Distribuie Articolul

De cele mai multe ori posiblitațile de dezvoltare și perfecționare sunt imposibil de atins în centrele medicale mari, de renume, alături de nume ilustre în medicina. Mereu aglomerate și într-o continuă forfotă, holurile spitalelor din orașele mari, nu numai din Romania, ci din întreaga lume, uită de proaspeții absolvenți ai Facultăților de Medicina, care au ales să se dedice acestei meserii grele, însă nobile.
Pe această cale, dr. Laurențiu Belușică îi invită pe tinerii medici să se alăture echipei Spitalului Orășenesc Găești, al cărui manager este. Specialitățile disponibile la acest moment în spital sunt :

– Psihiatrie
– Dermatologie
– ORL
– Nou născuti
-Anestezist 
-Cardiolog 
-Internist 
-Pediatru 
-Ginecolog

– Reumatologie, urmând a se înființa și o secție de Neurologie.

Situat în apropierea Bucureștiului, Spitalul Orășenesc Găești se adresează unui număr de aproximativ 80 000 de locuitori arondați. Este mai mult decât un simplu loc de muncă, – este o oportunitate, iar beneficiile sunt de asemenea numeroase. Pe langă mediul propice în vederea dezvoltării pe plan profesional alături de o echipă numeroasă și în totalitate deschisă spre a-și împărtăși din experiență, tinerii medici vor beneficia de o locuință asigurată, decontarea transportului, participarea la un congres pe an și materiale didactice gratuite.
Candidații își pot depune CV-ul sau pot solicita informații suplimentare la adresa mail [email protected] sau la numărul de telefon 0752231572, dar mai înainte de asta vă invităm să citiți ,,Scrisoarea către medicii tineri ‘’ a dr. Laurențiu Belușică care vine ca un îndemn spre curaj : https://www.facebook.com/123784316037955/posts/126670449082675/ .

Adaugă un comentariu