oligoelementele
Oligoelementele esenţiale sunt componente indispensabile organismului nostru. Acestea se găsesc în lichide biologice, ţesuturi, fanere. Astăzi, următoarele 15 elemente sunt considerate esenţiale pentru om: Arsen, Cobalt, Crom, Cupru, Fier, Fluor, Iod, Mangan, Molibden, Nichel, Seleniu, Siliciu, Staniu, Vanadium, Zinc.

Oligoelementele în terapia medicală actuală

      Pe lângă macroelemente (Calciu, Clor, Potasiu, Sodiu, Magneziu, Fosfor, Sulf) ce constituie 99,9 % din atomii corpului uman, microelementele sau oligoelementele constituie un alt grup de elemente strict necesare vieţii, folosite în cantităţi mici şi foarte mici. Microelementele reprezintă sub 0,01 % din greutatea corpului (7 g la un adult de 70 kg) şi sunt metale sau metaloizi. Cele mai abundente, în cantităţi de ordinul gramelor sunt Fierul, Fluorul, Siliciul şi Zincul. Urmează Cuprul cu o cantitate de aproximativ 100 mg şi apoi categoria cea mai vastă a microelementelor în urme, a căror cantitate din organism nu depăşeşte 20 mg pentru fiecare. Este vorba de Iod, Seleniu, Molibden, Mangan, Cobalt, Crom, Vanadiu, Litiu, Bariu etc.

      Din punct de vedere al importanţei biologice, microelementele se împart în esenţiale, posibil esenţiale şi neesenţiale.  Un element este esenţial dacă un aport alimentar insuficient se însoţeşte de perturbarea unei funcţii şi dacă restabilirea aportului fiziologic corijează disfuncţia sau previne anomalia.

      Oligoelementele esenţiale sunt componente indispensabile organismului nostru. Acestea se găsesc în lichide biologice, ţesuturi, fanere. Astăzi, următoarele 15 elemente sunt considerate esenţiale pentru om: Arsen, Cobalt, Crom, Cupru, Fier, Fluor, Iod, Mangan, Molibden, Nichel, Seleniu, Siliciu, Staniu, Vanadium, Zinc. Există câteva elemente în urme (Plumb, Cadmiu, Mercur, Stibiu, Aur, Argint) considerate neesenţiale, pe care organismul le tolerează în anumite cantităţi limitate. Dacă elementele esenţiale sunt reglate prin anumite procese metabolice şi tind către o stare de echilibru în organism (homeostazie), elementele neesenţiale nu sunt reglate şi pot fi stocate în anumite ţesuturi, devenind toxice de la un anumit prag.

      Un element neesenţial este incompatibil cu procesele chimice vitale sau este expulzat de sistemele biologice. Oligoelementele participă, în special prin intermediul enzimelor, la toate procesele vitale din organism:

  • hematopoieză;
  • metabolismul proteic;
  • metabolismul glucidic;
  • metabolismul lipidic;
  • producerea energiei necesare efortului fizic sau intelectual;
  • funcţiile vitaminelor şi ale hormonilor
  • formarea oaselor şi a dinţilor;
  • funcţia sistemului imunitar;
  • creşterea şi dezvoltarea fizică şi intelectuală;
  • funcţia unor organe de simţ;
  • dezvoltarea sexuale şi reproducerea.

      Bolile determinate de carenţa însăşi a unor microelemente precum Fierul, Iodul, Fluorul, Cuprul, Zincul constituie probleme de sănătate ce nu pot fi neglijate. Aşadar, dacă deficitul nu este totdeauna la originea bolii, el este o componentă importantă a stării de boală. Uneori este greu de stabilit dacă variaţiile nivelului unui oligoelement joacă un rol etiopatogenic în evoluţia bolii sau nu reprezintă decât perturbarea biologică secundară a acesteia. Statusul în oligoelemente al organismului uman şi animal este determinat de numeroşi factori, printre care aportul alimentar este cel mai important.

Oligoterapia: ce este și care sunt indicațiile acesteia?

      Oligoterapia este o ramură a medicinei alopate care utilizează oligoelemente în tratamentul diverselor patologii. Ea este, alături de alimentaţia echilibrată, un mijloc de corectare sau prevenire a carenţelor de oligoelemente. Oligoterapia este chiar mai importantă decât nutriţia deoarece ameliorează aportul de oligoelemente fără creşterea aportului energetic, lucru care se doreşte cel puţin în ţările dezvltate, unde alimentaţia populaţiei nu este o problemă. Având în vedere rolul capital al oligoelementelor în “maşinăria” proteică, enzimatică şi genetică  a celulei, oligoterapia este o ramură nouă, importantă a terapiei care a dat rezultate spectaculoase în domeniul endocrinologiei, oncologiei, diabetologiei, patologiei legate de mecanismele imunitare; ea poate fi asociată cu alte tehnici terapeutice: homeopatia, acupunctura, fitoterapia şi altele.

      La ora actuală se disting trei concepte terapeutice cu privire la oligoelemente, concepte ce corespund la trei domenii de activitate distincte, în funcţie de dozele utilizate:

  • oligoterapia catalitică – preconizează tratamentul afecţiunilor funcţionale cu elemente minerale în doze slabe;
  • oligoterapia nutriţională – oligoelementele esenţiale sunt administrate în doze apropiate de aporturile alimentare recomandate în scopul prevenirii sau corectării carenţei de origine nutriţională, fiziologică sau patologică;
  • oligoterapia farmacologică – manipulează doze mai mari pentru a obţine un răspuns al organismului diferit de răspunsul nutriţional.

      Terapia cu oligoelemente, acţionând la nivelul diverselor disfuncţii metabolice, acoperă majoritatea perturbărilor patologice de la “terenurile bolnăvicioase” la stările înaintate de boală, când acţiunea lor rămâne mult timp favorabilă, mobilizând factorii dinamici ai autoapărării. Făcând apel la oligoterapie, nu înseamnă că se poate suprima orice terapie reparatoare de tip hormonal sau antiinfecţios, ci, se poate spera ca organismul, cu ajutorul oligoelementelor, să poată relua “controlul” sănătăţii şi apărării sale.

Indicațiile oligoterapiei

      În opoziţie cu carenţele majore relativ rarisime, deficitele minore sunt mult mai frecvente. La subiecţii sănătoşi, nu rareori există stări deficitare neexprimate într-o manieră evidentă, traduse prin oboseală, apatie, manifestări atipice. Aceste deficite de microelemente favorizează instalarea proceselor degenerative. Dacă boala este instalată, ea exagerează deficitul prin diminuarea absorbţiei, creşterea eliminării, fixarea microelementelor pe diverse medicamente care devin inactive. Astăzi, se admite că bolnavii hrăniţi parental, cei cu ciroză hepatică, cancer, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boala Crohn, rectocolite hemoragice, patologii exudative sunt subiecţi cu mare risc de carenţă în diverse microelemente. De asemenea, în pediatrie, geriatrie şi obstetrică aceste medicamente îşi găsesc multiple utilizări.

      În pediatrie, oligoelementele (Fier, Zinc, Iod, Crom) previn apariţia tulburărilor de creştere şi dezvoltare sexuală şi chiar a tulburărilor de personalitate sau a altor tulburări în plan psihic.

      În timpul sarcinii şi alăptării trebuie supravegheată carenţa de Zinc, Cobalt, Mangan, Seleniu. Se ştie că deficienţele acestor oligoelemente pot constitui cauze ale avorturilor, malformaţiilor congenitale, bolilor genetice, deficiențelor mentale ce pot fi prezente la copii.

      O mare atenţie se acordă în lumea civilizată oligoelementelor în legătură cu vârsta a treia. Homeostazia oligoelementelor este de obicei perturbată la bătrâni prin diminuarea generală a ingestiei de alimente şi prin modificări în absorbţia şi metabolismul lor, fapt ce are consecinţe asupra menţinerii unei stări de sănătate satisfăcătoare. Se ştie că la vârste înaintate, frecvenţa bolilor degenerative creşte şi acest fapt se poate datora parţial unui dezechilibru al micronutrienţilor anorganici.

      Oligoelementele esenţiale prezintă un potenţial de a reduce riscul bolilor legate de nutriţie care devin clinic manifeste la vârte înaintate. Multe elemente şi-au dovedit efectele benefice mai ales prin stimularea apărării imunitare. Unul din tratamentele majore în osteoporoză (pe lângă remediile naturale și tramentul cu Calciu și vitamina D, estrogeni, bifosfonați, calcitonină, parathormonul recombinat) este Fluorul, care este un stimulant al formării oaselor prin proliferare osteoblastică, de unde interesul pentru el în tratamentul bolii Paget şi mielomul multiplu.

      Alături de macroelemente (Calciu, Magneziu) şi unele preparate vitaminice, oligoelementele contribuie la prevenirea sau remedierea stărilor patologice şi la fortificarea stării de sănătate prin:

  • creşterea rezistenţei fizice a organismului (Iod, Fier, Zinc, Seleniu, Mangan);
  • îmbunătăţirea randamentului intelectual (Iod, Zinc, Mangan, Cobalt);
  • stimularea apetitului (Zinc, Iod);
  • tratamentul şi prevenirea anemiilor (Fier, Cobalt, Cupru, Zinc);
  • creşterea rezistenţei antiinfecţioase (Fier, Seleniu, Zinc, Cupru);
  • tratamentul reumatismului (Iod, Fluor, Aur) şi al aterosclerozei (Iod, Crom).

      Medicamentele pe bază de oligoelemente trebuie să fie adaptate cazului clinic, vârstei, să respecte modul de administrare cel mai potrivit şi să fie sub forma cea mai biodisponibilă. Terapia cu oligoelemente urmăreşte normalizarea metabolismelor perturbate şi astfel sprijină organismul de a apăra singur împotriva variatelor cauze declanșatoare de boală. În ceea ce priveşte prescrierea oligoelementelor, există încă o inerţie din partea medicilor generaliști în a recomanda produsele cu oligoelemente în scop preventiv, în stări precarenţiale.

      Datorită proprietăţilor lor esenţiale şi activităţii farmacologice, oligoelementele prezintă un interes deosebit în domeniul terapiei şi al medicinei preventive. Deoarece mai sunt încă multe necunoscute, sunt necesare cercetări clinice pentru precizirea rolului oligoelementelor în prevenirea şi tratemntul patologiilor umane şi în special a situaţiilor de “stres” de tip nutriţional, hormonal, metabolic sau fiziologic.

Suntem pe social media

Like us!