Sindromul de hipomineralizare molar-incisiv (MIH)

Ce reprezintă sindromul de hipomineralizare molar-incisiv (MIH) și de ce copilul meu este afectat?

Sindromul de hipomineralizare molar-incisiv (MIH) este o condiție patologică a dinților, care se manifestă prin hipomineralizarea smalțului dentar (deficit de substanțe minerale în timpul dezvoltării acestuia) și se caracterizează prin prezența unor opacități demarcate în structura lui (pete ce pot varia de la alb până la galben-maroniu). În plus, smalțul dentar prezintă proprietăți mecanice și de rezistență reduse, altfel spus, este mai moale decât în mod normal. Termenul de „Hipomineralizare Molar-Incisiv” a fost citat prima dată de către Weerkhijm și colaboratorii săi, în 2001, ca „o hipomineralizare de origine sistemică, cu afectarea a 1-4 molari permanenți, frecvent asociată cu incisivi (dinții frontali) afectați”.

De obicei, hipomineralizarea este relaționată cu deficiențe ale calității smalțului sau a întregii lui grosimi, cel mai frecvent în faza de maturare din cadrul dezvoltării dinților.

În cadrul MIH, suprafețele dentare afectate sunt de cele mai multe ori rugoase și retentive pentru placa dentară, de aceea riscul pentru dezvoltarea rapidă a cariilor este crescut, precum și riscul de instalare a hipersensibilității dentare. În plus, a fost demonstrat că prezența sindromului MIH poate îngreuna efectul anestezicului local asupra dintelui afectat aflat în tratament.

MIH nu este de obicei observat până la erupția incisivilor și a primilor molarilor permanenți în jurul vârstei de 6-7 ani. Pot fi afectați de la unu la 4 molari primi, uneori incisivii sau rar, caninii. Unii copii pot să manifeste forme ușoare de boală, care se identifică greu. Acest sindrom poate afecta uneori molarii temporari și în aceste cazuri poate fi observat începând de la vârsta de 2-3 ani.

Care sunt cauzele acestei afecțiuni?

Majoritatea studiilor anterioare arată că acest sindrom are cauze multiple (factori de mediu, genetici, sistemici și factori ce țin de medicamentele administrate); toate aceste elemente etiologice pot acționa separat sau împreună, afectând amelogeneza (formarea smalțului dentar).

Deși nu sunt încă cunoscute în totalitate cauzele specifice ale sindromului MIH, se pare că factorii etiologici sunt legați de perioadele prenatală (înainte de naștere), perinatală (în jurul momentului nașterii) și postnatală (după naștere) din cadrul dezvoltării copilului, după cum urmează:

Factorii prenatali se referă la afecțiunile materne, precum hipocalcemia, hipovitaminoza A și D, diabetul zaharat, rubeola și infecțiile tractului urinar;
Factorii perinatali se referă la nașterea prin cezariană, nașterea prematură, nașterea de gemeni, hipoxie infantilă, greutate scăzută la naștere, hipocalcemie neonatală etc.
Factorii postnatali pot avea influență prin bolile generale ale copiilor, probleme de nutriție, hipocalcemie, boli respiratorii (de ex. Astmul bronșic), administrarea anumitor antibiotice, medicația anti-astmatică, alimentația prelungită la sân (datorită expunerii la dioxina din laptele mamei, otita medie, tulburări ale glandei tiroide și paratiroide).

Care sunt semnele și simptomele sindromului MIH?

Părinții sau chiar copilul pot observa că unii dinți ai acestuia, frontali (anteriori) sau laterali, sunt colorați în alb-cremos, galben sau maroniu. De asemenea, copilul poate să prezinte sensibilitate sau durere la nivelul acestora și să simtă că sunt ușor sfărâmicioși la suprafață.

Pentru a evidenția principalele semne clinice ale sindromului MIH, examenul clinic trebuie să fie făcut pe dinți curați și umezi, iar vârsta optimă pentru examinare este de 8 ani, când incisivii și molarii primi sunt erupți.

La examenul clinic, medicul dentist poate identifica următoarele elemente:

opacități limitate la nivelul molarilor permanenți și/sau la nivelul incisivilor cu alterarea translucidității smalțului;
variații în culoarea smalțului: alb-galben-maroniu;
absența sau prezența pierderii de substanță dentară la nivelul molarilor și incisivilor;
smalțul hipomineralizat este moale, poros, fragil, asemănător cretei sau cașcavalului olandez;
demarcație precisă între smalțul sănătos și cel afectat;
restaurări atipice, ce se continuă mult pe fețele orale ale dinților afectați, la marginea cărora poate fi observate opacități;
hipersensibilitate (senzație dureroasă de diferite intesități care se produce la contactul suprafeței cu diferiți agenți: alimente reci, temperatură rece, periaj).

De asemenea, asociate cu acestea pot fi: cariile (evaluate rapid, cu eventuale implicații pulpare), igiena orală precară din cauza hipersensibilității și diverse probleme estetice.

Pe ce criterii se poate pune diagnosticul și cum diferențiem MIH de alte afecțiuni?

Pentru a putea stabili diagnosticul, este important să fie întrebați părinții despre antecedentele patologice din familie, în special ale copilului, pentru a putea evidenția eventualele cauze genetice și sistemice ale defectelor de smalț.

Diagnosticul este precizat cu ajutorul criteriilor bazate pe semnele clinice enumerate anterior, iar indicele propus de Federația Dentară Internaţională pentru evaluarea defectelor de smalț, ne permite să grupăm sindromul MIH în 3 forme:

Ușoară – <30% din suprafața dintelui este afectată;
Moderată – de la 31 până la 49% din suprafața smalțului este vizibil afectată;
Severă – >50% din suprafața smalțului dentar este afectată.

La acelaşi pacient, pot fi identificați dinți cu diferite grade de afectare. Trebuie menționat, însă, că incisivii prezintă un risc de afectare mai mare când molarii sunt afectați în mod sever.

Dinții cu diverse defecte de dezvoltare a smalțului pot fi afectați în mod asemănător, chiar dacă etiologia este diferită, astfel acestea pot fi confundate cu MIH. Sindromul de hipomineralizare molar-incisivă trebuie diferențiat de afecțiuni ca fluoroza, amelogeneza imperfecta și hipoplazia smalțului.

În fluoroză putem evidenția un istoric al expunerii la fluor sau al ingerării acestuia, iar opacitățile sunt difuze și rezistente la carii.

Amelogeneza imperfecta implică toți dinții și este prezentă o istorie familială a bolii.

Hipoplazia se deosebește de MIH prin faptul că limitele dintre suprafața afectată și cea intactă a smalțului nu este bine delimitată și hipoplazia implică în special un defect cantitativ al smalțului.

Ce se întâmplă dacă MIH nu este tratat?

Dacă nu este tratat, afectarea dinților continuă, conducând la distrucția coroanei dentare, durere accentuată, implicarea pulpei dentare cu necroza pulpară ulterioară și diverse complicații. Afectarea severă a dintelui poate duce la indicația de extracție a acestuia.

Ce tratamente sunt indicate copilului ce prezintă MIH?

Decizia de alegere a unui anumit tratament este dependentă de mulți factori. Factorii cei mai comuni sunt: severitatea bolii, vârsta dentară, precum și mediul social din care provine pacientul.

Managementul clinic al sindromului MIH este provocator din cauză:

Sensibilității și dezvoltării rapide a cariilor dentare la nivelul dinților afectați;
Cooperării limitate a copilului;
Dificultății obținerii efectului anesteziei;
Defectelor marginale ale restaurărilor dentare.

Tratamentele disponibile pentru dinții afectați de MIH variază de la tratamente preventive și restaurări, până la extracții.

Adolescenții pot folosi pentru igiena orală la domiciliu apă de gură cu fluor și/sau pastă de dinți cu fluor, pentru că acesta este carioprotector și scade hipersensibilitatea.

În perioada erupției dinților laterali, suprafață ocluzală (cea implicată în masticație pentru triturarea alimentelor) poate beneficia de protecție prin aplicare de ciment ionomer de sticlă (glassionomer), material fizionomic ce conține și eliberează fluor sau desensibilizare cu ajutorul unui lac de fluorizare.

Molarul afectat care a erupt destul în cavitatea orală, încât să poată fi realizate accesul și izolarea câmpului operator, poate fi tratat prin restaurare cu rășini compozite. Este greu de stabilit limita restaurării, întrucât demineralizarea poate să conducă la distrucția smalțului de la periferia restaurării, astfel apărând necesitatea repetării tratamentului.

Din cauza tratamentelor stomatologice frecvente, copiii sunt anxioși și nu vor da colaboreze, de aceea trebuie ca medicul să fie mai atent cu acești pacienți.

Coroana pediatrică este soluția de elecție atunci când dintele afectat are coroana foarte distrusă. Această variantă, deși temporară, va fi un tratament de lungă durată.

Extracția dentară in MIH

Uneori, unica soluție de tratament este extracția dentară. Decizia de a extrage dintele afectat trebuie luată cu acordul medicului ortodontist, întrucât este necesară evaluarea creșterii osoase și această manoperă trebuie realizată în momentul optim (de obicei înaintea erupției molarului doi).

La nivelul dinților anteriori, acuzele pacienților sunt, în principal, de ordin estetic. Iată de ce, în dependență de gradul discromiei, se poate opta pentru diferite metode de tratament. În cazul petelor galben-maronii se poate folosi albirea dentară (cu peroxizi), în schimb petele alb-cremoase, mai puțin poroase, pot fi îndepărtate prin microabraziune (metodă mecano-chimică cu sacrificiu minim de substanță dentară). În cazul pierderilor de substanță, se realizează restaurarea dinților cu rășini compozite, iar ulterior se poate opta pentru fațete ceramice. Întotdeauna se va recurge în primul rând la tratamentul conservator, deoarece tratamentul cu rășini și fațete este invaziv și poate afecta pulpa dentară, care este mai largă la incisivii tineri.

Concluzii

Sindromul MIH este o afecțiune dentară cu o prevalență în continuă creștere, iar gradele diferite de severitate au un impact important asupra necesarului de tratament. În concluzie, este recomandat să se facă mai des consultațiile de rutină la copiii cu istoric bogat de afecțiuni în primul an de viață și în timpul erupției primilor molari permanenți. În același timp, sunt necesare cercetări suplimentare pentru identificarea tuturor factorilor cauzali ai acestei afecțiuni.

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…