Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Infecțiile cu virusul West Nile reprezintă maladii infecțioase determinate de virusuri transmise prin insecte hematofage. Infecțiile cu virusul West Nile pot evolua de la simple stări febrile, până la infecții însoțite de limfadenopatie, poliartropatii și exanteme. Formele severe ale infecțiilor cauzate de virusul West Nile se pot complica, cu hepatite, pancreatite, miocardite, encefalite, mielite și meningite aseptice.
Infecțiile cauzate de către virusul West Nile (VWN) sunt foarte răspândite: din delta Nilului, până-n Africa de Sud și din Israel, până-n India.
În perioada iulie – octombrie 1996, în România s-a notificat cea mai importantă epidemie din Europa, datorată infecției cu VWN. S-a înregistrat o mortalitate de 12,4 la 100 000 locuitori în capitală și 1,5 în restul țării. Alte epidemii semnificative s-au semnalat în SUA, în Rusia, în Africa și-n Asia de Sud.
Virusul West Nile a fost identificat inițial în sângele uman, în anul 1937 în districtul West Nile, din Uganda. În anii următori a fost izolat de la țânțari, cabaline și păsări. În România, virusul a fost izolat de la țânțarul Culex pipiens, deoarece se multiplică în glandele salivare ale acestuia. VWN este cultivat pe oul embrionat de găină, pe culturi celulare de țânțar și căpușe.
Arbovirusul West Nile face parte din familia Flaviviridae, genul Flavivirus, subgrupul I. Este un virus ARN, înrudit antigenic cu virusurile encefalitei japoneze și encefalitei de Kunjin.
Virusul West Nile poate supraviețui 72 ore, la o temperatură de 37oC. Virusul rezistă la conservare prin liofilizare, la temperatura de -70oC.
Agentul patogen al infecției cu VWN este sensibil atât în mediul ambiant, cât și la aplicarea dezinfectantelor. Virusul West Nile este distrus la temperaturi de +37oC – +56oC. Virusul își pierde infecțiozitatea la un pH acid. Prezintă sensibilitate și față de razele ultraviolete, solvenții organici și decontaminanții chimici.
Infecția cu virusul West Nile prezintă focalitate naturală. Sursele de agent patogen principale sunt reprezentate de către variate specii de țânțar Culex. Speciile de țânțar Culex, surse ale virusul West Nile:
Alte surse posibile sunt:
Transmiterea VWN se realizează prin intermediul țânțarilor, larvelor acestora, omului și animalelor. Sursele și căile de transmitere secundare a virusului sunt păsările, în special cele migratoare.
Au fost raportate câteva cazuri, când virusul West Nile s-a răspândit prin alte căi, inclusiv prin transplant de organe și transfuzii de sânge. Cu toate acestea, donatorii de sânge sunt examinați pentru acest virus, reducând substanțial riscul de infectare prin transfuzii de sânge. Unele studii sugerează că virusul West Nile se poate transmite de la mamă la copil, în timpul sarcinii, la naştere sau prin alăptare.
Anchetele seroepidemiologice demonstrează o receptivitate înaltă la populația din zonele în care virusul West Nile circulă sporadic. Oamenii sunt lipsiți de protecție naturală față de VWN. Acest fapt demonstrează o receptivitate ridicată a persoanelor de orice vârstă. Infecția cu virusul West Nile se complică, cu meningoencefalită la persoanele de peste 50 ani.
Infecțiile cu virusul West Nile sunt caracteristice zonelor temperate. Acestea se pot manifesta sporadic, endemic și epidemic. Sezonalitatea infecțiilor cu VWN este de vară-toamnă.
Cele mai multe infecții cauzate de virusul West Nile apar în perioada caldă a anului, când țânțarii sunt activi. Spre exemplu, în SUA, cele mai multe îmbolnăviri cu VWN au loc în perioada iunie – septembrie.
Perioada de incubație în infecția cu virusul West Nile (perioada dintre momentul în care persoana este mușcată de un țânțar infectat și apariția semnelor și simptomelor bolii) este de 3-15 zile. Uneori această perioadă poate fi și de o durată mai scurtă.
Majoritatea persoanelor infectate cu virusul West Nile nu prezintă careva semne ale bolii. În multe cazuri prezintă doar câteva simptome dintre cele de mai jos.
Infecția tipică cu VWN se evidențiază printr-o invazie cu debut brusc, cu alterarea stării generale, cu febră până la 40 oC. Bolnavul mai poate prezenta:
Perioada de stare se manifestă prin:
În formele cu o evoluție benignă a bolii, bolnavii pot manifesta mialgii, dureri a globilor oculari, poliadenopatii, congestia (aflux excesiv de sânge) feței, conjunctivelor și faringelui. Pot fi semnalate și alte simptome, precum greață, vome și chiar diaree.
Infecția cu virusul West Nile va evolua benign, timp de 3-5 zile, maximum 12 zile. Bolnavul poate prezenta recăderi de scurtă durată. Convalescenții vor prezenta astenie timp de 7-14 zile, fără complicații sau sechele.
La mai puțin de 1% dintre persoanele infectate, virusul provoacă o infecție neurologică gravă. Aceasta presupune inflamația creierului (encefalita), a măduvei spinării (mielita) și a țesutului care înconjoară creierul și măduva spinării (meningita).
Simptomatologia acestei forme de infecție VWN:
Simptomele febrei West Nile durează de obicei câteva zile, însă simptomatologia encefalitei sau meningitei poate persista săptămâni și chiar luni.
Pentru persoanele infectate, riscul de a dezvolta o boală gravă este extrem de mic. Mai puțin de 1% dintre persoanele infectate cu virusul West Nile vor avea o evoluție gravă a infecției. De obicei persoanele vârstnice, bolnavii ce suferă de cancer, de diabet, bolnavii hipertensivi și cu afecțiuni renale au un risc mai mare de infectare și pot manifesta o evoluție severă a bolii.
Diagnosticul infecției cu virusul West Nile se face în baza:
Analize de laborator și infestigații instrumentale:
Majoritatea bolnavilor ce prezintă forme ușoare ale infecției se vor recupera fără a urma vreun tratament. Acești bolnavi vor necesita un repaus la pat și le se va indica o dietoterapie și hidratare adecvată. Bolnavii cu, cazuri severe și complicații vor necesita spitalizare.
Măsurile de prevenție generală vor include:
Măsurile de prevenție specială vor include:
© Copyright 2022 NewsMed - Toate drepturile rezervate.