Neisseria meningitidis – diplococ gram negativ aerob

inscriere in comunitate de doctori

Generalități

Genul Neisseria este alcătuit din 16 specii. Dintre acestea, doar 10 pot fi izolate la om. Din punct de vedere medical, cele care au impactul cel mai mare sunt: Neisseria gonorrhoeae și Neisseria meningitidis.

Neisseria meningitidis se poate izola doar la om și poate fi recoltată din oro și nazofaringe (componente ale faringelui). Neisseria meningitidis se găsește la persoanele sănătoase, între 3 și 30%. Această specie poate produce: meningita epidermică, meningococemia (septicemia meningococică) și rare ori, pneumonie, artrită purulentă. Acești germeni au mai fost recoltați și de la nivelul tractului urogenital sau rectal, ca urmare a contactelor sexuale orale. Transmiterea se face prin tractul respirator, prin intermediul picăturilor lui Flugge.

Caractere morfologice și structură antigenică

Meningococii sunt, adesea, comparați cu două boabe de cafea sau cu doi rinichi, a căror concavități se întâlnesc . Ei sunt descriși ca diplococi gram negativi, reniformi, imobili, nesporulați și aerobi.

Din punct de vedere a structurii chimice a capsulei, există 13 serogrupe de meningococi. Tulpinile încapsulate aparțin serogrupelor: A, B, C, Y, W-135 și sunt asociate cu infecțiile epidemice (o infecție care se extinde într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o regiune).

Factori de virulență

Factorii de virulență sunt factorii care au o mare capacitate patogenă. În cazul N. meningitidis, acești factori de virulență sunt: pilii, capsula polizaharidică, Ig A1 proteaza și LPS (polizaharide) cu activitate endotoxinică. Pilii și capsula polizaharidică au rol antifagocitar, iar Ig A1 are rol în clivarea (desfacerea) Ig A-secretor.

Patogeneza și simptomatologie

Răspândirea acestor infecții meningococice este susținută de trei factori:

–          caracteristica meningococului de a coloniza nasofaringenele și de a străbate mucoasa;

–          germenii se răspândesc sistemic în absența fagocitozei mediate de anticorpi;

–          apariția efectelor toxice ale speciei.

Aflându-se pe suprafața mucoasei naso-fringiene, Neisseria meningitidis produce o infecție locală, o rino-faringită. Aceasta este, de multe ori, asimptomatică. Rino-faringita poate avea urmări grave atunci când meningococul reușește să traverseze bariera mucoasă și să pătrundă în circulația sangvină. Acest lucru se întâmplă în condiții de scădere a rezistenței mucoasei (iritații) sau a lipsei lizozimului, care este un factor local al apărării antiinfecțioase nespecifice. Totuși, acest proces poate fi oprit de:

–          factorii apărării nespecifice, precum complementul;

–          factorii apărării specifice, precum anticorpii antimeningococici care se află deja în sânge.

Datorită acestei scăderi a rezistenței organismului, N. Meningitidis poate traversa bariera hemato-encefalică, astfel reușind să ajungă în sistemul nervos central (SNC). Prin acest procedeu apare meningita (inflamarea meningelui). Simptomele meningitei apar brusc și constau în febră, vărsături, fotofobie (sensibilitate la lumină), letargie (stare patologică de somnolență și de pierdere a cunoștinței), raș peteșial (erupție cutanată de culoare roșie-vișinie), redoarea cefei (înțepenirea cefei).

În cazuri foarte grave, meningita poate evolua la meningococemia fulminantă, numită și sindromul Waterhouse Friderichen. Această patologie se manifestă prin șoc septic cu hemoragie bilaterală renală; șocul septic este însoțit de tensiune scăzută (hipotensiune) și de raș peteșial.

Pe lângă SNC, meningococul poate avea și alte localizări, astfel poate provoca infecții bronhopulmonare, pericardite, endocardite (infecție a valvelor inimii sau a endocardului), artrite (inflamarea articulațiilor), conjunctivite, osteomielite (inflamarea oaselor și a măduvei lor) etc.

Imunitate

În ceea ce privește imunitatea, există anticorpi antimeningococici din ser, care au rolul de a preveni infecțiile meningococice sistemine. Persoanele cel mai des expuse la riscul de infecție prezintă un deficit imun de C5, C6, C7 sau C8.

Epidemiologie

Aceste infecții provocate de N. meningitidis apar predominant iarna și la începutul primăverii. În jur de 90% din aceste infecții apar din cauza serogrupelor A, B și C. După cum am precizat și mai sus, transmiterea se face prin picăturile lui Flugge, pe cale aerogenă.

Sursa de contaminare este alcătuită atât din purtătorii sănătoși (procent mai mic), cât și din cei bolnavi. Aceste cazuri se întâlnesc mai frecvent la tineri, elevi, oameni care trăiesc în condiții socio-economice precare și la cei care prezintă deficiențe imunologice.

Infecțiile cu caracter endemic (specifice unei anumite regiuni) apar, mai des, la copiii cu vârsta până în cinci, iar cea mai crescută rată a apariției infecțiilor se găsește la copiii cu vârsta cuprinsă între trei luni și trei ani. Netratate, aceste patologii pot duce la o mortalitate de 87%.

Diagnostic de laborator

Diagnosticul de laborator este de tip bacteriologi și urmărește izolarea și identificarea meningococului din LCR (lichid cefalorahidian) și sânge.

Produsele patologice recoltate sunt: LCR, sânge, exudate nazale, exudate faringiene, mai rar spută și secreții vaginale. Când acestea sunt recoltate, trebuie să se țină cont de faptul că  N. meningitidis moare în mediul uscat în 1-2 ore.

În urma examenului microscopic direct, meningococii de pe frotiul efectuat din LCR apar sub forma unor diplococi gram negativi, având dispoziție intra sau extracelulară. Rezultate mai precise se obțin în urma centrifugării LCR.

N. meningitidis se izolează pe medii selective, unde produc niște colonii mici, convexe, de culoare gri și uneori mucoide. De obicei, se efectuază diagnostic diferențial între N. meningitidis și speciile saprofite (N. lactamina, N. sica) ale genului Neisseria. Aceste specii saprofite se izolează pe geloză-sânge și geloză-chocolat, producând colonii galbene, uscate.

Identificarea speciei se realizează cu ajutorul testelor pozitive ale catalazei și ale oxidazei, plus testele biochimice. Serogrupul se determină prin reacțiile de aglutinare pe lamă.

Tratament și profilaxie

În aceste cazuri, sunt recomandate penicilina G, cefalosporinele de generația a treia (ceftriaxona, cefotaxima), aminopenicilinele.

În ceea ce privește profilaxia, bolnavul și contacții trebuie izolați, trebuie administrată rifampicina și se efectuează vaccinul cu antigene capsulare A, B, C, Y și W-135.

Este indicată vaccinarea în cazul militarilor recruți, a turiștilor care călătoresc în zone epidemice cu tulpini de serogrupele A sau C și a pacienților splenectomizați (supuși unui intervenții chirurgicale de înlăturare a splinei) la peste doi ani de viață.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!