Sindromul Klinefelter – simptomatologie și diagnostic

Generalități

Sindromul Klinefelter este o afecțiune genetică  întâlnită la bărbați, aceștia având un cromozom X suplimentar. Cel mai comun semn al sindromului Klinefelter este infertilitatea. Sindromul Klinefelter mai este întâlnit și sub denumirea de trisomia XXY dau disgenezia tubilor seminiferi.

Oamenii au 46 de cromozomi, care conțin toate genele și ADN-ul unei persoane. Doi dintre acești cromozomi determină sexul unei persoane și sunt numiți cromozomi sexuali. Aceștia conferă caracterele sexuale specifice fiecărui gen. La femeie, ambii cromozomi sexuali sunt X (XX), iar la bărbat, cromozomii sexuali sunt diferiți: unul X și unul Y (XY).

Cel mai frecvent, sindromul Klinefelter este rezultatul unui cromozom X suplimentar (sindrom XXY). Uneori, pot exista variații cu doi sau mai mulți cromozomi X în plus ( XXXY/XXXXY), dar cel mai frecvent este mozaicismul XY/XXY. In această variație, o parte dintre celulele bărbatului au un cromozom X suplimentar, iar restul celulelor au perechea XY normală. Procentajul celulelor care conțin un cromozom în plus variază de la caz la caz. În unele situații, mozaicismul XY/XXY poate avea suficiente celule care să funcționeze normal în testicule, încât să permită individului să aibă copii.

Incidența sindromului Klinefelter este de aproximativ 1 la fiecare 500/1000 de nou-născuți de sex masculin. Cromozomul X suplimentar rezultă datorită unei erori oarecare în timpul formării oului sau spermei.  Aproape în jumătate dintre cazuri, eroarea apare la formarea spermei, în timp ce restul cazurilor apar din cauza erorilor în dezvoltarea embrionului.

Fiziopatologia

Cromozomul X poartă gene care au rol în funcția multor sisteme de organe, de exemplu,  în funcția testiculelor, în dezvoltarea creierului și în creșterea organismului. Consecințele unui cromozom X în plus înclud hipogonadismul, ginecomastia și preocupări comportamentale psihosociale.

Un cromozom X sau Y suplimentar adăugat la un cariotip normal de sex masculin conduce la variații cognitive și fizice. Pe măsură ce crește numărul de cromozomi X suplimentari, dezvoltarea somatică și cognitivă este mult mai probabil să fie afectată.  Anomaliile scheletale și cardiovasculare pot deveni din ce în ce mai severe. Dezvoltarea gonadală este în mod special susceptibilă la fiecare cromozom X suplimentar. Acest lucru duce la disgenezia tubilor seminiferi și infertilitate, precum și la organe genitale hipoplazice și malformate. O formă de insuficiență testiculară primară apare la bărbații cu sindrom Klinefelter, cu niveluri ridicate de gonadotropină datorită lipsei de inhibare a reacției de către glanda pituitară.

Mai mult,  scorul cuantic al inteligenței (IQ-ul) este redus cu aproximativ 15 puncte pentru fiecare cromozom supranumerar X.

Toate domeniile majore de dezvoltare, inclusiv limbajul expresiv și receptiv și coordonarea, sunt afectate de materialul cromozomului X suplimentar.

Simptomatologie

Simptomatologia la băieții cu sindrom Klinefelter poate varia de la ușoară la severă. Uneori, indivizii nu au semne evidente sau acestea sunt puține. Alteori, sindromul Klinefelter interferă cu vorbirea, învățarea și dezvoltarea.

Băieții cu sindrom Klinefelter pot avea toate sau doar unele dintre următoarele semne fizice:

  • un corp mai înalt, mai puțin musculos decât alți băieți de vârsta lor-
  • șolduri mai largi, picioare și brațe mai lungi
  • sâni mai mari (ginecomastie)
  • oase mai fragile
  • un nivel de energie mai scăzut
  • penisul și testiculele mai mici
  • mai puțin păr facial și corporal după pubertate

Băieții cu sindrom Klinefelter pot avea dificultăți în vorbire, citire, scriere și păstrarea atenției. Ei tind să fie liniștiți, timizi și mai rezervați sau mai sensibili decât ceilalți. Unii băieți cu sindrom Klinefelter sunt mai puțin interesați de activități sportive sau fizice, din această cauză pot simți că nu se încadrează în colectiv și nu au încredere în sine. Dar, ca bărbați, majoritatea au prietenii și relații normale.
Bărbații cu sindrom Klinefelter prezintă un risc mai mare de boli autoimune, diabet zaharat și complicațiile asociate, osteopenie și osteoporoză, tumori, lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă și sindrom Sjögren.

Diagnosticul sindromului Klinefelter

Depistarea bolii înainte de naştere necesită puncţie amniotică (recoltare de lichid din sa­cul amniotic în care se dezvoltă embrionul) urmată de efectuarea analizei cromozomice prin tehnici clasice sau prin metode de citogenetică moleculară (FISH).

Investigaţiile citogenetice necesare sunt: testul cromatinei sexuale şi analiza cromozo­mică.

Testul cromatinei sexuale X se poate utiliza ca metodă de screening în sindromul Kline­felter. Metoda este ieftină, rapidă şi ușor de aplicat. Această metodă este sugestivă pentru diagnosticul de sindrom Klinefelter când valorile sunt pozitive.  Valoarea pozitivă reprezintă prezenţa corpusculului Barr – echivalentul unui cromozom X inactivat genetic. În cazul polisomiilor XY pot fi identificaţi 2 sau chiar 3 corpusculi Barr.

Analiza cromozomică este esențială pentru stabilirea diagnosticului de certitudine. Ca­riotipul poate releva: trisomie XXY omogenă, trisomie XXY în mozaic, mozaicuri complexe cu linii poli XY sau polisomii XY omogene.

Analizele hormonale utile în diagnosticul sindromului Klinefelter sunt:

– testosteron – nivel scăzut,

– gonadotrofine hipofizare (FSH şi LH) – nivel crescut

Tratament

Nu există nicio modalitate de a schimba condiția XXY dacă cineva se naște cu ea, dar există tratamente care pot ajuta.  Cu cât tratamentul este început mai devreme , cu atât prognosticul e mai bun.
Terapia de substituție cu testosteron (TRT) funcționează prin creșterea nivelului de testosteron al unui individ în intervalul normal. Acestă terapie ajută la dezvoltarea mușchilor,  îngroșarea vocii, creșterea penisului și a pilozității. De asemenea, poate ajuta la îmbunătățirea densității osoase și poate reduce orice creștere a sânilor. Cu toate acestea, terapia cu testosteron nu poate mări dimensiunea testiculelor , nu poate preveni sau inversa infertilitatea.
Terapiile fizică, ocupațională și lingvistică pot crește forța musculară, coordonarea, pot ajuta băieții să își îmbunătățească abilitățile de vorbire, citire și scriere.

Sfatul genetic

Sindromul Klinefelter determină sterilitatea, iar boala un se poate transmite la descendenți. Astfel, riscul de recurență la un pacient este zero.

Pentru cuplurile care au un copil cu sindromul Klinefelter este indicat să consulte cu medic genetician înainte de a planifica o nouă sarcină, deși riscul de a avea un alt copil afectat este nesemnificativ ( mai mic de 1%).

Evoluție și prognostic

În majoritatea cazurilor, evoluţia pacienţilor cu sindrom Klinefelter este favorabilă.  Astfel, la pacienţii cu trisomii XXY (omogene sau în mozaic) speranţa de viaţă este cvasinormală. În schimb, la in­divizii cu polisomii XY (48,XXXY sau 49,XXXXY) speranţa de viaţă este limitată în condiţiile în care aceştia prezintă frecvent anomalii congenitale viscerale grave care pot determina deces în perioada copilăriei.

Suntem pe social media

Like us!