Pleura – noțiuni de anatomie

      Plămânii sunt acoperiți de o membrană seroasă (= pleura), dispusă sub formă de sac și formată din două foițe care se continuă una cu cealaltă pe faţa mediastinală a plămânului. Foița externă se numește pleura parietală și învelește pereții cavității toracice, iar foița internă se numește pleura viscerală sau pulmonară și învelește suprafața plămânilor. Cele două foițe sunt separate de un spațiu numit cavitate pleurală. În mod normal, cavitatea este tapetată de o peliculă fină de lichid care are rolul de a favoriza mobilitatea plămânilor, permițând alunecarea celor două foițe și de a asigura adeziunea capilară între foițele pleurale. În condiții patologice (de boală), acest spațiu se transformă într-o cavitate propriu – zisă în care se acumulează aer sau diverse colecții lichidiene.

anatomia pleurei

Anatomia pleurei

Pleura viscerală

      Foița viscerală este fixată de suprafața plămânului prin intermediul unui strat subțire de țesut conjunctiv – membrana subpleurală. Este lucioasă, subțire și transparentă, aderă pe toată suprafața plămânului, iar la nivelul fisurilor pulmonare pătrunde adânc și învelește fiecare lob. La nivelul hilului și ligamentului pulmonar este locul unde pleura viscerală se reflectă spre pleura parietală și nu acoperă suprafața plămânului.

Pleura parietală

      Foița parietală este fixată de fața internă a pereților cavității toracice prin intermediul unei lame conjunctivo – fibroasă = fascia endotoracică. Este mai groasă, o foiță continuă care topografic (după localizare) și clinic prezintă:

  • porţiunea costală;
  • porţiunea mediastinală;
  • porţiunea diafragmatică;
  • domul sau cupola pleurală.

      Porțiunile pleurei parietale se continuă unele cu altele, determinând, la locul de trecere a pleurei parietale de pe un perete pe altul, recesurile pleurale:

  • recesul costo – diafragmatic, situat cel mai inferior;
  • recesul costo – mediastinal, situat profund, retrosternal;
  • recesul frenico – mediastinal;
  • recesul vertebro – mediastinal.
a) Porţiunea costală a pleurei

      Se întinde de la stern la corpurile vertebrelor toracale. Prin intermediul fasciei endotoracice, acoperă și vine în raport cu fața posterioară a sternului, mușchiul transvers al toracelui, cartilajele costale, spațiile intercostale cu mușchii intercostali, corpurile vertebrale, simpaticul toracic, vasele toracice. Anterior, pleura costală schimbă direcția și se continuă cu pleura mediastinală, loc în care se formează recesurile costomediastinale. Inferior, spre lateral, pleura costală formează cu pleura diafragmatică recesurile costodiafragmatice, iar superior, deasupra vârfurilor plămânului, pleura costală se continuă cu pleura mediastinală fără o delimitare netă realizând cupola pleurală.

b) Porţiunea diafragmatică a pleurei

      Aceasta este subțire, acoperă fața toracică a diafragmului, de care este fixată prin fascia frenicopleurală. În partea medială, pleura diafragmatică se continuă cu pleura mediastinală si formează recesul frenico – mediastinal. Raporturile pleurei diafragmatice se realizează cu organele etajului supramezocolic: în dreapta – faţa superioară a ficatului; în stânga – lobul stâng al ficatului; fundul stomacului; glanda suprarenală stângă şi extremitatea superioară a rinichiului stâng; extremitatea superioară a splinei.

c) Porţiunea mediastinală a pleurei

      Aceasta este mai groasă, acoperă feţele laterale ale mediastinului și aderă la țesutul conjunctiv mediastinal. Are o dispoziție sagitală, se întinde continuu de la stern până la coloana vertebrală, cu excepția hilului pulmonar. Prezența pedicului pulmonar pe fața mediastinală a plămânilor determină dispoziția pleurei mediastinale:

  • suprapedicular – se dispune continuu de la fața posterioară a sternului până la șanțurile laterovertebrale și se continuă cu pleura costală.
  • la nivelul pedicului pulmonar – se realizează linia de reflexie a pleurei mediastinale cu pleura viscerală formând un manșon care învelește pediculul.
  • infrapedicular – linia de reflexie a pleurei mediastinale cu pleura viscerală se prelungește în jos continuând manşonul și formează ligamentul pulmonar.

      Raporturile porțiunii mediastinale a pleurei se realizează cu diferitele structuri ale mediastinului:

  • Pleura mediastinală dreaptă învelește: vena brahiocefalică dreaptă; venei cave superioare; vasele frenice superioare drepte; nervul frenic drept; traheea; arcul venei azigos; nervul vag drept; porţiunea toracică a esofagului; ligamentul pulmonar drept.
  • Pleura mediastinală stângă acoperă: porţiunea ascendentă a aortei și arcul aortei; artera subclavie stângă; nervul frenic stâng; trunchiul brahiocefalic stâng; venele intercostale superioare; porţiunea toracică a esofagului; nervul vag stâng; ligamentul pulmonar stâng.

      Continuarea porțiunii mediastinale cu porțiunea costală a pleurei, lateral de coloana vertebrală, duce la formarea recesului vertebro – mediastinal.

      Ligamentul pulmonar se întinde de la hilul pulmonar la diafragm, fixează porțiunea mediastinală a pleurei cu pericardul fibros și formează linia de reflexie a pleurei parietale cu pleura viscerală. Are formă triunghiulară, format din două foițe:
  • anterioară – dispusă în plan sagital, este reprezentată de pleura mediastinală care merge dinspre anterior spre posterior, trece peste esofag, se îndreaptă spre lateral, intră în constituția ligamentului pulmonar de unde se continuă cu foiţa viscerală a plămânului.
  • posterioară – este reprezentată de pleura mediastinală care merge dinspre posterior spre anterior, se reflectă lateral, intră în constituția ligamentului pulmonar și se continuă cu foiţa viscerală a plămânului.

      Cele două ligamente pulmonare prezintă vârful prin care este fixat la hilul pulmonar, o bază parțial fixată la diafragm, o margine laterală în raport cu faţa mediastinală a lobului inferior. Marginea medială, spre mediastin, stabilește raporturi cu marginea dreaptă a esofagului și în stânga cu pericardul și aorta toracică.

      Porțiunea mediastinală a pleurei parietale de fiecare parte, după reflexia foiței posterioare, se prelungește spre linia mediană în fața și in spatele esofagului, formând recesul pre-esofagian (drept și stâng) și recesurile retro-esofagiene: în dreapta se găsește între esofag și vena azygos – recesul inter-azygo-esofagian; în stânga se găsește între esofag și aortă – recesul inter-artico-esofagian. Ligamentele pulmonare conţin ţesut celular lax, câteva arteriole provenite din arterele bronhice sau esofagiene, câteva venule tributare venelor frenice şi limfatice.

d) Cupola pleurală sau domul pleural

      Se poate considera un reces costo-mediastinal superior, acoperă vârful plămânilor, depășind nivelul claviculei și a primei coaste. Urcă până în regiunea laterală a gâtului, în fosa supraclaviculară, fiind porțiunea cea mai înaltă a pleurei. Pe vârful plămânului continuă porțiunea costală a pleurei, de la nivelul vertebrei doi sau trei toracice până la articulația sternoclaviculară, de unde începe recesul costomediastinal anterior. Are un aspect convex, fiind fixat la baza gâtului printr-o membrană fascială, membrana suprapleurală, parte a fasciei endotoracice. Își păstrează forma datorită unui ansamblu de fibre musculare sau fibroase care formează aparatul suspensor al cupolei pleurale, constituit din:

  • ligamentele costo – pleurale, pornit de pe colul primei coaste și se termină pe domul pleural prin două fascicule;
  • ligamentele vertebro-pleurale, cu originea pe corpul vertebrelor C7, T1 şi T2;
  • muşchiul scalen minim, fascicul din mușchiul scalen mijlociu.

      Raporturile cupolei pleurală sunt: cu coasta întâi, muşchiul scalen anterior, vasele subclaviculare, cu muşchiul scalen mijlociu, corpul vertebrei toracice doi, cu traheea, nervul vag, vasele brahiocefalice. Posterior vine în raport cu conținutul fosetei supra-retro-pleurală: ganglionul cervico-toracic stelat; primul nerv toracic, artera cervicală profundă, artera intercostală superioară. Foseta este limitată: posterior de extremitatea posterioară a primei coaste; medial, de ligamentul vertebro-pleural; lateral, de ligamentele transverso-pleuro-costale, iar superior se situează artera vertebrală.

Mijloacele de fixare ale pleurei parietale

      Fascia endotoracică este un strat de țesut conjunctiv de grosime variabilă, cu rol de fixare al pleurei parietale, care în raport cu porțiunile considerate este constituită:

  • la nivelul cupolei pleurale, se numește membrana suprapleurală, densă și groasă, fixează cupola pleurală la baza gâtului;
  • la nivelul pleurei costale, este fascia endotoracică propriu zisă, fixează pleura costală de pereții regiunii costale;
  • în dreptul pleurei diafragmatice, este foarte subțire, o fixează de diafragm și poartă denumirea de fascie frenico – pleurală;
  • fascia toracică, formată din fibre conjunctive provenite din fuziunea unor fascicule ale mușchilor intercostali, transvers al toracelui, care căptușește fața profundă a pereților toracelui;
  • țesutul conjunctiv mediastinal, fixează porțiunea mediastinală a pleurei cu elementele mediastinului, în special cu pericardul, pâtrunzând prin hil în plămân;
  • ligamentul suspensor al peurei, fixează cupola pleurală;
  • ligamentul pulmonar.

Vascularizaţia şi inervaţia pleurei

      Vascularizaţia şi inervaţia este diferită pentru cele două foițe pleurale:

  • pleura parietală: vascularizația arterială este asigurată de arterele intercostale, artera toracică internă, arterele frenice, mediastinale; drenajul venos se face în venele sistemice ale peretelui toracic; limfaticele drenează în nodulii intercostali, mediastinali posteriori, parasternali și diafragmatici; inervația este dată de nervii intercostali, frenici şi simpatici;
  • pleura viscerală: vascularizația arterială și venoasă este realizată de vasele bronhice; limfaticele urmează aceeași cale cu drenajul limfatic pulmonar; inervația este dată de plexurile nervoase pulmonare.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!