Fiziologia secreției pancreatice

Pancreasul este o glandă care face parte din sistemul digestiv. Lungimea acestuia este de 12-20 cm.  Localizarea lui este in abdomen, retroperitoneal. În mare parte, este situat în spatele stomacului. Capul pancreatic este înconjurat de duoden. Pancreasul comunică cu duodenul prin ductul pancreatic. Fiziologia secreției pancreatice cuprinde atât funcția exocrină (predominantă) a acestui organ, cât și pe cea endocrină.
Astfel, pancreasul are rol în digestie, metabolism și controlul nivelului glicemiei.

Prin înțelegerea fiziologiei secreției pancreatice, vom descoperi de ce pancreasul este supranumit „leul abdomenului”. Enzimele pe care le secretă acesta au un rol esențial pentru organism.
Pancreasul exocrin secretă un fluid bogat în enzime. Prin ductul pancreatic, acesta ajunge in duoden. Aici, ajută la descompunerea macronutrienților care au ajuns în stomac și mai departe în duoden după ingestie.
Pancreasul endocrin este format din insule pancreatice. Acestea secretă hormoni precum insulină, glucagon, somatostatină și polipeptid pancreatic.
În continuare, va fi prezentată fiziologia secreției pancreatice, abordând individual atât funcția endocrină, cât și pe cea exocrină.

Pancreasul exocrin

Componente

Pancreasul exocrin este format din celule acinare și ducte. Celulele acinare au formă piramidală și reprezintă 90% dintre celulele pancreasului. Ductele mai mici transportă secreția enzimatică a celulelor acinare către ductul pancreatic principal Wiersung, acesta comunicând cu duodenul. În afară de transport, ductele mai au rolul de a secreta bicarbonat.
Ductul Wiersung se unește cu canalul hepatic comun înainte de a ajunge în duoden. Acest canal transportă bila secretată de ficat și stocată în vezica biliară, cu rol în emulsionarea și absorbția lipidelor. Cele 2 ducte se unesc și formează ampula lui Vater.

Funcțiile majore

Principalele funcții ale pancreasului exocrin sunt:
1. Neutralizarea acidului gastric. Acidul gastric pătrunde în duoden. Aici, întâlnește fluidul secretat de pancreas și transportat prin ductul pancreatic. Acest lichid este bogat in bicarbonat, care neutralizează acidul clorhidric venit din stomac.
2. Amilaza pancreatică are rol în degradarea amidonului în carbohidrați mai mici.
3. Lipaza pancreatică acționează pe trigliceride, formând acizi grași liberi, monogliceride, digliceride și glicerol.
4. Enzimele proteolitice sunt de 2 tipuri: tripsinogen și chemotripsinogen. Acestea sunt forme inactive. Odată ajunse în duoden, tripsinogenul este activat de către enteropeptidazele prezente aici în tripsină. La rândul său, tripsina acționează pe chemotripsinogen, transformându-l în chemotripsină. După activare, enzimele încep degradarea proteinelor în peptide. Peptidele au mai puține lanțuri de aminoacizi. Tripsina și chemotripsina nu pot degrada proteinele direct în aminoacizi. Există alte proteaze care pot face acest lucru. Una dintre ele este carboxipeptidaza. Totuși, majoritatea conversiei peptidelor în aminoacizi este realizată de peptidazele prezente în intestinul subțire.
Bicarbonatul este secretat de celulele epiteliale care căptușesc ductele mici pancreatice.
Enzimele sunt secretate de celulele acinare ale pancreasului.

De ce sunt enzimele proteolitice stocate in forme inactive?

Deoarece sunt periculoase pentru celule. Enzimele proteolitice degradează orice proteină pe care o întâlnesc. Asta înseamnă că pot degrada proteinele din membrana celulară, ducând la degradarea celulelor. De aceea, ele sunt în formă inactivă. Activarea lor are loc doar la întâlnirea cu enteropeptidaza secretată de celulele duodenale. Dacă ar fi active în pancreas, ar duce la autodigestia acestuia.
În pancreas, enzimele inactive sunt stocate în vezicule numite granule zimogene.
Pentru activare, este nevoie de desfacerea unei singure legături din structura lor.
Această legatură poate fi desfăcută și în cazul unor traumatisme foarte puternice (de exemplu, un accident de mașină). În acest caz, se declanșează pancreatita acută. Enzimele activate încep să digere pancreasul și nu numai. Ele pot acționa asupra celulor sangvine. De asemenea, pancreasul se află în apropierea aortei abdominale. Peretele acesteia poate fi afectat dacă intră în contact cu enzimele proteolitice.

Reglarea secreției pancreasului exocrin

Există 3 faze ale acestei secreții: cefalică, gastrică și intestinală.
Faza cefalică: deglutiția reprezintă principalul stimul declanșator. Secreția este stimulată de fibrele parasimpatice ale nervului vag. Acțiunea inhibitorie este realizată de fibrele simpatice ale nervului splanhnic. Există și o componentă umorală a etapei cefalice, și anume gastrina. Stimularea secreției acesteia este realizată pe cale vagală. În acest mod, se activează secreția acidă a stomacului, care odată ajunsă la nivel duodenal, intensifică secreția pancreatică. Bicarbonatul prezent în sucul pancreatic va neutraliza acidul clorhidric venit din stomac.
Faza gastrică: odată ce alimentele au pătruns în stomac, are loc distensia peretului acestuia. Astfel, se declanșează reflexul vago-vagal. Acesta stimulează, la rândul lui, secreția pancreatică.
Faza intestinală: realizează aproximativ 80% din stimularea secreției sucului pancreatic. Aceasta începe în momentul în care are loc evacuarea gastrică. Chimul gastric pătruns în duoden declanșează 2 mecanisme: unul hormonal și unul nervos. Faza intestinală are un rol important și după ce distensia stomacului diminuează. În acest fel, este menținută descărcarea enzimatică a pancreasului în continuare.

Corelația dintre pancreasul exocrin și cel endocrin

Sângele care a perfuzat insulele Langerhans ale pancreasului endocrin ajunge și la nivelul pancreasului exocrin. La nivelul insulelor, sângele a fost încărcat cu glucagon și insulină. Acestea acționează la nivelul celulelor acinare, influențându-le activitatea. Insulina stimulează secreția amilazei pancreatice. Glucagonul are, în schimb, un efect inhibitor asupra secreției sucului pancreatic.

Pancreasul endocrin

Este format din insule celulare (insulele Langerhans) dispuse printre celulele acinare ale pancreasului exocrin. Aceste insule conțin 4 tipuri celulare:
1. celulele A care secretă glucagon.
2. celulele B care secretă insulină.
3. celulele D care secretă somatostatină.
4. celulele F sau D1 care secretă polipeptidul pancreatic.
Insulina este secretată în organism doar de celulele B pancreatice. Ceilalți hormoni sunt secretați și de către mucoasa intestinală. Somatostatina se găsește și în creier.

Insulina

Este sintetizată în celulele B ca parte dintr-un alt preprohormon: preproinsulina. Acesta conține un lanț de 23 de aminoacizi atașat de proinsulină. Această secvență se pierde odată cu pătrunderea moleculei în reticulul endoplasmatic. Kalikreina, o enzimă prezentă în insulele pancreatice, ajută la conversia proinsulinei în insulină.
Secreția insulinei este pulsatilă. Secreția este în strânsă legătură cu nivelul glucozei în sânge. Așadar, când glucoza este în cantitate mare în sânge, secreția insulinei crește. Invers, când avem un nivel scăzut de glucoză, are loc o reducere a secreției de insulină. Odată pătrunsă în circulație, insulina este degradată rapid de către rinichi și ficat.

Principalele acțiuni ale insulinei sunt:

-facilitează pătrunderea glucozei prin membranele celulare (în celule adipoase, celule musculare)
-reduce gluconeogeneza
-stimulează conversia glucozei în glicogen
-are rol în lipogeneză
-crește sinteza proteică

Glucagonul

Receptorii din pancreas pot detecta o scădere a nivelului glucozei în sânge. Această situație apare în timpul postului sau ca urmare a exercițiului fizic prelungit. Ca răspuns, celulele A secretă glucagon. Acesta are următoarele funcții:
-acționează la nivel hepatic, stimulând conversia depozitelor de glicogen în glucoză. Acest proces se numește glicogenoliză. În acest mod, glucoza este apoi eliberată în sânge pentru a pătrunde în celule.
-tot la nivel hepatic, stimulează preluarea aminoacizilor din sânge și conversia lor în glucoză. Acest proces este cunoscut sub denumirea de gluconeogeneză.
-stimulează lipoliza, astfel încât trigliceridele sunt transformate în acizi grași liberi si glicerol. O parte din glicerol ajunge la nivelul ficatului, unde este convertit în glucoză. Aceasta este o altă formă de gluconeogeneză.
Prin toate aceste mecanisme, glucagonul crește nivelul glucozei la nivel sangvin.

Ceilalți hormoni

Somatostatina este produsă de celulele D. Rolul său este de a inhiba secreția de insulină, dar și secreția glucagonului.
Polipeptidul pancreatic are rol în apetit. Secreția lui crește după ingerarea unei cantități mai mari de proteine. De asemenea, crește în perioadele de post, după exercițiu fizic și în hipoglicemia acută. Nivelul său este diminuat de somatostatină și de creșterea nivelului glucozei în sânge.

Concluzie

Pancreasul este o glandă unică prin faptul că are și funcție endocrină, și funcție exocrină. Cu alte cuvinte, pancreasul secretă hormoni în sânge, dar secretă și enzime care ajung la nivel duodenal prin ductul pancreatic.
Așadar, pancreasul face parte atât din sistemul digestiv, cât și din cel endocrin. Majoritatea celulor sale acționează însă la nivel digestiv.
Totuși, pancreasul are o funcție esențială în reglarea glucozei sangvine. Când această funcție este deteriorată, apar complicații severe, precum diabetul.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!