Hipofiza sau glanda pituitară – anatomie si fiziologie

 

Hipofiza are o mare importanță, ea fiind în directă legătură cu hipotalamusul, cu care formează complexul hipotalamo-hipofizar. Pe lângă hipotalamus, hipofiza este în legătură funcțională cu aproape toate celelalte glande endocrine.

Din punct de vedere topografic, hipofiza este situată în vecinătatea apropiată a diencefalului, de care este legat prin intermediul tulpinei hipofizare. Hipofiza este situată în fosa hipofizară a șeii turcești și este acoperită de diafragma șeii, care aparține de dura mater. Diafragma șeii este descrisă ca un mic orificiu străbătut de tulpina hipofizei. Tulpina hipofizei leagă anatomic hipotalamusul de hipofiză. Tulpina hipofizei este formată din două componente: o prelungire nervoasă a hipotalamusului (infundibulul), care este traversată de fasciculele nervoase hipotalamo-neurohipofizare și o prelungire cranială din porțiunea infundibulară a adenohipofizei.  Această prelungire cranială traversează orificiul de pe diafragma șeii și se fixează pe partea anterioară a infundibulului.

Hipofiza are formă elipsoidală, cu axul mare și este formată din doi lobi anterior, respectiv posterior. Cei 2 lobi în care este împărțită hipofiza sunt: adenohipofiza (lobul anterior) și neurohipofiza (lobul posterior). Aceștia diferă prin structură, funcție și origine.

Lobul anterior sau adenohipofiza

Adenohipofiza reprezintă cea mai mare parte din hipofiză, are origine ectoblastică și adăpostește în concavitatea sa posterioară lobul nervos al hipofizei. Adenohipofiza este formată din 3 porțiuni: porțiunea distală, intermediară și tuberală. Porțiunea distală este cea mai mare și se găsește anterior, porțiunea intermediară este mai mică ca volum, se află posterior porțiunii distale, între aceasta și lobul posterior al glandei pituitare. Porțiunea tuberală este descrisă ca o mică prelungire atașată infundibulului hipotalamic.

Lobul posterior sau neurohipofiza

Neurohipofiza reprezintă porțiune mai mică din glandă, are structură nervoasă și origine diencefalică. Neurohipofiza este formată din lobul nervos propriu-zis și din infundibulul cu formă de pâlnie, care o leagă de hipotalamus.

Glanda pituitară are culoare diferită în funcție de lobii, care o constituie: lobul anterior este de culoare brună-roșiatică, cu o consistență relativ fermă, iar lobul posterior este cenușiu, iar consistența sa este mai moale.

Din punct de vedere al dimensiunii, hipofizei i se asociază mărimea unui bob de fasole, are o greutate cuprinsă între 0,5-0,8 grame, un diametru transversal de 12-15 mm, diametrul sagital de 10-12 mm, iar cel vertical de 5-8 mm.

Hipofiza faringiană sau porțiunea faringiană a hipofizei se găsește în grosimea mucoasei bolții faringelui și este reprezentată de un rest din țesutul adenohipofizar. Hipofiza faringiană are lungimea de 4-7 mm și grosimea de 1 mm.

Raporturile glandei pituitare

Raporturile hipofizei se realizează prin intermediul durei mater și al pereților osoși ai fosei hipofizare. Dura mater formează difragma șeii, trimite în fosă o prelungire, care căptușește pereții acesteia. Prelungirea ajunge și pe peretele lateral, unde seapră glanda de sinusul cavernos al durei mater. În interiorul fosei, hipofiza este învelită de țesutul conjunctiv în care se găsește un plex venos. În grosimea șeii trec sinusurile intercavernoase.

În partea inferioară, hipofiza se află în raport cu sinusurile sfenoidale și cavității nazale. Superior, prin diaframa șeii, se află în vecinătate cu niște formațiuni hipotalaice, în principal chiasma optică. Compresiunea chiasmei optice prin tumori ale hipofizei, duce la hemianopsie frecvent bilaterală, prin afectarea fibrelor optice încrucișate. De asemenea, se formează și raporturi cu cisternele subarahnoidiene, cu cercul arterial al creierului, cu tuberul cinereum și cu corpii mamilari. Lateral, hipofiza se află în vecinătate cu sinusurile cavernoase ale durei mater și cu elementele aflate în aceasta, precum: artera carotidă internă, nervul abducens, nervul oculomotor, nervii trohlear și oftalmic.  Anterior de glanda pituitară se află cavitatea nazală, iar posterior se găsește spătarul șeii, în care neurohipofiza sapă o mică excavație. Prin intermediul spătarului, hipofiza are raporturi cu bulbul și cu puntea.

Structura hipofizei

Lobul anterior, numit și adenohipofiză, prezintă o porțiune distală, care este învelită într-o capsulă fibroasă proprie, de origine durală, care transmite în interior septe incomplete. Parenchimul porțiunii distale a adenohipofizei cuprinde cordoane de celule epiteliale anastomozate între ele. Există mai multe tipuri de celule, care se diferențiază pe baza afinității granulațiilor intracelulare pentru diferiți coloranți (cromofobe și cromofile). Cele mai multe dintre aceste celule au rolul de a elabora hormonii antehipofizari. De asemenea, se mai găsesc și foliculi plini cu material coloidiform, numeroase capilare sinusoidale și o rețea fină de reticulină. Nu se găsesc fibre nervoase în porțiunea distală a adenohipofizei, aceasta fiind reglată pe cale umorală.

Porțiunea intermediară a adenohipofizei este formată dintr-o pătură subțire de celule și din mici cavități chistice care conțin un coloid. Această porțiune este dezvoltată și la unele animale.

Porțiunea tuberală prezintă numeroase capilare, are o stromă bogată, iar celule dispuse în cordoane sunt mai puțin diferențiate decât cele aflate în porțiunea distală.

Lobul posterior al hipofizei, neurohipofiza, este formată din fibre nervoase amielinice ale tractului hipotalamo-hipofizar și din celule nevroglice diferențiate, numite pituicite. De asemenea, neurohipofiza prezintă capilare, vase de sânge, însă nu conține neuroni.

Vacularizația și inervația hipofizei

Vascularizația arterială a hipofizei provine din carotidele interne și din cercul arterial al encefalului. Arterele hipofizei sunt împărțite în două categorii: superioare și inferioare. Arterele hipofizare superioare irigă predominant infundibulul hipotalamic și porțiunea distală a glandei, iar cele inferioare cu cele 2 ramuri (laterală și medială) sunt destinate mai ales neurohipofizei.

Venele glandei pituitare sunt scurte și nu prezintă valvule. Împreună, venele alcătuiesc un plex venos în țesutul fibros periglandular. Apoi sângele se varsă în sinusul cavernos și în cele 2 sinusuri intercavernoase.

Nervii hipofizei sunt reprezentați de fibre simpatice postganglonare din ganglionul cervical superior. Fibrele însoțesc carotida internă și împreună cu aceasta foarmează plexul carotidian intern. De aici pleacă plexurile perivasculare ale arterelor hipofizare, pătrunzând în ambii lobi ai glandei pituitare.

Fiziologie

Cei doi lobi ai hipofizei au rolul important în reglarea funcțiilor organismului. Adenohipofiza (lobul anterior), sub stimularea factorilor de eliberare ai hipotalamusului, are rolul de a elibera mai mulți hormoni.

Hormonii eliberați de adenohipofiză sunt:

– STH = hormonul somatotrop; acesta se ocupă de creșterea organismului

– ACTH = hormonul adrenocorticotrop; activează secreția corticosuprarenalei

– TSH = hormonul tireotrop; stimulează secreția tiroidei

– FSH = hormonul foliculostimulant; are rolul de a produce spermatogeneza la bărbat și maturația foliculului ovarian la femeie

– LH = hormonul luteinizant; declanșează ovulația și formarea corpului galben

– ICSH = hormonul stimulant al celulelor interstițiale; stimulează glanda interstițială a testiculelor

– PRL = prolactina; stimulează creșterea glandei mamare în timpul sarcinii și declanșează postnatal secreția lactată

– MSH = hormonul melanostimulator; cu rol în pigmentarea tegumentului și în funcția melanocitelor

Neurohipofiza (lobul posterior) nu secretă hormoni, însă stochează și eliberează neurohormonii hipotalamici. Neurohormonii hipotalamici sunt:

–        ADH = vasopresina/hormonul antidiuretic; reglează reabsorția apei la nivelul tubilor urinari

–        Oxitocina, cu rol în stimularea contracției musculaturii netede, în special a miometrului și a mușchilor ductelor galactofore.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!