Căutare
Scleroza tuberoasa Bourneville-manifestări clinice
Scleroza tuberoasa Bourneville este o afecţiune genetică multisitemică cu transmitere autozomal dominantă caracterizată de creşterea unor tumori benigne la nivelul creierului şi altor organe vitale, precum rinichi, ficat, inimă, ochi sau piele. Ele pot conduce la apariţia unor probleme grave de sănătate. Facomatoza Bourneville, sindromul Bourneville sau epiloia sunt alte nume utilizate pentru scleroza tuberoasă. Semnele şi simptomele bolii variază de la o persoană la alta.
Scleroza tuberoasă a fost descrisă pentru prima dată de neurologul francez Désiré-Magloire Bounrville. Numele bolii a fost dat de leziunile observate la nivelul sistemului nervos central la necropsie numite tuberi (tuber-lat. şi skleros-gr. ).
În general principalele manifestări ale scelrozei tuberoase sunt reprezentate de modificări la nivelul pielii, printre care se numără apariţia unor pete depimentate, mai deschise la culoare decât pielea din jur, zone de piele îngroşată şi de apariţia la a nivelul feţei angiofibroamelor încă din copilărie.
Formaţiunile tumorale din cadrul sclerozei tuberoase sunt localizate în general la nivelul sistemului nervos central, putând duce la apariţia convulsiilor, tulburărilor comportamentale, precum agresivitatea sau hiperactivitate, dar şi a tulburărilor de învăţare. S-a constatat în urma studiilor că unii din copiii cu scleroză tuberoasă prezintă diverse grade de autism, fiind afectată capacitatea lor de a comunica şi de a interacţiona cu cei din jur.
Practic acestea reprezintă principalele elemente clinice cu impact major asupra calităţii vieţii la cei afectaţi. Totuşi, o bună parte din pacienţii diagnosticaţi cu scleroză tuberoasă duc o viaţă independentă şi activând în diverse domenii (medici, ingineri, avocaţi, profesor etc.). Practic, severitatea bolii diferă de la un individ la altul, chiar şi în cadrul gemenilor identici ce sunt purtătorii aceleiaşi mutaţii.
Frecvenţa sclerozei tuberoase
Frecvenţa sclerozei tuberoase este de aproximativ 1:6000. Se stimează că aproximativ un milion de oameni sunt afectaţi de această boală la nivel global, dintre care 50.000 în Statele Unite ale Americii. Multe cazuri de scleroză tuberoasă rămân nedianosticate, mai ales când pacientul suferă de o formă uşoară a bolii. Tocmai din această cauză aş dori să punctez importanţa efectuării anchetei familiale la cei diagnosticaţi cu scleroză tuberoasă. O treime din cei afectaţi au cel puţin unul dintre părinţi afectat de scleroza tuberoasă.
Modul de transmitere
Scleroza tuberoasă este o boală genetică cu transmitere autozomal dominantă, acest lucru însemnând că prezenţa unei singure copii anormale a genei duce la apariţia bolii. În aproximativ o treime din cazuri mutaţia este moştenită de la unul dintre părinţi, în restul cazurilor fiind vorba de apariţia de novo a mutaţiei, în timpul concepţiei sau devreme în dezvolatrea embrionului. Cazurile în care apare o nouă mutaţie la pacienţi fără istoric familial de scleroză tuberoasă se numesc sporadice. Conform studiilor mutaţia genei TSC1 este mai frecventă în cazurile cu istoric familial pozitiv, iar mutaţia genei TSC2 este mai frecventă în cazurile sporadice, fără istoric familial.
Genele implicate în apariţia sclerozei tuberoase
S-au identificat 2 gene implicate în apariţia ST: TSC1 localizată la nivelul cromozomului 9, ce codifică o proteină numită hamartină şi TSC2 localizată la nivelul cromozomului 16, ce codifică o proteină numită tuberină. Atât TSC1 cât şi TSC2 sunt gene ce au rolul de a supresa creşterea şi divziunea tumorală, proteinele codificate având rol de supresor tumoral. Ele împiedică diviziunea anormală a celulelor şi astfel previn apariţia tumorilor.
În momentul în care genele sunt afectate, proteinele codificate de ele sunt fie în cantitate foarte mică, fie anormale. În ambele cazuri rolul lor de a inhiba creşterea tumorală este afectat. Consecinţa este reprezentată de apariţia tumorilor cu diverse localizări. Proteinele codificate de aceste gene sunt exprimate în celulele mai multor organe, printre care: rinichi, cord, plămâni, sistem nervos.
Manifestări clinice în scleroza tuberoasa Bourneville
Manifestările clinice sunt variate, această boală afectând sistemul nervos, pielea, rinichii, inima, dinţii. Dezvoltarea tumorilor benigne cu diverse localizări reprezintă elementul clinic principal în cadrul sclerozei tuberoase.
Afectarea nervoasă
La nivelul sistemului nervos elementele clinice cele mai importante sunt reprezentate de:
- Tuberi corticali – zone dezorganizate la nivelul creierului ce conţin celule anormale. Unii pacienţi pot să aibă numerosi tuberi, iar alţii deloc. Ei se pot vizualiza prin efectuarea examenelor imagistice prin rezonanţă magnetică (IRM sau RMN). Se presupune că aceste zone dezorganizate reprezintă un punct de plecare al apariţiei convulsiilor.
- Nodulii subependimali – acumulări mici de celule anormale la nivelul pereţilor ventriculilor cerebrali, frecvent la nivelul lor existând depuneri de calciu.
Astrocitoame gigante subependimale – sunt tumori benigne ce apar la aproximativ 20% din pacienţii cu ST, dezvoltându-se mai frecvent la adolescenţi sau în copilărie.Tumorile benigne de la nivelul creierului pot duce la apariţia cefaleei, hidrocefaliei sau a sindromului de hipertensiune intracraniană ce pot cauza complicaţii ameninţătoare de viaţă.
Dezintegrarea neuronală şi existenţa tumorilor de la nivelul sistemului nervos central pot duce la apariţia convulsiilor şi a epilepsiei. Acestea se asociază cu apariţia deficitelor de dezvoltare, a problemelor comportamentale şi a tulburărilor de învăţare.
O altă consecinţă a tumorile dezvoltate la nivelul sistemului nervos central este blocarea fluxului lichidului cefalorahidian( LCR ) ce umple ventriculii cerebrali. Consecinţa obstrucţiei este apariţia de hidrocefalie, cefalee, tulburări comportamentale, convulsii, greaţă şi vărsături, tulburări de vedere şi de echilibru.
Afectarea cutanată
Afectarea cutanată este reprezentată în principal de apariţia unor pete decolorate- macule depigmentate, fibroame unghiale, aniofibroame(mai ales la nivelul feţei), plăci fibroase. Acestea se pot întâlni încă de la naştere, prezenţa a peste 3 macule depigmentate reprezintă un criteriu major de diagnostic al sclerozei tuberoase. Maculele depigmentate sunt localizate în special pe trunchi, dar ele pot fi localizate oriunde, inclusiv pe scalp, dând naştere unei pete albe, lipsite de păr. La copii cu piele deschisă la culoare, maculele se pot vizualiza cu ajutorul lampei Wood.
Afectarea altor sisteme şi organe în scleroza tuberoasa Bourneville
Afectarea cardiacă este rerezentată de apariţia tumorile cardiace, de regulă rabdomioame. Ele sunt mai mari la naştere şi regresează pe măsură că copilul creşte. Rabdomioamele pot bloca fluxul sanvin sau pot conduce la apariţia aritmiilor, uneori severe. Pacienţii cu ST mai pot prezenta: coarctaţie de aortă, stenoză de arteră renală, anevrism de aortă.
Afectarea renală este comună în cadrul persoanelor diagnosticate cu ST, studiile afirmând că aproximativ 80% din cei afectaţi dezvoltă o formă de boală renală. Angiolipoamele renale sunt tumorile cel mai frecvent raportate la persoanele cu ST. Ele pot creşte mult în dimensiuni, fiind insoţite de o vascularizaţie crescută, afectând funcţia renală sau fiind cauza unor hemoragii interne. Alte forme de afecţiuni renale sunt chistul renal şi carcinomul renal (rar). În trecut insuficienţa renală era aproape inevitabilă la cei afectaţi de scleroză tuberoasă. Actual, în urma unui diagnostic precoce, aceste tumori pot fi tratate, rar pacienţii ajungând la insuficienţă renală sau dializă.
Afectarea oculară
Aproximativ 50% din pacienţii cu ST suferă de o formă de formă de afectare oculară. Pot să apară angiofibroame ale ploapelor, hamartoame retiniene, hamartoame ale nervului optic, tulburări ale pigmentării retinei. Acestea pot fi localizate uni sau bilateral. Pierderea vederii la persoanele diagnisticate cu ST este rară, aceasta putând fi cauzată de afectarea retiniană, a nervului sau de afectarea tumorală a ariei vizuale.
Un element clinic deosebit de important este reprezentat de apariţia anomaliilor dentare. Depresiunile dentare sunt un element clinic estenţial. Deşi ele se întâlnesc la aproximativ 7-9% din populaţia normală, peste 90% din pacienţii cu ST prezintă aceste modificări. Alte modificări la nivelul cavităţii bucale sunt fibroamele gingivale.
Angiolipoame sau chisturi se mai pot întâlni la nivelul plămânilor, glandelor suprarenale, ovarelor sau pancreasului. Acestea sunt în general asimptomatice.
Diagnostic
Diagnosticul de scleroză tuberoasă se pune atunci când sunt întâlnite două criterii majore sau unul major şi două minore. În cazul în care persoana îndeplineşte un criteriu major sau două minore, atunci diagnosticul de ST este posibil. Când suspiciunea este mare se recomandă efectuare unor examene imagistice amănunţite sau testare genetică.
| Criterii Majore | Criterii minore |
| 1. Angiofibroame faciale | a. Depresiuni dentare |
| 2. Macule depigmentate ≥3 | b. Chisturi osoase |
| 3. Fibroame periunghiale sau unghiale | c. Fibroame gingivale |
| 4. Nodul subependimal | d. Polipi hamartomatoşi rectali |
| 5. Limfangioleiomiomatoză | e. Hamartoame (alte localizări înafară de renală) |
| 6. Astrocitom subependimal cu celule giant | f. Leziuni cutanate sub formă de confeti |
| 7. Angiolipom renal | g. Chisturi renale multiple |
| 8. Rabdomiom cardiac | h. Pată acromică retiniană |
| 9. Tubercul cortical | i. Anomalii de migrare ale substanţei albe cerebrale la IRM |
| 10. Hamartoame retiniene multiple | |
| 11. Nev fibromatos |
Tratament
Pentru această boală nu există tratament patogenic, asta însemnând că pacienţii diagnosticaţi nu se pot vindeca. Totuşi, în urma unui diagnostic precoce aceştia pot beneficia de un management corespunzător al bolii.
Studiile arată că la pacienţii ce dezvoltă convulsii în copilărie, efectuarea unei terapii anticonvulsivante cu controlul crizelor, îmbunătăţeşte considerabil calitatea vieţii, scăzând riscul apariţiei tulbărărilor de învăţare sau de comportament. La cei la care terapia medicamentoasă anticonvulsivantă nu dă roade, se poate lua în calcul terapia chirurgicală.
Pentru tumorile localizare la nivel cerebral se utilizează terapia chirurgicală. Terapia chirurgicală este esenţială mai ales când sunt puţine şi uşor abordabile de către chirurg. În alte cazuri, se poate utiliza tratamentul medicamentos pentru a scădea dimensiunile tumorilor. În 2010, în SUA au fost aprobate medicamente ce au ca indicaţie principală tratarea astrocitoamelor subependimale din cadrul ST.
Pronostic
Actual speranţa de viaţă a celor diagnosticaţi cu ST este asemănătoare cu a populaţiei generale.
Persoanele diagnosticate cu ST au un risc crescut de a dezvolta tumori cu diverse localizări de-a lungul vieţii. Tumorile cerebrale şi renale pot fi cauza unor complicaţii severe şi ameninţătoare de viaţă. Din acest motiv este recomandat ca cei diagnosticaţi să efectueze controale medicale periodice, pentru a preîntâmpina apariţia complicaţiilor.
Medici care tratează această afecțiune
Dr. Ispas Daniel-Marius
NeurologieAccident ischemic tranzitor , Accident vascular cerebral (AVC) , Cefaleea - durerea de cap Epilepsia
Evaluat
0 / 10
Locație: Făgăraş
Articole sugerate
Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.