Imunizarea artificială

Imunizarea artificială este o metodă extraordinară de prevenţie a numeroase afecţiuni. Rolul fundamental este acela că reprezintă o armă în profilaxia sau tratamentul unor boli. Imunizarea artificială se clasifică în activă şi pasivă. Secolele XX-XXI au cunoscut o dezvoltare fără precedent a tehnicilor de imunizare artificială.

Imunizarea activă

Imunizarea activă reprezintă introducerea în organism a unor antigene avirulente şi netoxice. Acestea vor stimula şi induce un răspuns imun asemănător cu cel produs pe cale naturală. Imunizarea activă asigură de obicei o imunitate de lungă durată (luni sau ani). Există, însă, şi excepţii. Vaccinul antigripal trebuie repetat anual pentru că virusul gripal are capacitatea de a-şi schimba antigenele. Imunitatea postvaccinală se instalează abia după o anumită perioadă de latenţă (săptămâni sau luni). Această perioadă este necesară producerii anticorpilor în titru protectiv. În cazuri de risc, această perioadă neprotejată poate fi acoperită prin imunizare pasivă. Trebuie precizat faptul că vaccinarea şi imunizarea activă nu sunt sinonime. Imunizarea se referă la procesul de inducere a imunităţii prin mijloace active. Vaccinarea, însă, se referă strict la administrarea unui vaccin.

Clasificarea vaccinurilor

Vaccinurile se clasifică în funcţie de mai multe criterii:

-după natura antigenului:

· vaccinuri antivirale: vaccinul antihepatită virală A, B; vaccinul antigripal; vaccinul antirubeolic; vaccinul antipoliomielitic;

· vaccinuri antibacteriene: vaccinul antituberculos (BCG); vaccinul antidifteric, antitetanic, antitifoidic, antipneumococic;

· vaccinuri antimicete: vaccinul anticandidozic;

· vaccinuri antiprotozoare.

-după numărul de componente antigenice:

· vaccinuri monovalente: antigenul provine de la o singură specie microbiană- vaccinul BCG (conţine doar tulpini de Mycobacterium tuberculosis bovis);

· vaccinuri bivalente: vaccinul diftero-tetanic (dT);

· vaccinuri trivalente: vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa);

· vaccinuri tetravalente: DTPa+ vaccin antipoliomielitic inactivat;

· vaccinuri pentavalente: DTP/DTPa+ antipoliomielitic inactivat+ anti Haemophilus influenzae tip B;

· vaccinuri hexavalente: DTP/DTPa+ antipoliomielitic inactivat+ anti Haemophilus influenzae tip B+ AgHBs ADN recombinat;

· vaccinuri complexe: conţin mai multe tulpini ale aceleiaşi specii- vaccinul gripal (conţine două tulpini, A şi B); vaccinul antipoliomielitic (tulpini din serotipurile 1,2 şi 3).

-după modalitatea de preparare:

· vaccinuri corpusculare vii atenuate sau supraatenuate: conţin microorganisme vii, cu virulenţă scăzută. Conferă o protecţie similară cu cea postinfecţioasă naturală, dar pot da reacţii adverse multiple şi severe. Datorită reactogenităţii ridicate, sunt interzise persoanelor cu imunosupresii. Riscul teratogen impune interdicţia de administrare la gravide. Exemple sunt: vaccinul BCG, vaccinul antirujeolic/ antirubeolic/ antipoliomielitic.

· vaccinuri corpusculare inactivate: conţin particule întregi bacteriene sau virale inactivate (omorâte!) prin formolizare sau căldură. Imunitatea postvaccinală este mai mică decât cea obţinută de categoria anterioară.

Şi reacţiile adverese sunt mai reduse. Din această categorie fac parte vaccinurile antipertussis acelular, antihepatită A şi antipoliomielitic.

· anatoxine bacteriene: se prepară din exotoxinele microorganismelor prin neutralizarea toxigenezei acestora. Totuşi, capacitatea imunogenă este păstrată. Anatoxina activă obţinută iniţial este purificată, rezultând anatoxina purificată şi adsorbită. Acest procedeu are ca scop creşterea eficienţei stimulării imunitare. Cele mai utilizate anatoxine sunt cea tetanică şi cea difterică.

· vaccinuri subunitare: conţin un antigen sau o fracţiune antigenică. Rolul este declanşarea producţiei de anticorpi. Sunt utilizate frecvent vaccinurile antigripale cu antigene de suprafaţă (neuraminidază, hemaglutinină) sau cele cu fragmente şi din virion. Sunt la fel de folosite şi vaccinurile obţinute prin recombinare moleculară (antihepatită B de generaţia II sau III), ce conţin AgHBs ADN recombinat.

· vaccinuri antiidotip: au o conformaţie similară cu cea a determinantului antigenic iniţial. Din această categorie fac vaccinurile candidate pentru HIV/SIDA. Exemple sunt vaccinurile cu proteine de înveliş: antiidotip gp120 şi antiidotip CD4.

· vaccinuri cu mutante apatogene stabile: oferă un răspuns imun protector în boli în care este importantă imunitatea mediată celular. Vaccinul antitifoidic conţine mutante apatogene stabile.

· vaccinuri ADN: se află încă în studiu şi au ca scop stimularea imunităţii celulare. Mecanismul presupune inserarea unui ADN străin în genomul celulei gazdă. Ele stimulează imunitatea celulară, spre deosebire de majoritatea vaccinurilor ce stimulează imunitatea umorală. Aceste vaccinuri incumbă şi potenţiale riscuri oncogene.

-după obligativitatea administrării:

· vaccinuri obligatorii: sunt administrate întregii populaţii conform calendarului de vaccinări.

În România, programul de imunizări cuprinde următoarele vaccinări obligatorii:

-antituberculoasă- cu vaccin viu atenuat BCG;

-antipoliomielitică- cu vaccin inactivat VPI;

-antidifterică-antitetanică-antipertussis- cu DTP acelular, urmat de dT la 14 ani;

-antiHaemophilus influenzae tip b- concomitent cu cele două vaccinuri precedente, în cadrul unui preparat pentavalent sau hexavalent;

-antirujeolică-antirubeolică-antiurliană- trivaccin cu tulpini vii atenuate ROR;

-antipneumococic conjugat.

· vaccinuri aplicate în situaţii cu risc epidemiologic crescut: indicate turiştilor ce vizitează diferite zone endemice. În această categorie intră: vaccinul antihepatita A, antitifoidic, antimeningococică, antiamaril.

· vaccinuri aplicate în condiţii de risc individual crescut: adresate persoanelor ce pot contracta mai frecvent o anumită boală infecţioasă sau pot dezvolta forme mai severe datorită unori factori de risc. Aceşti factori de risc pot fi:

1. de natură profesională: personalul medical are indicaţie fermă pentru vaccinarea antihepatită B. Personalul militar va fi supus unor imunizări suplimentare în concordanţă cu potenţialul epidemic al misiunii.

2. vârsta de peste 65 de ani: este considerată un factor periclitant, astfel încât, aceste persoane au indicaţie pentru vaccinarea antigripală şi antipneumococică.

3. patologia preexistentă: interferă cu imunoprofilaxia activă.

Principii ale vaccinării

Se va proteja categoria de vârstă cu receptivitate maximă sau cu riscul cel mai mare de a dezvolta boala. Vaccinarea DTPa se începe la vârsta de 2 luni. Anticorpii antipertussis materni nu sunt protectivi pentru sugari.

Trebuie respectată sezonaitatea anumitor boli infecţioase. Prin urmare, vaccinarea antigripală se aplică în lunile octombrie-noiembrie. Astfel, oferă protecţie împotriva unor eventuale epidemii din iarnă-primăvară.

Evidenţa imunizărilor trebuie să fie riguroasă. Vaccinările se vor înregistra în fişa individuală a pacientului, precum şi în carnetul de vaccinări.

Imunizarea pasivă

Este o metodă de imunizare prin seruri terapeutice. Serurile sunt produse biologice bogate în anticorpi specifici faţă de unul sau mai mulţi agenţi patogeni. Se folosesc pentru blocarea procesului infecţios la subiecţii infectaţi cu agentul patogen.

Aceste seruri oferă imunitate pasivă (fără participarea sistemului celular imunocompetent). Imunitatea este rapidă (anticorpii sunt gata formaţi), dar de scurtă durată (10-15 zile sau 20-30 zile).

După provenienţă, serurile sunt de două categorii:

· seruri omologe: oferă o imunitate ce durează 20-30 de zile. Se obţin fie de la om, fie de la convalescenţi de boli infecţioase (seruri de convalescent). Dacă se obtin de la persoane imunizate activ se numesc seruri hiperimune. Serurile omologe nu se mai folosesc în prezent sub această formă, ci sub formă de imunoglobuline (gamaglobuline) specifice. Imunoglobulinele extrase se numesc imunoglobuline normale sau gamaglobuline umane standard. Conţin aproape numai fracţiunea IgG faţă de microorganisme. Gamaglobulinele obţinute se numesc „imunoglobuline umane specifice anti…” urmate de numele antigenului corespunzător. Se mai numesc şi gamaglobuline umane hiperimune. Administrarea lor are avantajul că necesită un număr redus de injecţii şi realizează un aport mai mare de anticorpi. Aceştia se pot menţine în corp un timp mai îndelungat şi se pot administra repetat fără riscul sensibilizării.

· serurile heterologe: se obţin pe animale (cal, iepure, oaie) hiperimunizate în mod activ. Avantajul este că titrul poate fi precis dozat. Dezavantajul este că produc sensibilizarea (manifestată prin reacţii foarte grave- boala serului). Pentru a evita la bolnavi aceste manifestări trebuie testată reactivitatea fiecărui organism faţă de proteina străină (prin injecţii intradermice şi subcutanate). Prin îndepărtarea albuminelor, acest dezavantaj a fost redus. Albuminele erau responsabile de producerea reacţiilor de sensibilizare. Toate serurile s e livrează purificate şi concentrate.

După compoziţie, serurile pot fi:

· seruri antibacteriene: serul antimeningococic;

· seruri antitoxice: ser antidifteric, antitetanic, antibotulinic, antigangrenos, antipiocianic;

· seruri mixte: antibacterian+ antitoxic (serul anticărbunos).

După scop, serurile pot fi:

· seruri administrate profilactic (seroprofilaxie): folosite pentru a preveni infecţia;

· seruri administrate curativ: folosite în tratamentul unor afecţiuni infecţioase.

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…