Esofagul – noțiuni de anatomie și fiziologie

Esofagul aparține sistemului digestiv și este descris ca un organ tubular prin care trec alimentele din faringe pentru a ajunge în stomac.

Dimensiunea, forma și rezistența esofagului

Esofagul are o lungime de 25 cm. Acești centimetri sunt impărțiți astfel: 5 pentru porțiunea cervicală, 16 pentru cea toracică și 4 pentru porțiunile diafragmatică și abdominală. Forma și calibrul esofagului diferă în funcție de starea în care se află acesta.  În stare de vacuitate, esofagul are aspectul unei panglici musculare. În stare de distensiune, esofagul prezintă atât porțiuni dilatate, cât și îngustate. Porțiunile îngustate se numesc strâmtori și sunt descrise trei: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea bronho-aortică și cea diafragmatică.

Strâmtoarea cricoideană se găsește sub cartilajul cricoid și apare datorită fibrelor inferioare ale mușchiului constrictor inferior al faringelui.

Strâmtoarea bronho-aortică aparare la nivelul aortei și a bronhiei stângi.

Strâmtoarea diafragmatică se găsește la nivelul orificiului esofagian al diafragmei și este produsă de constricția inelului muscular diafragmatic.

Esofagul este foarte rezistent, este moale și se lărgește cu usurință, însă este mai puțin extensibil în sens longitudinal. Din această cauză, este dificil să se anastomozeze segmentele rămase în urma unui segment extirpat.

Mijloace de fixare

Esofagul își păstrează poziția prin continuitatea cu faringele și stomacul, prin vasele și nervii și prin fasciculele musculare care pleacă din esofag și se fixează pe organele învecinate.

Configurația exterioară

Superior:  marginea inferioară a fasciculului cricoidian al mușchiului constrictor inferior al faringelui. Limita superioară poate să difere în funcție de poziția capului, iar la persoanele vârstnice este mai coborâtă datorită relaxării generale a musculaturii și a organelor.

Inferior: se află orificiul superior al stomacului, cardia. Ca o informație utilă în clinic, distanța dintre dinții incisivi și fascicolul cricoidian este de 15 cm la bărbat și de 13 cm la femeie. La această lungime se adaugă esofagul și rezultă că e nevoie de 40 de cm pentru ca o sondă să ajungă în stomac.

Raporturi – esofag

1.      Poțiunea cervicală este cuprinsă între vertebra cervicală 6 până la un plan orizontal care trăbate marginea superioară a sternului și a 2-a vertebra toracică. Din punct de vedere topografic, se găsește în porțiunea subhioidiană. În această porțiune, esofagul se află în raport cu:

–        Anterior: traheea

–        Posterior: coloana vertebrală + mușchii paravertebrali

–        Lateral: lobii corpului tiroid + nervii laringei recurenți + mănunchiul vasculo-nervos al gâtului + simpaticul cervical.

2.      Porțiunea toracică (vertebrele 2-11 toracice) începe de la orificiul superior al toracelui, se îndreaptă spre mediastin și ajunge la hiatul esofagian al di-afragmei. Această porțiunea se împarte în alte două: segment supraaortic/suprabronhică (superior) și segment interazigoaortic/subbronhică (cel inferior). La nivelul  de separare a celor două segmente (a 4-a vertebră toracică), traheea se bifurcă  și esofagul trece printr-un defileu format din două arcuri vasculare: arcul aortic și cel al venei azigos; de aici provin și numele celor 2 segmente.

Segmentul suprabronhic/supraaortic:

–        anterior: trahee + originea bronhiei stângi

–        posterior: coloana vertebrală

–        lateral: pleurele mediastinale

Segmentul subbronhic/interazigoartic:

–        anterior: pericardul + nodurile limfatice traheo-bronhice inferioare

–        posterior: coloane vertebrală

–        lateral: pleurele ediastinale

3.      Porțiunea diafragmatică. Esofagul străbate diafragma prim hiatul esofagian, care se aglă în stâlpul drept al diafragmei.

4.      Porțiunea abdominală se află sub hiatul esofagian al diafragmei.

–        Anterior: ficatul

–        Dreapta: lobul caudat al ficatului

–        Stânga: fundul stomacului

–        Posterior: diafragma + aorta

Esofagul abdominal prezintă raporturi importante cu peritoneul.

Configurația interioară a esofagului

Interiorul esofagului conține plice longitudinale, care în secțiune transversală îi arată lumenul stelat. Plicele dispar în prezența bolului alimentar și revin după trecerea acestuia. Aceste plice sunt formate din mucoasă și submucoasă.

Structura

Esofagul este format din patru tunici:

1.      Tunica musculară

2.      Tunica submucoasă

3.      Tunica mucoasă

4.      Adventiția esofagului

Tunica musculară este formată din fibre longitudinale (strat superficial) și din fibre circulare (strat profund). În partea superioară a esofagului, straturile sunt formate din fibre musculare striate, iar spre partea inferioară esofagului, acestea sunt înlocuite cu fibre netede.

Tunica submucoasă este groasă și foarte laxă și este strâns legată de cea mucoasă.

Tunica mucoasă este de culoare albicioasă, este rezistentă și are cute longitudinale. Tunica este alcătuită dintr-un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat și din lamina proprie. Tunica mucoasă prezintă mai multe glande: glande esofagiene, glande cardiale. Mucoasa esofagiană se separă de cea gastrică brusc, fără să existe elemente tranzitorii.

Adventiția învelește esofagul la exterior și este formată din țesut conjunctiv lax. Acest țesut ajută la legarea esofagului de organele din jur.

Vascularizația

Arterele care irigă esofagul provin din mai multe surse: din artera tiroidiană inferioară pentru porțiunea cervicală, din arterele eso-traheale, bronșice, intercostale sau chiar aortă pentru porțiunea toracică, iar pentru porțiunea frenoabdominală din arterele diafragmatice inferioare și din artera gastrică stângă.

Venele esofagului formează un plex submucos care constituie un plex periesofagian -> venele tiroidiene inferioare la gât; venele diafragmatice, bronhice, azigos și hemiazigos în torace; vena gastrică stângă în abdomen. Tot din plexul submucos este realizată și o anastomoză porto-cavă.

Vasele limfatice ale esofagului iau naștere în mucoasă, apoi formează un plex în submucoasă şi drenează în nodurile limfatice regionale. Din porțiunile cervicală și toracală suprabronhică, limfa merge spre nodurile cericale profunde, traheale, traheo-bronhice, mediastinale posterioare.  Din porțiunile toracală subbronhică, diafragmatică și abdominală, limfa se îndreaptă spre nodurile gastrice, pilorice și pancreato-splenice.

Inervația

Nervii esofagului provin din vag și simpatic și formează două plexuri: unul în stratul muscular și altul în stratul submucos. Aceste plexuri sunt echivalentele plexurilor Auerbach și Meissner de la intestin.

Fiziologie

Secreția esofagiană are caracter mucos și deține rolul principal de lubrefiere în cazul deglutiției. Corpul esofagului este căptușit cu numeroase glande mucoase simple. În extremitatea gastrică și puțin în partea inițială, esofagul prezintă numeroase glande mucosae compuse. Mucusul secretat de glandele mucoase compuse (aflate în vecinătatea joncțiunii esofago-gastrice) protejează peretele esofagian de acțiunea digestive a sucului gastric, care regurgitează în porțiunea inferioară a esofagului.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!