Maduva spinarii – notiuni de anatomie

Măduva spinării face parte din sistemul nervos central, alături de encefal. Măduva spinării se află în interiorul canalului vertebral și este formată din mai multe segmente suprapuse. Fiecare segment inervează un teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) și visceral. Din punct de vedere topografic, măduva spinări este alcătuită dintr-o succesiune de 31 de segmente numite neuromere.

Măduva spinării este descrisă ca un tub turtit antero-posterior, cu o lungime de 43-45 cm, în funcție de sexul persoanei. Măduva spinării ocupă o parte din canalul rahidian; acesta are o formă triunghiulară în regiunea cervicală și se îngustează spre partea inferioară, începând de la vertebra C3. Diametrul atlasului (C1) este de 17-30 mm, iar al axisului (C2) este de  14-22 mm. După cum am precizat, canalul rahidian este mai îngust spre partea inferioară, punctul cel mai îngust fiind la nivelul vertebrei C6, zonă care este cea mai predispusă la traumatisme. Măduva se modelează după curburile fiziologice ale coloanei vertebrale și chiar după cele patologice.

Coloana vertebrală este împărțită în 5 regiuni:

–        Regiunea cervicală cuprinde 7 vertebre: C1-C7; C1 se numește atlas, iar C2 axis.

–        Regiunea toracică începe cu vertebra T1 și se continuă până la vertebra T12.

–        Regiunea lombară cuprinde 5 vertebre: L1-L5.

–        Regiunea sacrală este formată din 5 vertebre sudate, care formează osul sacrum.

–        Regiunea coccigiană cuprinde 4/5 vertebre reduse, formând coccisul.

 

Limitele măduvei spinării

Măduva spinării se continuă superior cu bulbul rahidian, la nivelul articuației occipito-atlantoidiene, iar inferior se termină la nivelul vertebrelor L1-L2. De aici, se continuă cu conul terminat, a cărui prelungire este denumită fillum terminale. Prelungirea fillum terminale nu este importantă din punct de vedere funcțional; ea străbate dura mater, fixându-se pe vertebra a 2-a coccigiană.

Fețele măduvei

Sunt cunoscute două fețe ale măduvei: fața anterioară, respectiv fața posterioară.

Pe fața anterioară se află fisura mediană anterioară, a cărei adâncitură este formată dintr-o substanță albă numită comisura albă anterioară. Fisura are o adâncime de 2-4 mm. Pe fața posterioară, măduva prezintă un șanț median posterior, care se termină spre măduvă cu septul median posterior, vizibil pe o secțiune transversală a măduvei.

Configurația internă

Măduva spinării conține o substanță albă și o substanță cenușie, acestea observându-se mai bine printr-o secțiune transversală. Substanța cenușie este formată predominant din celule nervoase și fibre nervoase, iar cea albă este formată numai din fibre cu mielină.

Substanța cenușie este înconjurată în totalitate de substanța albă, aceasta fiind singura care ajunge la suprafața măduvei. O secțiune transversală prin măduvă evidențiază cel mai bine diferența morfologică dintre aceste două substanțe.

Substanța cenușie

Substanța cenușie este mai abundentă la nivel cervical și lombar. În regiunea toracală, există o cantitate scăzută de substanță cenușie, de aici rezultând și mișcările limitate la nivelul mușchilor intercostali și abdominali. În secțiune transversală, substanța cenușie are forma literei H sau a unui fluture. Litera H are liniile sagitale extrem de îngroșate, iar cea transversală este mult mai îngustă. Liniile sagitale se află atât anterior, cât și posterior, de aici plecându-le și numele de cornul anterior, respectiv posterior. Linia orizontală, care unește liniile sagitale ale literei H se numește comisura cenușie. În interiorul acesteia se află canalul ependimar.

Coarnele anterioare

Cornul anterior este voluminos și este despărțit de suprafața măduvei printr-un strat de substanță albă.  Cornul anterior prezintă două porțiuni: un cap și o bază. În jumătatea superioară a măduvei, de pe fața externă a bazei cornului anterior pleacă o prelungire de substanță cenușie, care poartă numele de corn later.

Coarnele laterale

Cornul lateral are formă triunghiulară pe secțiune transversală. De asemenea, coarnele laterale cuprind formațiuni vegetative simpatice și parasimpatice. Predominant la nivelul măduvei cervicale, între cornul lateral și baza cornului posterior, se găsesc o serie de fibre, care sunt distribuite către cornul lateral. Aici, fibrele formează o rețea locală, cu ochiuri neregulate, în care se află o parte din substanța albă a cornului local. Această regiune se numește proces reticular.

Canalul ependimar

Acest canal este localizat în interiorul comisurii cenușii (linia transversală a H-ului), este căptușit de celulele ependimare ciliate și conține LCR (lichid cefalo-rahidian). În partea superioară, canalul ependimar comunică cu ventriculul IV, iar inferior se termină într-o dilatare situată în conul terminal, cunoscută sub numele de ventricul terminal. Canalul ependimar diferă din punct de vedere morfologic în funcție de regiunea coloanei. În regiunea cervicală, canalul este oval transversal, în regiunea toracală este aproape rotunde, iar lombar și sacral este turtit lateral.

Cornul posterior

Cornul posterior este mai subțire și mai alungit. Este alcătuit din 3 porțiuni: capul este partea aflată cel mai posterior, baza este partea anterioară, iar gâtul este porțiunea mai îngustă, care se află situată între cap și bază. Între capul cornului posterior și suprafața măduvei există o zonă de substanță albă, care se numește zona terminală a lui Lissauer. Capul corpului posterior este acoperit de o substanța gelatinoasă Rolando, iar între aceasta și zona terminală se află o substanță spongioasă.

Substanța albă

Substanța albă înconjoară substanța cenușie prezentată sub forma literei H. Astfel, se disting 3  cordoane: anterior, lateral și posterior.

Cordonul anterior se află între fisura mediană anterioară și șanțul colateral anterior, fiind împărțit uneori în 2 fascicule secundare: fasciculul piramidal și fasciculul fundamental anterior. Fasciculul piramidal direct se încrucișează la nivelul măduvei cu perechea lui, în dreptul fiecărui segment, astfel participând la formarea comisurii albe anterioare, a lamei de substanță albă aflată între fisura mediană și comisura cenușie. Cordoanele posterioare sunt separate de septul median. Un sept intermediar posterior situat între C1 și T5, pornește din sulcus intermedius posterios și împarte substanța albă a cordoanelor posterioare în fasciculus gracilis (fasciculul lui Goll) și în fasciculul cuneatus (fasciculul lui Burdach). Cordonul lateral se găsește între șanțul colateral anterior și cel posterior.

Fasciculele medulare

Prin măduva spinării trec fibre care transportă influxurile înspre și dinspre creier. Aceste fibre se grupează în fascicule perechi.

Fasciculele gracilis și cuneatus

  • se ocupă de transportul stimulilor sensibilității proprioceptive conștiente de la mușchi, tendoane și articulații și ai sensibilității tactile epicritice. Aceste fascicule se află între șanțul postero-median și cel postero-lateral.

Fasciculul spino-talamic lateral

  • transportă stimulii sensibilitățiilor dureroase, termice și parțial pe cele tactile, protopatice. Fasciculul spinotalamic lateral este situat în cordonul lateral, iar la nivelul comisurii anterioare se încrucișează cu perechea lui, ulterior urcând în funiculul lateral la talamus.

Fasciculul spino-talamic anterior

  • transmite incitații tactile și protopatice. Acest fascicul se află situat în cordonul antero-lateral. Fasciculul spinotalamic anterior străbate comisura anterioară spre partea opusă, apoi se îndreaptă spre talamus.

Fasciculul spino-cerebelos posterior

  • trasmite stimuli de la mușchii membrelor pelviene și ai trunchiului C6-L2 (sensibilitatea profundă inconștientă). Fasciculul se află lateral, anterior față de șanțul postero-lateral, urcând spre corpul restiform și cerebel.

Fasciculul spino-cerebelos anterior

  • este numit și fasciculul spino-cerebelos încrucișat al lui Gowers, este situat la periferia suprafeței antero-laterale a cordonului lateral  al măduvei spinale și transmite sensibilitatea profundă și inconștientă la cerebel, prin intermediul punții și al velumului medular anterior.

Fasciculul tecto-spinal

  • transmite reflexe optice și auditive. Fasciculul provine din coliculii superiori, se încrucișează cu cel de pe partea opusă, iar ulterior se îndreaptă spre funiculul anterior, terminându-se în jurul celulelor motorii ale coloanei anterioare.

Fasciculul rubro-spinal

  • trimite impulsuri de la nucleul roșu. În decusația lui Forel, fasciculul se încrucișează, iar apoi ajunge în măduvă, în funiculul lateral, anterior de tractul corticospinal încrucișat, terminându-se în cornul anterior, la nivelul motoneuronilor gama.

Fasciculele cortico-spinal anterior și cel lateral

  • transmit impulsurile mișcărilor voluntare. Fasciculul piramidal încrucișat are originea în celulele piramidale ale lui Betz din girusul precentral, iar, după decusația piramidală din bulb, se îndreaptă spre cordonul lateral medular, fiind situat înspre tractul spino-cerebelos posterior și cornul posterior. Fasciculul piramidal direct este mai subțire și are originea în aria motorie centrală. Apoi coboară pe aceeași parte, iar în dreptul comisurii anterioare a măduvei se încrucișează cu cel din partea opusă, terminându-se la diferite nivele prin sinapse cu celulele cornului anterior. Amândouă se termină direct cu sau prin intermediul unor interneuroni la celulele motoare alfa, fiind căi specifice primatelor.

Nervii rahidieni/spinali

Fiecare nerv rahidian prezintă o rădăcină de origine anterioară și una posterioară, un trunchi și ramuri terminale anterioare și posterioare.

Rădăcinile nervilor spinali

Rădăcinile nervilor spinali sunt situate în spațiul subarahnoidian spinal și au o direcție din ce în ce mai oblică cu cât sunt situate mai inferior.

Rădăcina anterioară este rădăcina motorie a nervului spinal, fiind, de obicei, unică la nivelul nervului rahidian C1. Rădăcina anterioară părăsește măduva la nivelul șanțului antero-lateral, sub forma unor firișoare care reprezintă reunirea unui număr de fibre care pot fi împărțite în fibre mielinice groase, mijlocii și subțiri. Fibrele mielinice groase și mijlocii sunt fibre somatomotorii; cele groase inervează fibra musculară striată, iar cele mijlocii asigură inervația fusului neuromuscular. Fibrele mielinice subțiri se împart în fibre simpatice, care pleacă din măduva cervico-toraco-lombară și fibre parasimpatice, cu originea în măduva sacrală. Fibrele mielinice subțiri sun fibre preganglionare; fibrele simpatice se termină în ganglionii laterovertebrali, iar cele parasimpatice se termină în ganglionii prevertebrali.

Rădăcina posterioară este mai groasă și mai mare, senzitivă, cu funcție de receptor. Aceasta pătrunde în măduvă la nivelul șanțului posterolateral și este prezentă numai în 10% dintre cazuri la nivelul primului nerv rahidian cervical. Rădăcina posterioară este formată din fibre mielinice și amielinice, care se împart în 4 grupe:

–        Tipul I: fibre mielinice groase, au o conducere rapidă și transmit sensibilitatea proprioceptică inconștientă

–        Tipul II: fibre mielinice mijlocii, au o viteză de conducere mai mică decât fibrele mielinice groase și transmit sensibilitatea proprioceptivă și pe cea tactilă

–        Tipul III: fibrele mielinice subțiri, au o viteză de conducere mai mică și transmit sensibilitatea dureroasă somatică și pe cea tactilă

–        Tipul IV: fibrele amielinice, transmit sensibilitatea dureroasă viscerală.

Trunchiul nervului spinal

Trunchiul nervului rahidian străbate gaura de conjugare și este cuprins între locul de unire al celor 2 rădăcini de origine (anterioară și posterioară) și nivelul de diviziune a ramurilor terminale. Nervul rahidian este un nev mixt, care conține fibre senzitive, motorii și vegetative.

Ramurile terminale

Ramurile terminale pornesc la ieșirea din gaura de conjugare, din rădăcină emerge câte o ramură recurentă, care pătrunde în canal. Ulterior, se împarte în 2 ramuri: anterioară și posterioară (mixte amândouă). Ramurile anterioare inervează regiunile anterioare și laterale ale trunchiului și membrelor. Ramurile posterioare contribuie la formarea inervației pentru mușchii spatelui și cei partea dorsală a mușchilor intercostali.

Sistemul arterial

Măduva este vascularizată arterial de un dublu sistem arterial embriologic cu origini diferite:

  • un sistem de vase longitudinale, care provin din artera vertebrală, arterele spinale anterioare și posterioare
  • un sistem de vase transversale, perechi, simetrice, cu dispoziție metamerică, numite artere radiculare.

Sistemul arterial longitudinal

Arterele vertebrale pătrunse în cutia craniană, înainte de a se uni în trunchiul bazilar, trimit în interiorul canalului rahidian următoarele ramuri: anterioare și posterioare.

Arterele spinale anterioare provin din artera vertebrală; se află aproape de trunchiul bazilar, unde se desprind sub forma a două artere, care se îndreaptă inferior și median. După un scurt traiect în regiunea cervicală superioară, arterele se unesc pe linia mediană, dând naștere arterei spinale anterioare, care coboară vertical în șanțul median al măduvei. În regiunile cervicală inferioară și dorso-lombară, arterele spinale anterioare se unesc cu ramurile ascendente și descendente venite din arterele radiculare.

Arterele spinale posterioare provin din artera vertebrală sau din arterele cerebeloase inferioară și posterioară. Arterele spinale posterioare coboară pe fața posterioară a bulbului, apoi se împart într-o ramură anterioară situată anterior de rădăcinile posterioare ale nervilor rahidieni și într-o ramură posterioară, mai voluminoasă și situată posterior de rădăcina nervului rahidian.

Sistemul arterial transversal

Sistemul arterial transversal este format din artere radiculare segmentare, care provin din artera vertebrală, artera cervicală ascendentă, artera suboccipitală în regiunea cervicală, din artere intercostale în regiunea toracală, din artera lombară în regiunea lombară și din artere sacrale laterale în regiunea sacrală.

Sistemul venos spinal

Venele măduvei spinării se află în pia mater și formează un plex la acest nivel. Plexul este format din vene longitudinale (mediane, antero-laterale și postero-laterale). Acestea comunică cu plexurile venoase vertebrale interne, poziționate între dura mater și vertebre și cu venele intervertebrale. La nivel bazei craniului, venele măduvei spinării se unesc, dând naștere unor trunchiuri. Acestea comunică cu venele vertebrale și se termină în venele cerebeloase inferioare sau în sinusurile pietroase inferioare.

Limfa circulă în tecile perivasculare, care se deschid în spațiul subarahnoidian. La nivelul centrilor nervoși nu se găsesc limfatice.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!