Hipoacuzia. Motivele diminuării auzului.

Hipoacuzia reprezintă scăderea acuității auditive și este unul dintre principalele motive de prezentare la medicul otorinolaringolog. În realitate, orice dificultate de percepție a sunetelor poartă numele de hipoacuzie, sau, în cazuri avansate, de surditate. Surditatea poate fi definită ca hipoacuzia profundă bilaterală permanentă.

Pierderea auzului reprezintă o problemă actuală, care duce la marginalizarea unui număr semnificativ de persoane. În ciuda impresiei generale, doar o treime dintre persoanele cu dificultăți de auz au deja vârsta pensionării. Restul, copiii, adolescenții și adulţii, sunt adesea victimele izolării sociale datorate hipoacuziei. În funcţie de gravitatea sa, această patologie poate împiedica obţinerea unui loc de muncă și implicarea în diverse activități sociale, afectând atât viața privată, cât și pe cea profesională. Majoritatea pacienților diagnosticați cu hipoacuzie sunt supuși unui stress psihologic suplimentar, trecând frecvent prin stări de nervozitate, instabilitate emoțională și chiar depresie.

Gradele hipoacuziei

Gradul hipoacuziei este determinat de gravitatea și de diferențele care se înregistrează față de limitele normale ale auzului. Există o ierarhizare a hipoacuziei, pornind de la auzul considerat normal până la hipoacuzia profundă bilaterală permanentă. Clasificarea hipoacuziei se poate face cantitativ și “calitativ”. Clasificarea cantitativă:

Auz normal: are pragul inferior de 20 dB
Hipoacuzie ușoară/ discretă: când scăderea acuității auditive se situează între 20-40 dB. Aceasta nu este chiar “ușoară”, întrucât o pierdere de doar 25 dB determină probleme la nivel relațional, de exemplu, în timpul conversațiilor.
Hipoacuzie medie/ moderată: piederea este între 40 și 70 dB
Hipoacuzie accentuată/ severă: pragul se situează până la 70-90 dB
Hipoacuzie profundă/ gravă: pierderea este peste 90 de dB
Cofoza, al cărei prag depășește 120 dB, este nivelul la care pacientul nu distinge niciun sunet.

De ce apare hipoacuzia?

Cunoașterea anatomiei urechii oferă cele mai plauzibile cauze ale reducerii auzului. Urechea se împarte anatomic în trei segmente: urechea externă, medie şi internă; hipoacuzia poate fi explicată de numeroase afecțiuni localizate la nivelul acestor regiuni. Pentru fiecare în parte, cauzele hipoacuziei sunt diferite. Următoarele cauze sunt cele mai frecvent întâlnite, grupate pe regiuni anatomice separate:

Afecțiuni ale urechii externe:

Cerumen – dopul de ceară
Infecţii sau inflamații ale conductului auditiv

Afecțiuni ale urechii medii:

Perforarea timpanului
Otita medie
Otoscleroza

Patologia urechii interne:

cauzele tipice: Înaintarea în vârstă
Expunerea excesivă la zgomot
Medicamentaţie toxică
Traumatisme cranio-cerebrale
Boala Meniere

Clasificarea hipoacuziei după mecanismul de producere

Clasificarea cea mai importantă a hipoacuziilor se face în funcție de mecanismul de producere: hipoacuzia de transmisie, hipoacuzia neurosenzorială și hipoacuzia mixtă. Cea de transmisie apare în afecțiuni ale urechii externe sau medii, în timp ce în cazul hipoacuziei de percepție, patologia determinantă este a urechii interne.

Hipoacuzia de transmisie

În timpul examinării, medicul observă diminuarea auzului atât pentru vocea șoptită, cât și pentru tonul conversațional. Hipoacuzia de transmisie se produce deoarece sunetul nu este condus eficient de-a lungul urechii externe, conductului auditiv și urechii medii către urechea internă. Hipoacuziile de transmisie sunt situate între 25 dB și 70 dB, fiind încadrate ca grad uşor sau mediu. În unele afecțiuni, hipoacuzia poate fi temporară. Acest tip de hipoacuzie poate fi corectat prin tratament medicamentos sau chirurgical.
Hipoacuzia de transmisie poate fi întâlnită în următoarele situații:

Afecţiuni ale urechii externe: acumularea de cerumen, prezența corpilor străini, inflamații, malformații sau formațiuni tumorale ale urechii externe.
Afecțiuni ale urechii medii: perforații ale membranei timpanice, otite medii acute sau cronice și complicațiile acestora, malformații sau formațiuni tumorale (colesteatomul) ale urechii medii, otoscleroza, scăderea presiunii la nivelul urechii medii.

Hipoacuzia neurosenzorială sau de percepție

Hipoacuzia neurosenzorială apare atunci cînd există o leziune a urechii interne (cohleea) sau a nervului auditiv. În acest caz, auzul este diminuat pentru vocea de conversație și abolit pentru vocea șoptită. Acest tip de surditate nu poate fi corectat prin metode medicale sau chirurgicale, fiind în general o hipoacuzie permanentă, al cărei tratament va fi de susținere (cu proteze auditive sau implant cohlear).

Cauzele posibile ce conduc la hipoacuzia de percepție sunt următoarele:

Malformații sau sindroame genetice: 50% dintre cazurile de hipoacuzie neurosenzorială
Presbiacuzia – reprezintă pierderea auzului o dată cu înaintarea în vârstă. Este cea mai frecventă cauză dobândită de hipoacuzie de percepție.
Expunerea constantă la zgomote puternice, de peste 90 dB
Traumatisme craniene, generale, traumatismele din timpul nașterii
Medicamente ototoxice: citostatice, aminoglicozide, diuretice
Boli infecțioase (parotidită, meningită)
Tumori cerebrale sau ale nervului acustico-vestibular – neurinomul de acustic
Infecții congenitale -rujeolă, herpes, sifilis
Boala Meniere
Scleroza multiplă (afectează sistemul nervos central)
Accidentul vascular cerebral
Tulburări vasculare

Hipoacuzia mixtă

Apare în cazurile în care hipoacuzia este explicată prin ambele mecanisme de producere, de transmisie și neurosenzorială, la aceeasi ureche. Practic, este prezentă o afectare atât a urechii externe și/sau urechii medii, cât și o afectare a urechii interne și/sau a nervului auditiv.

Diagnostic

Prima etapă a diagnosticării hipoacuziei este reprezentată de examinarea urechii de către medicul otorinolaringolog cu ajutorul unui otoscop (instrument optic cu care se vizualizează conductul auditiv extern și timpanul). Testele diagnostice efectuate ulterior pentru a stabili cauza hipoacuziei sunt:

Audiometria – reprezintă o metodă de investigare a funcţiei auditive. Acest test indică pragul inferior auditiv pentru diferite frecvenţe, la ambele urechi. Rezultatele sunt ulterior comparate cu ceea ce este considerat auz normal.
Testele de discriminare –evaluează capacitatea pacientului de a sesiza deosebiri între cuvinte apropiate. Pacientul trebuie să distingă exact cuvantul, chiar dacă o singură silabă este modificată. Aceste teste sunt alterate în hipoacuziile de percepţie, sugerând diagnosticul. În cazul unei hipoacuzii de transmisie, testele de discriminare sunt normale.
Timpanometria – este o metodă prin care este pus în evidenţă modul în care timpanul reacţionează la modificarea presiunii de la nivelul conductului auditiv. Traseele înregistrate prin acest procedeu se clasifică în: normal (tipul A), inflamaţia urechii medii (tipul B) şi disfuncţia trompei lui Eustachio (tipul C). Testul se efectuează rapid, fiind uşor de realizat şi este din ce în ce mai des folosit pentru screeningul otitei medii. Aceste test poate fi utilizat şi în diagnosticul diferenţial, indicând cel mai frecvent o hipoacuzie de transmisie.
Proba Rinne – este un test ce compară auzul pe cale aeriană şi pe cale osoasă la aceeaşi ureche. Dacă durata de percepţie pe cale aeriană este redusă, iar transmisia osoasa este normală, hipoacuzia este de transmisie. Atunci cand atat transmisia aeriană cât şi cea osoasă sunt reduse, hipoacuzia este de percepţie sau mixtă.

Prevenirea hipoacuziei

Pierderea auzului legată de înaintarea în vârstă nu poate fi prevenită!
Evitarea expunerii la zgomote puternice
Folosirea echipamentului fono-protector în situaţiile de expunere profesională
Vaccinarea copiilor – scade riscul de boli infecţioase ce pot duce de la diminuarea pana la pierderea permanentă a auzului
Evitarea medicamentelor ototoxice

Tratament

Tratamentul hipoacuziei variază în funcţie de cauza care a determinat diminuarea acuității auditive. Tratamentul fluctuează de la dizolvarea dopului de cerumen la administrarea antibioticelor în cazul infecțiilor, până la intervenții chirurgicale în patologii mai avansate.

În cazurile în care hipoacuzia nu poate fi rezolvată, tratamentul constă în compensarea diminuării funcției auditive. O parte din cazurile cu hipoacuzie moderată sau severă necesită protezare auditivă.