Glandele suprarenale – anatomie si fiziologie

Glandele suprarenale sunt organe pereche localizate în loja renală, retroperitoneal, la dreapta și la stânga coloanei vertebrale. Glandele suprarenale se află în strânsă legătură topografică cu rinichii, proprietate care este aratată și de numele glandelor. Glanda suprarenala stângă împreună cu rinichiul se găsesc mai sus față de cele de pe partea opusă.

Deși sunt rare cazurile, putem avea și glande suprarenale accesorii situate pe rinichi, pe pancreas, ficat, mezenter, glande genitale sau în apropierea plexului genetativ celiac.

Caracteristici – glanda suprarenala

Glandele suprarenale au formă variabilă: glanda dreaptă seamănă cu o creastă de cocoș, iar cea stângă este comparată de obicei cu o semilună sau cu o virgulă. Glandele sunt turtite antero-posterioare și prezintă 3 fețe și 2 margini. Fața anterioară este orientată înainte și lateral și pe aceasta se află hilul. Fața posterioară este orientată înapoi și medial, cea inferioară este numită și fața renală, iar baza este concavă.  Cele două margini sunt: superioră și medială; ambele sunt convexe.

Glanda suprarenală este împărțită în două componente endocrine: medulară și corticală. Acestea diferă din punct de vedere structural, funcțional, filogenic și ontogenetic. Medulară este poziționată în centru, iar conticala o acoperă la suprafață. Corticala și medulara diferă prin culoare: medulară este alb-gălbuie, iar corticala are o culoare brun-gălbuie.  Din punct de vedere al consistenței, medulara este mole, iar corticala este suficient de fermă. Glanda renală este friabilă, putând fi lezată de orice apăsare sau tracțiune. În ceea ce privește medulara, are loc autoliza acesteia exact după moarte, lucru care a încurajat mult timp ideea că glanda renală este compusă doar din corticală. După autoliza medularei, în locul acesteia rămâne o cavitate; de aici provine și numele mai vechi de glandă de capsulă suprarenală.

Glanda renală are o înălțime de 5 cm, o lățime de 3 cm și î grosime de 1 cm. În ceea ce privește greutatea, glanda renală poate cântări între 5 și 8 grame, corticala ocupând un procent de 80-90%, iar medulara 10-20%.

Mijloacele de fixare

Principalele modalități de fixare ale glandei suprarenale cuprind:

–        Pediculii vasculo-nervoși,

–        Ligamentele perivasculare,

–        Fascia renală,

–        Peritoneul parietal,

–        Presiunea abdominală.

Fascia renală ocupă un rol important în fixarea glandei renale, deoarece aceasta acoperă glanda și o introduce în interiorul lojei renale. Foițele anterioare și posterioare ale lojei renale trec de suprarenale, prinzându-se de diafragm. În loja renală, glanda este separată de rinichi printr-o expansiune a fasciei renale, septul reno-suprarenal.

Raporturile

Raporturile glandei suprarenale diferă la dreapta fată de stânga.

Glanda suprarenală dreaptă:

–        Fața anterioară/antero-laterală: peritoneul parietal, vena cavă inferioară, flexura superioară a duodenului și aria nudă a ficatului.

–        Fața posterioară/postero-medială: diafragma, recesul costodiafragmatic al pleurei.

–        Fața renală sau baza se găsește pe extremitatea superioară a rinichiului.

–        Marginea superioară: repauzează pe diafragm.

–        Marginea medială: ganglionii celiaci, arterele frenice inferioare, vena cavă inferioară.

Glanda suprarenală stângă:

–        Fața anterioară/antero-laterală: peritoneul parietal, stomacul, coada pancreasului, vasele splenice

–        Fața posterioară/postero-medială: diafragma, recesul costodiafragmatic al pleurei.

–        Fața renală sau baza se găsește pe extremitatea superioară a rinichiului.

–        Marginea superioară: repauzează pe diafragm.

–        Marginea medială: ganglionii celiaci, arterele frenice inferioare, raporturi mediale cu aorta.

Structura glandei suprarenale

Glandele suprarenale sunt organe epitelio-nervoase compuse dintr-o corticală și o medulară. Glanda este situată într-o capsulă conjunctivă, care trimite în parenchim o serie de septe radiare, purtătoare ale vaselor și nervilor. Stroma este formată dintr-o rețea fină reticulinică, care conține multe capilare sangvine.

Corticala suprarenalei

Corticala (cortexul) reprezintă 80-90% din glandă. Cortexul este format din celule epiteliale dispuse în cordoane, care sunt înconjurate de o rețea capilaro-reticulinică. Cordoanele suferă modificări pe parcursul vieții, însă acestea depind doar de vârstă, stări sau solicitări funcționale. Cordoanele celulare sunt împărțite în 3 zone în funcție de dispoziția și caracterele citologice. De la suprafață spre medulară, zonele sunt: zona glomerulară, zona fasciculată, zona reticulară.  Zona glomerulară conține celule sub formă de cuiburi sau de grămăjoare sferoidale. Zona fasciculată este cea mai groasă, având celulele sub formă de de coloane paralele. Zona reticulară cuprinde celule aranjate sub forma unor structuri neregulate în rețea. De asemenea, zona reticulată conține granule de pigment lipofuscinic, care devin mai numeroase odată cu înainterea în vârstă. Corticala are o importanță vitală.

Medulara suprarenalei

Medulara cuprinde celule cromafine și celule (neuroni) ganglionare simpatice. Celulele cromafine au formă poligonală și sunt dispuse în rețea sau cuiburi. Între cordoanele de celule se află capilare sinusoide largi și vene de diferie dimensiuni, cu perete musculos. Printre celulele epiteliale se află neuroni vegetativi multipolari și fibre nervoase vegetative preganglionare. Fibrele sunt de natură simpatică, urmează traiectul nervilor splanhnici mari și fac sinapsă cu celulele cromafine. Celulele cromafine au valoarea neuronilor postganglionari ai simpaticului.

Vascularizația suprarenalei

Glanda suprarenală este bogat vascularizată. Partea arterială nu se suprapune cu cea venoasă. Fiecare glandă suprarenală prezintă trei grupe de artere; acestea nu pătrund prin hil.

Arterele suprarenale superioare sunt în număr de 2-3 și își au originea în artera frenică inferioară. Artera suprarenală mijlocie provine din  aorta abdominală, iar arterele inferioare (2-3) provin din artera renală.

Capsula proprie a glandei prezintp un plex arterial, care este format din totalitatea arterelor precizate mai sus. Din plex pleacă spre parenchim două tipuri de artere. Cele mai multe artere sunt scurte, radiare și se opresc în corticală (se capilarizează). De la acest nivel, sângele împreună cu hormonii corticalei curg în cappilarele largi ale medularei. Celelalte artere sunt mai puțin numeroase și pătrund direct în medulară (se capilarizează). Aici, capilarele se grupează într-o rețea neregulată din care iau naștere venele. Unele vene au perete gros și musculos, putând realiza datorită vasodilatației stagnarea sângelul bogat în hormoni.

Venele glandei suprarenale se colectează încă în interiorul parenchimului într-un trunchi unic, vena centrală, care părăsește glanda la nivelul hilului, care se află pe fața anterioară. În partea dreaptă, vena centrală, care este scurtă, voluminoasă, are un traiect ascendent și se varsă în vena cavă inferioară. În partea stângă, vena centrală este mai lungă și mai subțire, cu un traiect descendent. Aceasta se varsă în vena renală stângă.

Limfaticele provin atât din corticală, cât și din medulară. Lim faticele corticalei se grupează în vase colectoare situate paralel cu arterele. Din rețeaua medularei se fromează câteva vase limfatice, care însoțesc vena centrală. Canalele colectoare se termină în ndurile limfatice lombare pre și latero-aortice.

Inervația suprarenalei

Partea medulară a suprarenalei este mult mai bogat vascularizată comparativ cu corticala. Predominant, fibrele nervoase își au originea în plexul celiac, iar celelalte în nervii splanhici toracici. Plexul celiac dă naștere pediculului nervos medial, iar nervii splanhici dau naștere pediculului nervos posterior. Fibrele care străbat întreaga glandă sunt fibre simpatice preganglionare. Acestea traversează corticala și ajung la celulele cromafine ale medulosuprarenalei, considerate neuroni postganglionari. Corticala este inervată mai sărac datorită controlului hormonal din partea adenohipofizei.

Fiziologia glandei suprarenale

Glanda suprarenală se ocupă împreună cu hipotalamusul și cu adenohipofiza de sindromul de adaptare, glandele reacționând morfologic și fiziologic la stările de tensiune, stres, durere, furie, frică. Glandele suprarenale își îndeplinesc funcția prin hormonii pe care îî secretă. Acești hormoni sunt foarte importanți deoarece fără aceștia, corpul nu poate funcționa în parametri normali (exemplu: cortizolul, hormonii sexuali). Cortizolul are rolul de a regla situațiile de stres, metabolismului, etc, iar aldosteronul ajută la controlarea nivelului tensiunii arteriale.

Activitatea corticosuprarenalei este reglată de adenohipofiză prin intermediul hormonului adrenocorticotrop (ACTH).

1.      Coticosuprarenala

Hormonii corticosuprarenalei sunt: mineralocorticoizii, glucocorticoizii, hormonii sexuali.

Mineralocorticoizii:

–        principalii hormoni: aldosteronul și desoxicorticosteronul

–        sunt secretați de zona glomerulară

–        intervin în metabolismul sărurilor minerale

Hormonii mineralocorticoizi contribuie la reabsorbția sodiului la nivel renal, secundar reabsorbție de clor și de apă. De asemenea, intervine în menținerea homeostaziei hidro-electrolitică.

Predominant, aldosteronul este secretat sub controlul sistemului renină-angiotensină și al concentrației extracelulare a potasiului. Secreția de aldosteron variază, dimineața având un nivel mai ridicat, iar pe parcursul zilei, acesta scăzând.

Glucocorticoizii:

–        principalii hormoni: cortizol, corticosteron.

–        excesul de glucocorticoizi stă la baza sindromului Cushing

–        cresc rata filtrării glomerulare, cresc apetitul, reduc inflamația, stimulează eritropoieza

În ceea ce privește sistemul osos, glucocorticoizii inhibă sinteza de colagen și cresc ritmul resorbției osoase. La nivelul metabolismului lipidic, stimulează lipoliza și cresc concentrația acizilor grași liberi plasmatici, iar la nivelul metabolismului protidic, hormonii glucocorticoizi stimulează atât gluconeogeneza, cât și ureogeneza și glicogenoliza. Glucocorticoizii acționează aupra metabolismului glucidic prin creșterea sintezei glucozei și prin depozitarea de glucoză.

Secreția cortizolului este reglată de axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenală. Secreția de cortizol diferă, prezentând un maxim secretor dimineața, între orele 10:00-12:00 și un minim secretor seara.

Hormoni sexuali:

–        principalii hormoni sunt: androgenii și estrogenii.

Este secretată aceeași cantitate de androgen atât la femeie (nu produce efecte masculinizante vizibile), cât și la bărbat. În situația femeilor, androgenii asigură dezvoltarea pilozității pubiene și axilare pe întreaga viață. Secreția de estrogeni la bărbați nu are nicio semnificație în condiții normale.

Patologia asociată corticosuprarenalei:

Boala Addison = insuficiență globală (oboseală, anorexie, hipoglicemie, hipopotasemie, hiponatremie).

Sindromul Cushing = excesul de glucocorticoizi (diminuarea masei musculare, toleranță scăzută la glucoză, hipercatabolism lipidic, hirsutism)

Excesul de mineralocorticoizi duce la hiperaldosteronism primar (boala Conn) și la hiperaldosteronism secundar (cauzat de tumoră secretantă de renină/stenoză a arterei renale). Excesul de mineralocorticoizi se manifestă prin hipokalemie și hipertensiune arterială.

2.      Medulosuprarenala

Medulosuprarenala produce doi hormoni: adrenalina și noradrenalina; aceștia se mai numesc și catecolamine și au efecte asemănătoare sistemului nervos simpatic. Adrenalina se află în procent de 85-90% în medulosuprarenală.

Producția catecolaminelor este dependentă de intensitatea stimulului nervos și de influențele hormonale.

Catecolaminele produc tahicardie, vasoconstricție la nivelul sistemului cardiovascular. Asupra sistemului digestiv, induc relaxarea musculaturii netede și contracția sfincterelor. De asemenea, adrenalina și noradrenalina induc glicogenoliză și hiperglicemie.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!