Sindromul Wolf-Hirschhorn este o tulburare genetică rară, cu o frecvență de 1 caz la 50 000 nașteri, care afectează multiple părți ale corpului. Caracteristicile majore includ un aspect facial caracteristic, o creștere și dezvoltare întârziată, dizabilități intelectuale, tonus muscular scăzut (hipotonie) și convulsii.

Sindromul Wolf-Hirschhorn apare ca urmare a deleției totale sau parțiale a unui fragment din brațul scurt al cromozomului 4.

Sindromul Wolf-Hirschhorn este cunoscut și sub numele de: monosomia 4p, sindromul Pitt-Rogers-Dank, sindromul Dank, deleția 4p, sindromul Deleției 4p.

Tabloul clinic în sindromul Wolf-Hirschhorn

Persoanele care suferă de sindrom Wolf-Hirschhorn au un aspect facial caracteristic în ”cască de luptător grec”. Acesta constă în frunte și glabelă proeminentă, hipertelorism (distanța mare între ochi) și rădăcina nasului plată și largă.

Alte caracteristici întâlnite în acestă afecțiune:

–       Microcefalia

–       Epicantus ( pliu cutanat suplimentar în unghiul intern al ochiului)

–       Strabism

–       Colobom

–       Cataractă

–       Anomalii dentare

–       Buză superioară scurtă

–       Filtru scurt ( distanța dintre nas și buze)

–       Despicătură labială sau palatină ( ”buză de iepure” sau ”gură de lup”)

–       Micrognație ( mandibula subdezvoltată)

–       Urechi mari sau diforme

–       Anomalii cardiace ( defect de sept atrial, defect de sept ventricular, anomalii ale valvelor)

–       Scolioză

–       Anomalii renale

–       Musculatură slab dezvoltată

–       Hernie ombilicală sau inghinală

–       Convulsii

Cauzele sindromului Wolf Hirschhorn

În majoritatea cazurilor, această anomalie apare din cauza unei mutații ”de novo”, un eveniment întâmplător în cursul dezvoltării embrionare.

Sindromul Wolf-Hirschhorn este cauzat de o deleție a materialului genetic de la nivelul brațului scurt (p) al cromozomului 4. Mărimea ștergerii variază în rândul persoanelor afectate. Studiile sugerează că eliminările mai mari tind să ducă la dizabilități intelectuale și anomalii fizice mai severe decât eliminările mai mici.
Semnele și simptomele sindromului Wolf-Hirschhorn sunt legate de pierderile de material genetic care apar.
NSD2, LETM1 și MSX1 sunt genele care sunt șterse la persoanele cu semne și simptome tipice ale acestei tulburări. Aceste gene joacă roluri importante în dezvoltarea timpurie, deși multe dintre funcțiile lor specifice sunt necunoscute. Cercetătorii consideră că pierderea genei NSD2 este asociată cu aspectul facial distinctiv și întârzierea dezvoltării. Ștergerea genei LETM1 pare să fie asociată cu convulsii sau alte activități electrice anormale în creier. O deleție a genei MSX1 poate fi responsabilă pentru anomaliile dentare și despicătura labială/palatină (mai multe detalii aici).

Diagnosticul sindromului Wolf-Hirschhorn

Diagnosticul sindromului Wolf-Hirschhorn poate fi sugerat de aspectul caracteristic al feței, de creșterea întârziată și de convulsii. Diagnosticul este confirmat prin analiza citogenetică sau cromozomială. Prin această metodă se detectează deleția de la nivelul regiunii critice pentru sindromul Wolf-Hirschhorn (WHSCR). Analiza citogenetică convențională găsește mai puțin de jumătate din ștergerile care provoacă această anomalie. Hibridizarea fluorescentă in situ (FISH) folosind o sondă WHSCR are o rată de detecție mult mai bună decât cariotipul standard și va depista majoritatea pacienților. Cu toate acestea, testul de diagnosticare de elecție este microarray-ul cromozomial, care detectează în mod esențial toate delețiile WHSCR și definește mărimea acestora. Microarray-ul cromozomial poate găsi, de asemenea, alte rearanjamente cromozomiale, cum ar fi piese suplimentare ale altor cromozomi care sunt observate la mulți pacienți cu sindrom Wolf-Hirschhorn.

Tratamentul sindromului Wolf-Hirschhorn

Nu există nicio modalitate prin care sindromul Wolf-Hirschhorn să se vindece. Tratamentul este de obicei suportiv și simptomatic. Convulsiile care apar în această patologie pot fi tratate cu medicamente anticonvulsivante. Deformările vizibile pot fi corectate prin intervenții chirurgicale, dar acest lucru se întâmplă atunci când copilul este mai mare. Logopedia este, de asemenea, importantă pentru a face copilul oarecum independent și capabil să comunice și să transmită gândurile sale celorlalți.
Tratamentul implică abordări multidisciplinare de la diverși specialiști pentru a obține cele mai bune rezultate posibile pentru copilul care suferă de sindromul Wolf-Hirschhorn.

Sfat genetic

Pentru cuplurile care au un copil cu sindromul Wolf-Hirschhorn este indicat să consulte cu medic genetician înainte de a planifica o nouă sarcină. Se recomandă efectuarea testelor genetice: analiza cromozomială sau hibridizaea fluorescentă in situ (FISH) pentru ambii părinți. Dacă vreunul dintre ei este purtătorul unei anomalii cromozomiale echilibrate, riscul de a avea un copil afectat este de 50% la fiecare sarcină.

Dacă părinții nu sunt purtătorii unui rearanjament cromozomial, riscul de recurență este neglijabil.

Evoluția și prognosticul pacienților cu sindrom Wolf-Hirschhorn

Pacienții care suferă de sindromul Wolf-Hirschhorn au un prognostic nefavorabil. La majoritatea persoanelor cu această afecțiune simptomele sunt prezente încă de la naștere. Unii indivizi, aproximativ 35%, mor în primii de 2 ani de viață. Dacă trec de această vârstă, există o șansă mai mare de a ajunge adolescenți sau chiar adulți. În general, delețiile mai mari sunt asociate cu un risc crescut de deces. Dizabilitățile intelectuale pot varia semnificativ de la ușoare la severe la persoanele cu sindromul Wolf-Hirschhorn. Unele caracteristici ale acesti afecțiuni, cum ar fi convulsiile, tind să se diminueze și se pot opri odată cu vârsta. Activitățile unui individ sunt restrânse din cauza dizabilităților fizice și intelectuale.