Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Un alt cestod intestinal este Taenia saginata. Prezintă două forme de viaţă: cestodul (viermele adult) şi oul.
Cestodul are o lungime de până la 10 metri şi un corp (strobilă) cu 1000-2000 segmente (proglote). Scolexul are circa 2mm şi nu are rostru cu cârlige, ci doar patru ventuze. Are formă piriformă. Proglotele bătrâne au 15-30 ramificaţii laterale, prin ele făcându-se diferenţa de T. solium, ouăle celor două fiind identice.
Oul are 30-40 μm lungime şi o culoare galben-brună. Este identic cu oul de Taenia solium. Fiecare proglot conţine circa 100000 de ouă. Zilnic se elimină între 5 şi 10 proglote, unele chiar şi între scaune
Gazda definitivă este omul, iar gazda intermediară este vaca. Ouăle înghiţite de bovine ajung în intestinul subţire. Urmează ca embrionul hexacant sa părăsească oul şi să migreze în circulaţia sangvină. Prin sânge, va fi vehiculat în ţesutul muscular. Ajuns aici, larva (cisticercul) se va închista. Consumul cărnii de vită infectată, insuficient preparată termic, va determina elibarea cisticercului din vezicula în care se află. Se va ataşa de peretele intestinal şi devine adult.
Boala se numeşte tenioză şi are simptome similare cu tenioza determinată de Taenia solium. Are loc eliminarea proglotelor chiar şi între scaune, spontan, nu doar odată cu fecalele. Apar tulburările nervoase, durerile abdominale, greţurile şi inapetenţa.
Nu este suficientă depistarea ouălor în scaun pentru că sunt identice cu cele ale Taenia solium. Mai eficientă este examinarea proglotelor, care se deosebesc de cele ale T. solium prin numărul ramificaţiilor (15-30).
Albendazolul este eficient chiar şi în cazul Taenia saginata. Pe sondă duodenală se foloseşte şi Niclosamida sau Mepacrina.
Boala apare cel mai frecvent în ţările nedezvoltate, unde vitele sunt crescute în condiţii neigienice.
Controlul şi tratamentul veterinar asigură limitarea infecţiei cu T. saginata. Este indicată evitarea consumului de carne de vită din surse nesigure, precum şi igiena alimentară şi personală.
Foto: https://www.slideshare.net/haniezacollado/taenia-saginata-50652867
© Copyright 2022 NewsMed - Toate drepturile rezervate.