Căutare
Infectii genitale - tipuri, manifestari clinice, diagnostic, tratament
Infecțiile tractului genital este una cea mai frecventă patologie întalnită la pacientele care se prezinta la ginecolog,constituind o cauză majoră de morbiditate prin boli infectioase.
I. Infecţiile genitale joase
I.1. Infecţii fungice
Epidemiologie
Vulvovaginita fungică (micoza vulvovaginală, colpita micotică) este o infecţie comună a vaginului şi vulvei determinată de diferite specii de fungi. Epidemiologia acestei infecţii este dublă, sexuală şi extrasexuală din tubul digestiv, existând argumente pro şi contra încadrării lor în categoria bolilor cu transmitere sexuală. În timpul sarcinii, incidenţa vulvovaginitei micotice este de aproximativ 30%.
Etiologie
Marea majoritate a infecţiilor fungice sunt determinate de Candida albicans, în ultimii ani constatându-se o creştere importantă a infecţiilor determinate de speciile non- albicans. Proliferarea fungică este favorizată de: tratamentul cu antibiotice, corticoizi, citostatice, anticoncepţionale, sarcină, diabet zaharat, obezitate, stări de imunosupresie, utilizarea de lenjerie din materiale sintetice, duşuri intravaginale.
Manifestări clinice
Simptomatologia infecţiei fungice este reprezentată de o leucoree densă, abundentă,' albicioasă,- brânzoasă,aderentă, de. mucoasă, de-obicei fără miros. Aceasta este însoţită de prurit vulvar intens, tenace, care în timp se însoţeşte de senzaţia de arsură, dispareunie la intromisiune şi disurie. La examenul local se constată congestia vulvei şi a vaginului, cu depozite alb-brânzoase aderente, escoriaţii şi ulceraţii liniare, puţin adânci, la nivelul labiilor şi în porţiunea posterioară a introitului vaginal, iar uneori pot apărea discrete papule în jurul ariilor eritematoase. Nu există întotdeauna o corelaţie între intensitatea simptomelor şi examenul obiectiv. în special în formele cronice acuzele sunt mult diminuate sau pot lipsi
Explorări paraclinice
Identificarea sporilor sau miceliilor se poate face prin examinarea preparatului nativ prelucrat cu soluţie de KOH 10-20% sau prin frotiuri colorate cu albastru de meti- len. Gram sau Giemsa. Izolarea tulpinilor de Candida prin însămânţarea pe medii de cultură (Sabouraud, Nickerson) este de obicei rezervată pacientelor simptomatice la care examenul nativ este negativ.
Tratament
Tratamentul topic constă în administrarea preparatelor pe bază de imidazol (clo- trimazol, miconazol, econazol, fenticonazol, ketoconazol) timp de 7-14 zile seara la culcare sau a formulelor retard, în priză unică. Preparatele cu administrare orală, incluzând fluconazolul, ketoconazolul şi itraconazolul sunt, de asemenea, eficiente, multe paciente preferând doza unică administrată oral (fluconazol 150 mg). În cazul formelor recurente se recomandă administrarea iniţială a unui preparat per os timp de 14 zile, urmat de o terapie de întreţinere de cel puţin 6 luni.
I.2. Vaginoza bacteriană
Epidemiologie
Deşi reprezintă cea mai frecventă cauză de leucoree la femeie în perioada fertila, prevalenţa acestei afecţiuni nu este pe deplin cunoscută, studiile clinice raportând o incidenţă de 12-61% în populaţia generală şi de 10-30% la gravide. Deşi nu este considerată o infecţie transmisă pe cale sexuală, vaginoza bacteriană are profilul epidemiologie al unei boli cu transmitere sexuală.
Etiologic
Vaginoza bacteriană reprezintă un dezechilibru complex al florei vaginale normale. Flora vaginală normală în care predomină speciile de lactobacili, producătoare de acid lactic, cu rol protector al ecosistemului vaginal, este înlocuită cu o floră vaginală mixtă. Această floră este reprezentată în special de Gardnerella vaginalis. Factorii de risc implicaţi în apariţia vaginozei bacteriene sunt reprezentaţi de utilizarea dispozitivului contraceptiv intrauterin, duşurile intravaginale frecvente, contactele sexuale frecvente şi partenerii sexuali multipli, sexul oral şi în timpul menstruaţiei, fumatul.
Manifestări clinice
Simptomatologia este dominată de mirosul vaginal neplăcut,”de peşte”, perceput frecvent după un contact sexual, leucoree alb-cenuşie, apoasă, aerată, neiritantă, nepruriginoasă, aderentă de pereţii vaginali şi disurie.
Explorări paraclinice
Examenul microscopic nativ este caracterizat de prezenţa celulelor epiteliale cu aspect granular, clue cells, iar testul olfactiv cu KOH 10% determină apariţia unui miros înţepător “de peste” determinat de vaporizarea aminelor volatile. pH-ul secreţiei vaginale este alcalin.
Tratament
Terapia de elecţie este reprezentată de folosirea metronidazolului per os 500 mg de 2 ori pe zi, 7 zile sau a clindamicinei 300 mg, de două ori pe zi, 7 zile.
I.3. Infecţia cu Trichomonas vaginalis
Epidemiologie
Trichomoniaza este o infecţie parazitară, foarte contagioasă, reprezentând una dintre cele mai frecvente patologii cu transmitere sexuală, transmiterea extrasexuală fiind excepţională.
Etiologic
Trichomonas vaginalis este un protozoar anaerob, flagelat şi mobil, adaptat vieţii în tractul genital şi urinar inferior. Dezvoltarea sa este favorizată de prezenţa unui pH vaginal alcalin.
Manifestări clinice
Simptomatologia este dominată de prezenţa unei leucorei abundente, spumoase, cenuşie sau verzuie, cu miros neplăcut, însoţită de prurit intens şi arsuri vulvo-vaginale, cu dispareunie şi disurie. Parazitul poate ascensiona la nivelul colului uterin cu dezvoltarea colpitei trichomoniazice (cervix “zmeuriu”).
Explorări paraclinice
Trichomonas vaginalis poate fi identificat prin examinarea microscopică directă a conţinutului vaginal, prin frotiuri colorate May-Griinwald-Giemsa, însămânţare pe medii de cultură sau teste imunologice.
Tratament
Regimul standard constă în administrarea de derivaţi de nitroimidazol (metroni- dazol, tinidazol) 2 g în doză unică, tratându-se şi partenerii sexuali.
I. 4. Sifilisul genital
Epidemiologie
Este o afecţiune cronică, de obicei latentă, moderat contagioasă, a cărei incidenţă este în scădere în majoritatea ţărilor dezvoltate. în funcţie de stadiul bolii, sifilisul este clasificat în primar, secundar, latent, terţiar şi congenital.
Etiologie
Agentul etiologic este Treponema pallidum, transmiterea infecţiilor realizându-se predominant pe cale sexuală şi transplacentar. Sifilisul primar apare ca o leziune genitală, în timp ce sifilisul secundar şi cel terţiar sunt forme diseminate ale bolii.
Manifestări clinice
Leziunea primară, şancrul dur, este frecvent localizată la nivelul vulvei, vaginului sau cervixului. Şancrul extragenital poate apărea în regiunea anală, orofaringe, pleoape, mameloane sau degete. Iniţial apare o maculă, apoi o papulă ce se erodează rapid şi se transformă într-o ulceraţie relativ mică, ovalară, nedureroasă, bine delimitată, cu margini netede şi indurate, acompaniată de adenopatie inghinală uni- sau bilaterală.
Explorări paraclinice
Examinarea exsudatului seros de la nivelul ulceraţiei la microscopul cu câmp întunecat sau prin imunofluorescenţă directă permit evidenţierea Treponemei. Testele serologice pot fi nespecifice, utilizate ca metode de screening (ex. VDRL) sau specifice (ex. testul de imunofluorescenţă indirectă) cu specificitate înaltă, dar cu accesibilitate redusa.
Tratament
Penicilina, mai ales forma retard, rămâne antibioticul de elecţie pentru toate stadiile bolii, vindecând leziunea locală şi prevenind sechelele tardive. Dozajul şi durata tratamentului depind de stadiul şi manifestările clinice ale bolii.
II. Infecţii genitale înalte
Epidemiologie
Boala inflamatorie pelvină (BIP) este un sindrom clinic determinat de infecţia şi inflamaţia tractului genital superior, incluzând uterul, salpingele, ovarul şi structurile adiacente pelvine. Marea majoritate a cazurilor de BIP apar ca rezultat al ascensionării pe cale canaliculară a microorganismelor din tractul genital inferior, de cele mai multe ori având o etiologie polimicrobiană. Aceste microorganisme aparţin microflorei vagi- nale sau, cel mai frecvent, sunt germeni care se transmit pe cale sexuală. BIP nelegată de o boală cu transmitere sexuală apare după anumite manevre ginecologice, efectuate în scop terapeutic sau explorator: inserţia dispozitivelor intrauterine, histerosalpingografie, chiuretaj uterin.
Etiologie
Cei mai importanţi agenţi patogeni implicaţi în etiologia BIP sunt Chlamydia trachomatis şi Neisseria gonorrhoeae, ceea ce reflectă prevalenţa crescută a acestora în populaţia generală, la care se adauga şi microorganismele asociate cu vaginoza bacteriană.
Manifestări clinice
În formele acute simptomatologia este zgomotoasă, fiind dominată de durerea pelvină care se asociază sau nu cu stare febrilă. Formele subacute şi cronice se manifestă prin simptomatologie trenantă, dominată de durerea pelvină sau, dimpotrivă, evoluează asimptomatic o perioadă îndelungată, manifestându-se direct prin apariţia complicaţiilor (infertilitate, sarcină extrauterină, durere pelvină cronică).
Explorări paraclinice
Evaluarea serologică a inflamaţiei prin determinarea valorilor protinei C reactive, a VSH-ului şi leucocitozei, precum şi evidenţierea leucocitozei în secreţia vaginală au o specificitate redusă. Culturile cervicale pot fi pozitive pentru Chlamydia şi gonococ.
Ecografia endovaginală poate evidenţia prezenţa unui hidro-Zpiosalpinx, a fluidului intraperitoneal sau a abceselor tubo-ovariene.
Laparoscopia reprezintă standardul de aur, permiţând diagnosticul când acesta este incert, stabilirea gradului de severitate a bolii, precum şi efectuarea unor manevre terapeutice: recoltarea conţinutului trompelor şi a exsudatului peritoneal, drenajul abceselor tubo-ovariene, liza aderenţelor.
Tratament
Obiectivele principale ale tratamentului sunt reprezentate de controlul procesului infecţios, cu eradicarea focarelor de infecţie, ameliorarea simptomatologiei şi prevenirea complicaţiilor pe termen lung.
Tratamentul medicamentos se bazează în primul rând pe antibioterapie, pe plan secund aflându-se analgezicele şi antiinflamatoarele, fiind adaptat stadiilor bolii. Antibio- terapia este demarată pe criterii empirice, având ca obiectiv acoperirea unui spectru bacterian larg, care să includă Neisseria gonorheae, Chtamydia trachomatis, mycoplasmele
genitale sau flora bacteriană endogenă implicată în vaginozele bacteriene.
în cazul tratamentului ambulator un regim antimicrobian recomandat este reprezentat de administrarea unei cefalosporine de generaţia a IlI-a în doză unică urmată de doxiciclină 100 mg de două ori/zi şi metronidazol 500 mg de două ori/zi, per os, timp de 14 zile. Pentru cazurile spitalizate tratamentul este administrat parenteral după aceleaşi principii terapeutice. Tratamentul chirurgical este rezervat formelor complicate cu peritonită generalizată, formaţiunilor anexiale voluminoase persistente după tratamentul antibiotic şi formelor de BIP ce nu răspund la tratamentul medicamentos.
Medici care tratează această afecțiune
Dr. Pomană Cristina-Diana
Obstetrică - ginecologieCistita , Anomalii ale sanilor , Atrofia vaginală - cauze, diagnostic, tratament Cancerul de col uterin
Evaluat
0 / 10
Locație: Bucureşti
Dr. Burcovschi Victoria
Diabet zaharat, nutriție și boli metaboliceDislipidemia , Nefropatia diabetica , Sindromul insulinic autoimun cu hipoglicemie Neuropatia diabetica
Evaluat
0 / 10
Locație: Iaşi
Articole sugerate
Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.