Proteinele-generalități, surse și patologie

Noțiunea de proteină provine din cuvântul grecesc ”protos”, care este tradus prin termenul ”primul”, astfel evidențiindu-se importanța ei biologică. Proteinele fac parte din clasa macronutrienților, alături de lipide și glucide (carbohidrați). Proteinele sunt produși chimici complecși, care au la bază cei 21 de aminoacizi proteinogeni. Acești aminoacizi se împart în două categorii:

–          aminoacizi esențiali, care nu pot fi sintetizați de către organism (triptofan, lizină, treonină, histidină, leucină, izoleucină, valină, metionină, arginină, fenilalanină);

–          aminoacizi neesențiali, care pot fi produși în organism din precursori și din aminoacizii esențiali.

Rolurile proteinelor

Proteinele au rol în catalizarea tuturor reacțiilor metabolice, în exprimarea informației genelor (replicare ADN – acid dezoxiribonucleic, sinteza ARN – acid ribonucleic, sinteza proteinelor) și în asigurarea energiei necesare funcționării organismului în condiții speciale. De asemenea, proteinele asigură contracția musculară, procesele de transport intra- și intercelular, mobilitatea celulară, procesele de transmitere a semnalelor nervoase și hormonale și imunitatea celulară. Datorită rolurilor precizate mai sus, proteinele sunt considerate elementele structurale de bază în celulă, țesut și organ.

Sursele proteinelor

Proteinele provin din două surse diferite: din produsele animale și din cele vegetale însă acestea predomină în prima sursă precizată. În organismul animal, procentul proteinelor = 62%, comparativ cu cel al glucidelor și al lipidelor care este de 1,9%, respectiv 7,7%. În cazul organismelor vegetale, procentul proteinelor este cuprins între 2 și 35%.

Produsele de origine animală în care găsim proteine de calitate superioară sunt: lactate, brânzeturi, derivate de carne, pește, ouă, ficat. În mod normal, proteinele de origine animală conțin toți aminoacizii esențiali, astfel acestea fiind complete şi având o valoare biologică crescută, excepţie făcând gelatina.

Produsele de origine vegetală în care găsim proteine sunt: nuci, fasole uscată, soia, linte, mazăre, tofu (brânză din lapte de soia), alge, ciuperci, făină, pâine, produse cerealiere. De obicei, nu găsim cantități mari de proteine în legume și fructe. Valoarea biologică a proteinelor vegetale nu este la fel de crescută ca la cele de origine animală, ele fiind incomplete datorită raportului inadecvat de aminoacizi.

Este recomandată asocierea proteinelor provenite din surse animale cu cele provenite din produse vegetale, cu scopul de a avea un aport adecvat de aminoacizi.

Cantitatea de proteine recomandată

Cantitatea de proteine recomandată diferă în funcție de necesarul energetic. Necesarul energetic reprezintă cheltuielile energetice zilnice, care trebuie acoperite prin consum de alimente. Necesarul energetic variază în funcție de sex, vârstă, greutate, activitate fizică, iar din punct de vedere procentual, este recomandat să cuprindă 15-20%  proteine.

Pentru un calcul rapid, o persoană ar trebui să consume tot la fiecare 9 kilograme din masa corporală proprie, 8 grame de proteine. De exemplu, o persoană de 63 de kilograme trebuie să consume 56 de grame de proteine zilnic.

1 gram de proteină este echivalent cu 4,1 kcal.

Consumul scăzut de proteine

Aportul scăzut de proteine se mai numește carență proteică și de cele mai multe ori este însoțit și de un deficit în aportul energetic, astfel generând malnutriția protein-calorică. Există mai multe cauze care duc la un aport proteic scăzut. Acestea diferă în funcție de vârsta persoanei aflate în cauză.

Considerând pacientul un sugar, malnutriția poate fi cauzată de o proastă preparare a laptelui. Este posibil ca acesta să fi fost diluat în exces sau să-i fi fost administrat sugarului în cantități mici. O altă cauză a aportului proteic scăzut în cazul sugarului este reprezentată de alimentarea acestuia doar la sân, fără a i se adăuga în dietă și alte alimente complementare. În cazul copilului preșcolar și scolar, carența proteică poate apărea din cauza refuzului acestuia de a mânca alimente de origine animală bogate în proteine..

În cazul adolescenților, deficitul proteic apare în urma consumului exclusiv a alimentelor vegetariene și în cazul anorexiei psihogene (afecțiune psihiatrică caracterizată prin frica de a crește în greutate).

Consecințele aportului proteic scăzut sunt:

–          scăderea în greutate, anemia;

–          scăderea rezistenţei la infecţii, vindecarea dificilă a rănilor;

–          dureri musculare, afectarea creşterii şi mineralizării scheletului lacopii;

–          descumarea pielii, căderea părului;

–          edem, hiperpigmentarea pielii;

–          ritm cardiac și metabolism scăzut, afecțiuni hepatice;

–          sentiment de letargie.

În cazul unei carențe proteice severe apar anxietatea, tristețea, durerile de cap, stările de greață, durerile abdominale, tulburările de somn.

Consumul crescut de proteine

Aportul proteic crescut apare odată cu ingerarea exagerată a alimentelor care reprezintă sursa proteinelor. Consumul exagerat de proteine duce la constipație, favorizează apariția crizelor de gută, iar la nivelul intestinului gros este accelerat procesul de putrefacție.

Dacă pacientul este copil, aportul proteic crescut va determina apariția acidozei, a diareei, a hiperamoniemiei (nivelul de amoniac din sânge este crescut), creșterea ureei și incapabilitatea ficatului și a rinichiului (cauzată de depășirea capacității acestora) de a metaboliza și excreta cantitățile crescute de produși azotați. De asemenea, consumul unei cantități crescute de proteine în copilărie poate duce la obezitate.

Explorarea metabolismului proteic

Dacă dorim o confirmare a lipsei sau a excesului de proteine, investigăm cei doi parametri:

–          proteinemia = cantitatea proteinelor din sânge;

–          proteinuria = cantitatea proteinelor din urină.

Proteinemia

Hiperproteinemia (cantitate crescută de proteine în sânge) poate fi:

–           pseudohiperproteinemie (pseudo=fals);

–           hiperproteinemie renală.

Pseudohiperproteinemie poate fi cauza hemoconcentrației, care reprezintă creșterea volumului eritrocitelor pe unitatea de volum de sânge, însoțită de scăderea volumui sangvin total. Hemoconcentrația apare datorită diareei severe, diurezei (volumul urinar în 24 de ore) excesive, vărsăturilor și a sudorație. Hiperproteinemia renală poate duce la hiperimunoglobulinemii care favorizează  gamapatiile policlonale sau monoclonale și bolile autoimune.

Hipoproteinemia (cantitatea scăzută de proteine din sânge) poate fi:

–          pseudohipoproteinemie (o scădere falsă a cantității de proteine din sânge);

–          hipoproteinemia renală.

Pseudohipoproteinemie se caracterizează prin hemodiluția din hipervolemie (volum crescut de sânge). Acestea apar în al treilea trimestru de sarcină sau în perfuzii masive.

Hipoproteinemia renală poate fi consecința:

–          catabolismului crescut care apare în tumori maligne, infecții severe;

–          deficitului proteic sever, malabsorbție, malnutriție;

–          paracentezelor (puncții efectuate într-o cavitate naturală, cu scopul eliminării lichidului patologic pe care îl conține) repetate;

–          bolilor hepatice cronice;

–          pierderii proteinelor pe cale digestivă – enteropatii, cutanată – arsuri, renală – sindrom nefrotic.

Proteinuria

Creșterea proteinuriei (hiperproteinuria) poate fi de natură fiziologică sau patologică.

În mod fiziologic, hiperproteinuria apare după exercițiu fizic intens, după sarcină, expunere la frig sau în cazul proteinuriei ortostatice.

În mod patologic, avem:

–          proteinurie extrarenală: hipertensiune, diabet;

–          proteinurie renală: glomerulonefrite, pielonefrite, amiloidoze (fenomene patologice care constau în formarea și depozitarea în anumite organe a unei substanțe proteice amorfe), nefropatii tubulo-interstițiale induse medicamentos;

–          eliminarea lanțurilor usoare ale imunoglobulinelor: apare în urma unui catabolism intens (sindrom nefrotic, nefrotoxicitatea alimentelor) sau în cazul existenței unui proces malign, precum: mielomul multiplu, macroglobulinemia Waldenstrom.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!