Hepatita virala C acuta la adult

Suntem pe social media

Like us!

Ce reprezintă Hepatita virala C acuta?

Hepatita virala C (HVC) acuta reprezintă o boală infecțioasă acută, din grupul infecţiilor sangvine şi antroponoze, provocată de virusul hepatic C (VHC). Mecanismul de transmitere a infecției este parenteral. Hepatita virala C reprezintă o frecventă afecţiune cronică în lume. Hepatita virala C (HVC) acuta se caracterizează prin afectarea ficatului și a altor organe și sisteme (renale, endocrine, hematologice, dermatologice, neuro-musculare, articulare, oculare și salivare).

Hepatita virala C (HVC) acuta se manifestă clinic prin simptomele a trei sindroame:

  • dispeptic – dureri în rebordul costal drept, inapetență (scăderea poftei de mâncare), greață, vome;
  • astenicinsomnie sau somnolență, oboseală și fatigabilitate, cefalee moderată;
  • artralgic – artralgii (dureri în articulații).

Când a devenit cunoscută Hepatita virala C?

În 1988 cercetătorii Houghton, Choo și echipa acestora au elaborat metoda de clonare moleculară a virusurilor hepatice, datorită căreia au fost descoperite noi tipuri de virusuri hepatice:

  • Virusul hepatic C (VHC)  în anul 1989,
  • Virusul hepatic E (VHE) în anul 1990,
  • Virusul hepatic G (VHG) în anul 1995,
  • Virusul hepatic TT (VTT ) în anul 1997.

Virusul hepatitei C a fost clonat din plasma cimpanzeielor infectate cu acest virus.

Care este agentul etiologic în Hepatita virala C?

Virusul hepatic C (VHC) aparține familiei Flaviviridae, genul Hepacivirus. Este un hepacivirus cu ARN monocatenar, sferic, cu diametrul de 40-60 nm. Anvelopa virusului cuprinde un strat lipidic și proteinele anvelopei, care înconjoară capsida „core”, structură care include acidul nucleic viral. Proteinele genomului VHC sunt folosite în detectarea anticorpilor anti–VHC în diagnosticul de laborator. Apariția ARN–VHC în ficat și în ser reprezintă markerul unei infecții acute cu VHC, precedând creșterea în ser a ALAT, cât și a anticorpilor față de VHC (anti–VHC). Replicarea HCV are loc in citoplasma hepatocitelor şi a celulelor mononucleate din sânge.

Care sunt particularitățile virusului hepatic C?

Virusul hepatic C este deosebit de  heterogen. Sunt diferențiate 6 genotipuri, mai mult de 100 subtipuri și peste 50 de izolate ale subtipurilor.

  • Genotipurile determină severitatea bolii și posibilitatea infectării succesive cu mai multe tulpini virale. Genotipurile mai permit și prognosticarea eficacității și a duratei tratamentului antiviral.
  • Subtipurile (în număr de peste 90) diferă în secvența nucleotidică și sunt notate cu literele mici din alfabetul latin: 1a, 1b, etc.
  • Izolatele determină mutații, care prezintă o variație a secvențelor între 2 și 15% la pacienții cu același subtip.
  • Cvasispeciile indică faptul că un subiect infectat prezintă un spectru heterogen de variante genomice, care conferă virusului un avantaj de supraviețuire, datorită mutantelor bine adaptate la condițiile mediului ambiant.

O particularitate a virusului hepatic C este cea de a persista un timp îndelungat în organism. Aceasta determină nivelul înalt de cronicizare a infecției hepatice. Variabilitatea înaltă a virusului hepatic C produce dificultăți în obținerea unui vaccin.

Care este rezistența virusului hepatic C?

Rezistența virusului hepatic C la acțiunea factorilor termici și substanțelor dezinfectante este asemănătoare cu a virusului hepatic B.

Virusul hepatic C este sensibil la:

  • acțiunea eterului,
  • acțiunea razelor ultraviolete.

Care este sursa de agent patogen în Hepatita virala C?

Sursa de agent patogen în Hepatita virală C este reprezentată de către bolnavii cu HVC acută sau cronică, atât cu forme manifeste cât și nemanifeste clinic și purtătorii de virus hepatic C. Rezervorul de agent patogen este reprezentat de către bolnavii cronici. În sângele acestora este detectat cu regularitate ARN, practic, pe tot parcursul bolii.

Pericol epidemiogen important prezintă bolnavii:

  • începând cu perioada de incubație (cu 1-2 săptămâni până la apariția semnelor clinice),
  • în perioada prodromală,
  • în perioada icterică,
  • pe tot parcursul bolii în caz de cronicizare a procesului infecțios.

Cronicizarea Hepatitei virale C acute variază de la 50% până la 90%, în funcție de vârstă. La bolnavii de vârstă tânără infecția cronicizează mai rar. Circa 60% dintre hepatitele cronice cu VHC evoluează spre ciroză.

Cum se transmite Hepatita virala C?

Mecanismul principal de transmitere a virusului hepatic C este parenteral. VHC se transmite pe cale sanguină, prin sângele contaminat de la bolnavi acuți sau cronici și purtători de VHC.

Importanță mai mare constituie căile artificiale de transmitere, deoarece pentru contractarea VHC este necesară o doză infectabilă destul de mare. Actualmente, un pericol deosebit în răspândirea virusului hepatic C reprezintă injectarea intravenoasă a drogurilor printre toxicomani, fără respectarea regulilor de siguranță a injecțiilor. Contaminările prin injectarea drogurilor sunt răspândite printre adolescenții de 15-17 ani și tinerii în vârstă de 18-29 ani.

Riscul de infectare cu virusul hepatic C este foarte mare și pentru:

  • recipienții permanenți de sânge și a derivaților din sânge (mai ales netestate),
  • hemodializații cronici, bolnavii oncologici și hematologici, deoarece sunt supuși la intervenții parenterale frecvente,
  • bolnavii supuși transplantului de organe
  • persoanele ce au contact cu sângele (lucrătorii medicali). Infecția profesională cu virusul hepatic C (1-5%) se întâlnește predominant la stomatologi, chirurgi, reanimatologi, ginecologici și asistente medicale.

Virusul hepatic C poate fi transmis de la sursă persoanelor receptive prin:

  • manoperele medicale parenterale (stomatologice, chirurgicale, angiografie, ginecologice, endoscopie, acupunctură etc.),
  • manopere nemedicale (tatuaj, manichiură și pedichiură, incizii rituale) la utilizarea utilajului de multiplă folosință.

Transmiterea verticală (de la mamă la făt) sau prin contacte sexuale și habituale are loc mult mai rar și prezintă o semnificație mai redusă. Aceasta se datorează nivelului scăzut al virusului hepatic C în sânge și în alte lichide biologice, precum spermă, secreții vaginale etc. Infecția perinatală poate fi posibilă, deorece gravidele anti-HCV seropozitive prezintă risc potenţial de infectare a nou-născuţilor. Alăptarea este mai puțin riscantă.

Care factori de risc favorizează infectarea cu Hepatita virala C?

Factorii de risc implicați în Hepatita virala C sunt:

  • injectarea intravenoasă a drogurilor,
  • manipulații parenterale multiple,
  • hemodializa,
  • hemotransfuziile,
  • manoperele invazive de tratament și diagnostic.
  • traume profesionale cu instrumente medicale contaminate,
  • practicarea tatuajelor, piercing-urilor cu instrumente insuficient sterilizate,
  • utilizarea în comun a truselor de manichiură sau pedichiură, a aparatului de ras, a periuțelor de dinți,
  • conduită sexuală neordonată (parteneri sexuali multipli),
  • relațiile sexuale neprotejate cu indivizi anti-HCV pozitivi,
  • naşterea de la mamă infectată cu virusul hepatic C.

Care sunt manifestările procesului epidemiologic în Hepatita virala C?

Hepatita virala C reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel global. Conform estimărilor OMS, în lume circa 170 milioane de persoane (aproximativ 3% din populația mondială) sunt infectate cu VHC, iar 3-4 milioane reprezintă cazurile noi de Hepatită virală C înregistrate anual. Din motiv că majoritatea cazurilor cu Hepatită virală C sunt nemanifeste, acest indice nu reflectă incidența reală, deoarece se bazează pe înregistrarea îmbolnăvirilor noi manifeste.

Receptivitatea în Hepatita virala C este generală. Receptive la infecția cu virusul hepatic C pot fi toate persoanele care n-au suportat infecția, indiferent de forma clinică, și, deci, sunt anti – VHC seronegative. Adolescenții și tinerii se pot contamina cu virusul hepatic C predominant prin diferite intervenții parenterale, relații sexuale neprotejate, injectarea intravenoasă a drogurilor, practicarea tatuajelor. Persoanele de vârstă mai înaintată se pot contamina prin intervenții parenterale și hemotransfuzii. Sezonalitatea pentru Hepatita virală C nu este caracteristică.

Care este patogenia în Hepatita virala C acuta?

Multiplicarea virală are loc în ficat. Leziunile hepatice apar în urma efectului direct citopatic și indirect mediat imunologic.

Care este simptomatologia în Hepatita virala C acuta?

Hepatita virala C acuta diferă față de hepatitele A și B prin ponderea scăzută a formelor manifeste (icterice). Faza acută a Hepatitei virale C este frecvent asimptomatică și este mai puțin severă comparativ cu hepatitele A și B.

Perioada de incubație în Hepatita virală C variază între 7 și 140 zile și peste, iar în Hepatita virală C acută postransfuzională  7-50 zile.

Perioada preicterică (prodromală) durează de la 3-4 până la 10-15 zile. Se caracterizează prin debut lent cu:

  • semne de intoxicație moderată: senzație de disconfort abdominal, astenie fizică, artralgii (dureri articulare),
  • hepatomegalie, ficatul este sensibil la palpare,
  • mai rar splenomegalie,
  • urină întunecată la culoare și scaun acolic (decolorat),
  • uneori bolnavul poate determina ascensiune termică și prurit.

Perioada icterică (de stare) se caracterizează prin:

  • apariția icterului, cu o durată de la câteva zile în formele ușoare și până la 1-2 luni, în formele severe și colestatice,
  • urină hipercromă (aspect de bere brună)
  • scaun acolic, simptome de intoxicație generală,
  • hepatomegalie, mai rar – splenomegalie.

Formele asimptomatice de Hepatită virală C acută pot fi depistate doar în baza investigațiilor de laborator.

Care sunt manifestările extrahepatice în Hepatita virala C acuta?

Manifestările extrahepatice în Hepatita virală C acută au un mecanism autoimun, cu formarea de complexe imune circulante, formate din virus și anticorpi specifici. Complexele imune se depun în diferite localizări:

  • renale (glomerulonefrită, sindrom hepato-renal),
  • hematologice (anemie aplastică, trombocitopenie idiopatică),
  • endocrine (hipotiroidism sau hipertiroidism, tiroidită Hashimoto, diabet zaharat),
  • dermatologice (vasculită necrotizantă cutanată, lichenul plan, eritem multiform, urticarie, prurit izolat),
  • neuromusculare (neuropatii periferice),
  • articulare (artrite reumatoide, artralgii),
  • altele (fibroză pulmonară, vasculită pulmonară, granuloame, cardiomiopatie hipertrofică etc.).

Cum se poate diagnostica Hepatita virala C acuta?

Diagnosticul pozitiv în Hepatita virala C:

  1. pe baza datelor epidemiologice;
  2. pe baza tabloului clinic (simptomatologiei), a anamnezei bolnavului, a bolii și a evoluției bolii;
  3. pe baza datelor paraclinice (molecular-biologice, serologice și biochimice).

Metodele molecular – biologice includ tehnica de amplificare prin hibridizare b-ADN (mai puțin sensibil) și tehnica PCR.

Testul PCR este sensibil și detectează ARN–VHC, confirmând infecțiozitatea la persoanele cu anticorpi anti–VHC. ARN–VHC se detectează în sânge după 1-2 săptămâni de la infectare.

PCR este indicat pentru diagnosticul hepatitelor acute:

  • la seronegativi,
  • pentru diagnosticul infecției cu virusul hepatic C la imunocompromiși, hemodializați, pacienți cu transplant hepatic,
  • la nou – născuți din mame infectate,
  • pentru monitorizarea tratamentului antiviral.

Diagnosticul serologic evidențiază anticorpi specifici virali, care sunt capturați pe proteinele recombinate ale virusul hepatic C. Pentru diagnosticarea formelor asimptomatice se evidențiază anticorpi față de antigenele: Core (anti-VHC core IgM și IgG), nestructurale (anti-VHCNS3, NS4, NS5) și de înveliș (anti-HCV envelope).

Diagnosticul biochimic urmărește determinarea următorilor indici:

  • indicii sindromului de citoliză directe și indirecte (ALAT, ASAT, bilirubina, difosfatfructozaldolaza, monofosfatfructozaldolaza, sorbitdehidrogenaza, protrombina, MDH4, LDH5, A3);
  • indicii sindromului de colestază (fosfataza alcalină, β-lipoproteide, 5-nucleotidaza, colesterolul, GGTP);
  • indicii sindromului mezenchimal inflamator (proba cu timol, cu sublimat, γ-globulina etc.);
  • se indică hemoleucograma, analiza generală a urinei, urina la pigmenţii biliari.

Care este prognosticul Hepatitei virale C acute?

Studiile științifice controlate histologic arată că:

  • 10-30% dintre bolnavii infectați cu virusul hepatic C se vindecă;
  • 70-90% dintre cazuri evoluează spre cronicizare.

Care sunt complicațiile Hepatitei virale C acute?

Complicațiile infecției virale C acute sunt:

Cum se poate trata Hepatita virală C acută?

Tratamentul  bolnavului de Hepatită virală C acută poate  dura  până  la  o  lună  şi  mai  mult. Factorii  care  influenţează evoluţia  clinică  a  maladiei  şi  dinamica  indicilor  de  laborator sunt:  agresivitatea  virusului,  starea imunităţii  pacientului,  prezenţa  unor  patologii  somatice,  afecţiuni  hepatice  de  altă  origine  şi altele.

Se indică:

  • repaus la pat, măsuri suportive, ameliorarea simptomelor şi decelarea formelor clinice potenţial severe;
  • regim dietetic, respectând toleranţa gastrică, sărac în grăsimi şi bogat în hidrocarbonate, care se prelungește până la 6-12 luni. Se recomandă consumul produselor de origine vegetală și nu animală. Scopul dietei nr. 5 este de a contribui  la  restabilirea funcţiei dereglate a  ficatului şi a căilor biliare, de a stimula secreţia bilei cu acţiune cruţătoare a stomacului şi intestinului. Se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice;
  • în cazul evoluţiei  prelungite a bolii, lipsei  dinamicii clinice, biochimice şi serologice pozitive se apelează la terapie antivirală, pentru a scădea riscul trecerii spre cronicizare: tratament combinat  interferon + copegus (ribavirină, rebetol);
  • se va evita efortul fizic și sportul 6 luni.

Care sunt măsurile profilactice a Hepatitei virale C?

Profilaxia specifică în Hepatita virală C reprezintă o problemă nerezolvată, din motiv că variabilitatea pronunțată a genomului viral hepatic C crează dificultăți majore în obținerea vaccinului.

Măsurile profilactice nespecifice de prevenire a Hepatitei virale C includ:

a) măsuri față de sursa de infecție:

  • spitalizarea obligatorie în secțiile de boli infecțioase a bolnavilor cu Hepatită virală C acută,
  • examinarea clinică, biochimică ((bilirubina, ALAT, ASAT, protrombina, proba cu timol), serologică (determinarea markerilor anti–HVC IgM, anti–HVC sum) și instrumentală (ultrasonografia organelor cavității abdominale) a contacților,
  • externarea pacienților din spital are loc doar după însănătoșirea clinică cu normalizarea probelor biochimice ale ficatului,
  • se va efectua dispensarizarea obligatorie a pacienților externați de către medicul de familie și medicul infecționist. Durata dispensarizării e de 12 luni. Pacientul se va examina clinic și biochimic la 1, 3, 6, 9 și 12 luni, virusologic – la 6 și 12 luni. Dacă procesul infecțios va persista și după 12 luni, supravegherea de dispensar va fi continuată.

b) măsuri față de căile de transmitere:

  • utilizarea utilajului medical de unică folosință (jetabile);
  • respectarea normelor de curățare și sterilizare a instrumentarului medico-chirurgical de multiplă folosință;
  • gestionarea corectă a lichidării inofensive a deșeurilor medicale;
  • protecția personalului medical cu risc de contractare a infecției, prin asigurarea cu seturi de echipament personal, în funcție de specificul activității profesionale;
  • reducerea practicii intervențiilor parenterale  și a injecțiilor neargumentate în instituțiile medicale;
  • limitarea transfuziilor de sânge și derivatele lui, utilizarea acestora exclusiv în situații de strictă necesitate;
  • screeningul la prezența anti-HVC a sângelui, spermei, corneei, țesuturilor și organelor donate;
  • testarea personalului medical la prezența anti-HVC;
  • evitarea înțepăturilor accidentale cu ace contaminate, iar în cazul înțepării se recomandă spălarea abundentă a locului accidentat cu apă. Ulterior se aplică dezinfectante timp de 5 minute sub formă de comprese cu clorhexină 0,05%, alcool etilic 70% sau apă oxigenată 3%. Este important ca persoana respectivă să fie supusă testului la anticorpii anti-VHC;
  • neadmiterea utilizării comune a obiectelor de igienă personală (lamă sau aparat de ras, periuță de dinți, trusă de manichiură și pedichiură etc.);
  • utilizarea instrumentelor getabile sau sterilizarea garantată a celor de multiplă folosință în saloanele de frumusețe, frizerii, cabinete de manichiură, pedichiură, cosmetologie sau de tatuaje etc.;
  • evitarea relațiilor sexuale neprotejate și cu parteneri necunoscuți;
  • educația sanitară a populației privind riscul de contractare a infecției, măsurile de profilaxie, simptomatologia Hepatitei virale C, necesitatea adresării timpurie la medic, consecințele infecției și măsuri de prevenire a Hepatitei virale C.

BIBLIOGRAFIE:

  • Pântea V., Hepatitele virale acute și cornice. Actualități. Tipografia Sirius, Chișinău, 2009,
  • Pântea V., Hepatitele virale C, B și D acute și cornice. Particularitățile clinice, epidemiologice, imunologice, evolutive și de tratament, Tipografia Sirius, Chișinău, 2011,
  • Aurel Ivan, Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, Iași, 2002,
  • Prisăcaru V., Epidemiologie special, Biblioteca Meșterul Manole, Chișinău, 2015.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu