Glaucomul – diagnostic, tratament, prognostic

Glaucomul este o tulburare caracterizată cel mai frecvent printr-o creștere a presiunii intraoculare și se asociază astfel cu o degenerare progresivă a nervului optic, modificări de disc optic și de câmp vizual, detectabile la un consult oftalmologic. Glaucomul este a doua cauză de orbire după diabetul zaharat și se manifestă în special prin dureri oculare, pierderea acuității vizuale, simptome care determină pacientul să apeleze la ajutor specializat. Este de subliniat că leziunile generate sunt ireversibile, însă majoritatea pacienților reușesc să controleze evoluția glaucomului, dacă acesta este depistat în faze incipiente și dacă terapia adecvată este aplicată la timp.

Cum crește presiunea intraoculară si de ce ar trebui să ne îngrijoreze?

Creșterea presiunii intraoculare este generată de un dezechibru între formarea și eliminarea umorii apoase¹. În mod normal, acest lichid este format de capilarele din corpii ciliari (este prezent atât în camera posterioară, cât și în camera anterioară) iar eliminarea se face preponderent pe cale trabeculară: umoarea trece prin pupilă² în camera anterioară, iar de aici prin trabecul (care formează un soi de sită) în canalul Schlemn, venele apoase și apoi cele episclerale.

Aceste structuri se localizează în unghiul camerei anterioare, adică într-o regiune mai îngustă mărginită de rădăcina irisului, corpul ciliar, scleră. Valoarea acestui unghi joacă un rol esențial în clasificarea unor tipuri de glaucom.
La omul sănătos, presiunea intraoculară se menține între 10 și 21 mmHg și este influențată de multipli factori, precum: fondul genetic, sexul (mai frecventă la femei), rasa (în special la rasa neagră), vârsta (crește riscul după vârsta de 40 de ani), momentul zilei (mai mare dimineața).

Glaucomul – Evolutie

Nedepistat la timp și în lipsa tratamentului, glaucomul duce la o pierdere progresivă a vederii care nu mai poate fi recuperată, deoarece este afectat nervul optic. Dacă odată descoperit, se instaurează tratamentul, în cel mai bun caz glaucomul va rămâne în stadiul în care a fost depistat (nu va mai evolua), leziunile induse fiind așadar ireversibile.
Cel mai frecvent, este descoperit la un control oftalmologic de rutină,fiind necesar ca pacienții trecuți de 40 de ani, c

u un istoric familial de glaucom să facă un astfel de control anual.

De câte feluri poate fi glaucomul?

Se descriu:

● glaucomul congenital: primar sau asociat cu alte anomalii;
● glaucomul primitiv: cu unghi deschis sau cu unghi închis;
● glaucomul secundar.

Glaucomul primitiv cu unghi deschis

Termenul “primitiv” sugerează că nu există o altă condiție în organism care să determine creșterea presiunii intraoculare, această creștere fiind cauzată de factori locali, care implică strict ochiul. În acest caz, presiunea este crescută pentru că scade drenarea, eliminarea umorii apoase, ca urmare a sclerozării, îngroșării rețelei trabeculare (“sita” prin care se elimină umoarea).

Factori predispozanți:
*tabloul genetic
*vârsta înaintată
*sexul feminin
*dacă pacientul este diabetic, miop, fumător, hipertensiv sau suferă de tireotoxicoză.

Simptome în glaucom:

Evoluția este lentă și inițial pacientul este asimptomatic, de aceea diagnosticul precoce este dificil. Ulterior, apar simptome precum:
*dureri de cap și oculare;
*defecte de câmp vizual: inițial este afectată vederea periferică (pacientul vede ca printr-un tunel, se îngustează câmpul vizual), în timp ce vederea centrală se menține o perioadă, pentru ca mai apoi și aceasta să fie afectată.
*vedere încețoșată
*dificultăți în efectuarea unor activități care implică vederea de aproape (presiunea crescută afectează și mușchii ciliari și nervii lor, iar aceste structuri nu mai pot efectua adecvat procesul acomodației).

Diagnosticl de glaucom:

*presiunea intraoculară: inițial prezintă doar variații diurne accentuate (o diferență de 8 mmHg este diagnostică pentru glaucom); ulterior, presiunea va fi crescută permanent;
*gonioscopic: unghiul camerei anterioare este normal;
*la examenul fundului de ochi: apar modificări de disc optic: în mod normal, discul optic prezintă o identație, afundătură, numită cupa optică. La ochiul glaucomatos, această cupă optică este largită și devine ovală, verticalizată, ca o consecință a presiunii crescute;
*la examenul câmpului vizual: se observă apariția de scotoame³, mai ales în zona nazală, paracentrală, superior.

Direcții de tratament:

Se începe cu tratamentul medicamentos, iar dacă acesta se dovedește ineficient sau dacă pacientul nu îl tolerează, se recurge la cel chirurgical. Astfel, medicul poate prescrie pilocarpină, betablocante-picături, latanoprost (o prostaglandină, crește drenajul umorii apoase întrucât face vasodilatație), inhibitori de anhidrază carbonică (acetazolamidă). O posibilitate secundă este trabeculoplastia cu laser argon care subțiază fibrele de colagen din rețeaua trabeculară, cu mărirea golurilor și ușurarea eliminării lichidului. Dacă acestea dau greș, se poate aborda chirurgical cu formarea unei stome, unui orificiu în trabecul prin care se mijlocește fluxul umorii apoase și astfel scăderea presiunii intraoculare.

Glaucomul cu unghi închis: în acest caz, creșterea presiunii intraoculare este crescută ca urmare a blocării trecerii umorii apoase din camera anterioară în vene, prin îngustarea unghiului camerei anterioare.

Factori predispozanți:
*fond genetic;
*vârsta mai înaintată;
*sexul feminin;
*rasa- mai frecvent la caucazieni, asiatici;
*hipermetropie;
*ochi cu defecte anatomice: iris plasat mai anterior, corp ciliar mai mare, glob ocular mai mic, camera anterioară mai mică;

*lumina slabă, medicație midriatică4-mai degrabă factor precipitant- în midriază, irisul bombează astfel încât îngustează și mai mult unghiul camerei anterioare.
Simptome: acestea apar sub formă de accese, iar, întrucât simptomele oculare sunt dublate și de alte manifestări (greață, vărsături, dureri de cap), glaucomul poate fi confundat cu meningită, migrenă, gripă și, așadar, nediagnosticat.
*durere intensă oculară- deoarece presiunea afectează și nervii corneeni- se întinde și la tâmple, ceafă, maxilare;
*senzație de greață și vărsături;
*acuitate vizuală diminuată, halouri colorate în jurul obiectelor luminoase;
în plus, medicul mai poate semnala: ochi roșu, edem cornean, iris fad, pupila ovală, moderat dilatată, ochi dur la palpare datorită presiunii intraoculare ridicate.

Direcții de tratament:

*medicamentos: injecții retrobulbare (efect analgezic), soluții hiperosmolare (manitol- scade presiunea intraoculară), miotice5(pilocarpină colir-irisul nu va mai obstrua unghiul camerei anterioare pentru că nu va mai fi bombat).
*iridotomie cu laser Nd:YAG: sub anestezie locală, laserul va crea un mic orificiu in iris, prin care camera anterioară va comunica cu cea posterioară și va ajuta echilibrarea presiunilor.
*chirurgical: sclerotomie adâncă nepenetrantă- pacientul se află sub anestezie locală, sub acțiunea unui microscop chirurgical, se realizează o comunicare între vasele mici și camera anterioară și ajută drenarea secreției apoase.
Dincolo de aceste tehnici enumerate, glaucomul beneficiază de o varietate de metode terapeutice dacă este diagnosticat la timp, iar medicul oftalmolog le va adapta în funcție de necesitățile și în beneficiul fiecărui pacient.
Sunt descrise și tipuri de glaucom secundar: termenul “secundar” sugerează că afecțiunea oculară este cauzată de factori precum : inflamație, traumatisme, tumori etc.

Glaucomul secundar cu unghi deschis: se descriu glaucomul pseudoexfoliativ (rețeaua trabeculară este blocată de depozite amorfe din camera anterioară), glaucomul pigmentar (mai frecvent la cei cu miopie; granule pigmentare din iris blochează rețeaua trabeculară), glaucomul inflamator (similar cazurilor enumerate mai sus, rețeaua trabeculară este blocată, însă de celule care participă la procesul inflamator).
Glaucomul secundar cu unghi închis: cel mai frecvent în rubeoză iriană (în care apar noi vase de sânge în iris care, prin dezvoltarea lor, micșorează unghiul camerei anterioare) sau post-traumatic (sângele restant în camera anterioară poate forma aderențe între iris și cornee, cu închiderea unghiului).

Concluzie

Glaucomul este o afecțiune gravă, cu evoluție cronică care odată depistată, trebuie instituit tratamentul corespunzător pentru a opri avansarea leziunilor nervului optic. Ceea ce determină pacientul să se prezinte la medic sunt durerile în ochiul afectat (în general apare în ambii ochi, dar nu în același timp), încețoșarea vederii, ochi roșu, îngustarea câmpului vizual, însă poate să nu prezinte manifestări (în cazul celui cu unghi închis). Astfel, este recomandat ca persoanele care prezintă antecedente familiale de glaucom, cărora le-a fost detectată o presiune intraoculară crescută, diabetici sau care suferă de alte defecte de vedere, să fie precauți și să meargă la control oftalmologic periodic, deoarece stadiul în care glaucomul este descoperit dictează modul de evoluție- stagnare sau agravare- a vederii.

¹-lichid clar, sintetizat de capilarele proceselor ciliare, care ocupă atât camera anterioară, cât și cea posterioară, cu o compoziție asemanatoare plasmei și cu rol metabolic și de a menține o presiune intraoculară adecvată.
²-orificiu în centrul irisului care permite trecerea razelor luminoase spre retină.
³-o zonă de câmp vizual în care vederea este diminută, modificată sau abolită.
4- dilatarea pupilei.
5-micșorarea pupilei.

Autor: Vasalache Andreea-UMF Carol Davila

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…