Strabismul

Strabismul reprezintă o afecțiune ce constă în incapacitatea ochilor de a focaliza, în același timp, o anumită imagine . Prin urmare, în cadrul acestei afecțiuni, mișcările oculare nu mai sunt concomitente și nici egale. Paralelismul existent, în mod normal, între cei doi ochi, dispare, astfel încât se observă devierea celui afectat , acesta fiind orientat spre nas sau spre tâmplă.  Este vorba despre un defect al coordonării mișcărilor oculare, scontat cu o deviere a axului ocular. Astfel, musculatura ochiului strabic nu funcționează adecvat, fapt ce determină o centrare greșită a celor doi ochi, acest lucru afectând și suprapunerea la nivel cerebral a imaginilor primite de la fiecare glob ocular.

Așadar, pentru a oferi o explicație, o definiție corectă și completă a strabismului, trebuie să avem în vedere cele două componente ale acestuia:

-componenta motorie:  poziția anormală ocupată de ochiul strabic, raportat la ochiul sănătos (ochi fixator)

componenta senzorială, secundară deviației axelor oculare. Centrarea greșită a globilor oculari, determină stimularea unor puncte retiniene necorespondente, astfel explicându-se apariția mecanismelor compensatorii, ce variază în funcție de vârsta la care apare  afecțiunea, gradul deviației, unghiul astfel format, având importanță și caracterul permanent sau intermitent.

Cauzele strabismului

Cauzele strabismului sunt multiple, existând posibilitatea ca el să apară atât la o vârstă fragedă, cu frecvență crescută în anumite familii, cât și la o vârstă adultă.

Suprasolicitarea aparatului vizual, din cauza unei alte afecțiuni, poate determina apariția strabismului, acesta reprezentând unul dintre mecanismele de compensare amintite mai sus. De aceea, un viciu de refracție, precum cel existent în cazurile hipermetropiei și al miopiei, este considerat a fi unul dintre factorii cauzali ai strabismului. Astfel, în cazul unei hipermetropii, se poate produce un strabism convergent, iar într-al unei miopii, un strabism divergent. Totodată, și astigmatismul, în funcție de tipul acestuia, poate reprezenta cauza unui viitor strabism.

Strabismul paralitic congenital poate fi cauzat de paralizia unui mușchi. Acest lucru este confirmat  prin menținerea ochiului strabic în mijloc, în momentul tendinței de a privi spre lateral, în timp ce ochiul fixator (cel sănătos), este orientat spre tâmplă. În acest caz, intervenția chirurgicală nu este o soluție, fiind vorba despre o afecțiune definitivă. Este necesar consultul periodic, purtarea unei perechi de ochelari  și, eventual, exerciții ale musculaturii oculare. Un indiciu al strabismului paralitic congenital, alături de semnele menționate anterior, poate fi considerată și poziția capului copilului, acesta fiind ușor înclinat.

Observarea strabismului obligă la efectuarea unui consult oftalmologic, deoarece există numeroase situații în care adevărata cauză a strabismului  poate pune în pericol, atât viața persoanei afectate, cât și calitatea sa. În acest sens, strabismul poate fi provocat de o tumoră craniană sau oculară, un accident vascular cerebral, precum și diverse afecțiuni nervoase sau musculare, toate acestea putând produce pierderea vederii.

 Clasificarea strabismului

Clasificarea este dificil de realizat, deoarece există o multitudine de forme clinice ale strabismului.

Criteriul patogenetic stabilește:

-Strabismul funcțional, numit  și “strabism concomitent”

-Strabismul de cauză anatomică (musculară sau orbitară)

-Strabismul paralitic

În acest caz, merită menționate și dezechilibrele  asociate strabismului, precum factorii verticali, torticolisul, nistagmusul și deviația verticală disociată.

Sensul deviației axelor determină existența altei clasificări:

Esotropiile-strabismul convergent

-Exotropiile-strabismul divergent

Strabismele funcționale

Acestea sunt cele mai frecvente forme de strabism, reprezentând 90% din variantele acestei afecțiuni. Se mai numesc strabisme inervaționale sau supranucleare. Au mai fost numite și strabisme concomitente , deoarece unghiul de deviație nu rămâne nemodificat permanent, variabilitatea lui depinzând de modul de fixație, de distanța de fixație etc. Termenul este folosit și pentru a sublinia diferența față de strabismul paralitic, ale cărui incomitențe sunt bine sistematizate și caracteristice.

Strabismele convergente (Esotropiile)

Se clasifică în:

-Strabisme congenitale-precoce: intervin în primele 6 luni de viață. Există numeroase ipoteze, însă toate au un punct de vedere comun, acela că etiologia acestei afecțiuni se datorează unei tulburări de maturație, de dezvoltare a sistemului locomotor. Forma congenitală are următoarele caracteristici: un unghi de deviație orizontal important , cu o preferință de fixație în adducție. Astfel, dacă acoperim un ochi, celălalt va fi fixat în convergență, iar pentru ca imaginea să se formeze pe fovee, este necesar să țină capul întors (torticolis). Potrivit lui Roth, ar exista patru stadii ale strabismului congenital, și anume :

1) Strabismul dublu încrucișat-ambii ochi sunt în adducție, dreptul privind spre stânga, iar stângul spre dreapta;

2)Strabismul încrucișat asimetric cu torticolis- unul din ochi este mai puțin convergent;

3)Strabism cu fixație semiîncrucișată-abducția începe să se deblocheze la unul dintre ochi, el reușind să fixeze corect în poziție primară;

4)Regresia pseudoparaliziei drepților externi cu deblocarea abducției;

-Strabismele esențiale din mica copilărie- apar  până la vârsta de trei ani, neexistând o etiologie bine precizată. Deviația strabică poate fi realizată printr-o perturbare a reglării nervoase, printr-o dezvoltare insuficientă a reflexului de fuziune sau prin dereglarea sinergismului acomodație-convergență. Există și posibilitatea ca strabismul să fie cauzat de intricarea factorilor de mai sus.

-Strabismele tardive normosenzoriale –  în a căror etiologie intervin factorii specifici formei esențiale. Unele argumente susțin că ar fi vorba despre o anomalie a poziției de repaus, ce stă la baza generării acestui tip de strabism. Deviația caracteristică apare, uneori, după vârsta de 3-4 ani, putând fi declanșată de un episod febril sau de o boală a copilăriei.

-Strabismele acomodative existente în două variante:

Strabismul acomodativ pur sau tipic – provocat de o dereglare majoră a sinergismului acomodație-convergență, unicul factor etiologic fiind o hipermetropie.

Strabismul acomodativ atipic, în cadrul căruia, corecția optică corectează deviația strabică la distanță, însă rămâne un unghi rezidual pentru fixația de aproape.

Strabismul acomodativ parțial,  unde corecția optică nu produce decât diminuarea deviației strabice.

Strabismele anatomice de cauză orbitară

Ele sunt provocate de modificări ale formei, dimensiunilor și orientării orbitelor, ceea ce determină, desigur, modificarea inserțiilor și direcției mușchilor oculomotori, rezultând o schimbare a activității lor, în sensul unei hiper- sau a unei hipoacțiuni. Există forme majore, precum Dizostoza craniofacială, Plagiocefalia și Hipertelorismul, dar și forme minore .

 Strabismele anatomice de cauză musculară

Supranumite și sindroamele de retracție, sunt  cauzate de modificări de lungime și de elasticitate a mușchilor oculomotori. În urma acestor modificări, mușchiul dobândește un efect de bridă rigidă, care împiedică anumite modificări. Brida situată posterior de ecuatorul globului (brida indirectă) se opune mișcării fiziologice provocată de acest mușchi, simulând paralizia sa. Brida situată anterior împiedică mișcarea opusă acțiunii normale a mușchiului.

Strabismele divergente  (Exotropiile)

-Strabismele divergente congenitale debutează înaintea vârstei de 6 luni și sunt mult mai rare decât esotropiile congenitale (strabism convergent congenital). Din punct de vedere patogenetic este vorba despre o lipsă de maturitate a sistemului oculomotor, dovada fiind exodeviația ochilor în perioada perinatală.

-Strabismele divergente intermitente (funcționale sau esențiale) sunt cele mai frecvente exotropii ale copilului, debutând după vârsta de un an. Faza de intermitență poate trece neobservată, motiv pentru care debutul este considerat, în mod eronat, tardiv. Deviația se manifestă frecvent când pacientul fixează la distanță, dar se poate manifesta și privind îndeaproape. La producerea divergenței, unghiul de deviație poate fi mare și există întotdeauna un ochi dominant  fixator.

-Strabismele divergente de cauză acomodativă constituie sindromul premiopic și apare la copiii a căror refracție se modifică în cursul anilor pentru a deveni miopi. Deviația strabică survine ca urmare a unei dereglări a sinergismului acomodație-convergență, care precede tulburarea de refracție.

-Strabismele divergente constante pot fi congenitale sau survin în cazul unui strabism intermitent netratat sau ca urmare a pierderii binocularității la adult. În cazul strabismului inițial intermitent se produce o neutralizare alternantă a vederii binoculare, iar în strabismul cu debut acut apare diplopia heteronimă.

Tratamentul strabismului

Examenul ochiului se realizează cu mare atenție pentru a exclude posibilitatea existenței unei afecțiuni organice, precum o tumoră, cataractă, cicatrici optice, atrofie congenitală etc. Odată excluse astfel de afecțiuni, urmează autorefractometria, adică măsurarea dioptriilor, realizată obligatoriu cu picături. În această etapă, utilizarea atropinei, despre care știm că reprezintă un acetilcolinomimetic direct nu este recomandată, însă dacă este necesară pentru a scade presiunea intraoculară,ea trebuie administrată sub supraveghere atentă, deoarece există riscul unei intoxicații atropinice cu grave manifestări, majoritatea fiind de natură neurologică. Pe baza rezultatelor obținute în urma autorefractometriei, se recurge la o pereche de ochelari, a căror utilizare permanentă este obligatorie.

Recuperarea vederii ochiului ambliop (leneș), prin intermediul exercițiilor, este posibilă doar până la vârsta de 6 ani, existând șansa corecției defectului survenit.

Intervenția chirurgicală, se realizează doar în anumite condiții (unghiul de deviație să aibă o măsură de cel puțin 20 de grade), iar după realizarea ei, purtarea ochelarilor și realizarea exercițiilor vor continua foarte mult timp. Metoda, însă, nu rectifică agentul cauzal al strabismului, având doar rol estetic. Compensarea cauzei poate fi realizată doar prin purtarea ochelarilor indicați și efectuarea exercițiilor.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!