Staphylococcus aureus și infecțiile produse de acesta

Generalități. Genul Staphylococcus

Denumirea genul Staphylococcus provine din limba greacă: staphyle=strugure și face referire la dispunerea cocilor în grămezi, aspect care copiază modelul ciorchinelui de strugure. Acest aspect adoptat de genul Staphylococcus este favorizat de înmulțirea lui pe mediile de cultură solide și se întâlnește rar la germenii găsiți în produsele patologice.

Stafilococii sunt coci gram pozitivi aerobi, cuprind un număr de 38 de specii, dintre care doar 18 au putut fi izolați la om. Dintre aceste specii izolate, cele mai cunoscute sunt: S. epidermidis, S. lugdunensus, S. schleiferi, S. haemolyticus, S. aureus. Staphylococcus aureus, numit și stafilococul auriu, este cea mai conoscută specie a genului, fiind și cel mai virulent. Cu excepția S. aureus, care produce coaculază, celelalte specii sunt încadrate în categoria stafilococilor coagulazo-negativi deoarece aceștia nu produc coagulază.

Habitatul stafilococului auriu

Acestă specie se găsește în general pe mucoase și piele. În ceea ce privește personalul medical, este prezent în vestibulul nazal în proporție de 90%, iar la persoanele sănătoase în procent de 20-40%.

Morfologie și caractere culturale

După cum am precizat mai sus, stafilococul auriu este un coc gram pozitiv aerob, facultativ anaerob. În plus, cocii din acestă specie sunt imobili, catalazo-pozitivi, nesporulați, mezofili (se dezvoltă la temperaturi între 10 și 42℃, dar temperatura optimă este de 37℃) și necapsulați. Au un diametru cuprins între 0,5 și 1,5 µm, cresc pe medii obișnuite și formează colonii rotunde, convexe, care prezintă pigment galben auriu.

Geloza-sânge este unul dintre cele mai uzuale medii. El este compus din geloză simplă și sânge. Staphylocuccus aureus produce pe acest mediu o hemoliză (distrugerea globulelor roșii) completă.

Infecții stafilococice

Stafilococul auriu dă naștere celor trei tipuri de infecții: infecții localizate, care evoluează invaziv, infecții generalizate septicemice și sindroame toxice (apar brusc după o infecție și pot afecta unele organe într-un timp scurt).

Printre infecțiile invazive și cele generalizate, se numără și:

–          Foliculitele;

–          Furunculele;

–          Carbunculul;

–          Hidrosadenita;

–          Mastita;

–          Impetigoul;

–          Infecțiile plăgilor;

–          Bacteremia (prezența bacteriilor în sistemul sangvin) și endocardita (inflamarea endocardului);

–          Osteomielita (inflamația oaselor și a măduvei lor) și artrita septică (inflamarea unei articulații; este declanșată de către un agent patogen, microb);

–          Infecțiile nosocomiale produse de S. aureus rezistent la meticilină (MRSA).

Foliculitele

  • sunt infecții localizate la nivelul rădăcinilor foliculilor piloși. În acestă infecție este afectată baza foliculului pilos și apar colecții de puroi la nivelul epidermului. Foliculita localizată pe suprafața pleoapelor se numește orjelet.

Furunculele

  • apar în urma infecțiilor extinse la nivelul glandelor sebacee (glande anexe ale pielii, împreunp cu părul). Acestă infecție este descrisă de apariția unei colecții mari de puroi, care este însoțită de șesuturi necrozate. Leziunea este foarte dureroasă și se caracterizează prin dimensiuni mari.

Carbunculul

  • este, de fapt, o multitudine de furuncule. Acestă infecție apare în urma acțiunii stafilococului auriu asupra mai multor glande pilosebacee (folicul pilos + glandă sebacee) și asupra țesuturilor subcutanate profunde.

Hidrosadenita

  • se localizează la nivel axilar, perineal sau în zonele genitale. Infecția se caracterizează prin afectarea glandelor sudoripare apocrine (produc transpiratie și reprezentintă 25% din totalul glandelor sudoripare). De obicei, infecția drenează spontan prin formarea de sinusuri.

Mastita

  • este o infecție a glandei mamare. Apare la aproximativ 1-3% din femeile care alăptează. Din punct de vedere clinic, infecția se manifestă prin formarea unui nodul eritematos și prin formarea unui abces canalicular. În acest caz, este recomandat ca Staphylococcus aureus să se recolteze atât de la mamă, cât și de la nou-născut.

Impetigoul

  • este localizat la nivelul feței și al membrelor. Este o infecție superficială și apare, de cele mai multe ori, la copilul mic. Infecția se manifestă prin apariția unei macule mici, care ulterior se transformă în veziculă și apoi în pustulă. În procent de 20%, infecția este cauzată de asocierea stafilococului auriu cu streptococul de grup A.

Infecțiile plăgilor

  • apar, de obicei, în urma intervențiilor chirurgicale, posttraumatic sau în cazul infectării unei plăgi microorganismele de pe tegument (piele). Observăm acestă infecție datorită edemului și eritemului local, din cauza durerii și a acumulării de puroi. La persoanele imunocompetente (au o imunitate puternică), stafilococii reușesc să producă infecția, doar dacă în plagă se află un corp străin, precum: așchii, fire de praf.

Bacteremie și endocardita

  • apar datorită contactului cu Staphylococcus aureus. În peste 50% din cazuri, stafilococul auriu este întâlnit în mediul spitalicesc. Acesta produce bacteremia, care se asociază de multe ori cu diseminare septică secundară la nivelul endocardului. Astfel, apar endocarditele acute și infecțiile severe, care se descriu printr-un procent de mortalitate de 50%.

Osteomielita și artrita septică

  • pot apărea prin diseminare septică secundară în urma unor infecții stafilococice cu alte localizări sau posttraumatic. În cazul copiilor, patologiile s-au localizat, în mare parte, la nivelul zonelor metafizare ale oaselor lungi și a zonelor de creștere osoasă, care sunt intens vascularizate. Acestea se manifestă prin febră, dureri osoase, hemocultură la peste 50% dintre persoanele afectate. În ceea ce privește adulții, localizarea este mai des întâlnită la nivel vertebral. Se manifestă prin febră și dureri vertebrale. Semnele radiologice de osteomielită apar la doar 2-3 săptămâni de la debutul clinic al infecției.

Infecțiile nosocomiale produse de S. aureus

  • rezistent la meticilină (MRSA) sunt din ce în ce mai des întâlnite. Stafilococul auriu este contactat de cele mai multe ori prin intermediul purtătorilor sănătoși de germeni. Aceste infecții pot fi generalizate sau se pot localiza în diferite zone: tegument, localizare renală, osoasă, articulară, ș.a. În ultimul timp, aceste infecții sunt din ce în ce mai numeroase, iar tulpinile din ce în ce mai rezistente.

În ceea ce privește sindroamele toxice, vom discuta despre toxiinfecția alimentară, enterocolita, dermatita exfoliativă.

Toxiinfecția alimentară

  • rezultă în urma consumului de produse contaminate cu enterotoxine stafilococice. Alimentele care dau cel mai des această toxiinfecție sunt: șunca, salate de cartofi, carnea de porc pusă la saramură. Toxiinfecţia alimentară apare în urma contaminării alimentelor de către purtătorii sănătoşi. Este important de ştiut că prin fierberea acestor produse, se distruge bacteria, dar nu se inactivează toxina. Nu putem recunoaşte un produs infectat deoarece nu are aspect sau gust alterat. Din punct de vedere clinic, toxiinfecţia se manifestă prin greţuri, vărsături, cefalee (durere de cap), diaree apoasă, dureri abdominale.

Enterocolitele

  • sunt date de unele tulpine de stafilococi aurii. Clinic, acestea se caracterizează prin deshidratare, diaree apoasă, febră. Aceste enterocolite au fost observate la pacienţii a căror floră normală a fost distrusă prin consumul antibioticelor cu spectru larg, administrate pe cale orală. Acest lucru a favorizat înmulţirea stafilococului auriu.

Dermatita exfoliativă (sindromul pielii opărite)

  • se manifestă prin eritem perioral (roșeață în jurul gurii), care în maxim două zile poate să se extindă pe întreaga suprafață a corpului. Ulterior formează vezicule, care sunt urmate de descuamarea epiteliului. Refacerea epiteliului are loc în 7-10 zile, când apar anticorpii protectori. Impetigoul bulos se descrie prin vezicule localizate și cu conținut microbian. Eritemul nu trece de marginile veziculei.

Imunitatea în infecțiile stafilococice

Organismul se apără de aceste infecții prin procesul de fagocitoză mediată de complement și de anticorpi. Având în vedere faptul că stafilococii prezintă diversitate antigenică și mecanisme de evitare a rezistenței antiinfecțioase, imunitatea postinfecțioasă se instalează cu dificultate.

Epidemiologie și profilaxie

Stafilococii se găsesc peste tot în natură, deci au un caracter ubicuitar. Staphylococcus aureus se găsește pe zonele tegumentare sau pe suprafețele umede. De asemenea, aceștia au mai fost observați în tractul gastrointestinal, urogenital și în orofaringe.

În cazul unui nou-născut, contaminarea cu S. aureus începe la nivelul bontului ombilicat, a pielii și a ariei perineale. Ulterior, agentul patogen s-a putut identifica și la nivelul nazofaringelui. Dintre persoanele sănătoase, 30% sunt purtători nazofaringieni persistenți, cei mai vulnerabili fiind pacienții îndelung spitalizați, personalul medical, persoanele cu infecții de tip eczematiform (cu erupție cutanată), cei cu accese venoase repetate.

Având în vedere faptul că trasmiterea infecției se face prin intermediul tegumentului și al nazofaringelui, această cale este propice apariției infecțiilor nosocomiale.

În general, stafilococii sunt sensibili la temperaturi crescute, la soluții antiseptice și la dezinfectante. Ei pot trăi pe suprafețe umede perioade lungi de timp. La persoanele sensibile, contactul cu agentul patogen se poate realiza direct sau indirect. Din această cauză sunt recomandate reguli clare de igienă la cadrele medicale. Astfel, pacienții sunt feriți, pe cât posibil, de germenii contactați prin transfer de la personalul medical.

Diagnosticul de laborator

Diagnosticul constă în evidențierea macroscopică directă și izolarea stafilococilor din puroi sau alte produse patologice.

Examenul microscopic

Acesta este valoros în ceea ce privește stabilirea unui diagnostic precoce al genului Staphylococcus și elaborarea unui tratament util. Pe frotiurile colorate Gram, se poate observa prezența cocilor Gram pozitivi; aceștia sunt dispuși în grămezi. Pe lângă cocii Gram pozitivi, mai putem observa polimorfonucleareneutrofile. Dacă dorim să aflăm specia, trebuie să produsele patologice pe medii de cultură.

Izolarea și identificarea

Pentru însămânțarea stafilococilor, cel mai comun mediu de cultură este geloza-sânge. Ca mediu selective, este folosit unul hiperclorurat numit mediul Chapman. Laboratoarele, care prelucrează un număr mare de recoltări patologice, utilizează medii diferențiale de tipul agarului și/sau bulionului pentru orientarea într-o singură etapă a diagnosticului de specie.

Produsele recoltate se incubează 24 de ore la 37℃, pe geloză-sânge. După aceste 24 de ore, coloniile de Staphylococcus aureus sunt netede, hemolitice, rotunde, uneori chiar pigmentate cu un pigment auriu. De cele mai multe ori, identificarea bazată doar pe carecterele culturale nu este suficientă.

Testul coagulazei

Testul coagulazei este principalul marker, care ajută la identificarea tulpinilor de Staphylococcus aureus. Coagulaza legată, numită și clumping factorul, produce coagularea plasmei umane sau de iepure. Acestă coagulază poate fi identificată cu ajutorul unei tehnici de aglutinare pe lamă. Având în vedere faptul că un prcocent de 5% de S. aureus pot să nu producă coagulază legată, trebuie să fie testată și producerea de coagulază liberă. Tulpinile, care nu produc coagulază liberă sau legată sunt însemnate ca fiind coagulazo-negative. Din categoria coagulazo-negative, putem aminti pe cele mai importante specii: S. epidermidis, S. saprophyticus,

Sensibilitatea la chimioterapice antiinfecțioase. Tratament

În mod normal, stafilococul este sensibil la majoritatea familiilor de antibiotice: betalactamine, macrolide, carbapeneme, glicopeptine (vancomicină), rifampicină etc. Dar este natural rezistent la polimixine și la quinolonele de generația întâi.

Stafilococii au început să dobândească rezistență după ce s-a introdus penicilina în terapie. După terapia cu penicilină, a apărut meticilina. Aceasta este o penicilină care opune rezistență la β–lactamaze. Tratamentul cu meticilină a fost folosit o perioadă scurtă de timp deoarece au început să apară tulpini rezistente la acesta, precum: S. aureus (MRSA) și S. epidermidis (MRSE).

Epidemiologia MRSA s-a schimbat în ultimii zece ani, acesta se găsește aproape exclusiv nosocomial. Cele mai întâlnite infecții date de MRSA-ul comunitar sunt infecțiile cutanate și cele ale țesutului subcutanat.

În aceste condiții, cel mai eficient medicament împotriva MRSA-ului și MRSE-ului este vancomicina. Este recomandată asocierea ei cu rifampicină sau gentamicină deoarece vancomicina poate produce reacții adverse.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!