Splina – noțiuni de anatomie și fiziologie

Splina este un organ limfoid secundar, care face parte din sistemul reticuloendotelial. Splina se află în partea stângă a abdomenului (sub stomac), în etajul superior mezocolic al cavităţii abdominale corespunzător hipocondrului stâng, în loja splenică. Loja splenică este delimitată de: colonul transvers, diaframa și partea stângă a lojei gastrice.

Splina are un rol important în sistemele limfatic și imunitar. Splina se ocupă cu depozitarea unui cantități (200-300 grame) de sânge pe care o trimite în circulație în cazul unei situații patologice; distruge celulele sanguine senescente sau alterate; transformă hemoglobina în bilirubină; intervine în metabolismul fierului. De asemenea, splina are rol în producerea anticorpilor, iar în cazul fetușilor are rol în hematopoieză până când funcția este preluată de măduva hematogenă.

Splina ia naştere din luna a 2-a a vieţii intrauterine, dintr-un mugure splenic, situat in mezogastrul posterior. Explorarea splinei se face prin palpare, sub arcul costal stâng și prin percuție.

Mijloacele de fixare

Splina se mișcă odată cu dinamica respiratorie, ea prezentând o mulțime de mijloace de fixare:

–        Ligamentul spleno-renal;

–        Ligamentul gastro-splenic;

–        Ligamentul frenico-splenic fixează splina de diafragm;

–        Ligamentul pancreatico-splenic;

–        Ligamentul spleno-colic fixează splina de colon;

–        Ligamentul frenico-colic cu care splina este in contact lateral;

–        Sistemul osteovisceral format din coasta a-XI-a, rinichiul stâng, capsula suprarenală stângă şi pancreas;

–        Presa abdominală.

Caracteristici

Splina este unică, însă este posibilă prezență a unor mici spline accesorii, care apar pe parcursul morfogenezei din mugurii splenici aberanţi si care pot ajunge până la mărimea unui ou de găină. Aceste spline accesorii sunt situate pe traiectul vaselor splenice sau în vecinătatea hilului splenic. Splinele accesorii se deosebesc de nodurile limfatice prin prezența pediculului vascular.

Splina este ovoidă, asemenea unui bob de cafea și prezintă o față convexă şi una relativ plană.

Splina are diametru longitudinal de 10-12 cm, transversal de 6-8 cm, iar grosimea este de 3-4 cm. Splina ajunge până la o greutate de 150-200 grame. Volumul splinei diferă în funcţie de vârstă, sex, anumite stări fiziologice (digestia, sarcină, ciclul menstrual) sau patologice (leucemie, anemie pernicioasă, paludism cronic). Creșterea exagerată a splinei în volum se numește splenomegalie.

Splina este de culoare roșie, este moale, friabilă, rupându-se ușor în cazul unor traumatisme.

Splina prezintă: 2 fețe, 2 margini și 2 extremități

Vârful splinei este orientat posterior, superior, medial, ajungând la 2 cm de vârful procesului transvers a vertebrei toracale 10. Baza splinei este orientată anterior, inferior şi lateral, venind în contact cu colonul.

1.      Faţa diafragmatică este dispusă posterior şi lateral și se află în contact cu diafragma, respectiv peretele toracic, baza plămânului stâng, pleura diafragmatică stângă și cu recesul costo-diafragmatic stâng. Aceasta este convexă, netedă.

2.      Faţa viscerală este orientată către cavitatea abdominală şi prezintă la rândul său mai multe 3 feţe. Faţa gastrică este orintată spre medial anterior şi superior și se află în raport cu stomacul. Faţa renală este orientată medial, posterior şi inferior și vine în contact cu glanda suprarenală stângă şi rinichiul stâng. Faţa colică se găsește spre extremitatea anterioară a splinei şi se află în raport cu flexura colică stângă şi cu ligamentul frenico-colic. Inconstant este prezentă și faţa pancreatică, care este situată între faţa colică şi hilul splinei.

3.      Extremitatea anterioară este mai mare decât cea posterioară şi se află în contact cu flexura colică stângă şi cu ligamentul frenico-colic.

4.      Extremitatea posterioară este orientată spre coloana vertebrală.

5.      Marginea inferioară separă faţa diafragmatică a splinei şi este situată între diafragm şi portiunea superioară a marginii laterale a rinichiului stâng.

6.      Marginea superioară separă faţa gastrică de faţa diafragmatică a splinei. Aceasta este subțire, crenelată, ascuțită și orientată posterior, medial și inferior.

Constituția anatomică

Splina este acoperită de peritoneu (tunica seroasă), cu excepția hilului. Sub peritoneu, splina este învelită de o tunică fibroasă (capsula splinei). Capsula splinei este formată din fibre de colagen şi puține fibre elastice. De la nivelul capsulei se îndreaptă spre interiorul organului o serie de trabecule numită pulpa splinei. Pulpa splinei este de două feluri: roşie şi albă. Cea roșie se găsește în raport de 75% din volumul splinei, este dispusă sub forma cordoanelor splenice și alternează cu sinusurile splenice. Pulpa albă este alcătuită din ţesut limfoid în care limfocitele B şi T se maturizează şi proliferează în urma stimulării antigenice. Ţesutul limfatic este dispus sub formă de foliculi splenici (corpusculii lui Malpighi) şi sub formă de teci periarteriale limfatice. Locul de întâlnire al pulpei roșie cu cea albă este denumită zona marginală și reprezintă locul în care are loc formarea de anticorpi.

Vascularizația

Vascularizaţia arterială a splinei este asigurată de artera splenică, care este ramură a trunchiului celiac. Artera splenică dă naştere altor 2 sau 3 ramuri, iar acestea, la rândul lor, dau naștere la 4-5 ramuri segmentare, care pătrund la nivelul hilului splenic şi vascularizează splina. Fiecare segment al splinei este vascularizat de aceste ramuri, incluzând atât parenchimul cât şi capsula splinei. Ramurile sunt de tip terminal, obstrucţia unei ramure determinând necroza teritoriului deservit.

Vascularizația venoasă a splinei este asigurată de ramurile venoase, care pornesc de la nivelul pulpei și a corpuscusculilor Malpighi şi care se unesc, dând naștere venei splenice. La rândul ei, aceasta se uneşte cu vena mezenterică inferioară şi se varsă în vena portă hepatică.

Vasele limfatice sunt împărțite în două rețele, superficială şi profundă. Acestea drenează spre nodurile limfatice de la hilul splinei şi spre cele de pe traiectul vaselor splenice, ajungând în cele din urmă în cisterna lui Pecquet. Vasele limfatice splenice drenează în nodurile limfatice pancreaticosplenice şi celiace

Inervația

Inervația splinei este asigurată de fibre care provin din plexul celiac şi care urmează traiectul arterei splenice. Odată pătrunse în parenchim, unele ramuri nervoase însoţesc traiectul arterelor segmentare, iar altele au un traiect propriu. Fibrele care formează plexurile periarteriale dau naștere plexului splenic. Plexul splenic asigură inervaţia vaselor şi a fibrelor musculare netede din trabecule şi capsulă, având rol în splenocontracţie.

Fiziologie

Splina are mai multe funcții în organism: apără organismul, participă la formarea celulelor sangvine, distruge hematiile, participă la epurarea hematiilor, are funcția de rezervor, funcția antiblastică a splinei. Chiar dacă splina are multiple funcții, în cazul unei splenectomii, pacienta își poate continua viața normal.

Răspunsul imunologic al splinei începe cu captarea antigenului de către macrofage. Acestea sunt antrenate pentru fagocitarea și liza macrofagelor străine organismului. Enzimele litice se ocupă cu structurarea informațiilor antigenice, care ulterior sunt transmise celulelor însărcinate cu elaborarea anticorpilor.

Splina este principalul organ în formarea celulelor sangvine. În viața intrauterine, splina are funcție hematopoietică (formează eritrocite, trombocite, leucocite), însă la adult, această funcție devine responsabilitatea măduvei spinării. În cazuri patologice, splina își reia rolul.

Splina participă la distrugerea hematiilor îmbătrânite și reprezintă un depozit al sângelui. În cazul în care organismal are nevoie de mai mult sânge, splina vine în ajutor. În procesul de hemoliză s-a identificat o substanță numită hemolizină care participă la distrugerea membranei eritrocitare. Pe lângă hemolizină, s-au remarcat și două splenine: splenina A crește rezistența globulelor, iar splenina B are efect hemolizant.

Splina are și funcție de rezervor; ea depozitează fierul obținut prin distrugerea hematiilor sub formă de feritină. Funcția antiblastică a splinei este importantă în cazul tumorilor splenice deoarece influențează într-o oarecare măsură proceselor neoplazice. S-a observant o hiperactivitate a pulpei albe și roșii, acestea crescând sinteza de anticorpi și eliberarea celulelor imunocompetente, care inhibă mitozele celulelor tumorale.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!