moartea prin inec
Moartea prin înec este un tip de moarte des întâlnit, mai ales vara când persoanele sunt aflate în vacanţă, de obicei în zona alăturată unui lac, râu sau la zonele de ţărm

Moartea prin înec – detaliile unei morţi tăcute

Generalităţi

Moartea prin înec este un tip de moarte des întâlnit, mai ales vara când persoanele sunt aflate în vacanţă, de obicei în zona alăturată unui lac, râu sau la zonele de ţărm. Este foarte uşor să se producă un deces prin înec mai ales atunci când un om se aventurează într-o zonă unde acesta nu posedă cunoştinţele necesare pentru a înfrunta primejdiile apei.

Mecanismul asfixiei din înec

Înecul este un tip de asfixie. Prin asfixie definim procesul fizio-patologic în care concentraţia oxigenului din sânge scade sub valorile normale iar această valoare poate fi perturbată prin mai multe metode.

  •          Anoxii de aport- Condiţia în care oxigenul nu ajunge la alveolele pulmonare. În aceste situaţii enumeram altitudinile mari ( scade presiunea O2 în aerul atmosferic), procese care consumă oxigenul (arderea), obstrucţiile de cai superioare (comprimări ale gâtului său obstrucţii prin corpi străini pătrunşi în trahee) şi bolile ce afectează mişcările respiratorii (paralizia muşchilor respiratorii, pneumotorax compresiv, electrocutarea);
  •          Anoxii de transport-In această situaţie oxigenul ajunge la membrana alveolo-capilara dar nu poate fi transportat corespunzător. Acest proces este perturbat cel mai des de către insuficientă cardiacă, anemii sau intoxicaţiile cu CO;
  •          Anoxii de utilizare-In acest caz oxigenul ajunge în sânge, este transportat de hematii dar nu poate fi utilizat de ţesuturi. Frecvent anoxia de utilizare este datorată intoxicaţiilor cu acid cianhidric, morfină sau anestezice.

Înecul sau submersia este un tip de anoxie de aport. Masa de aer care în mod normal intra şi iese din plămâni şi umple sângele arterial cu oxigen este înlocuită, frecvent cu apă. Procedeele prin care o persoană se poate îneca arata practic periculozitatea acestui mediu. În realizarea acestui tip de moarte este nevoie deseori şi de un factor favorizant, dar se poate produce pur şi simplu dacă o persoană care nu ştie să practice înotul cade în apă.

Un detaliu important pentru medicii legişti şi pentru procurori care nu trebuie omis este că o persoană poate fi omorâtă prin înecare sau poate fi pusă în apă după ce a fost ucisă prin alte metode pentru a masca crima. Aceste aspect este studiat amănunţit de către serviciul de medicină legală.

Etapele înecului

Înecul nu este reprezentat doar de simplă înlocuirea a volumului de aer din plămâni cu apă, ci este un proces care se desfăşoară în mai multe etape.

Prima etapă este numită şi faza de apnee voluntară. În această perioadă omul este scufundat şi observă că nu poate ajunge la suprafaţă sau nu mai are destul aer în plămâni şi încearcă să şi-l dozeze prin oprirea voluntară a respiraţiei.
Inspirul involuntar se produce atunci când presiunea parţială a CO2 în sânge depăşeşte 55 mmHg şi O2 scade sub 100 de mmHg.
După inspirul involuntar urmează o repriză de tuse care alternează cu câteva repetări de inspir. Este faza finală în care plămânii se umplu cu apă, omul devine inconştient şi este în galop direct către deces.
Astfel am rezumat desfăşurarea mecanismului de producere a înecului. Dar acesta nu este acelaşi lucru cu mecanismul tanatogenetic.

Mecanismul tanatogenetic

Principalul mecanism ce duce la deces este fibrilaţia ventriculară. Pătrunderea apei în plămâni va determina o hemodiluţie prin pasajul apei din alveole în sânge. Aceasta hemodiluţie va determina hemoliza cu eliberare crescută de potasiu, având rol decisiv în instalarea fibrilaţiei ventriculare.

Înecul uscat

Există şi un tip particular de înec şi anume înecul uscat. Acesta se produce mult mai rar decât înecul clasic şi cel mai des este incriminată trecerea bruscă în apă rece (hidrocuţie). Organismul intră in contact brusc cu apa rece şi se produce o vasoconstricţie. Acest lucru poate provoca o sincopă ce va duce la deces prin înec.

Studiul medico-legal

La expertiza medico-legală observăm:

  •          Pielea albă, încreţită, mâinile cu aspect caracteristic de “mână de spălătoreasă”;
  •          Detaşarea firelor de păr, după circa 10-15 zile în apă;
  •          Detaşarea pielii (mănuşa morţii);
  •          Ciuperca înecatului – este o spumă alb-cenusie ce se extravazează prin nări după scoaterea din apă.

Atunci când se face autopsia unei persoane înecate trebuie stabilit dacă acesta a fost pus în apă şi decesul a luat loc înainte sau dacă persoana a murit prin înecare.

Semnele de înec intravital sunt:

  •          Pulmonii hiperdilatati prin edem hidroaeric, pe suprafaţa lor observăm peteşii de asfixie (pete Paltauf);
  •          Prezenţa planctonului (diatomee) în organe şi în oase;
  •          Infiltrat sanguine la nivelul muşchilor gâtului.

Toate de mai sus susţin diagnosticul de înec intravital.


Moartea prin înec este tragică în orice circumstanţă. De aceea, orice persoană care ştie că nu posedă un talent deosebit la înot nu ar trebui să se aventureze în locuri periculoase. Riscul de a provoca o tragedie este foarte mare, dar poate fi prevenită extrem de uşor.

Vă recomand sa cititi următoarele instructiuni pe care sa le aplicati ca prim ajutor în cazul unui înec:  http://lectiadeprimajutor.ro/inecul/.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!