Sinusurile paranazale – anatomie descriptivă și topografică

Generalități

Sinusurile paranazale sunt cavități pneumatice ce reprezintă anexe ale cavității nazale având cu aceasta comunicări anatomice și funcționale. Acestea sunt dispuse în jurul cavității nazale și sunt în număr de patru perechi:

1. Sinusuri frontale

2. Sinusuri maxilare

3. Sinusuri sfenoidale

4. Sinusuri etmoidale

Sinusurile paranazale intervin în aceleași funcții ca și cavitatea nazală, cu excepția recepției olfactive, acestea fiind:

În emisia sunetelor, funcționând asemenea unor cutii de rezonanță
În menținerea unei temperaturi constante având rol de izolatori termici ai structurilor aflate în profunzime de acestea, precum și în încălzirea și umidificarea aerului inspirat
În scăderea greutății relative a oaselor capului la nivelul cărora se află, datorită conținutului de aer
În creșterea rezistenței oaselor capului în caz de traumă facială, datorită arhitecturii lamelelor osoase ce intră în alcătuirea pereților sinusurilor paranazale.

La interior sinusurile paranazale sunt tapetate de o mucoasă ce se continuă cu mucoasa respiratorie prezentă la nivelul cavității nazale. Asemănător, la nivelul mucoasei sinusurilor paranazale, se găsesc celule de susținere, celule bazale, celule secretoare de mucus, celule ciliate ce dreneză mucusul spre cavitatea nazală și celule cu rol în imunitate (limfocite și mastocite).

Dezvoltare

Dezvoltarea sinusurilor paranazale începe încă din viața intrauterină în lunile a treia și a patra antepartum, dar cresc semnificativ în volum abia dupa naștere, în concordanță cu dezvoltarea oaselor craniului și a dinților. La nou-născut sinusurile frontale și sinusurile sfenoidale sunt abia schițate, în timp ce sinusurile etmoidale și cele maxilare au dimensiuni proporționale cu oasele în care se află.

La copilul de patru ani, sinusul frontal este aproape complet dezvoltat, iar la vârsta de doisprezece ani toate sinusurile paranazale ating dimensiuni echivalente cu cele ale adultului și au forma definitivă.

Sinusurile frontale

Dupa cum sunt denumite, sinusurile frontale se găsesc la nivelul osului frontal, mai exact în regiunea posterioară glabelei și lateral de aceasta. Glabela este topografic situată pe fața anterioară a frontalului între cele două arcade sprâncenoase și superior de rădăcina nasului.

Dezvoltarea sinusurilor frontale începe prin îndepărtarea celor doua foițe (cea anterioară și cea posterioară) ale porțiunii verticale a osului frontal. Astfel iau naștere două cavități ce își vor continua expansiunea până la pubertate. Cele două sinusuri frontale vor avea dimensiuni variind de la cea a unui sâmbure de cireașă până la întinderi ce ating marginile laterale ale frontalului și forme variate. Capacitatea medie a sinusurilor frontale este de 4-7 ml.

Septul osos ce desparte cele două sinusuri este rareori situat în planul medio-sagital al corpului, ceea ce explică diferențele de formă și mărime între cele două cavități. Didactic, fiecărui sinus i-a fost atribuită o formă de piramidă triunghiulară astfel încât îi vom descrie o bază, un vârf și trei fețe:

Baza este orientată inferior fiind în raport de vecinătate cu orbita și cu cavitatea nazală. La nivelul acesteia se află orificiul de deschidere al canalului nazofrontal prin care, datorită poziției anatomice și gravitației, mucusul va drena spontan în cavitatea nazală. Canalul nazofrontal se va deschide în fosele nazale fie în infundibulul etmoidal, fie direct la nivelul meatului nazal mijlociu.
Vârful sinusului frontal este orientat spre superior și corespunde unirii lamelor osoase anterioară și posterioară ale osului frontal
Peretele anterior este reprezentat de lama anterioară a porțiunii verticale a frontalului
Peretele posterior este reprezentat de lama poterioară a structurii osoase menționate anterior. Acesta are o grosime de aproximativ un milimetru, fiind mai subțire decat peretele anterior.
Peretele medial este chiar septul osos dispus între cele două sinusuri frontale.

Sinusurile maxilare

Cunoscut și sub denumirea de antru Highmore, sinusul maxilar este situat în corpul osului maxilar fiind mai voluminos decat celelalte sinusuri, atingând în medie 15 ml. La naștere acesta este prezent, dar rudimentar, dezvoltarea acestuia finalizându-se odată cu apariția dentiției definitive. Forma sinusului maxilar este asemănătoare unei piramide triunghiulare ce prezintă:
Baza care este situată medial, orientată spre cavitatea nazală. Superior, la nivelul acesteia, se găsește apertura sinusului maxilar în meatul mijlociu prin intermediul hiatului maxilar. Datorită localizării înalte a orificiului de deschidere a sinusului maxilar superior de punctul cel mai decliv al sinusului anterior menționat, mucusul este drenat doar activ cu ajutorul cililor mobili. Punctul cel mai decliv sau podeaua sinusului maxilar este situat la nivelul procesului alveolar al osului maxilar si corespunde premolarului II și molarilor I și II. În situații patologice mucusul din sinusul frontal poate să dreneze în sinusul maxilar datorită vecinătății orificiilor de deschidere ale celor două și localizării superioare a aperturii canalului nazofrontal față de hiatul maxilar.
Vârful este situat în procesul zigomatic al maxilarului și poate chiar să se extindă în interiorul osului zigomatic.
Peretele anterior este situat în dreptul fosei canine.
Peretele superior este foarte subțire și se găsește în raport cu orbita și cu elementele anatomice prezente la nivelul acesteia. Superior și medial sinusul maxilar se află în vecinătatea celulelor etmoidale posterioare.
Peretele posterior desparte sinusul maxilar de fosa pterigopalatină și fosa infratemporală.

Sinusurile sfenoidale

Localizate posterior de cavitatea nazală, sinusurile sfenoidale sunt cavități pneumatice aflate în corpul osului sfenoid. Forma sinusului sfenoidal este cubică dar neregulată.

Sinusurile sfenoidale sunt de fapt cele două cavități ce alcătuiesc sinusul sfenoidal, despărțite de o fină lamă osoasă numită sept intersinusal sfenoidal.

Dimensiunile sinusului sunt variabile între 0,5 și 3 milimetri sau poate să fie absent la un procent de până la 5 % din populație. Pereții sinusului sfenoidal sunt:
Peretele superior se găsește în raport cu encefalul, chiasma optică și hipofiza
Peretele anterior se găsește în vecinătatea cavității nazale, la nivelul acesteia fiind localizat orificiul de deschidere al sinusului sfenoidal în recesul sfenoetmoidal situat superior și posterior de cornetul nazal superior.
Peretele inferior este dispus înapoia nazofaringelui
Peretele posterior este în raport cu elementele nervoase de la nivelul fosei cerebrale posterioare
Pereții laterali ai celor două sinusuri sfenoidale se găsesc în raport lateral cu sinusul cavernos și elementele vasculare și nervoase prezente la nivelul acestuia și anume: artera carotidă internă, perechile de nervi cranieni III, IV, V și VI.
Peretele medial este reprezentat chiar de septul intersinusal sfenoidal.

Sinusurile etmoidale

Sinusurile etmoidale cunoscute și sub denumirea de labirint etmoidal, sunt compuse din câte 6 – 10 cavități pneumatice cu contur neregulat situate de o parte și de alta a foselor nazale. Toate celulele etmoidale comunică între ele și au capacitate totată de aproximativ 2 – 3 ml. Topografic, celulele etmodiale se împart în trei grupuri:

–          Celule etmoidale posterioare – mucusul de la acest nivel este drenat în meatul nazal superior

–          Celule etmoidale mijlocii

–          Celule etmoidale anterioare – ultimele două grupuri având orificiul de deschidere la nivelul meatului nazal mijlociu

În vecinătatea sinusurilor etmoidale se află:
Superior – encefalul
Lateral – orbita
Medial – peretele lateral al foselor nazale, mai exact, cornetul nazal superior și cornetul nazal mijlociu
Posterior – sinusul sfenoidal

Vascularizația și inervația sinusurilor paranazale

Irigarea cu sânge arterial al sinusurilor paranazale este asigurată de:

– Sistemul carotidian extern prin ramuri ale arterei maxilare și ale arterei faciale

– Sistemul carotidian intern prin arterele etmoidale și etmoidale posterioare (ramuri ale arterei oftalmice).

Vascularizația venoasă se realizează prin vena oftalmică, vena facială și plexurile venoase pterigoidal și faringian.

Limfa sinusurilor paranazale este drenată spre ganglionii limfatici submandibulari spre anterior și spre ganglionii retrofaringieni, spre posterior.

Inervația sinusurilor paranazale este vegetativă, simpatică și parasimpatică.

Acestea sunt deservite de fibre nervoase provenind din ramura maxilară a trigemenului, pe de o parte, și din fibre ce își au originea în ganglionul sfenopalatin, pe de altă parte.

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…