Sindromul Munchausen- falșii bolnavi

Cunoscut și sub numele de „sindromul tulburărilor factice cu simptome somatice”, Sindromul Munchausen este asociat cu dificultăți emoționale severe. Unii dintre pacienți recurg chiar la auto-mutilare pentru a mima o afecțiune. Descris pentru prima dată în anul 1951 de către medicul londonez Richard Asher, sindromul Munchausen este o afecțiune în care o persoană mimează sau exagerează intenționat simptomele unei boli. Scopul de a fi tratat ca un pacient și de a primi atenția personalului medical. Această tulburare psihică poartă numele baronului Freiherr von Munchausen, personajul principal al romanului „Uimitoarele aventuri ale baronului Munchausen” de Gottfried August Bürger. Personajul se remarcă prin poveștile sale exagerate și minciuni despre faptele sale sau condiția sa de sănătate.

„Tulburările factice” descriu orice tip de simptom sau afecțiune care sunt produse intenționat. Scopul este  de a atrage atenția și de a fi în rolul „bolnavului”.

Ce cauzează sindromul Munchausen ?

Deși cauza nu este pe deplin elucidată, cercetătorii susțin existența unei legături între unele traume sau abuzuri suferite în copilărie și apariția sindromului. De asemenea, un istoric medical de afecțiuni ce au presupus internări frecvente în trecut este des întâlnit în cazul acestor bolnavi. Pacientul poate selecta inconștient un simptom, ca o metaforă pentru condiția sa psihosocială, un proces inconștient de transpunere a unei anxietăți sau dificultăți psihice, într-un simptom somatic.

Cum se manifestă sindromul Munchausen ?

Bolnavii inventează simptome, falsifică rezultatele analizelor (contaminarea probelor de urină) sau se rănesc în încercarea de a atrage atenția.

Printre cele mai frecvente semne care trebuie să ne ducă cu gândul la această anomalie psihiatrică se numără:

  • Un istoric medical dramatic, dar inconstant
  • Revenirea simptomatologiei, chiar și după un tratament eficient
  • Prezentarea de simptome neclare și greu controlabile care se agravează sau se schimbă odată cu începerea tratamentului
  • Descrierea bolii „ca la carte” și cunoștințe bogate ale denumirilor și procedurilor medical
  • Multiple cicatrici chirurgicale
  • Descrierea de noi simptome care apar, de obicei, după teste cu rezultate negative
  • Prezentarea de date personale false sau incomplete
  • Simptomele care apar doar atunci când pacientul este observat
  • Istoric de tratamente efectuate la diferiți medici, în mai multe spitale și clinici și chiar în mai multe orașe
  • Pacientul evită contactul dintre personalul medical ce îl tratează și familie și prieteni
  • Pacientul este dispus să treacă prin teste şi proceduri invazive, chinuitoare

Boala Lyme este cel mai adesea invocată de suferinzii de Munchausen. Simptomele ei sunt greu de dovedit, iar afecțiunea este una greu de diagnosticat.

În  ciuda faptului că aceste persoane îmbracă simptomele în minciuni şi distorsiuni, cele expuse pot să nu fie complet false. Ei pot să fi prezentat, în trecut, o leziune reală, organică, care să fi lăsat semne somatice. Pe  baza acestora, pacientul  poate să elaboreze o serie de poveşti convingătoare.

Cât de frecvent este sindromul Munchausen ?

Studii pe pacienţi cu boli factice cronice raportează o gamă largă de vârstă (23-62 ani ). Totodată, manualele de psihiatrie şi medicină generală invocă această tulburare ca fiind una rară, majoritatea practicienilor s-au confruntat cu asemenea cazuri. Studii pe cazuri de febră de origine necunoscută au arătat că 2,2% – 9,6% erau factice. Analizele demografice ale pacienţilor cu tulburări factice cu sindrom Munchausen tind să fie bărbaţi de vârstă mijlocie, de obicei, necăsătoriţi şi înstrăinaţi de familiile lor sau femei, în vârstă de 20-40 ani care lucrează în domeniul medical.

Cum diagnosticăm sindromul Munchausen ?

Datorită lipsei de sinceritate a pacientului, sindromul este dificil de diagnosticat. Înainte de a presupune că un pacient suferă de Munchausen, trebuie excluse orice alte cauze somatice pentru simptome sau alte afecțiuni psihiatrice.

Dacă rănile par auto-provocate și nu se găsește niciun fond organic pentru simptome, se apelează la psihologi și psihiatrii. Aceștia observă atent comportamentul pacientului în mediul spitalicesc și în afara lui. Cei suspectați sunt supuși unor teste create special pentru acest tip de sindrom, pe baza cărora se poate formula un diagnostic.

Diagnosticul diferențial al sindromului Munchausen

Diagnosticul diferențial se face, de obicei, cu sindromul Malingering. Pacienții cu Munchausen simulează boala doar pentru a căpăta atenție de la personalul medical și apropiați. Bolnavii de Malingering speră să obțină anumite beneficii (compensații financiare, opioide, evitarea stagiului militar sau a școlii).

O altă formă de Munchausen, pusă în discuție în anul 1977, este sindromul Munchausen by proxy (prin transfer). Denumit și „sindromul lui Polle” (Polle era fiul baronului Munchausen, mort în anii copilăriei în împrejurări neelucidate), afectează de regulă mamele. Se remarcă prin încercarea acestora de a obține atenție medicală prin inventarea de simptome care au apărut la copii sau la rude. Prezentându-se întotdeauna foarte îngrijorate și protectoare, ele vor falsifica istoricul bolii surogatului și-i va acuza afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, care adesea pot fi letale.

Cum tratăm sindromul Munchausen ?

Deși persoanele care suferă de Munchausen își doresc să primească tratamente pentru diferite afecțiuni, sunt reticenți și de obicei reacționează violent când le este prezentată o conduită terapeutică pentru tulburările factice. Este foarte important să se evite ca pacientul să meargă la medici care nu îi cunosc statusul psihic și să fie tratați în orice fel pentru bolile lor imaginare. Odată atins un echilibru, se încearcă rezolvarea problemelor care au dus la apariția sindromului prin vizite regulate la specialiști. Când tratamentul este acceptat, primul obiectiv este de a modifica mediului de trai al pacientului. Asigurarea unei atmosfere afective pozitive și a unei activități profesionale izolată de contacte cu cea medicală sunt de asemenea benefice.

Deși nu există o medicație pentru tulburările factice, în unele cazuri sunt recomandate tratamente ale afecțiunilor asociate (depresie, anxietate). Utilizarea lor de către pacient trebuie monitorizată atent pentru ca aceștia să nu le folosească într-un mod care i-ar putea afecta.

Complicații și prognostic

În cazul acestor bolnavi, complicațiile pot apărea în urma încercărilor de alterare a sănătății (administrare nejustificată de medicamente sau substanțe nocive, automutilare, operații inutile).

Deoarece mulți pacienți cu sindrom Munchausen neagă simularea simptomelor, tratarea corectă a acestora depinde de familie sau de medici. Aceștia care pot observa comportamentul anormal șiîi pot îndruma să apeleze la ajutor de specialitate.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!