Hidrocelul- diagnostic și tratament

Generalități

Hidrocelul apare ca umare a acumulării unei cantități excesive de lichid între cele două foițe ale tunicii vaginale, structură ce învelește testiculul. Acest lucru duce la mărirea de volum a scrotului, fie doar la nivelul unuia dintre testicule (hidrocel unilateral), fie la nivelul ambelor (hidrocel  bilateral). Este prezent la naștere la 10% dintre nou-născuții de sex masculin. Riscul apariției acestei afecțiuni este mai mare la nou-născuții prematur decat la cei născuți la termen. Hidrocelul poate să apară, de asemenea, și la sexul feminin. Aceste cazuri, însă, sunt mai rare și asociate cu risc mult mai mic de instalare a complicațiilor. Există posibilitatea apariției hidrocelului și la adolescenți sau adulți, dar, de asemenea, incidența este mult mai mică, doar la 1% dintre aceștia, iar cauzele sunt altele decât cele care determină afecțiunea la nou-născuți.

Tipuri de hidrocel

Există două tipuri de hidrocel:

–          Comunicant

–          Noncomunicant

Cauze

Pe parcursul vieții intrauterine, testiculele se formează inițial în cavitatea abdominală. Ele coboară ulterior în scrot, în poziția normală, în luna a șaptea. Acest proces de coborâre a testiculelor este precedat de formarea a câte unui pedicul vaginal de fiecare parte. Pediculul vaginal este un diverticul ce ia naștere din peritoneul ce căptușește cavitatea abdominală și din care se va forma canalul peritoneo-vaginal. El se aseamănă cu un sac ce pătrunde prin orificiul inghinal profund și ajunge până în scrot, permițând acumularea de fluid la nivelul său. În momentul coborârii, testiculul se va atașa de o parte a  procesului vaginal.

Evoluția normală presupune închiderea sacului și, implicit, a comunicării cu cavitatea peritoneală și resorbția fluidului aproape în totalitate. Se va forma astfel tunica vaginală testiculară, cu cele două foițe ale sale, externă și internă. Ambele foițe au origine peritoneală, între ele interpunându-se o lamă subțire de fluid de aproximativ 2-3 mm.

Există însă cazuri în care acest sac nu se închide și comunicarea se menține și poartă numele de persistență de canal peritoneo-vaginal. Ca urmare a acestei comunicări, fluidul din cavitatea peritoneală continuă să se acumuleze în fundul de sac în cantități din ce în ce mai mari și astfel apare hidrocelul comunicant.  Mecanismul de apariție explică de ce, în rândul nou-născuților și copiilor, cel mai frecvent se diagnostichează hidrocelul comunicant și nu cel noncomunicant.

Hidrocelul noncomunicant ia naștere fie ca urmare a drenării insuficiente a fluidului dintre cele doua foițe ale vaginalei, fie prin formarea unei cantități mai mari de fluid. Un proces inflamator la nivelul scrotului, apărut, de exemplu, după un traumatism, o infecție la nivelul epididimului sau testiculului, poate fi responsabil de producerea de fluid în exces. În rândul adolescenților și adulților se întălnește, în general, hidrocelul noncomunicant și nu cel comunicant.

Semne și simptome

Semnul principal și, de cele mai multe ori și singurul semn prezent, este  mărirea de volum a scrotului, fie unilateral, fie bilateral. La palpare se constată consistența lichidiană. Formațiunea este în general nedureroasă, putând apărea eventual doar o senzație de greutate sau de disconfort. Dacă la baza acumulării fluidului stă un proces inflamator, formațiunea poate deveni dureroasă și pot apărea chiar și modificări la nivelul tegumentului supraiacent: roșeață, căldură. Se poate observa, de asemenea, că palparea testiculului prin grosimea stratului de fluid este dificilă.

În cazul hidrocelului comunicant, dimensiunile scrotului sunt mai mici dimineața și cresc pe parcursul zilei, precum și în diverse situații care determină creșterea presiunii intraabdominale,  precum tusea sau crizele de plâns. De asemenea, se observă reductibilitatea la palpare ca urmare a ascensiunii fluidului prin canal.

În cazul hidrocelului noncomunicant, volumul scrotului este constant, iar formațiunea nu se reduce la palpare.

Diagnostic

Inițial se realizează examenul clinic general și al regiunii inghinale. La examinarea scrotului se constată prezența formațiunii, cu toate caracterele amintite anterior. La manevra de transiluminare ce constă în aplicarea unei surse de lumină perpendicular pe  formațiunea scrotală, se observă că aceasta este translucidă, ca urmare a prezenței fluidului. Pacientului i se poate cere să tușească pentru a se observa dacă formațiunea crește odată cu creșterea presiunii intraabdominale.

Se examinează atent și canalul inghinal, prin palpare, deoarece, în multe cazuri, hidrocelul este asociat cu hernia inghinală (antrenarea organelor abdominale în canalul inghinal). Se realizează ecografie testiculară bilaterală și de canal inghinal. De asemenea, se pot face analize de sânge și urină în vederea depistării unei posibile infecții ce ar putea fi responsabilă de apariția hidrocelului.

Tratamentul

În cazul nou-născuților diagnosticați la naștere cu hidrocel se așteaptă până la vârsta de 1 an, deoarece, în cele mai multe cazuri, fluidul se resoarbe fără vreun tratament. Dacă hidrocelul este, însă, asociat cu o hernie inghinală, nu se mai așteaptă și se intervine chirurgical. Tot intervenția chirurgicală se practică și dacă formațiunea persistă și după 1 an, deoarece în acest caz există riscul apariției atrofiei testiculare. Intervenția se realizează sub anestezie, prin abord clasic sau laparoscopic și are ca scop excizia completă a componentelor sacului hidrocelului. În cazul celui de tip comunicant se realizează și ligatura canalului peritoneo-vaginal cu fir lent resorbabil. Este posibil să fie necesară aplicarea unui tub de dren postoperator. Întreaga intervenție durează aproximativ 60 de minute, dacă totul decurge corespunzător.

În cazul unui hidrocel la adult, de multe ori acesta se resoarbe, în absența tratamentului, în aproximativ 6 luni. În caz contrar se intervine, și de această dată, chirurgical.  O altă variantă de tratament este aspirarea conținutului cu un ac. Această metodă este, însă, mai dezavantajoasă, pe de-o parte ca urmare a riscului de inoculare bacteriană și de apariție a infecției și, pe de altă parte, ca urmare a riscului de recidivă (de reacumulare de fluid).  Din aceste motive, metoda aspirării fluidului cu ac se utilizează rar, în special la pacienții pentru care intervenția chirurgicală presupune riscuri prea mari.

Postoperator, se impune îngrijirea atentă a plăgii chirurgicale, pentru evitarea suprainfecției. Este necesară prezentarea la medic după 2-4 săptămâni, pentru o reexaminare.

Un singur comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

  • Un articol util. Totusi, am o intrebare. In cazul hidrocelului care prezinta semne inflamatorii, se poate aplica gheata local, pana la prezentarea la medic?

Suntem pe social media

Like us!