Paracenteza – indicații, contraindicații, complicații

           Paracenteza reprezintă procedura medicală prin care se introduce în cavitatea peritoneală un ac, cateter sau trocar, urmat de aspirarea unei cantități de lichid în vederea evaluării lui. Procedura poate fi efectuată atât la pacienții internați în spital, cât și în condiții de ambulator.

           Acumularea de lichid în cavitatea peritoneală (ascita) poate să apară în numeroase patologii, printre care: ciroza hepatică, insuficiența cardiacă congestivă, sindrom nefrotic, boli endocrine, malnutriție, neoplasme (carcinomatoză peritoneală), infecții (în tuberculoza peritoneală, în peritonite bacteriene, parazitare sau fungice).

           Lichidul de ascită este clasificat ca fiind transudat sau exudat în funcție de concentrația de albumină în lichidul de ascită, astfel în ascita de tip exudat vom avea albumina > 3 g%, iar în cea de tip transudat, albumina < 3 g%. O altă analiză cu valoare diagnostică importantă este gradientul albuminic ser / ascită (SAAG= serum-ascitic albumin gradient), care se corelează cu presiunea portală. Astfel, la pacienții cu SAAG ≥ 1,1 g/dl, ascita este cauzată de hipertensiunea portală.

Cauze de ascită transudativă
Cauze de ascită exudativă
  • tuberculoză;
  • carcinomatoză peritoneală;
  • pancreatită;
  • peritonită.

Paracenteza se poate efectua în scop:

  • diagnosticparacenteza exploratorie cu analizarea lichidului de ascită, din punct de vedere biochimic, bacteriologic și citologic.
  • terapeuticparacenteza evacuatorie în cazul pacienților cu ascită refractară sau ascită voluminoasă.

Indicațiile paracentezei

Acestea sunt:

  • evaluarea unei ascite „de novo”, depistată clinic și ecografic;
  • ascita în tensiune (ascită voluminoasă) ce determină insuficiență respiratorie restrictivă, disconfort digestiv sau cardiovascular (dispnee, sațietate precoce, aritmii, etc.) sau hernie ombilicală sau hernie inghino – scrotală;
  • ascita refractară la tratamentul diuretic;
  • suspiciunea unei peritonite bacteriene spontane sau secundare;
  • suspiciunea de ascită neoplazică.

Contraindicațiile paracentezei

Acestea se împart în două categorii:

  • absolute: abdomenul acut chirurgical;
  • relative: trombocitopenia severă, tulburări de coagulare, sarcina, infecții tegumentare la locul puncției, meteorism abdominal accentuat. prezența de aderențe peritoneale.

Tehnica paracentezei

           Procedura, beneficiile și posibilele complicații trebuie să fie explicate pacientului cu obținerea consimțământului informat. De asemenea, înainte de procedură pacientul trebuie evaluat din punct de vedere clinic și biologic.

           Materialele necesare efectuării paracentezei sunt: antiseptic (tinctură de iod), câmpuri sterile, pansament steril, ac/trocar/cateter, seringă de 20 ml; lidocaină 1%; tub de drenaj, recipient colector, leucoplast, mănuși sterile, recipiente sterile pentru colectarea lichidului pentru examenul de laborator.

           Pacientul este așezat în decubit dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la marginea patului (în unele cazuri cu ascită în tensiune pacientul poate rămâne în decubit dorsal). Puncția se efectuează, de obicei, în fosa iliaca stângă, pe linia spinoombilicală, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale (colonul descendent fiind mai mobil și situat într-un plan mai posterior, spre deosebire de cec, care este foarte aproape de peretele abdominal anterior în fosa iliacă dreaptă).

           Descrierea tehnicii: se dezinfectează tegumentul cu tinctură de iod, se practică anestezie locală cu lidocaină 1% strat cu strat, se atașează acul la seringă, se introduce acul perpendicular pe peretele abdominal (depășirea peritoneului va fi semnalată printr-o senzație de „scăpare în gol”), la aspirarea cu seringa (sau la scoaterea mandrenului) se evidențiază lichidul peritoneal. Inițial sunt recoltate probele pentru analize de laborator, iar dacă este necesară și evacuare se va atașa tubul de dren la ac sau cateter sau trocar ce va permite scurgerea lichidului în recipientul colector.

           Evacuarea sub 5 litri de lichid de ascită într-o singură ședință de paracenteză nu necesită administrarea de soluții coloidale. Evacuarea unei cantități mai mari necesită administrarea de albumină pe cale intravenoasă (7 – 8 g de albumină pentru fiecare un litru de lichid de ascită evacuat). După evacuarea cantității de lichid stabilite se extrage acul și se pansează zona de puncție. Este de preferat ca paracenteza să se efectueze ecoghidat sau ecoasistat.

Complicații paracentezei

           Paracenteza este considerată o metodă exploratorie minim – invazivă și aproape lipsită de riscuri. Complicațiile legate de paracenteză sunt rare (sub 1%) și pot fi următoarele:

  • hematomul peretelui abdominal;
  • scurgere persistentă de la locul puncției;
  • infecția locului de puncție; eșecul de a colecta lichid peritoneal;
  • hemoperitoneu spontan;
  • perforația intestinală;
  • hipotensiune arterială post – paracenteză;
  • sindrom hepato – renal în paracenteze voluminoase;
  • lezarea splinei la pacienții cu splenomegalie importantă.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!