardiv şi totodată procesul este încetinit; pe de altă parte, în cazul unei persoane ce a murit în contextul unui proces infecţios sau într-un mediu propice putrefacţiei este cert că acest fenomen va lua naştere mai rapid şi fulminant.
Etapele putrefacţiei:
- Aerobă – Când se scindează hidrocarbonaţii (proces de fermentaţie glucidică) cu eliberare de gaze sub acţiunea bacteriilor aerobe (Stafilococ), având drept urmare distensia cadaverică;
- Anaerobă – În această etapă are loc liza proteinelor şi lipidelor. Din acest proces se vor produce compuşi de degradare reprezentaţi de cadaverină şi putresceină. Aceste 2 substanţe conferă mirosul specific morţii şi urmărilor sale. Un aspect important al acestor 2 compuşi ar fi că, odată ce sunt inspiraţi, ei ajung până în alveolele pulmonare şi se cantonează în acest loc, neproducând un proces inflamator sau infecţios; însă persoana ce a inhalat are senzaţia de miros fetid continuu.
Macroscopic observăm un abdomen de culoare verde în circa 36 de ore. Această coloraţie este datorată compuşilor sulfuraţi (H2S şi SHb). Circulaţia postumă se observă la 2-3 zile (dâre cafenii-verzui ce imită circulaţia); explicaţie: sângele lizat în vase şi hemoglobina intră în reacţie cu H2S degajat de reacţiile bacteriene.
Aspectul umflat cu fluide exteriorizate şi capul de culoare negricioasă ne arată că acel cadavru stă de circa 5-7 zile ( în climă temperată). Toate aceste schimbări se pot produce chiar şi în 24 de ore în clima caldă.
Regula Casper: 1 săptămâna în aer=2 săptămâni în apă= 8 săptămâni în sol.
Mumificarea
Este o metodă naturală de conservare care se produce sub acţiunea anumitor factori externi. Pentru ca o persoană decedată să se mumifice trebuie să stea timp îndelungat în curenţi de aer, umiditate scăzută şi căldură. Desigur, procesul de mumificare trebuie să înceapă înaintea putrefacţiei, dar este destul de uşor dacă factorii favorizanţi sunt prezenţi.
Exemple din tanatologie
Pentru a face un scurt rezumat din ce am prezentat şi pentru a simplifica noţiunile, vă voi prezenta câteva exemple din tanatologie. Ele pot ajuta la o determinare mai rapidă a timpului scurs de la deces (tanatocronologie):
- Corp cald, fără lividităţi: nu este decedat sau este de circa jumătate de oră sau o oră;
- Corp cald cu lividităţi: mort de 2 ore;
- Corp cald cu lividităţi şi rigiditate: mort de circa 2-8 ore;
- Corp rece şi rigid cu lividităţi ce dispar la digitopresiune: decedat de circa 12-36 ore;
- Corp rece, rigid şi cu lividităţi fixe: decedat >36 ore.
Acest articol are scopul de a informa oamenii dornici să înveţe despre anumite aspecte sau noţiuni de medicină legală şi anume, tanatologie. Această specializare este cu totul diferită de celelalte ramuri ale medicinei, deoarece se ocupă de perioada de după viaţă. Cu toate acestea, noţiunile din tanatologie sunt la fel de importante ca orice alte informaţii din medicină, fiindcă ne punem la fel de multe semne de întrebare asupra unui om mort ca şi asupra unuia viu.
Medici care tratează această afecțiune
Articole sugerate
Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.
© Copyright 2022 NewsMed - Toate drepturile rezervate.