Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Hipoacuzia reprezintă scăderea acuității auditive și este unul dintre principalele motive de prezentare la medicul otorinolaringolog. În realitate, orice dificultate de percepție a sunetelor poartă numele de hipoacuzie, sau, în cazuri avansate, de surditate. Surditatea poate fi definită ca hipoacuzia profundă bilaterală permanentă.
Pierderea auzului reprezintă o problemă actuală, care duce la marginalizarea unui număr semnificativ de persoane. În ciuda impresiei generale, doar o treime dintre persoanele cu dificultăți de auz au deja vârsta pensionării. Restul, copiii, adolescenții și adulţii, sunt adesea victimele izolării sociale datorate hipoacuziei. În funcţie de gravitatea sa, această patologie poate împiedica obţinerea unui loc de muncă și implicarea în diverse activități sociale, afectând atât viața privată, cât și pe cea profesională. Majoritatea pacienților diagnosticați cu hipoacuzie sunt supuși unui stress psihologic suplimentar, trecând frecvent prin stări de nervozitate, instabilitate emoțională și chiar depresie.
Gradul hipoacuziei este determinat de gravitatea și de diferențele care se înregistrează față de limitele normale ale auzului. Există o ierarhizare a hipoacuziei, pornind de la auzul considerat normal până la hipoacuzia profundă bilaterală permanentă. Clasificarea hipoacuziei se poate face cantitativ și “calitativ”. Clasificarea cantitativă:
Cunoașterea anatomiei urechii oferă cele mai plauzibile cauze ale reducerii auzului. Urechea se împarte anatomic în trei segmente: urechea externă, medie şi internă; hipoacuzia poate fi explicată de numeroase afecțiuni localizate la nivelul acestor regiuni. Pentru fiecare în parte, cauzele hipoacuziei sunt diferite. Următoarele cauze sunt cele mai frecvent întâlnite, grupate pe regiuni anatomice separate:
Afecțiuni ale urechii externe:
Afecțiuni ale urechii medii:
Patologia urechii interne:
Clasificarea cea mai importantă a hipoacuziilor se face în funcție de mecanismul de producere: hipoacuzia de transmisie, hipoacuzia neurosenzorială și hipoacuzia mixtă. Cea de transmisie apare în afecțiuni ale urechii externe sau medii, în timp ce în cazul hipoacuziei de percepție, patologia determinantă este a urechii interne.
În timpul examinării, medicul observă diminuarea auzului atât pentru vocea șoptită, cât și pentru tonul conversațional. Hipoacuzia de transmisie se produce deoarece sunetul nu este condus eficient de-a lungul urechii externe, conductului auditiv și urechii medii către urechea internă. Hipoacuziile de transmisie sunt situate între 25 dB și 70 dB, fiind încadrate ca grad uşor sau mediu. În unele afecțiuni, hipoacuzia poate fi temporară. Acest tip de hipoacuzie poate fi corectat prin tratament medicamentos sau chirurgical.
Hipoacuzia de transmisie poate fi întâlnită în următoarele situații:
Hipoacuzia neurosenzorială apare atunci cînd există o leziune a urechii interne (cohleea) sau a nervului auditiv. În acest caz, auzul este diminuat pentru vocea de conversație și abolit pentru vocea șoptită. Acest tip de surditate nu poate fi corectat prin metode medicale sau chirurgicale, fiind în general o hipoacuzie permanentă, al cărei tratament va fi de susținere (cu proteze auditive sau implant cohlear).
Cauzele posibile ce conduc la hipoacuzia de percepție sunt următoarele:
Apare în cazurile în care hipoacuzia este explicată prin ambele mecanisme de producere, de transmisie și neurosenzorială, la aceeasi ureche. Practic, este prezentă o afectare atât a urechii externe și/sau urechii medii, cât și o afectare a urechii interne și/sau a nervului auditiv.
Prima etapă a diagnosticării hipoacuziei este reprezentată de examinarea urechii de către medicul otorinolaringolog cu ajutorul unui otoscop (instrument optic cu care se vizualizează conductul auditiv extern și timpanul). Testele diagnostice efectuate ulterior pentru a stabili cauza hipoacuziei sunt:
Tratamentul hipoacuziei variază în funcţie de cauza care a determinat diminuarea acuității auditive. Tratamentul fluctuează de la dizolvarea dopului de cerumen la administrarea antibioticelor în cazul infecțiilor, până la intervenții chirurgicale în patologii mai avansate.
În cazurile în care hipoacuzia nu poate fi rezolvată, tratamentul constă în compensarea diminuării funcției auditive. O parte din cazurile cu hipoacuzie moderată sau severă necesită protezare auditivă.
Rinita alergica , Rinita alergică sezonieră (febra fânului) , Sindromul alergiei orale Adenoidita
© Copyright 2022 NewsMed - Toate drepturile rezervate.