Sindromul Angelman – maladie genetică

Generalități

Sindromul Angelman este o afecțiune clinică, care se caracterizează prin comportament neobișnuit și dezvoltare deficitară. Sindromul Angelman este o patologie rară, a cărei simptome se pot observa încă din copilărie. Boala se manifestă prin handicap fizic și intelectual. De obicei, simptomele apar după vârsta de 1 an, iar dezvoltarea problematică se poate observa încă de la vârsta de 6 luni.

Acestă patologie poartă numele medicului neurolog pediatru Harry Angelman, acesta fiind cel care a cercetat sindromul pentru prima dată, în anul 1965. Sindromul Angelman se mai numește și Sindromul păpușii vesele (Happy-Puppet-Syndrome), acestă denumire fiindu-i atribuită din cauza episoadelor de râs pe care le au cei afectați, combinate cu o psihomotricitate (integrarea funcțiilor de mișcare cu cele psihice) specifică.

Cum apare boala?

În mod normal, un copil ar trebui să moștenească genele de la ambii părinți. În sindromul Angelman, apare o mutaței a genei UBE3A de pe cromozomul 15 (15q11-13). În acestă afecțiune, deleția (mutația genetică, în cazul nostru, mutația genei UBE3A de pe cromozomul 15) are origine maternă. În urma unor cercetări, s-a sesizat faptul că mutația de pe cromozomul 15 al mamei apare doar în perioada de embriogeneză.

În concluzie, în cazul acestei patologii, partea maternă a acromozomului 15 nu își îndeplinește funcțiile sau poate chiar să lipsească. Deși apare suficient de rar, mai există o cauză a acestei boli genetice: ambii cromozomi 15 sunt moșteniți de la tată și niciunul de la mamă.

Manifestări clinice

Persoanele afectate de acestă boală prezintă simptome diferite, cu excepția celor care ajută la conturarea tabloului clinic al bolii:

– probleme de echilibru și mișcare;

– deficit puternic în vorbire;

– întârzierea dezvoltării psihosomatice (face referire atât la fizic, cât și la psihic);

– hiperactivitate;

– zâmbet și râs frecvent.

Unele simptome des întâlnite la pacienții diagnosticați cu sindromul Angelman, pe lângă cele care ajută la formarea tabloului clinic al patologiei, sunt:

– crize convulsive;

– dificultăți de alimentare la naștere;

– microcefalie (cap mic);

– hipermotricitate (exagerarea nivelului de mișcare);

– atenția deficitară;

– atracția particulară pentru apă.

– strabism (privire încrucișată);

– piele hipopigmentată (pigment în cantități scăzute);

– prognatism (maxilarele sau arcadele dentare ale acestora sunt proeminente anterior);

– sensibilitate la căldură;

– ceafă lată;

– protruzia limbii (limba scoasă);

– scolioză (deviația laterală a coloanei vertebrale);

– probleme gastrointestinale.

De obicei, acești pacienți au probleme cu somnul: ei dorm mai puțin.

Semnele clinice la sugar

Un sugar care prezintă acestă patologie poate avea probleme atât la alimentarea cu biberonul, cât și la cea de la sân și poate prezenta hipotonia musculară (tonus muscular scăzut). Simptomele încep să fie mai evidente în momentul în care copilul ar trebui să începă să se deplaseze. Lipsa vorbirii, dificultatea în mișcare, starea afectivă fericităcu chicotit exagerat, atenția scăzută și hiperactivitatea duc la confirmarea prezenței bolii genetice. Până la vârsta de 1 an, sugarul poate prezenta și microcefalie, strabism, salivare excesivă în cazul limbii protruzionată.

Semnele clinice la copilui mic

Acești copii se dezvoltă mai lent, ei încep sa meargă la vârsta de 2 ani jumătate și uneori pot ajunge chiar și la vârsta de 6 ani. Mersul lor este diferit: țeapăn, iar membrele superioare sunt în flexie (îndoite) și pronație (rotire spre interior). Deficitul de vorbire este suficient de sever, de cele mai multe ori copiii folosesc cuvintele fără niciun sens. Limbajul lor receptiv este mai dezvoltat decât cel expresiv.

Semnele clinice la copiii mai mari și la adulți

Cu trecerea timpului, pacienții care prezintă sindromul Angelman învață să comunice gesticulând, arătând obiecte și folosint cartonașe de comunicare. Din punct de vedere al procreării, acești pacienți nu manifestă niciun fel de problemă. De asemenea, pubertatea se instalează în mod fiziologic la ambele sexe.

Cu înaintarea în vârstă, starea bolnavului se modifică. Apar scolioza, constipația, prognatismul (maxilarele sau arcadele dentare ale acestora sunt proeminente anterior), convulsiile, macrostomia (mărirea exagerată a orificiului bucal), buza inferioară proeminentă.

Diagnosticul

Diagnosticul constă în asocierea trăsăturilor fenotipice cu testele moleculare şi/sau analiza citogenetică (cariotipul). Acesta este stabilit în jurul vârstei de 3 ani, când anumite caracteristici devin evidente. Diagnosticul este împărțit în parte clinică și în investigare genetică.

În partea clinică, pacientului i se fac o serie de consulturi: consult neurologic, oftalmologic, psihologic, radiologic, gastroenterologic. De obicei, în acestă patologie, profilurile biochimic, hematologic, metabolic se situează în parametri normali.

Din punct de vedere genetic, pacienții diagnosticați clinic trebuie să fie investigați cu ajutorul unor tehnici citogenetice (cariotip). Un alt test la care sunt supuși pacienții constă în analiza de metilare a ADN-ului. Acestă procedură poate diagnostica mai mult de 80% din pacienți însă poate avea și rezultat normal. În cazul în care analiza de metilare este pozitivă, se continuă cu testul FISH pentru confirmarea sau infirmarea presupusei deleții. Dacă testul FISH este negativ, trebuie realizat studiul polimorfismului ADN cu scopul de a diferenţia disomia uniparentale de defectele de amprentare. Dacă analiza de metilare a ADN-ului are rezultatul normal, diagnosticarea continuă cu analiza secvențială a genei UBE3A.

Sfatul genetic

Sfatul genetic trebuie oferit tuturor familiilor care au un copil afectat cu sindromul Angelman. Părinţii unui copil care prezintă acestă patologie cauzată de mutația regiunii critice sau de disomia uniparentală 15 paternă (ambii cromozomi 15 au fost luați de la tată) au un risc mai mic de 1% de a mai avea încă un copil bolnav. Este recomandat să se stabilească riscul genetic prin diagnosticul prenatal înainte de sarcină.

Sfatul genetic trebuie acordat și rudelor mamei și tatălui, în cazul unei deleții cromozomiale din partea mamei sau a disomiei uniparentale paterne, în cazul tatălui.

În cazul în care o mamă prezintă deleția, surorile acesteia pot avea același tip de mutație și să prezinte riscul de a da naștere unui copil bolnav. În cazul fraților, ei nu prezintă riscul de a avea copii afectați însă pot transmite boala fiicelor lor și astfel pot avea nepoți bolnavi cu sindromul Angelman.

Diagnosticul prenatal

Testarea prenatală se poate face pentru identificarea tuturor mecanismelor patogenice. Diagnosticarea sindromului Angelman se face prin prelevarea de vilozități coriale (derivate din membrana externă din jurul fătului) între săptămânile 10 și 12 de sarcină, de lichid amniotic între săptămânile 15 și 18 de sarcină sau prin efectuarea cariotipulu și a testului FISH; de asemnea, se pune diagnosticul prin utilizarea metodelor moleculare efectuate după extragerea ADN-ului fetal. Deși este indicat ca părinții să verifice care este posibilitatea de a avea copii bolnavi, sindromul Angelman nu se moștenește în cele mai multe cazuri.

Diagnosticul diferențiat

Sindromul Angelman poate avea semne și simptome comune cu alte patologii. De exemplu, retardul psihomotor apare și în encefalopatie idiopatică (afecțiune a creierului de etiologie necunoscută), paralizie cerebrală, sindromul West și Lennox-Gastaut. Hipotonia și masa musculară redusă apar și în sindromul Prader-Willi. Sindromul Phelan-McDermid și sindromul retard mintal X-linkat se caracterizează prin vorbire deficitară, convulsii, retard mintal sever; aceste simprome regăsindu-se și în cazul sindromului Angelman.

Evoluție și prognostic

Cei care prezintă acestă maladie au o durată de viață normală, se pot reproduce, iar unele stări pe care le prezintă, precum convulsiile și hiperreactivitatea, pot scădea în intensitate și frecvență cu trecerea timpului. Evoluția bolii poate fi îmbunătățită prin logoterapie și terapie motorie.

Sfaturi privind sindromul Angelman

În cadrul acestei patologii genetice, există câteva semne clinice foarte importante care trebuie monitorizate: convulsiile, hiperreactivitatea, retardul mintal sever, absența vorbirii.

Convulsiile sunt un real pericol pentru viața pacientului, deci ele trebuie să fie tratate corect, cu tratament anticonvulsiv. Copiii care prezintă retard neuromotor trebuie să urmeze un program de recuperare specific acestui tip de afecțiune. Unii pacienți au probleme vizuale; este recomandat ca acestea să fie corectate deoarece contribuie la dezvoltarea deficitară a bolnavului. Paciențiilor cu strabism și cu probleme ortopedice le este recomandată corectarea chirurgicală.

Tratamentul sindromului Angelman

Tratamentul acestei afecțiuni constă în ameliorarea simptomelor deoarece problema genetică nu poate fi rezolvată. Copiilor afectați de această maladie le sunt indicate: terapia fizică, tratamentul antiepileptic, terapia comunicațională și ocupațională. Aceste terapii sunt alese în funcție de problemele copilului. Pacienții cu sindromul Angelman au nevoie de suport și îngrijire continuă, deși unele simptomele mai scad din intensitate pe parcursul vieții.

De asemenea, terapia prin muzică și hidroterapia poate ajuta pacienții. Deși, cu înaintarea în vâstă, acestor pacienți li se diminuează probleme cu somnul, este recomandată administrarea de sedative ușoare și de melatonină. Acestea ajută la reglarea tulburărilor de somn.

Prevenirea sindromului Angelman

Este necesar ca părinții să aibă minime informații în ceea ce privește această boală, în special dacă au printre membrii familie un copil cu o asemenea patologie. Este important ca părinții doritori de o nouă sarcină și care au un copil bolnav cu sindromul Angelman în familie să apeleze la o echipă de medici specializați în aceste tipuri de afecțiuni. Pentru a găsi sprijinul de care are nevoie, este indicat să contacteze alte familii aflate în aceeași situație.

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…