extractie dinte
Extracţia unui dinte are un răsunet psihologic remarcabil asupra pacientului. Femeile, în particular, consideră pierderea unui dinte ca o desfigurare serioasă. Dinţii reflectă personalitatea și individualitatea.

Extracția dentară: indicații, contraindicații, complicații

      Extracția dentară este o procedură ce presupune îndepărtarea unui dinte sau a unei porțiuni din acesta, folosind tehnici și instrumente adecvate, din patul osos care îl găzduiește. Extracția dentară este efectuată în clinica de stomatologie, iar principala cauză este caria dentară. Extracțiile pot fi recomandate din mai multe motive, dar principala cauză este caria dentară care a distrus structura suficientă a dinților pentru a nu-l restabili. Extracția dinților este de obicei relativ simplă, iar marea majoritate poate fi efectuată de obicei rapid, în timp ce persoana este trează prin utilizarea injecțiilor anestezice locale pentru a elimina senzațiile dureroase. Anestezicul local blochează durerea, dar forțele mecanice sunt încă resimțite. Unii dinți sunt mai greu de îndepărtat din mai multe motive, în special legați de poziția dintelui, de forma rădăcinilor dintelui și de integritatea dintelui.

      Extracţia unui dinte are un răsunet psihologic remarcabil asupra pacientului. Femeile, în particular, consideră pierderea unui dinte ca o desfigurare serioasă. Dinţii reflectă personalitatea și individualitatea. Extracţia acestora, indiferent de motiv, frecvent, determină o stare de jenă şi disconfort psihic. Deoarece extracţia dentară nu este o urgenţă, unii medici o consideră un act operator „minor”, dar pentru a preveni eventualele complicaţii este necesar un examen local şi general minuţios, pregătiri preoperatorii corespunzătoare, tehnica corectă, îngrijiri postoperatorii atente.

Indicaţii în extracţia dentară

      Un principiu de bază în îndepărtarea dinţilor este cunoaşterea indicaţiilor de extracţie. Orice dinte care nu-şi îndeplineşte rolul funcţional pe arcada dentară trebuie extras.

  Consecinţele locale ale extracţiei dentare sunt reprezentate de:

  • migrarea dinţilor vecini breşei edentare;
  • deplasarea tuturor dinţilor, ceea ce antrenează și modificarea punctelor de contact;
  • traumatizarea papilelor interdentare;
  • masticaţie unilaterală, ceea ce determină și o igienă bucală defectuoasă;
  • are loc o diminuare a înălţimii, lungimii şi lăţimii crestelor alveolare edentate;
  • extracţiile multiple determină tulburări de masticaţie, fonaţie, fizionomie, și psihice;
      În primele trei decenii de viaţă, cele mai frecvente indicaţii de extracţie le reprezintă complicaţiile cariilor dentare, iar după decada a patra, parodontopatiile marginale severe.

      Se apelează la extracţie în următoarele situaţii:

  • resturi radiculare nerecuperabile;
  • dinţi cu leziuni odontale corono-radiculare întinse care nu mai beneficiază de restaurare protetică;
  • dinţi devitalizați la care tratamentul radicular nu este posibil (imposibilitatea identificării canalului radicular sau obliterări ale acestuia);
  • dinţi cu parodontopatie marginală cronică (forme avansate): dinţi fără valoare funcţională ce determină tulburări în masticaţie, fonaţie, fizionomie;
  • dinţi cu anomalii de formă, poziţie (erupţi în afara arcadei şi care nu pot fi aliniaţi prin terapie ortodontică), număr (dinţi supranumerari erupţi ce deformează arcada).

      Din raţionamente chirurgicale, extracţia dentară este indicată în următoarele situaţii:

  • dinţi anclavaţi la care nu mai există posibilitatea de a erupe normal pe arcadă;
  • dinţi cu leziuni traumatice dento-parodontale ce nu mai pot fi recuperaţi;
  • dinţi din focarul de fractură a mandibulei şi maxilarelor care se opun reducerii corecte a fragmentelor, nu beneficiază de un tratament conservator sau au determinat supuraţii;
  • dinţi care au determinat leziuni inflamatorii (parodontite apicale acute, supuraţii ale părţilor moi, adenite acute şi cronice, sinuzite maxilare cronice, osteomielite);
  • dinţi în raport cu chisturi odontogene, tumori de granulaţie, alte tumori benigne;
  • dinţi aflaţi în zonele de iradiere la bolnavii cu leziuni maligne oro-maxilo-faciale;
  • dinţi în malpoziţie ce determină leziuni traumatice ale mucoasei jugale sau linguale;
  • dinţi ce determină nevralgii persistente ale feţei.

Indicaţii generale ale extracției dentare:

  1. dinţi ce întreţin boli de focar;
  2. afecţiuni psihice;
  3. motivaţii sociale.

Contraindicaţii în extracţia dentară

      Contraindicaţiile extracţiei dentare se împart în două grupe mari: contraindicaţii generale (absolute și relative) și contraindicaţii locale.

Contraindicaţiile generale

Contraindicaţiile locale

  • tulburări de hemostază (trombocitopenie, hemofilie A și B, boala von Willebrand);
  • boli hematologice maligne (leucemii acute sau cronice, limfoame Hodgkin sau non – Hodgkin);
  • boli cardiovasculare (hipertensiunea arterială, tulburări de ritm și de conducere, infarct miocardic acut recent, insuficiență cardiacă congestivă);
  • cardiopatia ischemică;
  • boli hepatice (ciroza hepatică, hepatite endemice);
  • boli endocrine (diabet zaharat, hipertiroidism);
  • infecția HIV/SIDA;
  • anumite tratamente medicamentoase cu: anticoagulante, corticosteroizi, tratamente citostatice, radioterapia;
  • sarcină.
  • afecţiuni inflamatorii acute ale mucoasei orofaringiene de natură virală, bacteriană sau fungică (stomatite, candidoze, cheilite);
  • dinţii implantaţi în procese tumorale benigne sau maligne nu se extrag înainte de a se adopta o atitudine terapeutică definitivă;
  • parodontita apicală acută supurată în stadiul III şi IV;
  • parodontite marginale acute cu supuraţie în pungi;
  • tratament iradiant în antecedente la nivelul oaselor maxilare care ar putea determina apariţia de osteoradionecroza. Dacă este posibil, extracţiile vor fi temporizate 12 luni după terapia iradiantă, interval ce scade semnificativ riscul de apariţie al osteoradionecrozei. Intervenţiile trebuie să fie cât mai atraumatice pentru os şi părţile moi. Profilaxia cu antibiotice este obligatorie ca şi sutura plăgii postextracţionale.

Principii de tratament în extracţia dentară

      Pentru a evita apariţia unor accidente în timpul extracţiei dentare este necesară o evaluare completă şi corectă a structurilor asupra cărora se intervine. Aceasta presupune un examen clinic atent, minuţios, efectuarea unor examene radiografice în scopul precizării unor elemente de morfologie dento-maxilară cât şi a modificărilor patologice existente.

Pregătirea pacientului pentru extracția dentară

      Pentru efectuarea în condiţii optime a extracţiei dentare, pentru asigurarea unei bune circulaţii sanguine și pentru prevenirea unei tulburări vaso-vagale, pacientul va fi aşezat pe fotoliul stomatologic într-o poziţie comodă și într-o ţinută cât mai lejeră. Anumite categorii de pacienţi necesită administrarea unei premedicaţii în scopul analgeziei şi sedării. Înaintea intervenţiei chirurgicale este necesar să se îndepărteze depozitele moi și tartrul dentar, pentru a diminua septicitatea cavităţii orale și pentru a evita contaminarea plăgii postextracţionale. Igienizarea cavităţii orale se realizează și cu soluţii de apă oxigenată 3% sau clorhexidină 4 %. Pentru a reduce riscul contaminării pieptul pacientului va fi acoperit cu un câmp steril. Este recomandat de asemenea ca părul să fie strâns şi acoperit cu o calotă sterilă de unică folosinţă.

Tehnica extracţiei dentare cu cleştele

      Extracţia cu cleştele este indicată ori de câte ori condiţiile anatomice o permit. Tehnica are avantajul că atunci când este efectuată corect nu determină leziuni ale ţesuturilor moi şi dure peridentare. Extracţia cu cleştele presupune patru timpi operatori:

  1. sindesmotomia: secţionarea ligamentului circular al dintelui pentru a permite priza cleştelui printr-o insinuare cât mai profundă subgingivală;
  2. aplicarea și adaptarea cleştelui;
  3. luxaţia dintelui;
  4. extracţia propriu-zisă.

Accidentele extracţiei dentare

      În timpul extracţiei dentare pot să apară o serie de accidente care se datorează următorilor factori:

  • particularităţilor morfologice ale dintelui de extras;
  • particularităţilor morfologice ale structurilor vecine;
  • leziunilor patologice preexistente ale dintelui şi ţesuturilor peridentare;
  • greşelilor de tehnică operatorie, prin folosirea unor instrumente sau manopere neadecvate.

      Examenul clinic atent şi minuţios, examenul radiografic preoperator şi o tehnică corectă pot să prevină o parte din aceste accidente. Sunt însă şi accidente inevitabile care se datorează unor factori morfopatologici locali. În aceste cazuri, bolnavul trebuie informat asupra eventualităţii producerii lor. Accidentele care pot să apară în cursul unei extracţii dentare sunt următoarele:

  • leziuni dentare;
  • leziuni ale părţilor moi din jurul maxilarului;
  • leziuni osoase;
  • leziuni ale nervilor;
  • înghiţirea unor corpi străini;
  • aspirarea unor fragmente dentare sau osoase;
  • împingerea unor fragmente dentare sau osoase în spaţiile perimaxilare;
  • fracturarea unor instrumente de extracţie cu retenţie de corpi străini.

Complicaţii în extracţia dentară

      Complicaţiile extracţiilor dentare sunt reprezentate de:

a) hemoragia ce apare după extracţia dentară:

  • sângerarea persistentă sau care nu poate fi ţinută sub control este o complicaţie a extracţiei dentare care poate să apară imediat, precoce (în primele ore), sau tardiv (până la 10 zile postoperator);
  • identificarea atentă, îngrijită şi controlul surselor de sângerare în timpul intervenţiei chirurgicale, cât şi respectarea indicaţiilor postextracţionale reduce posibilitatea de apariţie a hemoragiei;
  • cauzele locale ale sângerării îşi au originea fie în părţile moi (poate fi: arterială, venoasă sau capilară), fie în os;
  • pacienţii care continuă să sângereze după intervenţia chirurgicală trebuie interogaţi cu atenţie; dacă sângerarea tocmai a început şi pacientul este cooperant, se aplică un rulou de comprese peste locul sângerării şi i se recomandă să-l menţină sub presiune timp de o oră;
  • în cazul în care sângerarea persistă, aceasta trebuie evaluată și tratată cu atenţie de medic; este important de apreciat cantitatea de sânge pierdută;
  • în hemoragiile mici, pierderea de sânge este până la 100 ml; în hemoragiile mijlocii, pierderea de sânge este între 150 – 300 ml, iar în hemoragiile grave, pierderea de sânge atinge până la 30% din masa sângelui circulant;
  • examenul clinic la un bolnav care a pierdut mai mult de 10 – 15% din masa sângelui circulant evidenţiază paloare, transpiraţie abundentă, anxietate, descreşterea presiunii sanguine și creşterea ratei pulsului;
  • manoperele trebuie să fie efectuate cu calm şi într-o ordine precisă: se efectuează anestezia, se curăţă gura pacientului de sânge şi cheaguri, se îndepărtează firele de sutură, se identifică sursa sângerârii;
  • dacă sângerarea pare să fie de natură capilară, se lasă pe loc un rulou de comprese menţinut prin închiderea strânsă a gurii pentru 10 – 15 minute; vasele mari, artere sau vene, necesită pensare și ligatură; în cazul vaselor cu diametru mic, hemostaza se obţine prin electrocoagulare.

b) alveolita ce apare după extracţia dentară:

  • este o osteită localizată, în care apare inflamaţia alveolei şi necroza superficială, circumscrisă a peretelui osos;
  • simptomatologia debutează la 3 – 6 zile postoperator şi include durere intensă cu iradieri în hemimaxilar, hemicraniu, ureche etc., respiraţie fetidă şi gust alterat; durerea nu cedează la antialgicele uzuale;
  • pacientul poate prezenta stare generală alterată, cu inapetenţă, insomnie, febră, iar gangiioniii loco-regional pot fi măriţi de volum, dureroşi la palpare;
  • odată instalată alveolita postextracţională, sunt necesare cam 10 – 14 zile pentru ca osul dezgolit să se acopere cu un ţesut de granulaţie nou. Dacă în această perioadă, alveolita nu este tratată, durerea postextracţională este mult mai intensă decât cea consecutivă intervenţiei chirurgicale iniţiale;
  • tratamentul trebuie să fie prompt și eficace pentru a diminua disconfortul pacientului şi este direcţionat îndeosebi către alveolă urmărindu-se: combaterea durerii, combaterea infecţiei, stimularea procesului de regenerare tisulară şi cicatrizare.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!