Ce este pericardita?

Pericardita este o inflamaţie a pericardului, care este un înveliș subțire, format din două membrane: una externă fibroasă, pericardul pariental și alta internă, pericardul visceral– care acoperă inima. Aceste doua membrane delimitează cavitatea pericardică în care se găsește o cantitate de lichid pericardic de aproximativ, 30 – 50 ml, care are o compoziție de electroliți similară sângelui, dar cu mai puține proteine.

Pericardita se poate trata, dar este esențial de stabilit forma clinică (acută sau cronică), cauza pericarditei și consecințele anatomice și hemodinamice ale inflamației pericardice.

Clasificarea pericarditei

Pericardite acute ( evoluție < 6 săptamâni)	Pericardite cronice ( evoluție > 3 luni)
Fibrinoase (uscate) Exsudative (lichidiene)	Constrictive (cele mai frecvente) Efuzive Adezive (neconstructive)

Care sunt cauzele care determină apariția pericarditei?

1) cauze infecțioase:

virale;
bacteriene;
fungice;
parazitare;
tuberculoase.

Cele mai frecvente sunt: infecțile cu virusuri (adenovirusurile; coxackie; echovirusuri). Pericarditele virale sunt precedate sau însoțite de episoade febrile.

2) cauze neinfecțioase:

post-infarct miocardic acut;
în cadrul unor patologii neoplazice;
în disecția de aortă (se acumulează sânge în cavitatea pericardică = hemopericard);
în tuberculoză;
în insuficiența renală (uremie);
în traumatisme sau intervenții chirurgicale la nivelul toracelui;
în tratament de lungă durată cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina);
în boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă;
în cadrul unui mixedem (hipotiroidism decompensat, în stadiu avansat);
postiradiere toracică.

3) Cauze idiopatice– nu au o cauză bine cunoscută.

Pericardita acută (PA)

În pericardita acută este vorba de inflamația pericardului cu sau fără revărsat lichidian (pericardita exsudativă sau fibrinoasă). Prezența de lichid în cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponadă cardiacă cu insuficiență cardiacă acută.

Care sunt simptomele?

Pericardita uscată (fibrinoasă) și cea lichidiană (exsudativă) evoluează succesiv.

Pericardita uscată (lichidul pericardic nu depășește 50 ml) are tablou clinic variabil, frecvent trecând neobservată, mascată de boala de bază. Urmatoarele semne și simptome se pot observa:

dispnee;
durere precordială: intensă, ascuțită, în mijlocul pieptului, se intensifică la inspir profund;
febră sau subfebrilitate;
uneori frisoane;
tuse iritativă care exarcebează durerea;
la examenul fizic se percepe: frecatura pericardică (zgomot de tonalitate joasă suprapus peste zgomotele cardiace). Odată cu apariţia lichidului dispare frecătura pericardică.

Pericardita uscată (fibrinoasă) se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită lichidiană (exsudativă).

Pericardita lichidiană (cantitatea de lichid pericardic o depășește pe cea normală, peste 50 ml) prezintă următoarele semne și simptome:

durere toracică: intensă, ameliorată de anumite poziții antalgice (aplecat în față cu perna pe genunchi – semnul pernei; poziția genupectorală – semnul „rugaciunii mahomedane”);
dispnee cu polipnee sau ortopnee;
uneori disfagie, disfonie;
febră; frison; transpirații;
la examenul fizic se percepe: zgomotele cardiace sunt asurzite (din cauza stratului de lichid) și matitatea cardiacă este crescută în sens transversal.

!! Dacă acumularea de lichid este rapidă– pacientul va prezenta senzație de presiune toracică; senzație de sufocare; dificultate la înghițire; sughiț. Iar în formele cu volum lichidian mare sunt prezente semne de tamponadă cardiacă:

triada lui Beck (triada “inimii liniștite”): creșterea presiunii venoase, scăderea TA, cord mic și liniștit (pulsații slabe);
semne de hipertensiune venoasă sistemică: jugulare turgescente (predominant în inspir), hepatomegalie;
apariția pulsului paradoxal (reducerea amplitudinii în inspir).

Explorări paraclinice

Pot arăta sindrom inflamator nespecific: VSH, fibrinogen, proteina C reactiva crescute, număr crescut de leucocite (leucocitoză); în formele infecțioase se pot evidenția anticorpi specifici pentru agentul etiologic (virus, bacterie, fung).

Pentru stabilirea diagnosticului pot fi indicate şi hemoculturi, uroculturi, culturi din exudatul faringian, teste pentru tuberculoză, HIV, virusuri sau boli autoimune.

Valori mult crescute ale VSH-ului, anemia şi leucocitoza importantă indică alte etiologii ale pericarditei acute, cum sunt bolile autoimune şi tuberculoza.

Electrocardiograma

Examenul electrocardiografic este deosebit de important pentru stabilirea diagnosticului, a severităţii şi a stadiului de evoluţie al pericarditei acute.În funcţie de modificările electrocardiografice, au fost descrise patru stadii de evoluţie:

stadiul I include supradenivelarea concordantă a segmentului ST concavă superior, fără sudenivelare reciprocă şi subdenivelarea segmentului PR şi corespunde, din punct de vedere clinic, etapei iniţiale cu durere;
stadiul II corespunde revenirii segmentului ST la linia de bază şi aplatizării ulterioare a undelor T;
în stadiul III, undele T sunt negative iar unda Q este absentă
în stadiul IV corespunde revenirii undelor T la normal în săptămâni sau luni.

Pe lângă aceste modificări electrocardiografice, în cazul tamponadei cardiace mai pot fi prezente tahicardia sinusală, microvoltajul sau alternaţa electrică a undei P şi a complexului QRS, a segmentului ST şi a undei T.

Examenul radiologic

În cazul pericarditei lichidiene este un mijloc prețios de precizare a diagnosticului. Se evidenţiază creşterea simetrică a dimensiunii cordului, în contrast cu aspectul clar al câmpurilor pulmonare, fără stază hilară (spre deosebire de cardiomiopatiile cu cardiomegalie), până la aspectul de ,,cord în carafă”, caracteristic revărsatelor pericardice mari. La nivel pulmonar şi mediastinal pot fi observate modificări care să sugereze patologia de bază (tuberculoza, cancerul sau colagenozele).

Ecocardiografia

Reprezintă cea mai sensibilă şi precisă metodă de detecţie şi cuantificare a revărsatului pericardic, chiar şi atunci când cantitatea de lichid pericardic este de numai 20 ml, caz în care trebuie făcută diferenţa cu lichidul pericardic normal.

În cazul pericarditei lichidiene diagnosticul de certitudine se face prin ecocardiografie transtoracica: se poate vizualiza o cantitate crescuta de lichid la nivelul pericardului.

CT (tomografia computerizată) sau RMN (rezonanţa magnetică cardiacă)

Sunt modalităţi imagistice utilizate din ce în ce mai frecvent dacă investigaţiile anterioare nu au fost concludente, oferind informaţii superioare ecocardiografiei în ceea ce priveşte detectarea efuziunilor pericardice localizate, a îngroşării pericardice sau a prezenţei formaţiunilor tumorale pericardice.

Cateterism și angiografie cardiacă

Sunt utile pentru diagnosticul tamponadei cardiace și a pericarditei constrictive.

Pericardiocenteza

este o metodă diagnostică dar şi terapeutică extrem de importantă în cazul pacienţilor cu pericardită lichidiană
reprezintă o manevră cu risc vital, motiv pentru care trebuie efectuată în unitatea de terapie intensivă şi numai de către un medic cu experienţă.
implică drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardică utilizând un mic tub (cateter).
lichidul pericardic se analizează în laborator și astfel se poate pune și un diagnostic etiologic: viral, tuberculos, neoplazic.

!! Dacă se suspectează o infecţie bacteriană: sunt necesare cel puţin trei culturi din lichidul pericardic pentru aerobi şi anaerobi, precum şi hemoculturi repetate.

Diagnostic pozitiv

Diagnosticul pozitiv de pericardită acută se bazează pe datele clinice (durerea toracică, febra şi frecătura pericardică), pe modificările electrocardiografice, radiologice şi ecocardiografice.

Diagnosticul diferențial se face cu:

infarct miocardic acut;
pneumonie;
pleurezie;
pneumotorax;
infarct pulmonar.

Tratamentamentul pericarditei acute

  Tratamentul va fi efectuat după evaluarea corectă a pacientului şi stabilirea etiologiei lichidului pericardic. Tratamentul este în esenţă simptomatic şi etiologic.
  Tratamentul simptomatic cuprinde măsuri nespecifice: repaus la pat, medicaţie antiiflamatorie (Aspirină, Ibuprofen, Diclofenac), antalgice pentru calmarea durerii.
  Tratamentul etiologic este individualizat în funcţie de cauza PA:
1) antibioterapie, incizie şi drenaj in PA purulente;
2) pericardiocenteză în PA ne de citostatice sau tetraciclină pentru a stimula aderenţa foiţelor pericardice;
3) tuberculostatice în PA tbc;
4) antiinflamatorii nesteroidiene în PA virală.

!! Prezenţa tamponadei pericardice impune pericardiocenteză de urgenţă.

Pericardita constrictivă

Ce este pericardita constrictivă?

Pericardita constrictivă (PC) este consecinţa transformării fibroase sau fibrocalcare a pericardului, cu consecinţe hemodinamice importante asupra funcţiei diastolice a cavităţilor ventriculare (mai ales a ventricului drept, care are perete mai subțire). Afectarea funcţiei diastolice se reflectă asupra relaxării şi umplerii ventriculare.

Când apare pericardita constrictivă?

Apare ca urmare a unei pericardite acute, în special de natură tuberculoasă.

Tabloul clinic:

dispnee de efort şi/sau ortopnee – consecinţa creşterii presiunii venocapilare pulmonare;
disconfort abdominal – legat de apariția hepatomegaliei și ascitei;
simptome şi semne care traduc debitul cardiac scăzut;
slăbiciune, astenie marcată.

La examenul fizic găsim următoarele modificări:

cord de mici dimensiuni; bătaia vârfului greu perceptibilă;
prezența zgomotului pericardic perceput dupa zgomotul 2 (datorat distensiei pericardului în protodiastolă);
dedublarea zgomotului 2 cu caracter paradoxal în inspir;
prezenţa frecvent a fibrilaţiei atriale;
frecătura pericardică este rară;
tensiunea arterială sistolică scăzută (sub 90-100 mm Hg);
predomină semnele de insuficiență cardiacă dreaptă: jugulare turgescente (în poziție semișezândă), hepatomegalie, ascită (precoce), edemele la membrele inferioare și în regiunea sacrată, icter.

Explorări paraclinice

presiunea venoasă sistemică mult crescută (peste 20-30 cm H2O);
examen radiologic – evidențiază prezenţa calcificărilor în jurul siluetei cardiace (cord ”în cuirasă”); cordul are dimensiuni normale sau este mic;
electrocardiograma – microvoltaj, unde T negative, unde P şi complexe QRS largi şi croşetate, prezenţa fibrilaţiei atriale;
cateterismul cardiac drept – prin aspectul curbelor de presiune din ventriculul drept (VD)confirmă restricţia pericardică. Curba de presiune din VD are aspect de ”rădăcină pătrată” (semnul Bloomfield).
ecocardiograma are valoare limitată în diagnosticul PC;
biopsia pericardică se efectuează odată cu intervenţia chirurgicală şi are rol în stabilirea etiologiei.

Diagnosticul diferenţial se face cu:

stenoza mitrală;
ciroza hepatică ictero-ascitogenă;
cardiomiopatiile restrictive (cateterismul cardiac permite diferențierea).

Tratamentamentul pericarditei cronice

în primul rând, tratamentul este chirurgical- pericardectomie;
în așteptarea intervenției chirurgicale se pot utiliza diuretice, controlul fibrilației atriale cu digitală. Cardioversia electrică este indicată in cazul fibrilației atriale doar după intervenția chirurgicală.

Pericardita: simptome, cauze, tratament

Ce este pericardita?

Clasificarea pericarditei

Care sunt cauzele care determină apariția pericarditei?

Pericardita acută (PA)

Care sunt simptomele?

Explorări paraclinice

Electrocardiograma

Examenul radiologic

Ecocardiografia

CT (tomografia computerizată) sau RMN (rezonanţa magnetică cardiacă)

Cateterism și angiografie cardiacă

Pericardiocenteza

Diagnostic pozitiv

Diagnosticul diferențial se face cu:

Tratamentamentul pericarditei acute

!! Prezenţa tamponadei pericardice impune pericardiocenteză de urgenţă.

Pericardita constrictivă

Ce este pericardita constrictivă?

Când apare pericardita constrictivă?

Tabloul clinic:

La examenul fizic găsim următoarele modificări:

Explorări paraclinice

Diagnosticul diferenţial se face cu:

Tratamentamentul pericarditei cronice

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Dr. Panaite Andrei

Dr. Ruzsa Paul Gabriel

Dr. Barbulescu Alexandru

Dr. Burcovschi Victoria

Dr. rujan marian

Articole sugerate