Genul Shigella – dizenteria bacteriană

Generalități

Genul Sigella a primit acest numele după bacteriologul japonez Kiyoschi Shiga deoarece el a fost cel care a izolat prima tulpină de Shigella. La început, genurile Shigella și Escherichia au fost încadrate în același gen, însă în manualul lui Bergey de Sistematică Bacteriană, acestea sunt expuse ca fiind două genuri separate.


Habitat

Bacteriile din genul Shigella se găsesc doar la om. Ele sunt localizate în colonul sigmoid (ultima parte a colonului) și sunt agenții etiologici ai dizenteriei bacteriene.


Clasificare

Clasificarea acestor bacterii se face pe baza antigenului somatic O, iar astfel avem patru grupe sau specii: A, B, C, D.

Grupul A cuprinde S. dysenteriae, care prezintă 13 serotipuri:

–          tipul 1: S. shigae;

–          tipul 2: S. schmitzii;

–          tipurile 3-7: grupul Large-Sachs;

–          tipurile 8, 9, 10, 11, 12, 13.

Grupul B conține S. flexneri cu 6 serotipuri și 2 variante x, y.

Grupul C conține S. boydii cu 18 serotipuri.
Grupul D cuprinde S. sonnei, care prezintă un singur serotip.


Morfologie și caractere culturale

Bacteriile din acest gen sunt bacili gram negativi, aerobi, facultativ anaerobi, nu prezintă flageli (imobili), sunt nesporulați și necapsulați. Cu excepția S. sonnei, speciile acestul gen nu fermentează lactoza pe mediile selective lactozate.

În ceea ce privește caracterele biochimice, Shigella se aseamănă cu enterobacteriile. Genul este definit de caracterele biochimice. Agenții patogeni ai acestui gen nu fermentează lactoza, nu produc hidrogen sulfurat (H2S) și nici gaz prin fermentarea carbohidraților.


Semnificație clinică și patogenitate

Aceste bacterii sunt înalt patogene, sunt specifice omului și produc dizenteria bacteriană. Patogenitatea este susținută de multiplicare, invazivitate și toxinogeneză.

Datorită tulpinilor de Shigella aflate la nivelul colonului sigmoid, apar tulburări digestive semnalate la bolnavi.

Tulpinile invadează epiteliului intestinal, rămân acolo și produc un răspuns inflamator intens, formând microabcese și ulcerații. Acestea contribuie la aspectul sangvinolent și mucopurulent al materiilor fecale. De obicei, invazia sistemică este rară și apare la imunodeprimați și la sugari.

Toxina Shiga este o exotoxină termolabilă, are proprietăți neuro-, entero- și citotoxice, iar rolul său constă în blocarea sintezei proteice. Datorită proprietății citotoxice, la nivelul endoteliului capilar apar complicații vasculare, producându-se sindromul hemolitic-uremic în shigeloze. Toxina Shiga este produsă predominant de S. dysenteriae tip 1. Din acest motiv, S. shigae este considerată cel mai patogen tip.

Infecția are un debut brusc, manifestat prin febră, crampe abdominale severe, tenesme (senzație dureroasă produsă de iritarea și contracția sfincterelor anale), scaune inițial apoase, ulterior devin sangvinolente și mucopurulente.

Manifestările grave ale infecției apar la persoane cu vârste extreme sau la cei imunodeprimați. S. shigae produce toate formele mai severe ale bolii, care se complică cu sindrom hemolitic-uremic.


Răspunsul imun

Odată cu apariția bolii, pacientul câștigă o imunitate de scurtă durată față de o posibilă reinfecție cu același serotip. Imunitatea are caracter local, IgA secretorie fiind resposabilă de acest fapt.


Epidemiologie

Această infecție poate fi contactată doar de la om, atât de la purtătorul sănătos, cât și de la cel bolnav. Contaminarea se face pe cale fecal-orală și este susținută de nivelul igienico-sanitar scăzut. Este bine de știut că muștele sunt cei mai importanți vectori. În regiunea noastră geografică, infecțiile sunt date de S. flexneri și de S. sonnei.


Profilaxie

Profilaxia nespecifică se referă la măsurile de combatere a infecțiilor cu transmitere digestivă. Pentru vaccinarea antidizenterică se utilizează vaccin viu atenuat. Acesta se administrează pe cale orală și este indicat, în special, în colectivități.


Tratamentul

Scopul tratamentului este de a restabili echilibrul hidroelectrolitic, de a steriliza bolnavii și purtătorii. Antibioticele au rolul de a scurta durata bolii și statusul de purtător. De asemenea, antibioticele urmăresc limitarea recăderilor. În ceea ce privește sensibilitatea tulpinilor izolate la antibiotice, dizenteria bacteriană poate fi tratată cu: amoxicilină, cotrimoxazol, fluorochinolone. Pentru formele severe este recomandată ceftriaxona.


 

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!