Orice ai fi…

 

Desen de ~ Anette-Lucie

Oameni dragi,
Oameni iubiţi,
Plecaţi au fost
Din Rai îngerii răniţi.

În Întunericul minciunii
Au fost sorbiţi de puteri,
Transformaţi în demoni,
Implicaţi în mari neplăceri.

Libertatea oarbă ce le-a fost dat s-o traiască
În focul Iadului al lumii de desubt
A schimbat rănile pe arsuri, în viaţă
Le-a lăsat semne, pentr-o cădere şi-un început.

Prea scump e preţul unui adevăr
Și grea e despărţirea
Pe bază de principii,
Aş vrea sa muşc din al şarpelui măr,
Să şterg dezamăgirea
De mii si mii de ori
ale propriilor si unice valori.

Uit, că sunt simplu om de rând,
Nu îngerul rănit al lumii înşelătoare.
Știu, că ţii la mine în gând,
Dar nu pot să iert mereu, căci doare.

Orice ai fi: înger sau demon,
Prieten sau un nou vrăjmaş,
Eu ţin la tine-n taină,
Dar sufletul să mi-l laşi.

                             ~Anette-Lucie

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!