Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns


Sinuzita – cauze, simptome, tratament

NewsMed
NewsMed

24 Aug 2017

eye-glyph Vizualizări: 1362

Distribuie Articolul

Ce este sinuzita?

                       Sinuzita, cunoscută cu denumirea medicală de rinosinuzită, este o inflamație a sinusurilor de obicei cauzată de o infecție, generată de o bacterie sau un virus ce se multiplică și atacă organismul. Ca răspuns de apărare la multiplicarea microorganismului, corpul dezvoltă reacția inflamatorie ce duce la tumefacția sinusurilor, blocând canalele de legătură cu nasul. Astfel, mucusul produs de sinusuri se acumulează și duce la infecție, rezultând condiția denumită sinuzită. Sinuzita este de trei tipuri: acută, subacută, cronică.

Ce sunt sinusurile?

                       Sinusurile sunt cavități pline cu aer situate în interiorul oaselor feței din jurul nasului, conectate cu nasul prin canale mici. Sinusurile sunt sănătoase atâta timp cât canalele sunt deschise și aerul poate circula. Sinusurile sunt tapetate de o mucoasă care produce mucus, ce se drenează la nivelul nasului. Dacă nasul e înfundat, poate bloca sinusurile și produce durere.

Tipuri de sinuzită

                       Se cunosc mai multe tipuri de sinuzită:

  • Acută, cu o perioadă de până la 4 săptămâni, de obicei datorată unei răceli sau unei boli respiratorii. Infecția poate fi virală sau bacteriană.
    Care e diferența? Sinuzita virală acută cel mai probabil ține mai puțin de 10 zile și nu se înrăutățește. Sinuzita bacteriană acută nu se îmbunătățește sau chiar se agravează după o perioadă în care se simte îmbunătățirea.

                       De ce e important să facem diferența între virală și bacteriană? Deoarece sinuzita e tratată diferit în funcție de cauză. Cea virală nu se tratează cu antibiotice, dar poate beneficia de antiinflamatoare, spray-uri nazale pe bază de steroizi, antialgice sau irigatoare nazale cu ser fiziologic. Acest tratament este bun și pentru cea bacteriană, dar aceasta ar putea necesita antibiotice pentru tratamentul cauzal.

  • Subacută, între 4 și 12 săptămâni.
  • Cronică, care durează mai mult de 12 săptămâni și poate dura luni sau chiar ani sau poate avea mai multe recurențe. De obicei e cauzată de o inflamație prelungită și nu de o infecție de lungă durată. Infecția poate fi o parte din sinuzită, mai ales când se mai înrăutățește din timp în timp, dar de obicei nu e cauza principală.

                       Atenție! Multe infecții sunt comune pentru aceste forme de sinuzită. Consultați doctorul pentru a vedea dacă aveți o infecție și pentru a primi tratamentul specific.

Care sunt factorii de risc pentru pacienții cu sinuzită?

                       Câteva afecțiuni pot constitui un mediu propice pentru dezvoltarea unei sinuzite: banala răceală sau o altă afecțiune a sistemului respirator, alergii, polipi nazali, probleme structurale ale sinusurilor, sistemul imun scăzut sau medicamentele ce afectează sistemul imun.

Care sunt simptomele pacienților cu sinuzită?

                       Cele mai comune simptome sunt durerea sau presiunea facială, a capului sau în jurul ochilor, congestie nazală, scurgere nazală. Alte simptome pot include febră, slăbiciune, tuse și scurgere nazală în gât, denumită picurare postnazală. În mod normal, nu se observă mucusul produs de nas deoarece se amestecă cu saliva și este înghițit. Când corpul produce mai mult mucus decât în mod normal sau mai gros decât normal, atunci se resimte ca o jenă la nivelul gâtului.

Care este tratamentul în sinuzită?

                       Sinuzita se tratează diferit în funcție de cauză. Consultați doctorul pentru a vedea cel mai bun tratament. Dacă doctorul consideră că este o afecțiune bacteriană, vă poate recomanda antibiotice. Pentru ameliorarea discomfortului se pot lua antialgice precum Ibuprofen sau Acetaminofen, dar nu mai mult de 10 zile. Pentru scăderea nivelului de mucus se pot lua decongestive, sub formă de spray-uri nazale sau pastile. Reacțiile alergice se tratează cu medicamente speciale, precum antihistaminice. În cazul inflamației sinusurilor, se pot recurge la antiinflamatoare steroidiene, care reduc nivelul de tumefacție a sinusurilor. În ultimul caz, se poate recurge la operația chirurgicală, care desfundă și lărgește canalele blocate, pentru drenarea mai ușoară.

Remedii pe care le poți face acasă

                       Uneori aceste remedii te pot ajuta în ameliorare și vindecarea mai rapidă. Se poate folosi un umidificator pentru umidificarea aerului sau inhalarea aburilor de la un ceai sau în timpul unei băi. Pentru reducerea presiunii la nivelul feței, se poate lua un prosop ud cu apă calduță și ținut la nivelul nasului și în jurul nasului. Încearcă un irigator nazal cu apă salină ce ajută la curățarea sinusurilor. Bea multe lichide și renunță la alcool. Apa va menține consistența mucusului mai subțiat, pe când alcoolul mai gros. Odihnește-te ca să dai un timp organismului să își revină.

Se tratează diferit sinuzita acută de cea cronică?

                       Tratamentul pentru sinuzita cronică este mai mult țintit pentru inflamație, cu irigator nazal cu ser fiziologic sau spray-uri nazale cu antiinflamatoare steroidiene sau nesteroidiene. Se pot căuta și factorii care favorizează dezvoltarea unei sinuzite cronice pentru a fi înlăturați.

Cum poți face diferența între o răceală, sinuzită și o alergie?

  • Alergia : nas înfundat sau care curge, strănuturi, respirație șuierătoare, ochi umezi sau mâncărimi la ochi și durează atât cât se face expunerea la un alergen.
  • Răceala: simptome asemănătoare cu alergiile, dar mai poate include și dureri în gât, febră și dureri musculare și durează câteva zile.
  • Sinuzita: senzație de presiune și umflare la nivelul ochilor, frunții, obrajilor sau în jurul nasului, cu secreții nazale colorate, picurare postnazală, respirație urât mirositoare, durere în gât, febră, tuse; poate dura mai mult de una-două săptamâni.

                       Pentru o îngrijire corespunzătoare, întotdeauna ar trebui să căutați să răspundeți la următoarele întrebări:

  • Ce mi-ar putea cauza simptomele?
  • Când ar trebui să merg la doctor?
  • Când ar trebui să caut îngrijiri medicale?
  • Ce fel de doctor ar trebui să văd?
  • Cum ar trebui să mă îngrijesc?
  • Cum se previne sinuzita?

– Tratarea congestiei nazale din timpul răcelii sau alergiilor; asta poate preveni acumularea bacteriilor la nivelul sinusurilor și prin urmare, infecția.
– Evitarea contactului cu persoane răcite; în cazul contactului cu aceste persoane, se recomandă spălarea mâini periodică.
– Evită fumatul; fumul de țigară afectează mobilitatea cililor respiratori și irită mucoasa nazală.
– Dacă se știe existența unei alergii, se recomandă evitarea contactului cu alergenul respectiv; se recomandă contactarea unui alergolog.
– Evitarea aerului uscat; dacă aerul e uscat în casă, se ia în considerare un umidificator pentru casă sau pentru muncă, pentru creșterea umidității din aer.

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Dr. POPESCU LELIA MARIA
Pneumologie

Bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC)

Evaluat 0 / 10
Locație: Craiova
Dr. RUSU CAMELIA
Neonatologie

Sindromul de detresa respiratorie a nou-nascutului

Evaluat 0 / 10
Locație: Oradea
Dr. Timofte Claudia
Pediatrie

Bronșita acută , Infectia cu citomegalovirus la copil , Infectii urinare la copii Răceala la copii

Evaluat 0 / 10
Locație: Iaşi
Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

colaborare@newsmed.ro

Publicitate:

publicitate@newsmed.ro
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!