Glandele salivare – noțiuni de anatomie

      Glandele salivare sunt glande exocrine din cavitatea bucală, care produc salivă. Saliva este produsul glandelor salivare ce se deschid în cavitatea bucală. Ea joacă un rol important în lubrifiere, digestie, imunitate, și menținerea generală a homeostaziei în interiorul corpului uman. În funcţie de volumul lor, glandele salivare au fost împărţite în două categorii: glande salivare mici (minore) și glande salivare mari (majore).

      Există trei perechi de glande salivare principale și anume: glandele parotide, glandele submaxilare și glandele submandibulare. Pe lângă acestea, există și un numãr mare de glande salivare minore, repartizate, în special, în mucoasa bucală şi faringiană.

Noțiuni de embriologie

      Dezvoltarea glandelor salivare începe între săptămânile şase – opt de viață intrauterină prin proliferări ale celulelor epiteliului cavităţii bucale. Glandele parotide se formează din ectoderm. Glandele submandibulare şi sublinguale se formează din endoderm.

      Prima apărută dintre glandele salivare în săptămâna a şasea gestaţională este glanda parotidă primordială. Se dezvoltă din stomodeumul posterior, care se alungește lateral prin proliferarea epiteliului ectodermal. Mugurele apărut se alungeşte prin proliferări succesive şi pătrunde în mezenchimul adiacent sub forma unui cordon. Acesta se ramifică şi apoi se tunelizează. Glandele salivare submandibulare se dezvoltă în mod asemănător cu glandele parotide, doar că iau naştere din endodermul care acoperă şanţul alveolo – lingual. Glandele salivare sublinguale se formează la fel ca şi cele submandibulare, dar sunt situate mai lateral. Glandele salivare minore se dezvoltă din ectodermul respirator sub forma unor simple unităţi tubuloacinoase în timpul celei de-a 12 săptămâni intrauterine.

      Dezvoltarea glandelor salivare este un exemplu de ramificare morfogenetică, un proces fundamental pentru multe organe în curs de dezvoltare, inclusiv plămân, glanda mamară, pancreas și rinichi.

I) Glandele salivare minore

      Glandele salivare minore sunt în număr de 600 – 1.000, se prezintă ca nişte noduli de formă ovoidală, cu dimensiuni între 1 și 5 mm, distribuite în toată submucoasa cavităţii orale până la orofaringe. Cele mai numeroase glande sunt situate la nivelul buzelor, bazei limbii, palatului posterior, mucoasei bucale şi mai puţin numeroase în zona retromolară, peritonsilară, faringe, zona supraglotică.

      Ele nu au canal excretor (comparativ cu glandele salivare majore care au canal excretor). Se deschid pe suprafaţa mucoasei orale prin conducte de dimensiuni mici. Fiecare glandă are un singur conduct prin care saliva ajunge direct în cavitatea bucală. Majoritatea acestor glande sunt de tip mucos sau seromucos excepţie făcând glandele seroase Ebner situate în zona posterioară a limbii. Saliva poate fi seroasă, mucoasă, sau mixtă.
  • Glandele labiale fac parte din grupul glandelor salivare minore. Ele sunt amplasate la nivelul mucoasei buzelor superioară şi inferioară, în jurul orificiului bucal şi mai ales pe linia mediană. Au formă circulară şi dimensiunea unor boabe mici de mazăre. Ductele lor se deschid pe suprafaţa mucoasei prin orificii minuscule. Produsul lor de secreţie se varsă în vestibulul cavităţii bucale. Ele pot fi glande mucoase sau mixte.
  • Glandele palatine sunt situate în submucoasa bolţii palatine fiind condensate în cele două treimi posterioare precum şi submucoasa orală a vălului palatin. Dimensiunea lor creşte în sens antero-posterior. Glandele palatoglosale sunt glande mucoase şi sunt asezate în jurul istmului bucofaringian.
  • Glandele salivare bucale sunt situate la nivelul submucoasei regiunii obrazului, mai rare în partea anterioară, mai frecvente şi mai mari în partea posterioară. În zona postero-inferioară a obrazului, pe faţa lui vestibulară se găseşte grupul glandelor salivare numit molar sau retromolar. Ca şi glandele labiale, glandele bucale sunt mucoase sau mixte.
  • Glandele linguale sunt glande salivare mici situate atât în zonele anterioare cât şi posterioare ale limbii şi sunt în principal mucoase. Glandele anterioare sunt înglobate în cadrul submucoasei sufrafeţei ventrale a limbii şi se deschid în apropierea frenului lingual. Posterior glandele sunt situate la nivelul bazei limbii, şi sunt de două tipuri: glandele seroase Ebner (deschise în papilele circumvalate) şi glandele mucoase, deschise în criptele linguale.

Anatomia topografică a glandelor salivare

Aspectul histologic al principalelor glande salivare

II) Glandele salivare majore

      Glandele salivare majore sau principale sunt situate în afara cavităţii orale, exceptând glanda sublinguală şi sunt reprezentate de trei perechi: glandele parotide, submandibulare şi sublinguale.

A) Glanda Parotidă

    Glanda parotidă este cea mai mare dintre glandele salivare majore și cântăreşte în medie, 15 – 30 g. Are un aspect lobulat, fiind o glandă acinoasă de tip seros. Este situată pe partea laterală a feţei, inferior de conductul auditiv extern, între ramura verticală a mandibulei, anterior, şi procesul mastoidian posterior, în fosa numită retromandibulară. Spaţiul retromandibular golit de conţinut (glanda parotidă) are formă prismatică şi formează loja glandei parotide.

      Loja glandei parotide este delimitată de şase pereţi:
  • peretele anterior – este format din marginea posterioară a ramurii mandibulei pe care se inseră lateral muşchiul maseter şi medial muşchiul pterigoidian medial;
  • peretele posterior – este reprezentat de procesul mastoidian cu inserţia muşchiului muşchiului sternocleidomastoidian – lateral şi a muşchiului digastric – medial;
  • peretele medial – este reprezentat de faringe;
  • peretele lateral – este constituit dintr – o porţiune a fasciei cervicale superficiale numită fascia parotideo – maseterină;
  • peretele superior sau tavanul lojei parotidiene – este format de articulaţia temporo – mandibulară şi faţa inferioară a conductului auditiv extern;
  • peretele inferior – este o formaţiune denumită despărţitoarea submandibulo – parotidiană, rezultată prin îngroşarea fasciei cervicale superficiale.

      O teacă de natură fibroasă, densă şi neelastică căptuşeşte pereţii lojei şi înveleşte glanda parotidă. Această teacă ia naştere ca o prelungire a fasciei cervicale superficiale şi are două foiţe. O foiţă superficială, ce trece de la marginea anterioară a sternocleidomastoidianului la faţa laterală a muşchiului maseter, trecând şi peste glandă – fascia parotideo-maseterină, densă şi strâns aderentă la glandă. O foiţă profundă, fascia parotidiană, ce trece tot de la marginea anterioară a sternocleidomastoidianului în profunzime până la faringe, se recurbează anterior, se răsfrânge apoi tapetând muşchiul pterigoidian medial şi fuzionează cu fascia parotideo-maseterină.

      Glanda parotidă ocupă loja parotidiană şi prezintă o porţiune superficială şi o porţiune profundă, precum şi trei prelungiri: anterioară, posterioară şi medială. Cele două porţiuni sunt rezultatul raporturilor intrinseci pe care parotida le stabileşte cu o serie de elemente vasculare şi mai ales nervoase care traversează glanda împărţind-o.
  • Porţiunea superficială, are aspect lobulat este acoperită de tegument şi fascia cervicală superficială care conţine ramurile faciale ale marelui nerv auricular şi mici ganglioni limfatici. Ea se continuă cu prelungirea anterioară (numită şi maseterină sau geniană), subţire, de formă triunghiulară, care este cea mai importantă dintre prelungiri. Aceasta trece peste faţa laterală a muşchiului maseter, fiind acoperită de aceleaşi planuri anatomice ca şi porţiunea superficială, şi însoţeşte canalul de excreţie al glandei, numit duct parotidian sau canalul lui Stenon.

      Ductul parotidian rezultă din unirea canalelor lobilor parotidieni. El trece împreună cu prelungirea anterioară a glandei peste faţa laterală a muşchiului maseter la aproximativ un cm sub arcada zigomatică, peste corpul grăsos al obrazului (bula grăsoasă Bichat), perforează muşchiul buccinator, şi se deschide în vestibulul bucal în dreptul molarului doi superior. La nivelul orificiului de deschidere se găseşte o mică proeminenţă numită papila parotidiană. Este reperul care se foloseşte pentru cateterismul ductului sau în injectări de substanţe radio – opace. Ductul lui Stenon poate fi descoperit chirurgical pe o linie trasată imaginar de la tragus la comisura labială.

  • Porţiunea profundă a gladei este situată medial de nervul facial în profunzime. Din această porţiune ia naştere prelungirea medială, numită şi faringiană a glandei. Această prelungire ocupă spaţiul prestilian şi stabileşte raporturi cu formaţiunile anatomice situate la acest nivel: muşchiul pterigoidian medial, ramurile arterei maxilare interne, nervul mandibular cu ramurile lui, muşchiul tensor al valului palatin. Prelungirea posterioară se interpune între marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian şi muşchiul digastric, rezemându-se pe meatul acustic extern.

      Raporturile glandei parotide sunt de două feluri: raporturi extrinseci cu organele învecinate care sunt omonime cu raporturile lojei parotidiene și raporturile intrinseci sunt determinate de vasele şi nervii care traversează glanda.

Raporturile extrinseci sunt următoarele:
  • Anterior: cu marginea posterioară a ramurii mandibulei pe care care se inseră lateral muşchiul maseter şi medial muşchiul pterigoidian medial şi care determină pe corpul glandei un şanţ vertical. Mişcările mandibulare din timpul vorbirii, masticaţiei, vor produce masarea glandei cu expulzarea salivei din glandă.
  • Posterior: cu mastoida pe care se inseră sternocleidomastoidianul şi digastricul (pântecele posterior) precum şi cu procesul stiloid pe care se inseră muşchii şi ligamentele buchetului stilian Riolan (muşchii: stiloglos, stilofaringian, stilohioidian şi ligamentele: stilo-mandibular şi stilohioidian).
  • Medial: cu faringele prin intermediul fasciei parotidiene şi a buchetului stilian. Buchetul desparte glanda de loja retrostiliană în care se găseşte pachetul vasculo – nervos al gâtului alcătuit la acest nivel din vena jugulară internă, nervul vag, artera carotid, noduri limfatice, precum şi de loja prestiliană unde glanda trimite pre-lungirea medială.
  • Lateral: cu pielea, muşchii pieloşi (platisma şi rizorius), ramuri superficiale din plexul cervical şi fascia parotideo- maseterină.
  • Superior: cu articulaţia temporo-mandibulară şi conductul auditiv extern. După unii autori limita superioară este largă și ajunge aproape la arcul zigomatic.
  • Inferior: cu despărţitoarea submandibulo- parotidiană.
Raporturile intrinseci se realizează cu:
  • Artera carotidă externă care emite ramura auriculară posterioară precum şi ramurile ei terminale: artera temporală superficială şi artera maxilară internă;
  • Vena retromandibulară (formată prin unirea venei maxilare cu vena temporală superficială) şi vena auriculară posterioară – traversează glanda de sus în jos şi se unesc cu vena facială;
  • Nervul facial şi auriculo – temporal (ramură a nervului mandibular); nervul facial iese prin gaura stilomastoidiană din endocraniu şi pătrunde în glandă unde emite ramurile terminale cervico – faciale şi temporo – faciale, împărţind astfel glanda în porţiunea superficială şi porţiunea profundă;
  • Noduri limfatice superficiale ce sunt situate sub fascie şi profunde aşezate de-a lungul arterei carotide şi venei retromandibulare.
Vascularizaţia şi inervaţia glandei parotide
  • Vascularizaţia arterială provine din artera carotidă externă şi din ramurile ei: artera auriculară posterioară, artera auriculară anterioară şi artera transversă a feţei. Capilarele rezultate în urma ramificării lor înconjoară acinii glandulari.
  • Venele se varsă în vena retromandibulară.
  • Limfaticele se drenează în nodurile limfatice parotidiene profunde şi apoi în nodurile cervicale laterale, superficiale şi profunde.
  • Inervaţia vasomotorie şi secretorie a glandei parotide este realizată de fibre vegetative simpatice şi parasimpatice. Fibrele vegetative simpatice provin din plexul carotidian extern şi merg pe ramurile arterei carotide externe; ele asigură vasomotricitatea vaselor pe care vin. Fibrele vegetative parasimpatice provin din ganglionul otic şi vin pe calea nervului auriculo – temporal, ramură din nervul mandibular asigurând inervaţia secretorie a glandei. Nervul auriculo – temporal conţine şi fibre senzitive care împreună cu fibrele provenite din nervul auricular mare, ramură a plexului cervical, asigură inervaţia senzitivă a glandei.

B) Glanda Submandibulară

      Glanda submandibulară este o glanda salivară pereche, din grupul glandelor salivare majore, a doua ca mărime după glanda parotidă. Este situată topografic în trigonul submandibular al regiunii suprahioidiene, delimitat de cele două pântece ale muşchiului digastric şi marginea inferioară a mandibulei, sub diafragmul gurii.

      Glanda submandibulară are o formă neregulată şi este alcătuită dintr-o porţiune superficială mai mare, numită corpul glandei şi o porţiune mai mică situată în profunzime numită prelungirea glandei. Corpul glandei ajunge anterior până la pântecele anterior al muşchiului digastric, iar posterior până la despărţitoarea submandibulo – parotidiană prin care este separată de glanda parotidă. Prelungirea profundă a glandei înconjoară marginea posterioară a muşchiului milohioidian, trecând pe faţa lui superioară între el şi muşchiul hioglos, împreună cu canalul ei de excreţie şi pătrunde asfel în loja sublinguală a cavităţii bucale. Realizează în acest fel un traiect în formă de arc cu concavitatea orientată anterior în jurul marginii posterioare a muşchiului milohioidian.

      Canalul excretor al glandei submandibulare este canalul lui Wharton. El se desprinde de pe faţa internă a glandei şi pătrunde împreună cu prelungirea acesteia în loja sublinguală. Lung de 4 – 5 cm, are un traiect postero – anterior de-a lungul feţei mediale a glandei sublinguale, fiind încrucişat la acest nivel de nervul lingual ce trece superior, lateral şi apoi inferior de el. Se deschide în cavitatea bucală pe caruncula sublinguală situată lateral de frâul limbii împreună cu ductul glandei sublinguale.

      Glanda este situată într-o lojă osteo-fibroasă, loja glandei submandibulare care are trei pereţi:
  • peretele lateral (supero – extern) – este un perete osos reprezentat de foseta submandibulară situată sub linia milohioidiană a mandibulei;
  • peretele medial – este muscular, format de muşchii milohioidian şi hioglos;
  • peretele inferior (infero – extern) – este format de fascia cervicală superficială şi piele;

      La nivelul acestei loje glanda este conţinută între două straturi ale fasciei cervicale superficiale. Stratul superficial este ataşat de marginea inferioară a mandibulei şi acoperă faţa inferioară a glandei. Stratul profund este ataşat de linia milohioidiană a mandibulei şi acoperă faţa medială a glandei. Loja nu este perfect închisă. Ea comunică prin intermediul peretelui intern printre muşchiul milohioidian şi hioglos cu loja sublinguală. Glanda nu aderă de pereţii lojei şi se enuclează uşor.

      Corpul glandei are formă prismatic triunghiulară cu trei feţe şi două extremităţi. Faţa laterală a glandei are raporturi în porţiunea superioară cu fosa submandibulară de pe faţa medială a corpului mandibulei şi inserţia mandibulară a muşchiului pterigoidian medial, iar mai jos cu lama superficială a fasciei cervicale, pielosul gâtului şi tegumentul regiunii. Faţa medială are raporturi cu mai mulţi muşchi dispuşi în planuri:

  • primul plan (superficial) – pântecele anterior al digastricului;
  • planul doi – muşchiul milohioidian (separă loja submandibulară de loja sublinguală);
  • planul trei (profund) – muşchii hioglos şi stilohioidian;

      Acestă faţă este încrucişată de artera facială, care trece apoi pe faţa laterală a glandei mergând spre marginea inferioară a mandibulei, precum şi de nervul hipoglos. Faţa profundă a glandei este de asemenea în raport şi cu ganglionul nervos vegetativ submandibular.

      Faţa inferioară acoperită de piele, muşchiul platisma, fascia cervicală superficială este traversată de vena facială şi de ramura cervicală a nervului facial.

      Extremitatea anterioară a glandei vine în raport cu pântecele anterior al muşchiului digastric iar extremitatea posterioară ajunge până la despărţitoarea submandibulo – parotidiană.

Vasele şi nervii glandei submandibulare
  • Vascularizaţia arterială a glandei este furnizată de ramuri submandibulare care provin din artera facială, ramură a carotidei externe.
  • Sângele venos este drenat de vena facială, situată în vecinătatea arterei faciale, care apoi se varsă în vena jugulară internă. Ea prezintă anastomoze cu vena oftalmică superioară şi venele infraorbitale.
  • Limfaticele se colectează în nodurile limfatice submandibulare, care sunt situate între glandă şi fascia ce o acoperă dar nu sunt încorporate în ţesutul glandular. De aici limfa ajunge în nodurile limfatice cervicale profunde.
  • Inervația este asigurată de nervul lingual, ramură a nervului mandibular, asigură inervaţia vegetativă parasimpatică a glandelor submandibulară şi sublinguală. Nervului lingual i se alătură nervul coarda timpanului, ramură a nervului facial care vehiculeaza fibre vegetative parasimpatice provenite din nucleul salivator superior. Prin intermediul nervului lingual, fibrele nervului coarda timpanului merg la ganglionii nervoşi submandibulari, de unde pleacă ramuri la glanda submandibulară şi sublinguală. Fibrele simpatice vin pe calea plexurilor periarteriale.

C) Glanda sublinguală

      Glanda sublinguală este cea mai mică dintre glandele salivare majore, fiind situată submucos în planşeul cavităţii bucale, deasupra muşchiului milohioidian. Este lungă de aproximativ 3 cm şi cântăreşte 2 – 4 grame. Glanda are o formă alungită antero – posterior, seamănă cu o migdală. Este aplatizată transversal şi prezintă două feţe, două margini şi două extremități. Are raporturi cu pereţii omonimi ai lojei pe care o ocupă.

      Faţa laterală vine în raport cu fosa glandei sublinguale situată pe mandibulă, deasupra liniei milohioidiene. Faţa medială are raporturi cu muşchii genioglos şi hioglos precum şi cu formaţiuni anatomice importante ce sunt plasate între glandă şi acest perete muscular: ductul submandibular cu prelungirea glandei submandibulare, nervul lingual, ramificaţii ale nervului hipoglos, vasele sublinguale.

      Marginea superioară ridică mucoasa şi determină plica sublinguală, situată lateral de frâul limbii, vizibilă prin deschiderea cavităţii bucale.

      Extremitatea anterioară a glandei ajunge pană la spina mentală (apofizele genii), iar extremitatea posterioară ajunge până la marginea posterioară a muşchiului milohioidian. După unii anatomiști, glanda sublinguală nu prezintă o lojă proprie. Cei mai mulţi autori admit însă existenţa unei loje sublinguale delimitată astfel:

  • peretele medial – alcătuit de muşchii genioglos şi higlos;
  • peretele lateral – format de foseta sublinguală de pe faţa posterioară a corpului mandibulei;
  • peretele superior – reprezentat de mucoasa regiunii sublinguale;
  • peretele inferior – format de muşchiul milohioidian.
      Nu există o capsulă de natură fascială adevărată care să înconjoare glanda, dar ea este în schimb acoperită de mucoasa orală sublinguală pe marginea superioară.

      Glanda sublinguală este de fapt un complex glandular care este formată dintr-un grup glandular mai mare, principal şi 15 – 20 grupuri glandulare mai mici, accesorii. Ca urmare, glanda sublinguală prezintă un canal excretor principal numit canalul Bartholin care este canalul porţiunii principale şi 15 – 20 de canale accesorii. Canalul Bartholin se alipeşte canalului glandei submadibulare şi se deschide fie separat, fie împreună cu acesta pe caruncula sublinguală situată lângă frâul limbii. Canalele grupurilor accesorii poartă denumirea de canalele Rivinius, şi se deschid prin mici orificii plasate de-a lungul plicei sublinguale.

Vasele şi nervii glandei sublinguale
  • Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din artera linguală (ramura artrei carotide externe) şi sublinguală.
  • Venele se varsă în vena profundă a limbii.
  • Limfaticele se drenează în nodurile submandibulare.
  • Inervaţia vasomotorie şi secretorie a glandei sublingule este realizată de fibre vegetative simpatice şi parasimpatice. Fibrele simpatice provin din simpaticul cervical şi vin pe calea plexurilor periarteriale. Inervaţia parasimpatică este aceiaşi ca şi pentru glanda submandibulară provine din nervul lingual. Fibrele presinaptice parasimpatice (secretomotorii) ale nervului facial sunt vehiculate de nervul coarda timpanului (ramură a facialului) şi fac sinapsă în ganglionul nervos submandibular de unde pleacă fibrele postsinaptice ce se alătură nervului lingual ce determină inervaţia glandelor submandibulară şi sublinguală.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!