Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Fasceita plantară reprezintă o afecțiune dureroasă a călcâiului. Ea mai este denumită entezită sau aponevrozită plantară.
Local se desfășoară un fenomen inflamator care cuprinde ligamentul ce unește călcâiul și degetele, ligament care poartă numele de fascie plantară. Inflamația are loc la nivelul unde fascia plantară se inseră pe tuberozitatea medială a calcaneului, de unde durerile predominant localizate la acest nivel. Inflamația fasciei plantare generează durere atât în stare de repaus, cât și în acțiune, însă durerea este mai acută dimineața la trezire. Reluarea mișcărilor atenuează puțin această durere; efortul fizic și presiunea îndelungată pe picioare în cazul unui ortostatism prelungit accentuează însă tensiunea pe fascia plantară, iar inflamația și implicit durerea revine.
Dacă fascia plantară este în continuă tensiune pot apărea în timp (micro)rupturi la nivelul ei; rupturile vor determina o rezistență mai scăzută, edem, inflamație și, bineînțeles, durere. Din punct de vedere constituțional, la anumite persoane fascia poate prezenta o alură mai rigidă sau persoanele respective au modificări anatomice la nivelul piciorului, cu repercursiuni directe asupra aponevrozei plantare. Această fascie plantară suferă o modificare de întindere în timpul mersului, astfel încât, dacă este supusă unei tensiuni prea mari, se poate fisura.
De fasceită plantară pot suferi:
Fasceita plantara pare a avea o incidență mai mare în rândul femeilor. Fapt posibil datorită preferinței încălțămintei cu toc, dar și a modificărilor pe care le suferă organismul femeii în timpul unei sarcini (modificări ale centrului de greutate, creștere ponderală).
După cum am menționat deja, principalul simptom în fasceita plantara este durerea – durere la nivelul călcâiului, ce apare dimineața la trezire sau după ce persoana a stat pe scaun o perioadă îndelungată. Durerea se diminuează după primii pași, revenind ulterior.
Diagnosticul de fasceita plantara se pune pe baza simptomelor pacientului și a durerii pe care acesta o acuză la palparea de către cadrul medical a inserției aponevrotice pe tuberozitarea calcaneului. Radiografia se poate efectua pentru realizarea diagnosticului diferențial cu un pinten sau chist osos; radiografia nu poate însă pune diagnosticul de certitudine (părțile moi nefiind vizibile prin această metodă imagistică de explorare). Îngroșarea și edemul fasciei pot fi însă vizibile ecografic sau prin RMN.
Tratamentul fasceitei plantare vizează reducerea inflamației și prin aceasta calmarea durerilor, refacerea elasticității fasciei și asigurarea unei vieți normale a pacienților, cu reluarea cât mai precoce a activităților cotidiene. În primul rând se recomandă repausul și evitarea suprasolicitării picioarelor: încălțăminte adecvată, evitarea sportului (alergat, sărituri), a ortostatismului prelungit, scădere ponderală (în cazul persoanelor cu exces ponderal).
Local se recomandă aplicații reci – dușuri reci, comprese reci sau cu gheață. Aplicațiile calde nu sunt indicate, ele exacerbând inflamația.
Se recomandă alegerea unui tip de încălțăminte corespunzător din punct de vedere ortopedic, eventual cu talonete personalizate, cu suprafețe de absorbție a șocurilor.
Persoanelor care prin metodele expuse anterior nu obțin ameliorarea durerii li se recomandă fizioterapie sau kinetoterapie. Aceste măsuri pot fi foarte utile mai ales în cazul în care pacienții adoptă din cauza durerilor intense poziții antalgice; aceste poziții antalgice vor duce în timp la modificarea mersului și a centrului de greutate; în final însă vor determina extinderea durerilor spre șold și spate.
De asemenea, se poate apela la anumite dispozitive medicale tip orteză, care să fie purtate de către pacienți pe timpul nopții. Aceste orteze vor susține glezna într-un unghi de 90° cu piciorul; degetele vor fi poziționate în sus, realizând o dorsiflexie pasivă cu scopul terapeutic de întindere constantă a fasciei plantare.
Se pot administra antiinflamatoare nesteroidiene de tip ibuprofen pentru reducerea inflamației și calmarea durerii; trebuie însă avut grijă la persoanele cu afecțiuni gastrice preexistente.
Pot fi tentate și tratamente cu laser sau corticoterapie. Corticoterapia poate fi administrată per os sau local, injectabil. Această cale de administrare prin injectare locală este însă destul de controversată. De ce? Pentru că prin această procedură există riscul ca la aplicații locale repetate să se producă noi leziuni ale fasciei.
Dacă nici una din metodele anterioare nu a funcționat, pacientului i se va recomanda intervenția chirurgicală. Prin această intervenție se va tenta detensionarea aponevrozei plantare prin secționarea chirurgicală a unei porțiuni a fasciei.
Fasceita plantară netratată va duce în timp la agravarea simptomelor. Ca și complicații, leziunea inflamatorie persistentă va putea duce la apariția osteofitozei calcaneene („pintenii”); cauza este cea a suprasolicitării continue a fasciei și a tracțiunii prelungite a acesteia pe calcaneu. O complicație gravă este și ruptura de aponevroză plantară; aceasta se produce prin acumularea în timp a unor microrupturi succesive ale fasciei sau printr-un efort brusc de tip impulsiv (săritură).
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.