Neurocraniu – noțiuni de anatomie

      Craniul este un complex scheletic adaptat pentru susţinerea şi protejarea creierului şi a organelor de simţ, conținând receptori speciali – vizuali, tactili şi chimici precum şi porţiunea iniţială a aparatului digestiv şi a aparatului respirator. Partea superioară a craniului care acoperă creierul poartă numele de calvaria, restul craniului reprezentând scheletul facial a cărui porţiune superioară este fixată la calvaria în timp ce porţiunea sa inferioară reprezentată de mandibulă este mobilă. Porţiunea posterioară a craniului care înconjoară creierul poartă numele de neurocraniu, iar porţiunea anterioară care conţine organele de simţ şi segmentul iniţial al aparatelor digestiv şi respirator poartă numele de viscerocraniu.

      Pentru a cuprinde întreaga sa complexitate craniul trebuie privit ca un tot unitar şi nu ca o sumă de oase privite individual, dar trebuie luată în considerare şi dispoziţia generală a oaselor. Craniul este format din paisprezece oase din care opt sunt pereche şi şase nepereche. Oasele nepereche sunt reprezentate de frontal, sfenoid, occipital, etmoid, vomer, mandibulă şi hioid, iar cele pereche de parietal, temporal, nazal, lacrimal, cornet nazal inferior, maxilă, zigomatic şi palatin. Unele dintre aceste oase participă la formarea neurocraniului, iar altele la formarea viscerocraniului, etmoidul fiind singurul os care participă atât la formarea neurocraniului, cât şi a viscerocraniului.

Calvaria – vedere superioară și vedere inferioară

      La formarea neurocraniului participă:
  • osul frontal;
  • osul etmoid;
  • osul sfenoid;
  • osul occipital;
  • osul temporal;
  • osul parietal.
      La formarea viscerocraniului participă:
  • osul nazal;
  • osul lacrimal;
  • cornetul nazal inferior;
  • vomerul;
  • osul maxilar;
  • osul zigomatic;
  • osul palatin;
  • mandibula.

I) Osul Frontal

      Frontalul este un os lat, nepereche, situat pe linia mediană în porţiunea anterioară a cutiei craniene. Prezintă o porţiune verticală sau scuama frontalului şi o porţiune orizontală sau porţiunea orbitală. Scuama frontalului formează porţiunea anterioară a bolţii craniene, iar porţiunea orizontală participă la formarea tavanului orbitelor şi al cavităţilor nazale. Ca și orientare: inferior – porţiunea care prezintă o mare scobitură; anterior – faţa convexă a porţiuni verticale.

A) Scuama osului frontal

      Prezintă trei feţe (externă, internă şi temporală), o porţiune nazală şi o margine.

      Faţa externă prezintă pe linia mediană:
  • sutura metopică – care reprezintă linia de unire dintre cele două jumătăţi laterale din care a fost format frontalul în perioada intrauterină;
  • glabela – este o suprafaţă plană situată inferior de sutura metopică.

      De o parte şi de cealaltă a liniei mediane prezintă:

  • eminenţele sau tuberozităţile frontale – sunt două proeminenţe rotunjite situate lateral de sutura metopică;
  • arcadele sprâncenare – situate inferior de eminenţele frontale sunt două proeminenţe arcuate dispuse transversal.

      Limita de demarcaţie dintre scuamă şi porţiunea orizontală este dată de marginea supraorbitală. Marginea supraorbitală se continuă spre lateral cu procesul zigomatic care se articulează cu procesul frontal al osului zigomatic şi spre medial cu procesul orbital intern care se articulează cu procesul frontal al maxilei. Fiecare margine prezintă în porţiunea sa medială două incizuri:

  • incizura frontală – străbătută de ramura internă a nervului frontal şi de artera supratrochleară;
  • incizura supraorbitală – străbătută de ramura externă a nervului frontal şi de artera supraorbitală.

      Faţa temporală continuă înspre lateral faţa externă, limita dintre cele două feţe fiind reprezentată creasta laterală a frontalului.

      Faţa internă prezintă pe linia mediană, dinspre posterior spre anterior următoarele elemente:

  • gaura oarbă – în care pătrunde o prelungire a durei mater şi unde îşi are originea sinusul sagital superior;
  • creasta frontală – pe care se prinde coasa creierului;
  • şanţul sinusului sagital superior – situat în continuarea crestei frontalului.

      De o parte şi de alta a liniei mediane prezintă:

  • fosele frontale cărora le corespunde la nivelul feţei externe eminenţele frontale;
  • şanţuri arteriale – sunt străbătute de ramuri din artera meningee anterioară;
  • foveole granulare – care adăpostesc granulaţiile lui Pacchioni ale durei mater.
      Porţiunea nazală este situată între procesele orbitale interne. Ea prezintă:
  • spina nazală – care este o proeminenţă osoasă prevăzută anterior cu un şanţ sagital median care serveşte la articularea cu oasele nazale iar posterior cu o creastă şi două şanţuri. Creasta se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului iar şanţurile situate de o parte şi de alta a crestei participă la formarea boltei foselor nazale;
  • marginea nazală – se articulează cu oasele nazale şi cu procesul frontal al maxilarului.
  • marginea parietală – este dinţată şi se articulează cu marginea frontală a oaselor parietale.

B) Porțiunea orizontală a osului frontal

      Porţiunea orizontală prezintă incizura etmoidală situată median, două suprafeţe orbitale situate de o parte şi de alta a incizurii etmoidale şi o margine posterioară. Incizura etmoidală are forma literei „U” cu concavitatea îndreptată posterior. În această incizură, pătrunde lama orizontală a etmoidului. Prezintă două canale ce se deschid prin două orificii:

  • gaura etmoidală anterioară – străbătută de artera etmoidală anterioară, de nervul etmoidal anterior şi de venele etmoidale;
  • gaura etmoidală posterioară – prin care trec, artera etmoidală posterioară, nervul etmoidal posterior şi venele etmoidale.

      Cele două găuri etmoidale realizează comunicarea între fosa craniană anterioară şi cavităţile orbitale.

      Suprafeţele orbitale, situate de o parte şi de alta a incizurii etmoidale au formă triunghiulară participând la formarea bolţii cavităţiilor orbitale. În porţiunea laterală prezintă foseta glandei lacrimale, iar în porţiunea medială prezintă foseta trohleară

      Suprafaţa internă a suprafeţelor orbitale prezintă bosele orbitale presărate cu mici şanţuri – impresiuni digitale – corespunzătoare circumvoluţiunilor emisferelor cerebrale şi cu mici proeminenţe – eminenţe mamilare – corespunzătoare şanţurilor care separă circumvoluţiunile.

      Marginea porţiunii orizontale este situată posterior şi se articulează cu marginea anterioară a aripilor mici ale osului sfenoid .

      Sinusurile frontale sunt două cavităţi situate între lama externă şi lama internă a frontalului de o parte şi de alta a liniei mediane la nivelul joncţiunii dintre porţiunea verticală şi cea orizontală. Aceste sinusuri sunt tapetate de o mucoasă provenită din fosele nazale ceea ce explică posibilitatea propagării unei infecţii de la fosele nazale la sinusurile frontale (boală numită sinuzită frontală).

      Sinusurile au forma unei piramide triunghiulare prezentând trei pereţi, o bază şi un vârf. Baza sinusurilor frontale prezintă un orificiu de la nivelul căruia porneşte canalul fronto – nazal care se deschide printr-un infundibul la nivelul meatului mijlociu al foselor nazale.

II) Osul Sfenoid

      Este un os nepereche, situat median, care participă la formarea bazei craniului, a orbitelor, precum şi a foselor nazale. Sfenoidul este format dintr-un corp situat central şi din trei perechi de prelungiri: aripile mici, aripile mari şi procesele pterigoide. Ca și orientare: superior – faţa netedă a aripilor mici; anterior – marginea dinţată a aripilor mici.

A) Corpul osului sfenoid

      Are o formă cuboidală, iar în interior conţine două sinusuri aeriene separate de un sept. Corpului i se pot descrie şase feţe.

      Faţa superioară (cerebrală) – se articulează înainte cu lamele cribriforme ale osului etmoid şi prezintă dinspre anterior spre posterior următoarele elemente anatomice:

  • jugumul sfenoidal – care este o suprafaţă patrulateră, netedă, situat între aripile mici ale sfenoidului;
  • limbusul sfenoidal – este o creastă osoasă care mărgineşte posterior jugumul sfenoidal şi care se întinde transversal între marginile superioare ale găurilor optice;
  • şanţul prechiasmatic – situat posterior de limbul sfenoidal se întinde transversal între cele două găuri optice şi vine în raport cu chiasma optică;
  • tuberculul şeii – este o proeminenţă transversală care separă fosa hipofizară (posterior) de şanţul prechiasmatic (anterior);
  • procesele clinoidiene mijlocii;
  • fosa hipofizară – care adăposteşte glanda hipofiză;
  • lama patrulateră – care mărgineşte posterior fosa hipofizară. Unghiurile superioare ale lamei patrulatere prezintă procesele clinoidiene posterioare. Posterior de lama patrulateră corpul sfenoidului se continuă cu porţiunea bazilară a occipitalului, formând împreună clivusul.
      Complexul de elemente format de tuberculul şeii, procesele clinoidiene mijlocii, fosa hipofizară, lama patrulateră şi procesele clinoidiene posterioare poartă numele de şaua turcească.

      Feţele laterale – de la nivelul lor pleacă aripile mici, aripile mari precum şi lamele pterigoidiene laterale. Deasupra rădăcinii fiecărei aripi mari se află un şanţ de forma literei „S” – şanţul carotic, care este străbătut de artera carotidă internă, plexul venos carotic intern, plexul simpatic carotic intern, sinusul cavernos, precum şi de o serie de vene. Şanţul carotic prezintă o margine laterală ascuţită care poartă numele de lingulă.

      Faţa anterioară – prezintă pe linia mediană o proeminenţă osoasă verticală de formă triunghiulară care se numeşte creasta sfenoidală şi care formează o mică parte a septului nazal. Marginea anterioară a crestei se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului, iar de o parte şi de alta a ei se deschid sinusurile sfenoidale.

      Faţa inferioară – prezintă la limita cu faţa anterioară, pe linia mediană, o proeminenţă osoasă numită rostrul sfenoidal, care este cuprins superior de marginile inferioare ale crestei sfenoidale şi a cărui capăt anterior pătrunde în fisura dintre părţile anterioare ale aripilor vomerului, formând canalul vomero – rostral. Din zona anterioară a feţei inferioare pornesc două proeminenţe osoase subţiri numite cornete sfenoidale.

      Faţa posterioară – se sudează cu porţiunea bazilară a occipitalului formând clivusul.

      Sinusurile sfenoidale  – sunt două cavităţi largi, situate în interiorul corpului sfenoidului şi separate între ele de un sept. Sinusurile se deschid prin două orificii în meatul superior al cavităţii nazale.

B) Aripile mici ale osului sfenoid

      Sunt două lame triunghiulare dispuse orizontal care pornesc din regiunea antero – superioară a corpului sfenoidului îndreptându-se spre lateral. Aripile mici sunt legate de corp prin două rădăcini: una anterioară, subţire şi una posterioară, mai groasă. Între cele două rădăcini se formează canalul optic, prin care trece nervul optic şi artera oftalmică. Aripile mici prezintă două feţe (superioară şi inferioară) şi două margini (anterioară şi posterioară).

      Faţa superioară, endocraniană – este netedă şi vine în raport cu lobul cerebral frontal.

      Faţa inferioară – formează porţiunea posterioară a tavanului orbitei şi reprezintă limita superioară a fisurii orbitale superioare.

      Fisura orbitală superioară face legătura între endocraniu şi cavitatea orbitală şi este străbătută de:

  • nervul oculomotor;
  • nervul trochlear;
  • nervul abducens;
  • nervul oftalmic cu ramurile sale: lacrimală, frontală şi nazo – ciliară;
  • vena oftalmică superioară;
  • ramuri din artera meningee mijlocie;
  • ramuri simpatice din ganglionul oftalmic.

      Marginea anterioară – se articulează cu porţiunea orbitală a frontalului.

      Marginea posterioarădelimitează fosa craniană anterioară de fosa craniană mijlocie. Extremitatea medială a acestei margini prezintă procesele clinoidiene anterioare, care se pot uni uneori cu procesele clinoidiene mijlocii delimitând gaura carotico – clinoidiană.

C) Aripile mari ale osului sfenoid

      Sunt două prelungiri osoase puternice care pornesc din regiunea postero – inferioară a corpului sfenoidului. Aripile mari prezintă cinci feţe şi şase margini. Feţele sunt:

      Faţa cerebrală – este concavă şi formează porţiunea anterioară a fosei craniene mijlocii. Zona medială a feţei cerebrale este străbătută de trei orificii constante şi două inconstante. Aceste orificii dinspre anterior spre posterior sunt:

  • gaura rotundă – străbătută de nervul maxilar şi de câteva vene emisare, se deschide în fosa pterigo – palatină;
  • gaura ovală – situată postero – lateral de gaura rotundă, este străbătută de nervul mandibular, ramura accesorie a arterei meningee mijlocii şi plexul venos al găurii ovale şi se deschide în fosa infratemporală;
  • gaura spinoasă – străbătută de artera meningee mijlocie, vena meningee mijlocie şi de ramura meningee a nervului mandibular, se deschide în fosa infratemporală.

      Cele două orificii inconstante sunt:

  • gaura venoasă – situată medial faţă de gaura ovală, este străbătută de o venă emisară şi comunică cu exocraniul;
  • gaura pietroasă – situată medial faţă de gaura spinoasă este străbătută de nervul pietros mic, care este ramură din nervul glosofaringian şi comunică cu exocraniul.

      Faţa temporală –  este situată lateral, exocranian şi participă la formarea fosei temporale.

      Faţa infratemporală – este situată inferior de faţa temporală de care este separată prin creasta infratemporală. Posterior prezintă o mică spină orientată în jos; partea sa medială prezentând un şanţ antero – inferior. Faţa infratemporală formează peretele superior al fosei infratemporale.

      Faţa orbitală – este plană, patrulateră, orientată antero – medial şi formează porţiunea posterioară a peretelui lateral al orbitei. Marginea sa superioară se articulează cu lama orbitală a osului frontal. Marginea sa inferioară reprezintă marginea postero – laterală a fisurii orbitale inferioare. Marginea sa laterală dinţată se articulează cu osul zigomatic, iar marginea sa medială, ascuţită, reprezintă marginea infero – laterală a fisurii orbitale superioare.

      Faţa maxilară – este situată inferior de faţa orbitală şi este de dimensiuni reduse.

      Marginile aripii mari, în număr de şase, sunt următoarele:

  • Marginea frontală – situată anterior, are o porţiune laterală rugoasă care se articulează cu osul frontal şi o porţiune medială subţire ce delimitează inferior fisura orbitală superioară.
  • Marginea zigomatică – situată lateral se articulează cu osul zigomatic şi separă faţa orbitală de faţa temporală.
  • Marginea parietală – se articulează cu unghiul anteroinferior al osului parietal.
  • Marginea scuamoasă – situată postero – lateral, este concavă, neregulată şi se articulează cu scuama osului temporal.
  • Marginea pietroasă – situată postero – medial, formează în jumătatea sa medială limita anterioară a găurii rupte, care este străbătută de nervul canalului pterigoid care se formează în gaură prin unirea nervului pietros mare cu nervul pietros profund, de ramuri arteriale meningee din artera faringiană ascendentă şi de mici vene emisare; în jumătatea sa laterală, se articulează cu porţiunea pietroasă a osului temporal. Inferior de aceasta se află şanţul tubei auditive conţinînd tuba auditivă cartilaginoasă.
  • Marginea scuamoasă – se uneşte cu marginea pietroasă sub forma unui unghi ascuţit care prezintă o spină, care pătrunde între porţiunea scuamoasă şi porţiunea pietroasă a osului temporal.
  • Marginea orbitală – delimitează împreună cu marginea posterioară a corpului maxilarului fisura orbitală inferioară prin care nervul maxilar trece din fosa pterigo – palatină în orbită, iar medial de fisură se articulează cu maxilarul.

D) Procesele pterigoide ale osului sfenoid

Sunt două procese osoase dispuse vertical, care iau naştere prin două rădăcini la nivelul joncţiunii dintre corpul sfenoidului şi aripile mari. Rădăcina proceselor pterigoide este străbătută de un canal antero – posterior numit canalul pterigoidian, străbătut de vasele şi nervii canalului pterigoidian. Fiecare proces pterigoid este format dintr-o lamă laterală şi o lamă medială. Inferior, cele două lame sunt distanţate una faţă de alta formând între ele incizura pterigoidă, în care pătrunde procesul piramidal al osului palatin. Superior, lamele sunt unite prin marginile lor anterioare, formând între ele fosa pterigoidă. Deasupra acesteia există o fosă mai mică, care poartă numele de fosa scafoidă. Faţa anterioară a rădăcinii procesului pterigoid formează peretele posterior al fosei pterigo – palatine.

      Lama laterală – are două feţe (medială şi laterală) şi două margini (anterioară şi posterioară)
  • faţa laterală – face parte din peretele medial al fosei infratemporale;
  • faţa medială – reprezintă peretele lateral al fosei pterigoide;
  • marginea anterioară – se uneşte superior cu marginea anterioară a lamei mediale reprezentând limita posterioară a fisurii pterigo – maxilare, iar în porţiunea sa inferioară se articulează cu osul palatin;
  • marginea posterioară – prezintă procesul pterigospinos.
      Lama medială – este mai îngustă şi mai lungă decât lama laterală, iar capătul său inferior, ascuţit, se arcuieşte înspre lateral, formând hamulusul pterigoidian (cârligul pterigoidian). Hamulusul prezintă antero – superior un mic şanţ. Lama medială are două feţe (laterală şi medială) şi două margini (anterioară şi posterioară):
  • faţa laterală – reprezintă peretele medial ale fosei pterigoide;
  • faţa medială – reprezintă limita laterală a aperturii nazale posterioare;
  • marginea anterioară – se uneşte în porţiunea sa superioară cu marginea anterioară a lamei laterale, iar în porţiunea sa inferioară se articulează cu marginea posterioară a lamei perpendiculare a osului palatin;
  • marginea posterioară – dă inserţie pe toată lungimea ei fasciei faringo – bazilare, iar pe extremitatea sa inferioară muşchiului constrictor superior al faringelui.

      La nivelul extremității sale superioare prezintă un mic tubercul pterigoidian, pe care se sprijină capătul faringian al tubei auditive care trece prin şanţul tubei auditive situat deasupra tuberculului. Lama medială se prelungeşte superior, la nivelul feţei inferioare a corpului sfenoidului, sub forma unui proces vaginal care se articulează anterior cu procesul sfenoidal al palatinului şi medial cu aripa vomerului. Inferior, acest proces prezintă o creastă care spre anterior este transformată de procesul sfenoidal al palatinului în şanţul palato – vaginal străbătut de ramura faringiană a arterei maxilare şi de ramura faringiană din ganglionul pterigo – palatin. Extremitatea medială a procesului vaginal prezintă o scobitură în care pătrunde marginea aripii vomerului dând naştere şanţului vomero – vaginal.

III) Osul Occipital

      Occipitalul este un os lat, nepereche, de formă trapezoidală, situat pe linia mediană, în partea posterioară şi inferioară a neurocraniului. Occipitalul ia parte la formarea bolţii craniene şi a etajului posterior al bazei craniului. El prezintă pe linia mediană, un orificiu ovalar, mai larg posterior, gaura mare a osului sau gaura occipitală, în jurul căruia sunt dispuse cele patru părţi constitutive ale osului: partea bazilară – situată anterior de gaura occipitală; scuama occipitală – situată posterior de gaura occipitală; cele două părţi laterale – situate de o parte şi de alta a găurii occipitale. Ca și orientare: anterior – faţa concavă; inferior şi orizontal – gaura mare pe care o prezintă osul.

A) Gaura occipitală

      Este orificiul cel mai mare al bazei craniului, are formă ovalară, este mai largă posterior şi are în medie, 35 mm lungime şi 30 mm lăţime. Prin gaura occipitală, cavitatea craniului comunică cu canalul vertebral şi este străbătută de: bulbul rahidian şi meningele sale, rădăcinile spinale ale nervilor accesori, arterele vertebrale, arterele spinale anterioare şi posterioare, plexurile venoase vertebrale interne şi plexul bazilar.

B) Partea bazilară a osului occipital

      Este situată anterior de gaura occipitală, are formă patrulateră şi i se descriu două feţe şi patru margini.

      Faţa exocraniană prezintă următoarele elemente anatomice:

  • tuberculul faringian – este un mic tubercul situat anterior de gaura occipitală;
  • foseta naviculară – este o mică depresiune situată anterior de tuberculul faringian în care se observă o altă fosetă mai mică, foseta faringiană;
  • crestele sinostozică şi musculară – situate lateral, de ambele părţi ale tuberculului faringian, între care se delimitează trei câmpuri osoase: anterior, mijlociu și posterior.

      Faţa endocraniană este reprezentată de clivus, care este un şanţ larg care porneşte de la gaura occipitală şi se articulează cu lama patrulateră a sfenoidului. Clivusul adăposteşte bulbul şi porţiunea inferioară a punţii şi vine în raport cu artera bazilară.

      Marginile părţii bazilare sunt în număr de patru:

  • marginea anterioară – se uneşte cu faţa posterioară a corpului sfenoidului;
  • marginile laterale (dreaptă şi stângă) – prezintă fiecare câte un şanţ al sinusului pietros inferior;
  • marginea posterioară – mărgineşte anterior gaura occipitală.

C) Partea laterală a osului occipital

      Este situată de o parte şi de alta a găurii occipitale şi i se descriu două feţe, două margini şi două extremităţi.

      Faţa exocraniană prezintă:
  • câte un condil occipital – de formă ovalară, corespunzător fiecărei părţi laterale, destinat articulării cu atlasul;
  • un mic tubercul – situat medial de faţa articulară a fiecărui condil occipital;
  • canalul nervului hipoglos – situat anterior, deasupra fiecărui condil occipital, este străbătut de nervul hipoglos, de ramura meningee a arterei faringiene ascendente şi de plexul venos al canalului hipoglosului;
  • fosa condiliană – este situată posterior de fiecare condil occipital; în fosa condiliană se deschide inconstant canalul condilian, străbătut de o venă emisară condiliană;
  • procesul jugular – proemină lateral de la nivelul jumătăţii posterioare a fiecărui condil occipital;
  • procesul paramastoidian – inconstant, este reprezentat de o proeminenţă osoasă care se proiectează în jos de la nivelul procesului jugular şi se poate articula cu procesul transvers al atlasului.
      Faţa endocraniană prezintă:
  • tuberculul jugular – situat pe faţa superioară a fiecărui condil occipital;
  • şanţul pentru nervii glosofaringian (nervul cranian IX), vag (nervul cranian X) şi accesor (nervul cranian XI);
  • şanţul sinusului sigmoidian – în raport cu partea terminală a sinusului sigmoidian;
  • canalul condilian – care se deschide în fosa craniană posterioară.

      Marginea medială – delimitează lateral gaura occipitală.

      Marginea laterală – prezintă:

  • incizura jugulară – care împarte marginea laterală în două porţiuni: posterioară, care se articulează cu partea mastoidiană a osului temporal şi anterioară care împreună cu o scobitură asemănătoare de pe porţiunea pietroasă a osului temporal delimitează gaura jugulară;
  • procesul intrajugular – este un mic vârf osos care se proiectează antero – lateral de la nivelul incizurii jugulare şi împarte gaura jugulară în două compartimente: anterior străbătut de sinusul pietros inferior, nervii glosofaringian, vag şi accesor şi artera meningee posterioară; posterior care conţine vena jugulară internă.

      Extremitatea anterioară – se continuă cu partea bazilară a occipitalului.

      Extremitatea posterioară – se continuă cu partea scuamoasă a occipitalului.

D) Scuama osului occipital

      I se descriu două feţe, patru margini şi patru unghiuri.

      Faţa exocraniană, convexă prezintă:
  • protuberanţa occipitală externă;
  • linia nucală supremă – este o linie curbă, care pleacă de la nivelul protuberanţei occipitale externe îndreptându-se spre lateral ;
  • linia nucală superioară – pleacă de la nivelul protuberanţei occipitale externe şi se îndreaptă spre mastoidă;
  • creasta occipitală externă – este o creastă mediană, situată între protuberanţa occipitală externă şi gaura occipitală;
  • linia nucală inferioară – pleacă din porţiunea mijlocie a crestei occipitale externe şi se îndreaptă spre incizura jugulară.
      Faţa endocraniană, concavă prezintă:
  • protuberanţa occipitală internă – la nivelul căreia se află confluenţa posterioară a sinusurilor venoase ale durei mater;
  • eminenţa cruciformă – în centrul căreia se află protuberanţa occipitală internă, este formată din trei şanţuri şi o creastă: un şanţ vertical, ascendent, şanţul sinusului sagital superior care vine în raport cu sinusul sagital superior; o creastă verticală, descendentă, creasta occipitală internă. Creasta occipitală internă se bifurcă în apropierea găurii occipitale, delimitând o mică fosetă vermiană, care vine în raport cu o parte a feţei inferioare a vermisului cerebelos; şanţurile sinusurilor transverse sunt două şanţuri laterale, orizontale, situate de o parte şi de alta a protuberanţei occipitale interne, care vin în raport cu sinusurile transverse. Eminenţa cruciformă împarte faţa endocraniană a scuamei occipitale în patru fose:
  • două superioare – de formă triunghiulară, reprezentate de fosele cerebrale, care răspund polilor occipitali cerebrali;
  • două inferioare – de formă patrulateră, reprezentate de fosele cerebeloase, care răspund emisferelor cerebeloase;
  • şanţul sinusului marginal – care este situat în jurul găurii occipitale, nivel la care sinusul occipital comunică cu venele din jurul găurii occipitale formând sinusul marginal.

      Marginile lambdoide (dreaptă şi stângă) – situate între unghiul superior şi unghiurile laterale ale scuamei occipitale se articulează cu marginile occipitale ale oaselor parietale formând sutura lambdoidă.

      Marginile mastoidiene (dreaptă şi stângă) – situate între unghiurile laterale ale scuamei occipitale şi procesele jugulare, se articulează cu porţiunile mastoidiene ale oaselor temporale.

IV) Osul Parietal

      Parietalul este un os lat pereche, care împreună cu occipitalul şi frontalul formează bolta craniană. Ca și orientare: medial – faţa concavă; anterior şi inferior – unghiul cel mai ascuţit. Parietalul prezintă două feţe, patru margini şi patru unghiuri.

  • Faţa internă – este concavă, prezentând depresiuni pentru circumvoluţiunile cerebrale şi o serie de şanţuri arteriale, care pornesc de la nivelul unghiului antero – inferior. Cel mai evident, este şanţul arterei meningee mijlocii, care se ramifică pornind de la unghiul antero – inferior. La nivelul unghiului postero – inferior, prezintă şanţul sinusului sigmoid, iar de-a lungul margini superioare prezintă un semişanţ care formează împreună cu cel de partea opusă şanţul sinusului sagital superior. De o parte şi de alta a şanţului sinusului sagital superior există câteva mici depresiuni granulare care conţin granulaţiile lui Pacchioni. În zona posterioară, spre marginea superioară se poate evidenţia orificiul intern al găurii parietale străbătut de vena emisară parietală.
  • Faţa externă – este convexă şi prezintă în centrul său o proeminenţă numită eminenţa parietală. Dinspre anterior spre posterior este străbătută de două linii curbe orientate cu concavitatea inferior: linia temporală superioară – porneşte dinspre anterior de la nivelul crestei laterale a frontalului; linia temporală inferioară – este situată sub precedenta. Porţiunea osoasă situată sub linia temporală superioară intră în constituţia fosei temporale.
  • Marginea sagitală – este dinţată şi se articulează pe linia mediană cu marginea sagitală a parietalului de partea opusă formând sutura sagitală.
  • Marginea scuamoasă – este concavă spre inferior şi se articulează cu scuama temporalului formând sutura scuamoasă. Spre unghiul antero – inferior se articulează cu aripa mare a sfenoidului, iar spre unghiul postero – inferior se articulează cu porţiunea mastoidiană a osului temporal.
  • Marginea frontală – este dinţată şi se articulează cu marginea parietală a frontalului formând sutura coronală.
  • Marginea occipitală – este convexă posterior şi se articulează cu scuama occipitală formând sutura lambdoidă.
  • Unghiul antero-superior – este situat la joncţiunea dintre sutura coronală şi sutura sagitală şi corespunde punctului bregma.
  • Unghiul antero-inferior – este cel mai ascuţit şi este situat la locul de unire a aripii mari a sfenoidului cu frontalul şi corespunde punctului pterion.
  • Unghiul postero-inferior – este situat la locul de întâlnire a suturii lambdoide cu sutura parieto – mastoidiană şi cu sutura occipito – mastoidiană şi corespunde punctului asterion.
  • Unghiul postero-superior – este situat la locul de unire a suturii lambdoide cu sutura sagitală şi corespunde punctului lambda.

V) Osul Temporal

      Este un os pereche, neregulat, situat între occipital, parietal şi sfenoid. Osul temporal participă la formarea părţii laterale a bolţii craniene şi a etajelor mijlociu şi posterior ale bazei craniului. Din punct de vedere al dezvoltării ontogenetice, temporalul este constituit din patru porţiuni: scuamoasă, pietromastoidiană, timpanică şi stiloidă. Ca și orientare: superior – partea scuamoasă; lateral – faţa scuamei de pe care se desprinde un proces; anterior – extremitatea liberă a acestui proces.

A) Partea pietromastoidiană a osului temporal

      Deşi din punct de vedere morfologic, partea pietromastoidiană a osului temporal constituie o componentă unică, ea este în mod convenţional descrisă ca fiind alcătuită din două părţi, mastoidiană şi pietroasă.

1) Partea mastoidianăformează regiunea posterioară a osului temporal fiind situată înapoia meatului acustic extern şi mascând baza porţiunii pietroase. I se descriu două feţe şi o circumferinţă.

      Faţa externă exocraniană este convexă și prezintă:

  • o serie de denivelări determinate de inserţii musculare;
  • sutura scuamomastoidiană;
  • procesul mastoidian;
  • incizura mastoidiană;
  • şanţul arterei occipitale – situat medial de incizură și străbătut de artera occipitală;
  • gaura mastoidiană – este situată în apropierea marginii posterioare a părţii mastoidiene şi este străbătută de o venă emisară mastoidiană şi de o mică ramură arterială durală din artera occipitală.

      Faţa internă endocraniană prezintă:

  • şanţul sinusului sigmoidian – care vine în raport cu sinusul venos sigmoidian;
  • gaura mastoidiană – care se deschide la nivelul şanţului sinusului sigmoidian sau posterior de acesta.

      Circumferinţa este groasă, dinţată şi prezintă două porţiuni:

  • superioară – care se articulează cu unghiul mastoidian al parietalului;
  • posterioară sau marginea occipitală – care se articulează cu marginea mastoidiană a scuamei occipitale, între unghiul lateral şi procesul jugular al acesteia.
      Partea mastoidiană conţine cavităţi pneumatice, căptuşite de mucoasă – celulele aeriene mastoidiene – care comunică cu cavitatea timpanică prin antrul mastoidian.
      2) Partea pietroasă sau „stânca temporalului”participă la formarea bazei craniului, fiind situată între sfenoid şi occipital şi are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat oblic anterior şi medial. Este străbătută de numeroase canale şi conţine cavitatea timpanică şi labirintele osoase. I se descriu o bază, un vârf, trei feţe şi trei margini.

      Baza – este mascată de părţile scuamoasă şi mastoidiană ale osului temporal.

      Vârful – este orientat medial şi anterior la joncţiunea dintre aripa mare a sfenoidului, corpul sfenoidului şi partea bazilară a occipitalului, limitând postero – lateral gaura ruptă. Prezintă:

  • orificiul intern al canalului carotic – străbătut de artera carotidă internă, plexul venos carotic intern şi plexul nervos carotic intern, care la acest nivel părăsesc canalul carotic, săpat în stânca temporalului;
  • canalul musculotubar – este situat în apropierea feţei inferioare a părţii pietroase, comunică cu cavitatea timpanică şi este împărţit printr-un sept orizontal, septul canalului musculotubar – în două semicanale: superior, semicanalul muşchiului tensor al timpanului şi inferior, semicanalul tubei auditive.
      Faţa anterioară endocraniană ia parte la formarea fosei craniene mijlocii şi vine în raport cu girusul temporal inferior. Prezintă:
  • tegmen tympani – lamă osoasă subţire care prezintă două segmente: anterior, care acoperă antrul mastoidian şi cavitatea timpanică şi posterior în raport cu canalul muşchiului tensor al timpanului şi cu partea osoasă a tubei auditive;
  • eminenţa arcuată – este o proeminenţă determinată de canalul semicircular anterior al urechii interne;
  • orificiul canalului nervului pietros mare – care se continuă cu şanţul nervului pietros mare, străbătut de nervul pietros mare şi de ramura pietroasă a arterei meningee mijlocii;
  • orificiul canalului nervului pietros mic – situat lateral de precedentul se continuă cu şanţul nervului pietros mic, străbătut de nervul pietros mic;
  • impresiunea trigeminală – este determinată de ganglionul trigeminal a lui Gasser, iar posterior de impresiune, poate exista o proeminenţă numită tuberculul retro-gasserian.
      Faţa posterioară endocraniană formează partea anterioară a fosei craniene posterioare şi prezintă:
  • porul acustic intern;
  • meatul acustic intern – continuă porul acustic intern, se îndreaptă spre lateral şi se termină în fund de sac în profunzimea stâncii temporale fiind separat de urechea internă printr-o lamă osoasă verticală. Lama osoasă este împărţită de o creastă osoasă orizontală şi una verticală în patru fosete perforate de nervii facial (nervul cranian VII), intermediar a lui Wrisberg, vestibulo – cohlear (nervul cranian VIII), de arterele labirintice şi de venele labirintice. La nivelul fosetei antero – superioare reprezentate de aria nervului facial, începe canalul nervului facial străbătut de nervul omonim. Canalul are o direcţie orizontală, formează apoi un cot reprezentat de genunchiul canalului facialului, care devine vertical şi se deschide pe faţa inferioară a porţiunii pietroase a temporalului;
  • fosa subarcuată – depresiune situată superior şi lateral de meatul acustic intern și care conţine uneori un orificiu prin care se deschide canaliculul subarcuat străbătut de o mică venă;
  • orificiul canaliculului vestibulului – care se continuă cu canaliculul vestibulului, care conţine sacul si ductul endolimfatic, o mică arteră şi o mică venă.
      Faţa inferioară exocraniană prezintă:
  • arie patrulateră situată în apropierea vârfului părţii pietroase, care în parte dă inserţie muşchiului ridicător al vălului palatin şi tubei auditive cartilaginoase, iar în rest vine în raport cu porţiunea bazilară a occipitalului prin intermediul unui fibrocartilaj;
  • orificiul extern al canalului carotic – străbătut de artera carotidă internă, plexul venos carotic intern şi plexul nervos carotic intern;
  • canaliculele caroticotimpanice – care se deschid la nivelul peretelui lateral al orificiului extern al canalului carotic şi fac legătura cu casa timpanului. Ele sunt străbătute de arterele caroticotimpanice şi de nervii caroticotimpanici;
  • fosa jugulară – care conţine bulbul superior al venei jugulare interne;
  • canaliculul mastoidian – este un mic canal care porneşte de la nivelul peretelui lateral al fosei jugulare spre interiorul porţiunii pietroase şi conţine ramura auriculară a nervului vag;
  • fossula petrosa – este o depresiune triunghiulară situată între fosa jugulară şi orificiul extern al canalului carotic și care corespunde ganglionului inferior al nervului glosofaringian;
  • orificiul canaliculului cohleei – orificiu mic situat la vârful depresiunii triunghiulare reprezentată de fossula petrosa, prin care se deschide canaliculul cohleei, străbătut de ductul perilimfatic şi o venă cu traiect de la cohlee la vena jugulară internă;
  • canaliculul timpanic – se deschide la nivelul crestei care separă orificiul carotic de fosa jugulară. El este străbătut de nervul timpanic, ramură din nervul glosofaringian şi de artera timpanică inferioară, ramură din artera faringiană ascendentă;
  • procesul stiloidian – este o prelungire conică, ascuţită, cu lungimea de aproximativ 2,5 cm. Partea sa proximală este înconjurată anterolateral de vagina procesului stiloidian. Procesul este acoperit lateral de glanda parotidă; baza sa vine în raport cu nervul facial iar vârful său vine în raport cu artera carotidă externă;
  • gaura stilomastoidiană – situată posterior de baza procesului stiloidian este străbătută de nervul facial (care la acest nivel părăseşte canalul nervului facial pentru a pătrunde în glanda parotidă) şi de artera stilomastoidiană. Aproximativ la 6 mm deasupra găurii stilomastoidiene în canalul nervului facial se deschide canaliculul posterior al nervului coarda timpanului.

      Marginea superioară – separă faţa anterioară a părţii pietroase de faţa posterioară și prezintă şanţul sinusului pietros superior, pe ale cărui margini se inseră cortul cerebelului.

      Marginea posterioară – priveşte spre osul occipital şi prezintă dinăuntru în afară:

  • şanţul sinusului pietros inferior;
  • incizura jugulară – care împreună cu incizura jugulară a occipitalului participă la delimitarea găurii jugulare;
  • procesul intrajugular – care împreună cu un proces similar al occipitalului compartimentează gaura jugulară.

      Marginea anterioară – se articulează lateral cu scuama temporală, iar medial se articulează cu aripa mare a sfenoidului, exceptând porţiunea sa cea mai medială, unde cele două oase delimitează gaura ruptă.

B) Partea timpanică a osului temporal

      Partea timpanică a osului temporal, care la făt este reprezentată doar de un inel timpanic, este situată inferior de partea scuamoasă şi anterior de procesul mastoidian, are forma unui jgheab cu concavitatea orientată superior și posterior şi prezintă două feţe şi trei margini.

      Faţa posterioară – este concavă, formează pereţii anterior, inferior şi o parte a peretelui posterior al meatului acustic extern, meat care continuă porul acustic extern şi se deschide în cavitatea timpanică. Faţa posterioară prezintă medial un şanţ îngust, şanţul timpanic pentru inserţia membranei timpanice.

      Faţa anterioară – formează peretele posterior al fosei mandibulare. Între partea timpanică a temporalului şi fosa mandibulară se află fisura scuamo – timpanică. Ea este divizată de o creastă osoasă subţire ce aparţine stâncii temporale, în fisura pietro – timpanică Glasser, străbătută de nervul coarda timpanului, de ramura timpanică anterioară a arterei maxilare și de ligamentul anterior al ciocanului şi fisura pietro – scuamoasă.

      Marginea laterală – este rugoasă, formează cea mai mare parte a marginii meatului acustic extern şi se continuă cu partea cartilaginoasă a meatului.

      Marginea superioară – se uneşte lateral cu tuberculul postglenoidal, iar medial formează creasta posterioară a fisurii pietro – timpanice.

      Marginea inferioară – este ascuţită şi formează o teacă osoasă care înconjoară baza procesului stiloidian, numită vagina procesului stiloidian.

C) Partea scuamoasă a osului temporal

      Partea scuamoasă sau solzoasă este o lamă osoasă subţire care ocupă partea antero – superioară a osului temporal. I se descriu două feţe şi o circumferinţă.

      Faţa temporală sau faţa externă – este netedă, uşor convexă, face parte din fosa temporală şi dă inserţie muşchiului temporal. Prezintă:
  • şanţul arterei temporale mijlocii – este străbătut de artera temporală mijlocie;
  • procesul zigomatic – care împreună cu procesul temporal al osului zigomatic formează în partea inferioară a scuamei arcul zigomatic. Procesul zigomatic prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi. Marginea superioară dă inserţie fasciei temporale, iar pe marginea inferioară se inseră fibre ale muşchiului maseter. Faţa laterală convexă este subcutanată, iar faţa medială concavă dă inserţie muşchiului maseter. Extremitatea anterioară, dinţată se articulează cu procesul temporal al osului zigomatic, iar extremitatea posterioară se lărgeşte pe măsură ce se apropie de scuamă. La acest nivel, feţele devin superioară şi inferioară, iar cea inferioară este delimitată de două rădăcini, anterioară şi posterioară. Rădăcina anterioară este o proeminenţă alungită a cărei faţă inferioară formează tuberculul articular, care reprezintă limita anterioară a fosei mandibulare. Rădăcina posterioară se orientează posterior, deasupra meatului acustic extern, iar marginea sa superioară se continuă cu creasta supramastoidiană. Pe creasta supramastoidiană, se inseră fascia temporală şi muşchiul temporal.
  • triunghiul suprameatal – este o mică depresiune triunghiulară situată între rădăcina posterioară a procesului zigomatic şi meatul acustic extern;
  • spina suprameatală Henle – este o mică spină osoasă situată anterior la nivelul triunghiului suprameatal, cu importanţă deosebită în trepanarea mastoidei;
  • fosa mandibulară – este o depresiune elipsoidă situată medial de rădăcinile procesului zigomatic care prezintă o suprafaţă anterioară, articulară, care se articulează cu discul articulaţiei temporo – mandibulare şi o suprafaţă posterioară, nearticulară formată de partea timpanică a temporalului care poate conţine o mică parte a glandei parotide;
  • tuberculul postglenoidal – este o mică proeminenţă osoasă conică care separă suprafaţa articulară a fosei mandibulare de partea timpanică a osului temporal.
      Faţa cerebrală sau faţa internă – este concavă, prezintă eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme care vin în raport cu vasele meningee mijlocii.

      Circumferinţa prezintă două porţiuni:

  • porţiunea inferioară – este aderentă, se articulează posterior cu mastoida, iar anterior cu porţiunea pietroasă a osului;
  • porţiunea superioară – este liberă, se articulează anterior cu aripa mare a sfenoidului purtând denumirea de marginea sfenoidală, iar superior şi posterior cu marginea scuamoasă a osului parietal, purtând denumirea de marginea parietală. Această margine formează posterior cu mastoida un unghi numit incizura parietală.

VI) Osul Etmoid

      Etmoidul este un os median şi nepereche, situat în partea antero – mediană a bazei craniului, la nivelul incizurii etmoidale a osului frontal. Ia parte la formarea pereţilor cavităţilor orbitale şi a cavităţii nazale. Etmoidul este constituit dintr-o lamă verticală, o lamă cribroasă sau orizontală şi două mase laterale – labirintele etmoidale care conţin cavităţi pline cu aer numite celule etmoidale. Ca și orientare: superior lama verticală mică a osului; anterior: marginea groasă şi scurtă a acestei lame.

A) Lama cribrosa a osului etmoid

      Lama cribrosa are formă dreptunghiulară și se încadrează în incizura etmoidală a osului frontal. I se descriu două feţe, superioară şi inferioară.

      Faţa superioară endocraniană – este concavă, împărţită de crista galli în două şanţuri antero – posterioare, şanţurile olfactive, care vin în raport cu girusurile drepte şi cu bulbii olfactivi. Faţa superioară prezintă următoarele elemente anatomice:

  • găurile cribroase sau orificiile olfactive – sunt în număr de 20 – 30, străbat lamina cribrosa şi servesc ca pasaj filetelor nervilor olfactivi;
  • fanta etmoidală – este o mică depresiune dispusă anterior de o parte şi de alta a cristei galli, ocupată de dura mater;
  • gaura etmoidală – situată lateral de fanta etmoidală este străbătută de nervul etmoidal anterior, artera etmoidală anterioară şi venele etmoidale. Ea este legată prin şanţul etmoidal de orificiul canalului etmoidal anterior.

      Faţa inferioară exocraniană – este convexă, participă la formarea tavanului cavităţii nazale şi prezintă găurile cribroase străbătute de filete ale nervilor olfactivi.

B) Lama verticală a osului etmoid

      Lama verticală este împărţită de lama cribroasă în două porţiuni:

  • porţiunea superioară numită crista galii are formă triunghiulară şi prezintă două feţe şi trei margini: feţele (dreaptă şi stângă) – sunt netede, dar uneori proemină datorită prezenţei celulelor aeriene;  marginea inferioară sau baza – aderă la lama cribroasă;  marginea posterioară – este subţire, dă inserţie coasei creierului; marginea anterioară – este scurtă şi groasă, se uneşte cu osul frontal prin două mici aripi care completează gaura oarbă.
  • porţiunea inferioară, lama perpendiculară – este o lamă subţire, pentagonală şi mediană care coboară de la nivelul lamei cribroase pentru a forma partea superioară a septului nazal. Prezintă două feţe şi cinci margini: feţele laterale (dreaptă şi stângă) – sunt netede, exceptând porţiunea lor superioară care prezintă numeroase şanţuri şi canale care comunică cu găurile cribroase şi sunt străbătute de filete ale nervilor olfactivi; marginea superioară – aderă la lama cribroasă; marginea anterioară – se articulează cu spina nazală a frontalului şi cu oasele nazale; marginea antero-inferioară – se articulează cu porţiunea cartilaginoasă a septului nazal; marginea posterioară – se articulează cu creasta sfenoidală; marginea postero-inferioară – se articulează cu vomerul, formând împreună porţiunea osoasă a septului nazal.

C) Labirintele etmoidale

      Labirintele etmoidale sunt două mase laterale, cubice, suspendate de marginile laterale ale lamei cribroase, intercalate între cavităţile orbitale şi cavitatea nazală. Labirintele etmoidale conţin celule aeriene etmoidale, care din punct de vedere topografic se împart în trei grupe – anterioară, mijlocie şi posterioară. Unele celule etmoidale sunt proprii etmoidului, iar altele sunt incomplete, reprezentate de semicelule completate pe scheletul articulat de semicelulele oaselor învecinate. Celulele etmoidale formează sinusurile etmoidale. Fiecărui labirint etmoidal i se descriu şase feţe:

  • faţa superioară – prezintă semicelule completate de semicelulele incizurii etmoidale a frontalului împreună cu care formează celulele „etmoido – frontale”. Între aceste semicelule se găsesc două şanţuri care împreună cu şanţurile similare de la nivelul incizurii etmoidale a frontalului formează canalul etmoidal anterior – străbătut de nervul etmoidal anterior, artera etmoidală anterioară şi venele etmoidale – şi canalul etmoidal posterior – străbătut de nervul etmoidal posterior, artera etmoidală posterioară şi venele etmoidale – canale care se deschid la nivelul orbitei prin găurile etmoidale anterioară şi posterioară;
  • faţa posterioară – prezintă semicelule completate de semicelulele de la nivelul corpului sfenoidului şi al procesului orbital al palatinului;
  • faţa anterioară – prezintă semicelule completate de semicelulele de la nivelul osului lacrimal şi a procesului frontal al maxilei;
  • faţa inferioară – prezintă semicelule completate de semicelulele de la nivelul maxilei şi a procesului orbital al palatinului;
  • faţa laterală – este reprezentată de lamă patrulateră, care este netedă şi subţire, motiv pentru care este denumită „os plan” sau „lamina papiracee”. Ea participă la formarea peretelui medial al orbitei, acoperă celulele etmoidale anterioare, mijlocii şi posterioare şi se articulează superior cu lama orbitală a osului frontal, inferior cu maxila şi cu procesul orbital al palatinului, anterior cu osul lacrimal și posterior cu osul sfenoid;
  • faţa medială – formează o parte a peretelui lateral al cavităţii nazale şi i se descriu două porţiuni: porţiunea preturbinală şi supraturbinală la nivelul căreia se află o proeminenţă rotunjită numită agger nasi, iar înapoia acesteia se află o serie de şanţuri verticale străbătute de filetele nervilor olfactivi; porţiunea turbinală prezintă două lamele osoase, dispuse orizontal şi răsucite în formă de cornet de hârtie, numite conca nazală superioară sau cornetul superior şi conca nazală mijlocie sau cornetul mijlociu. Deasupra cornetului superior există uneori un cornet suplimentar, reprezentat de conca nazală supremă. Fiecare cornet prezintă o margine superioară aderentă la faţa medială a labirintului etmoidal, o margine inferioară liberă şi recurbată, o faţă supero-medială convexă care priveşte spre septul nazal şi o faţă infero – laterală concavă care priveşte spre faţa medială a labirintului etmoidal. Cornetul mijlociu este cel mai întins depăşind faţa medială a labirintului etmoidal şi articulându-se prin extremitatea sa anterioară cu procesul frontal al maxilarului, iar prin extremitatea sa posterioară cu lama perpendiculară a palatinului. Spaţiile cuprinse între cornete şi faţa medială a labirintului etmoidal se numesc meaturi, descriindu-se un meat nazal superior şi un meat nazal mijlociu. În meatul nazal superior se deschid celulele etmoidale posterioare. În meatul nazal mijlociu se deschid celulele etmoidale anterioare şi mijlocii, sinusul frontal şi sinusul maxilar.

      Meatul nazal mijlociu prezintă următoarele elemente anatomice:

  • procesul uncinat – este un proces în formă de iatagan care se desprinde de pe faţa medială a labirintului etmoidal;
  • bula etmoidală – este o proeminenţă rotunjită determinată de celulele etmoidale mijlocii, situată deasupra şi înapoia procesului uncinat;
  • hiatul semilunar – este o despicătură de formă semilunară situată între procesul uncinat şi bula etmoidală, la nivelul căreia se află orificiul de deschidere al sinusului maxilar;
  • infundibulul etmoidal – este situat în porţiunea antero-superioară a meatului mijlociu. El este reprezentat de un canal scurt care continuă superior hiatul semilunar, primeşte orificiile de deschidere ale celulelor etmoidale anterioare şi apoi urcă spre sinusul frontal, cu care comunică. Uneori infundibulul este un canal orb, situaţie în care sinusul frontal se deschide direct în meatul mijlociu.

D) Sinusurile etmoidale

      Etmoidul este un os pneumatizat datorită prezenţei la nivelul labirintelor etmoidale a unor celule pline cu aer unele fiind semicelule completate de semicelulele oaselor învecinate şi altele fiind celule proprii ale etmoidului, alcătuind sinusurile etmoidale. Celulele sinusurilor etmoidale sunt grupate în anterioare, mijlocii şi posterioare. Grupele nu sunt perfect delimitate una faţă de cealaltă, totuşi ele se pot distinge prin nivelul de comunicare cu cavitatea nazală.

  • Grupa anterioară (sinusurile infundibulare) conţine până la 11 celule care se deschid la nivelul infundibulului etmoidal.
  • Grupa mijlocie (sinusurile bulare) conţine aproximativ 3 celule care se deschid la nivelul meatului mijlociu prin unul sau mai multe orificii situate la nivelul bulei etmoidale sau deasupra acesteia.
  • Grupa posterioară conţine 1 pâna la 7 celule care se deschid de obicei printr-un singur orificiu în meatul nazal superior.

      Celulele etmoidale sunt căptuşite de o mucoasă care este continuă cu cea a cavităţii nazale, particularitate care favorizează extinderea infecţiilor. Mucoasa se poate inflama dând etmoidita. Deoarece separarea dintre celulele etmoidale şi cavitatea orbitală este realizată de lama orbitală foarte subţire, infecţiile se pot extinde cu uşurinţă de la sinusuri la orbită.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!