Hepatita virală G: date epidemiologice și clinice

Ce reprezintă Hepatita virală G?

Hepatita virală G (HVG) reprezintă o boală infecțioasă contagioasă cu evoluție acută sau persistentă cu viremie cronică. Hepatita virală G face parte din grupul infecţiilor sangvine şi antroponoze. Hepatita virală G este determinată de virusul hepatic G.

Virusul hepatic G pătrunde în organismul uman printr-un mecanism de transmitere parenteral, prin diverse căi de transmitere (sangvină, lichide biologice, lapte matern). Virusul hepatic G se poate transmite și prin contacte sexuale. Hepatita virală G se manifestă clinic printr-o intoxicaţie generală, dereglări ale tractului digestiv, îndeosebi ale funcţiilor ficatului. Hepatita virală G se mai caracterizează și prin alterarea stării generale, prezența unui sindrom dispeptic moderat și dureri în hipocondrul drept (rebordul costal drept).

Când a devenit cunoscută Hepatita virală G?

În anul 1994 cercetătorii Abbott și Genelabs au anunțat simultan descoperirea unui nou virus GB (reprezintă inițialele chirurgului găsit purtător al virusului). Un an mai târziu Simons et al., prin clonarea moleculară a genomului, evidențiază în plasma tamarinelor infectate experimental, prezența virusurilor hepatice VGB-A, VGB-B și VGB-C. Ultimele au structura asemănătoare flavivirusurilor, familie din care fac parte și virusurile vegetale. VGB-C a fost determinat la bolnavi, producând hepatite idiopatice, cu risc de cronicizare.

Care este agentul etiologic în Hepatita virală G?

Agentul etiologic al Hepatitei virale G este Virusul hepatic G (VHG). Acesta aparține familiei Flaviviridae, din care face parte și Virusul hepatic C (VHC). Virusul hepatic G a fost determinat la 14% dintre hepatitele NANBNCNDNE, la 18% dintre pacienții politransfuzaţi şi la 33% dintre utilizatorii de droguri injectabile. Virusologic şi epidemiologic VHG este asemănător cu Virusul hepatic C. Chiar dacă conține unele analogii secvențiale (25% secvențe omologe), totuși s-a constatat că VHG nu este un genotip al VHC. VHG reprezintă un virus nou de tip ARN, existând independent, având aceeași organizare genomică cu a flavovirusurilor. Structural Virusul hepatic G cuprinde: un ARN, o capsidă, o anvelopă și proteinele anvelopei.

Sunt cunoscute 3 genotipuri de Virus hepatic G ( I, II, III) :
  • primul genotip cu două subtipuri 1a și 1b, răspândit în Africa de Vest și în Africa Centrală;
  • genotipul II cu subtipurile 2a și 2b, în Africa de Nord, Europa, America de Nord și în India;
  • genotipul III – circulă predominant în China și în Japonia.

Care este structura genomului Virusului hepatic G?

Genomul Virusului hepatic G conține 9392 nucleotide și are o singură regiune de citire (DRF). Au fost identificate: VGB -A, VGB-B, VGB-C.

Tabelul 1. Structura genomului VHG

5’NCR

C

Core

E1   E2

Glicoproteinele

anvelopei

NS2

NS3

NS4

NS5

3’NCR

a

b

Proteaza

 

Proteaza Helicaza

a b a

b

ARN-polimeraza

Genomul VHG este format dintr-un singur cadru de citire deschis, cu regiunea structurală (capsidă, anvelopă) la capătul 5’ și regiunea nestructurală la capătul 3’. Acest cadru de citire codifică o poliproteină ce conține 2864-2972 de aminoacizi. Regiunea nestructurală a genomului Virusului hepatic G prezintă următoarele funcții:

  • Zinc protează în NS2b,
  • Proteaza și helicaza în NS3,
  • ARN-polimeraza în NS5b. ARN – polimerază este ARN – dependentă.

Regiunile structurale (E1 și E2) pot varia, astfel sunt descrise 3 genotipuri, notate 1,2 și 3, cu subtipurile a și b la primele două genotipuri.

Care este rezistența Virusului hepatic G?

Virusul hepatic G (VHG) este rezistent la condițiile mediului extern. Virusul hepatic G este distrus de dezinfectante, în special de substanțele pe bază de clor.

Care este sursa de agent patogen în Hepatita virală G?

Sursa de agent patogen în Hepatita virală G este reprezentată de către bolnavii cu HVG acută sau cronică și purtătorii de Virus hepatic G. Purtătorii preinfecțioși de Virus hepatic G sunt contagioși în perioada de incubație a maladiei. Purtătorii convalescenți pot constitui surse de Virus hepatic G perioade îndelungate de timp.

Perioada de contagiozitate în Hepatita virală G începe în perioada de incubație și durează de la câteva luni (în hepatita acută) până la 10-16 ani (în hepatita cronică).

Cum se transmite Hepatita virală G?

În Hepatita virală G, transmiterea Virusului hepatic G are loc prin mecanismele:  parenteral (frecvent la toxicomani 88,9%) și transplacentar (posibil mai frecvent decât în HVC).

Importanță mai mare constituie căile artificiale de transmitere, deoarece pentru contractarea Virusului hepatic G este necesară o doză infectabilă mult mai mare. Rezultă că riscul de infectare cu Virus hepatic G este foarte mare pentru:

  • politransfuzații și hemodializații (recipienții permanenți de sânge și a derivatelor sanguine),
  • pacienții supuși la intervenții parenterale frecvente,
  • consumatorii de droguri injectabile,
  • persoanele ce au contact cu sângele (lucrătorii medicali).

Transmiterea pe cale sexuală este determinată mai des la persoanele cu o conduită sexuală neordonată, cât și la homosexuali. Rata infecției cu Virus hepatic G la personalul medical este de 1,1%, la donatorii de sânge prevalența este de până la 10%.

Conform datelor unor studii anterioare (Nubling C., 1997), prevalența infecției cu VHG este de:

  • 18% la pacienții politransfuzați,
  • 18% la hemolitici,
  • 33% la toxicomani,
  • 3,5-5,5% la pacienții dializați.

Virusul hepatic G a fost decelat în sânge, spermă, colostru și în salivă, considerate căi de transmitere a virusului. Pentru Hepatita virală G este frecventă infecția mixtă, asociată cu alte tipuri de virusuri cu transmitere parenterală: B, C, D. La bolnavii cu Hepatită virală B cronică asocierea cu VHG este estimată la 10%.  La bolnavii cu hepatită autoimună și cu hepatită alcoolică, asocierea cu VHG este la fel de 10% pentru fiecare. La bolnavii cu Hepatită virală C cronică estimarea este la 20-30%, iar la bolnavii cu HIV/SIDA – la 9%. În monoinfecție, Hepatita virală G se determină mai rar.

Care este patogenia în Hepatita virală G?

Patogenia în Hepatita virală G este parțial cunoscută. Replicarea virusului are loc în celulele hepatice sau în culturi celulare (limfocite T, hepatocite umane). Virusul hepatic G poate persista luni în sânge, fără a determina boala. Acest fenomen este numit stare de purtător „asimptomatic”.

Ce fel de modificări morfologice sunt depistate în Hepatita virală G?

În Hepatita virală G este depistată o inflamație necrotică lobulară, însoțită de inflamație portală. Asocierea cu virusurile hepatice B sau C accentuează aceste modificări și poate crește severitatea bolii.

Care factori de transmitere favorizează infectarea cu Hepatita virală G?

Factorii favorizanți în Hepatita virală G sunt identici cu cei din Hepatita virală B și Hepatita virală C. Factorii de risc implicați sunt:

  • rezidența persoanelor în zone endemice pentru hepatite cu transmitere parenterală,
  • contacte frecvente cu sânge sau derivate din sânge (prezența patologiilor hematologice, hemodializa),
  • injectarea parenterală a drogurilor,
  • practicarea tatuajelor, piercing-urilor,
  • utilizarea în comun a periuţelor de dinţi, a aparatelor de ras, a truselor de manichiură sau de pedichiură,
  • conduită sexuală neordonată (relațiile sexuale neprotejate).

Care sunt manifestările procesului epidemiologic în Hepatita virală G?

Receptivitatea în Hepatita virală G este generală. Studiile epidemiologice efectuate în diverse zone geografice au demonstrat că receptivitatea este crescută la grupele de risc, identice cu cele pentru infecția cu Hepatita virală B și Hepatita virală C. Procesul epidemic în Hepatita virală G se manifestă sporadic, endemic și epidemic.

Regiunile endemice prin infecția cu Virus hepatic G sunt unele țări din Africa (17-25%). Incidența este crescută la pacienții cu insuficiență renală cronică, la cei cu hemofilie și la narcomani. Sezonalitatea pentru Hepatita virală G nu este caracteristică.

Care sunt aspectele clinice caracteristice în Hepatita virală G?

Infecția cu Virus hepatic G prezintă două modalități de evoluție: acută și persistentă cu viremie cronică. Se pot determina forme manifeste (tipice) de Hepatită virală G, anicterice, fruste, subclinice, inaparente și de portaj. După gravitate, se pot determina forme ușoare, moderate, severe și foarte severe (fulminante și subfulminante) de Hepatită virală G.

După o perioadă de incubație de circa 14-145 zile, maladia începe cu un debut atipic, cu o ușoară alterare a stării generale, prezența unui sindrom dispeptic moderat și dureri în hipocondrul drept. Debutul și perioada de stare se caracterizează mai frecvent prin manifestări atenuate și sărace, ca și în Hepatita virală C.

În perioada de stare se instalează icterul care este mai puțin pronunțat comparativ cu infecțiile produse de alte virusuri hepatice. Transaminazele serice au niveluri ușor ridicate, sau rămân în limitele normei. Existența viremiei cu valori normale ale transaminazelor sanguine, sugerează existența stării de purtător asimptomatic de Virus hepatic G .

În majoritatea cazurilor, infecția cu Virus hepatic G prin transfuzie de sânge, preparate sanguine sau dializă nu produce o hepatită manifestă clinic. Hepatita virală G în aceste cazuri manifestă adesea o viremie prelungită, care nu echivalează cu o infecție cronică, însă uneori poate produce o afectare hepatică.

Cum se poate diagnostica Hepatita virală G?

Diagnosticul pozitiv în Hepatita virală G:

  • pe baza anchetei epidemiologice;
  • pe baza tabloului clinic (simptomatologiei), a anamnezei bolnavului, a bolii și a evoluției bolii;
  • pe baza datelor paraclinice specifice și nespecifice (molecular biologice, serologice, biochimice).

Care este diagnosticul specific în Hepatita virală G?

Metoda virusologică.

Diagnosticul Hepatitei virale G se bazează pe evidențierea genomului viral ARN–VHG prin tehnici de amplificare genică, PCR sau RT–PCR.  Ultima tehnică amplifică o porțiune a regiunii necodificate 5’ și o secvență de gene NS3 și NS5a. RT-PCR permite monitorizarea viremiei și efectuarea unor studii filogenetice.

ARN–VHG prezintă un indice veridic al viremiei și transmisibilității infecției. Acesta este extras din plasmă sau din ser. Prin metoda virusologică se mai depistează bADN pentru oligonucleotide și secvențele lor. Acesta este obținut după reverstranscriere.

Metoda serologică.

Diagnosticul serologic se bazează pe determinarea anticorpilor anti–VHG. Prezența de anticorpi anti-E2 VHG după dispariția ARN-VHG din serul sanguin, arată vindecarea infecției cu Virus hepatic G .

Care este diagnosticul nespecific în Hepatita virală G?

Diagnosticul nespecific se bazează pe teste biochimice identice ca în Hepatita virală C acută.

Diagnosticul biochimic al HVG are ca scop determinarea următorilor indici:

  • indicii sindromului de citoliză directă și indirectă (ALAT, ASAT, bilirubina, monofosfatfructoza, sorbitdehidrogenaza, difosfatfructozaldolaza, protrombina);
  • indicii sindromului de colestază (fosfataza alcalină, s-nucleotidaza, β-lipoproteide, colesterolul);
  • indicii sindromului mezenchimal inflamator (proba cu timol, proba cu sublimat, γ-globulina etc.).

Care este evoluția bolii și prognosticul în Hepatita virală G?

După evoluție, Hepatita virală G se clasifică în: Hepatita virală G cu evoluție acută, trenantă și cronică. Infecția acută cu Virus hepatic G poate evolua spre o infecție persistentă (hepatită cronică sau stare de portaj). Formele cronice ale Hepatitei virale G sunt urmarea coinfecției cu Virus hepatic B în 66% cazuri sau cu Virus hepatic C în 10% cazuri.

Prognosticul hepatitelor cu VHG este rezervat, datorită persistenței viremiei și tendinței spre cronicizare.

Ce fel de complicații pot evolua la bolnavul cu Hepatita virală G?

Complicații:

  1. Anemie aplastică,
  2. Inflamație a căilor biliare (colecistită, diskinezie).

Cum se poate trata Hepatita virală G?

Actualmente nu sunt date prospective privind tratamentul Hepatitei virale G. Datele studiilor retrospective realizate la pacienții cu Hepatită virală G, infectați concomitent cu Virus hepatic C, cărora li s-a administrat tratament cu α-interferon pentru hepatita cronică tip C, demostrează că Virus hepatic G este sensibil la acest preparat. Rata răspunsului favorabil la acest tratament cu dispariția ARN-VHG din ser este de 50%.

Care este supravegherea epidemiologică în Hepatita virală G?

Supravegherea epidemiologică în HVG are loc în cadrul programului de supraveghere epidemiologică a hepatitelor parenterale. Primordial este nevoie de a depista bolnavii de Hepatită virală G printre persoanele cu diagnosticul de „hepatită virală cu etiologie nedeterminată” și cu maladii cronice ale ficatului.

Care sunt măsurile profilactice a infecției cu Hepatită virală G?

Controlul infecției cu Hepatită virală G este dificil de efectuat, din cauza tehnicilor complexe de laborator.

În infecția cu Virusul hepatic G măsurile profilactice generale sunt identice ca și în alte hepatite cu transmitere parenterală. Controlul donatorilor de sânge pentru Virusul hepatic B și Virusul hepatic C duce la excluderea celor infectați cu Virusul hepatic D și Virusul hepatic G (fenomenul markerilor surogat).

În caz de contaminare accidentală a personalului medical este nevoie:

  • de a decontamina plaga,
  • de a declara accidentul,
  • de a identifica persoana sursă,
  • de a efectua teste serologice pentru infecția cu Virusul hepatic G,
  • în caz de necesitate, de a administra urgent α-interferon.

BIBLIOGRAFIE:

  • Victor Pântea, Hepatitele virale acute și cronice. Actualități. Tipografia sirius, Chișinău, 2009,
  • Aurel Ivan, Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, Iași, 2002,
  • Prisăcaru V., Epidemiologie special, Biblioteca Meșterul Manole, Chișinău, 2015,
  • Drăgan M.I., Boli infecţioase pentru studenţii facultăţilor de stomatologie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1998.

 

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!