Hallux Valgus (monturi)

Definiție și generalități

Hallux valgus sau monturile reprezintă o afecțiune ce presupune deformarea articulației metatarso-falangiene I (articulația degetului mare de la picior), asociată cu apariția unor proeminențe osoase la acest nivel, ce devin dureroase în timpul mersului, mai ales în încălțăminte incomodă – în special în cazul unor bombeuri prea mici.

Hallux valgus afectează femeile de 2-4 ori mai frecvent decât bărbații, tipurile de încălțăminte preferate de femei fiind adesea incriminate pentru aceasta diferență semnificativă. Această afecțiune afectează cca. 3% din populația cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani, si ajunge la 16% la cei peste 60 de ani. De asemenea, studii recente sugerează că există un puternic element genetic implicat, afecțiunea fiind mult mai frecventă la pacienții cu rude de gradul 1 cu hallux valgus.

Monturile sunt adesea o cauză de prezentare la medic. Dacă durerea sau disconfortul cauzate de încălțămintea strâmtă pot fi tolerate cu stoicisim de către pacienții afectați, aspectul neplăcut al monturilor nu poate fi trecut cu vederea – proeminențele osoase și devierea degetelor pot atinge grade considerabile în timp.

Cum apar monturile?

Hallux valgus presupune o deformare a articulației metatarso-falangiene 1.

Aritculația este formată între capătul proximal al falangei 1 și capătul distal al metatarsianului 1 și curpinde, printre altele, un os sesamoid și mai multe ligamente (ligament colateral, metatarsosesamoid și sesamoidofalangial).

În hallux valgus falanga este deviată către lateral și metatarsianul către medial, iar pe fața medială a articulației metatarsofalangiene poate apărea o proeminență osoasă, ce poate fi sau nu acoperită și de țesuturi moi, nu doar de piele.

Această deformare apare ca urmare a unui dezechilibru între forțele ce acționează pe haluce (degetul mare al piciorului). În timp, acest dezechilibru determină subluxația halucelui pentru a asigura mobilitatea necesară mersului în articulația metatarsofalangiană 1. La rândul său, subluxația este compensată prin formarea de os nou la capetele osoase ce participă la formarea articulației, pentru a le menține în contact.

Cauzele Hallux Valgus – este încălțămintea de vină?

Deși se crede că sunt determinate de încălțămintea prea strâmtă la nivelul degetelor, monturile au o etiologie complexă și incomplet elucidată.

Totuși, studiile au indicat în mod constant că încălțămintea nu are rol în apariția hallux valgus. Aceasta este, însă, implicată în evoluția bolii. Un bombeu prea mic accentuează devierea către lateral a halucei, menținându-l în poziția vicioasă și accentuând dezechilibrul de forțe care au determinat de la bun început această deviere. De asmenea, tot bombeul este de vină pentru comprimarea și lezarea pielii și țesuturilor moi ce acoperă proeminența osoasă a montului.

Cauzele demonstrate ale hallux valgus sunt:

  • dezechilibru biomecanic – este determinat genetic și presupune mobilitatea crescută a unor articulații ale piciorului, compensată prin creșterea tensiunii musculare în mușchii extensori ai halucelui. Această creștere a tensiunii determină devierea osoasă caracteristică pentru hallux valgus.
  • traumatisme – sechelele unor fracturi vechi vindecate în mod vicios pot determina dezechilibre ce conduc la apariția hallux valgus.
  • afecțiuni reumatologice – artrită gutoasă, artrită psoriazică, artrită reumatoidă
  • boli de colagen – sdr. Ehlers-Danlos, sdr. Marfan, laxitate ligamentară generalizată
  • boli neurologice – Scleroza Multiplă, Boala Charcot-Marie-Tooth, paralizie cerebrală
  • alte afecțiuni – sdr. Down, genu varum, genu valgum, metatarsian 1 de lungime diferită etc.

Semne și simptome ale hallux valgus

Adesea primul simptom al acestei afecțiuni este reprezentat de durere la nivelul articulației halucelui. Aceasta poate fi acută, de intensitate medie, ce apare în timpul mersului, alergatului sau altor activități ce solicită articulațiile metatarsofalangiene, scăzând apoi sau dispărând complet la încetarea activității ce o cauzează.

De asemenea, ea poate fi descrisă ca o durere de intensitate scăzută, surdă, resimțită pe perioade mai îndelungate (de la câteva zile pănă la o săptămână), apărută după purtarea de încălțăminte cu bombeuri prea mici. De cele mai multe ori această durere este trecută cu vederea, fiind considerată o consecință acceptabilă pentru cei obișnuiți să poarte acest tip de încălțăminte.

O altă formă de manifestare este apariția unei proeminențe osoase la nivelul articulației halucelui, pe fața medială a piciorului, numită mont. Monturile pot fi nedureroase în cea mai mare parte a timpului, dar tind să determine disconfort atunci când încălțămintea este prea strâmtă. De asemenea, ele sunt considerate inestetice și reprezintă principala cauză a prezentării la un consult medical.

Indiferent de forma de prezentare, durerea sau diconfortul sunt întotdeauna prezente și au o evoluție îndelungată. Ele tind să devină din ce în ce mai severe în timp, putând ajunge să limiteze activitățile zilnice banale, cum ar fi mersul.

Dacă nu sunt luate în seamă și rămân netratate, ele vor evolua în mod invariabil către complicații. Acestea includ:

  • osteoartrita articulației metatarsofalangiene 1
  • subluxația halucelui
  • scăderea mobilității articulare cu afectarea mersului
  • nevrită a nervului cutanat medial al piciorului
  • ulcerația tegumentului ce acoperă montul
  • afecțiuni inflamatorii ale articulației halucelui, cum ar fi bursita, tendinita sau sesamoidita.

Subluxația halucelui este derterminată de devierea acestuia către lateral. Acesta va ajunge în contact cu degetul 2, putând determina disconfort, ulcerații. În timp, devierea către lateral se accentuează, halucele ajungând să „încalece” degetul doi, sau să se așeze sub acesta. Această complicație face difilă purtarea de încălțăminte și determină dificultăți importante la mers.

Nevrita nervului cutanat medial apare ca urmare a presiunii exercitate de mont și de către încălțăminte. Ea se manifestă la început ca o senzație de amorțeală sau parestezii (furnicături). În timp, poate evolua către pierderea completă a senzației la nivelul degetului mare și marginii mediale a piciorului. Această complicație este adesea trecută cu vederea, întrucât durerea dispare complet (anestezie). Totuși, absența durerii poate duce la o menținerea unei poziții vicioase a piciorului în timpul mersului sau alergatului. Aceasta va duce în timp la alte complicații, cum ar fi ulcerațiile și apariția de „bătături” (calusuri), putând merge până la osteoratrita articulației degetului mare.

Afectarea mersului este prezentă mai ales în stadiile avansate ale hallux valgus, având drept cauză toate celelalte complicații. Ea poate limita activitatea zilnică și poate reprezenta un risc important de cădere, mai ales la pacienții vârstnici.

Cum diagnosticăm hallux valgus?

Diagnosticul este unul predominat imagistic, prin efectuarea de radiografii la nivelul articulației halucelui. În funcție de aspectul acestor radiografii, afecțiunea poate fi clasificată în patru stadii:

  1. Subluxația laterală a primei falange a halucelui
  2. Abducția și subluxația laterală a halucelui; mușchii flexori ai halucelui vor tracționa mai puternic decât cei extensori, accentuând subluxația
  3. Devierea către lateral a metatarsianului 1, concomitent cu subluxația laterală a halucelui
  4. Disclocarea articulației metatarasofalangiene 1

Alte analize ce ajută în determinarea diagnosticului sunt cele de laborator. Se măsoară nivelul VSH, proteinei C reactive și al factorului reumatoid pentru a putea evalua existența unei posibile afecțiuni de tip artritic (artită reumatoidă, artrită psoriazică etc.).

Tratament

Tratamentul este indicat în cazul pacienților ce prezintă una sau mai multe dintre simptomele, semnele sau complicațiile enumerate mai sus.

Acesta include tratament non-medicamentos, medicamentos și tratament chirurgical.

Tratamentul non-medicamentos presupune alegerea de încălțăminte potrivită, cu bombeuri suficient de largi și elastice, evitarea purtării îndelungate și fizioterapie pentru corectarea pozițiilor vicioase ale piciorului. De asemenea, pacienții vârstinici la care tratamentul chirurgical este contraindicat pot folosi branțuri sau bucăți de materiale moi plasate în încălțăminte la nivelul articulației halucelui pentru a reduce disconfortul. O altă variantă este folosirea ortezelor pentru picior. Ortezele sunt dispozitive medicale cu rolul de a menține articulația halucelui într-o poziție corectă. Ele sunt realizate din diferite materiale, în funcție de necesitățile pacientului. Din păcate, ortezele sunt utile doar în stadiile incipente ale hallux valgus, înainte să apară deformările osoase ireversibile.

Tratamentul medicamentos este indicat în cazul existenței unei boli subiacente, cum ar fi artritele și este specific pentru fiecare dintre acestea. Medicația poate limita sau chiar opri evoluția bolii, însă deformările osoase și alterările biomecanice ale articulațiilor rămân necorectate. De aceea, tratamentului medicamentos trebuie să i se adauge și tratament chirurgical.

Tratamentul chirugical al hallux valgus

Tratamentul chirurgical are ca scop refacerea integrității anatomice și biomecanice a articulației metatarsofalangiene. Mai exact, trebuie restabilite unghiul intermetatarsian (corectarea deviației mediale a metatarsianului 1)și cel metatarsofalangian (dintre metatarsian și degetul mare). Odată normalizate, piciorul poate fi din nou sprijinit pe articulația degetului mare, corectând defectul biomecanic.

Literatura de specialitate relevă numeroase mijloace pentru obținerea acestui rezultat, însă odată cu dezvoltarea medicinei bazate pe dovezi, ele au fost triate la un numar redus de procedee, cu un raport risc-beneficiu cât mai mare. De aceea, tratamentul chirurgical este indicat doar după eșecul tratamentului conservator (non-medicamentos și medicamentos) sau la alegerea pacientului.

Alegerea procedurii se face în funcție de nevoile pacientului și de stadiul hallux valgus. Acestea variază de la proceduri minim-invazive, până la rezecția capetelor osoase ce formează articulația și înlocuirea lor cu o proteză.

Cele mai folosite proceduri sunt:

  • Osteotomia exostozei – îndepărtarea chirurgicală a montului propriu-zis; se asociază cu alte proceduri sau poate fi efectuată ca unic tratament
  • Osteotomii complexe – vizează falanga, metatarsianul și, eventual, alte oase ale piciorului afectate de halux valgus; este procedura de elecție pentru stadiile 2, 3 și 4, întrucât există numeroase tehnici, adaptate la nevoile pacientului
  • Artroplastie cu rezecție – presupune înepărtarea chirurgicală a capetelor osoase ce formează articulația halucelui și repunerea în contact a maselor osoase rămase; procedura este rezervată pacienților vârstnici la care mobilitatea articulației halucelui este sever diminuată; de asemenea, capetele osoase rezecate pot fi înlocuite de o proteză flexibilă, redând mobilitatea articulației
  • Artrodeză – constă în imobilizarea articulației metatarsofalangiene; procedura este folosită la pacienții cu hallux valgus determinat de afecțiuni reumatologice (ex. artrită reumatoidă)

Dacă sunt efectuate corect, aceste proceduri cresc semnificativ calitatea vieții pacientului. Ele nu sunt, însă, lipsite de complicații. Acestea depind de tipul procedurii, starea pacientului și îngrijirea corectă post-operatorie. Cele mai des întâlnite complicații sunt: recidiva hallux valgus, menținerea deformării, hiper-corectarea (inversul hallux valgus, numit hallux varus) și complicații nespecifice (redoare, sângerare, durere post-operatorie etc.).

Concluzii

Hallux valgus este o afecțiune frecventă, mai ales în rândul vârstnicilor și al femeilor. Cauzele sunt complexe, cea mai frecventă fiind cea genetică. Trebuie reținut că încălțămintea poate doar agrava hallux valgus, dar nu îl poate și cauza.

Durerea locală și apariția monturilor nu trebuie trecute cu vederea și necesită consult medical. Hallux valgus are o evoluție îndelungată și poate duce la complicații redutabile dacă nu este corectat.

Tratamentul hallux valgus trebuie făcut de către un medic specialist. Tratamentele „naturiste” ale hallux valgus sunt, în ciuda părerii generale, inutile și potențial periculoase. Acestea se pot solda cu leziuni locale importante prin folosirea de substanțe iritante. De asemenea, ele întârzie considerabil prezentarea la medic a pacienților, ceea ce poate fi, în sine, o cauză a agravării bolii și a apariției de complicații.

Tratamentul chirurgical este sigur și oferă rezultate excelente pe termen lung. Reintervențiile sunt rare, dar necesare în anumite cazuri.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!