Erupția dinților temporari-procesele fiziologice

Erupția dentară este un proces biologic și fiziologic complex și dinamic care se desfășoară pe o perioadă de mai mulți ani. Acest proces implică migrarea dinților din zona osoasă a maxilarelor, în care s-au format, spre cavitatea orală până la atingerea unui plan, numit plan de ocluzie, moment în care aceștia se află în poziția lor funcțională finală la nivelul arcadelor dentare.

Erupția este, de obicei, un proces localizat și simetric, desfășurându-se în același timp pe ambele hemiarcade. Este un eveniment programat în timp, controlat de foliculul dentar. Dezvolatarea dinților începe aproximativ în a 28-a zi a vieții intrauterine, iar mineralizarea nu începe până în a 14-a săptămână. Erupția dentară începe când formarea și mineralizarea coroanei dentare este aproape completă, dar înaintea formării complete radiculare.

Secvența și momentul erupției dentare sunt determinate genetic și sunt în armonie cu dezvoltarea întregului organism. Cu toate acestea, vârsta la care apar dinții temporari și permanenți poate varia semnificativ, sub influența mai multor factori, precum:

Factori generali:

Sexul: erupția decurge mai devreme la fetițe decât la băieți, cu excepția molarului 1 superior;
Înălțimea: date din literatură sugerează o relație dintre înălțimea mică și dezvoltarea dentară întârziată;
Oasele maxilare: la nivelul maxilarului erupția se desfășoară mai târziu decât la nivelul mandibulei;
Dinții posteriori: cei mai implicați în erupția întârziată sunt ultimii dinți din fiecare grup (premolari, molari);
Tipul de dentiție: erupția întârziată nu este așa des întâlnită în dentiția temporară, precum în cea definitivă;
Populație: există diferențe între diferite populații în ceea ce privește momentul erupției;
Clima: zonele climaterice mai calde favorizează erupția precoce sau prematură;

Condiții socio-economice: copiii din medii nefavorabile pot să aibă erupția dinților întârziată;
Nivelul de urbanizare: erupția este mai rapidă în mediul urban decât în cel rural;
Evoluția filogenetică: evoluția umană și schimbările apărute în alimentație, precum renunțarea la carnea crudă, a condus la faptul ca populația modernă să se adapteze la modul de viață prin maxilare mai puțin dezvoltate; acest aspect explică frecvența crescută a problemelor de erupție, în special în cazul molarilor de minte și a caninilor;
Ordinea nașterii în familie: erupția întârziată se întâlnește cu o frecvență mai mare la copiii născuți ultimii în familie, decât la ceilalți.

Ereditatea: la gemenii monozigoți primii dinți temporari erup mai rapid faţă de bizigoți;
Tipul rasial şi regional: la rasa neagră și indienii americani dinții temporari erup mai lent faţă de rasa albă;
Glandele endocrine: hipersecreţia de hormon somatotrop şi hormoni tiroidieni accelerează erupţia, hiposecreţia hipofizară întârzie erupţia şi perturbă ordinea;
Sistemul nervos central: în oligofrenie și stress crescut erupţia este întârziată;
Nutriţia: întârzieri în erupţie prin deficit de vitamina A, C, D şi la copiii alimentaţi artificial faţă de cei alimentaţi natural;

Anotimpul: erupţie mai rapidă la copiii născuţi vara faţă de cei născuţi iarna;
Radioactivitatea: erupţie întârziată la copiii născuţi în zone cu radioactivitate crescută;
Factori biologici în legătură cu vârsta mamei: la copiii cu mame tinere dinții erup precoce faţă de cei cu mame de vârstă mai înaintată;
Greutatea la naştere: erupţia este întârziată la subponderali şi prematuri și accelerată la supraponderali;
Anomaliile cromozomiale: influențează secvența şi vârsta erupţiei ;
Febrele eruptive şi anomaliile cardiace congenitale pot avea repercusiuni asupra odontogenezei și erupției.

Factori locali

Afecțiunile pulpei dinților temporari pot accentua procesul de rizaliză a radăcinilor și pot conduce, în acest mod, către o erupție precoce a succesorilor permanenți.
Traumatismele dinților temporari pot cauza anchiloză dento-osoasă, care va întârzia erupția dinților permanenți.
Extracția prematură a dinților de lapte poate să grăbească erupția dinților definitivi sau să provoace alte tulburări de erupție.

Care sunt etapele erupției dentare?

Perioada de erupție activă constituie, de fapt, ultimul eveniment din cadrul odontogenezei (dezvoltarea dintelui).
Procesul de erupție cuprinde niște etape distincte:
Erupția intraosoasă- dintele se mișcă din zona în care s-a format către mucoasa orală, până o atinge (etapa preeruptivă);

Perforarea mucoasei orale (perioada de erupție de la pensarea mucoasei până la planul de ocluzie este numită etapa prefuncțională);
Realizarea ocluziei complete și începutul atriției dentare (etapa de la atingerea planului de ocluzie până la sfârşitul vieţii- etapa funcțională);
Continuarea erupției și progresia procesului de uzură dentară.

Care sunt caracteristicile erupției dinților temporari?

Erupția dentară implică 2 tipuri de dentiții: dentiția temporară sau primară și dentiția permanentă sau definitivă. Perioada de tranziție dintre cele două tipuri de dentiție reprezintă perioada de permutare dentară, rezultată în urma pierderii dinților temporari și înlocuirea acestora cu dinții permanenți. Perioada cuprinsă între erupția primului dinte permanent și exfolierea ultimului dinte temporar este numită perioada dentiției mixte.

Dinții primari, cunoscuți și ca dinți temporari sau dinți “de lapte”, cuprind 8 incisivi (4 centrali și 4 laterali), 4 canini și 8 molari, însumând astfel un total de 20 de dinți. Dinții temporari se supun unei anumite cronologii de erupție, iar odată cu apariția acestora se dezvoltă și ocluzia dentară.

Caracteristicile erupției dinților temporari:

Este cuprinsă între vârsta de 6 luni și 2 ani și jumătate;
Dinții temporari erup din 6 în 6 luni;
Dinţii inferiori (mandibulari) erup înaintea celor superiori (maxilari), cu o singură excepţie: incisivii laterali superiori erup înaintea inferiorilor;

Variabilitatea pe grupe este de 3-4 luni, așadar dacă un dinte se abate de la momentul normal de erupție cu aceste câteva luni, acest fapt nu semnifică ceva patologic;
Erupția se desfășoară în ordine numerică (numerotarea începând de la incisivii centrali), cu excepția caninilor care erup după primii molari temporari.

După perioada activă de erupție, în care dintele este considerat dinte tânăr, urmează perioada de stabilitate, care variază între 2 ani și jumătate și 4 ani, succedată apoi de cea de instabilitate, care anticipează erupția dinților permanenți și constă în exfolierea dinților temporari (intervalul 4-6-10 ani).

Ce semne și simptome pot însoți procesul de erupție?

Procesului de erupție dentară i-au fost dintotdeauna „alipite” diverse stări patologice. Hippocrate, Homer, Aristotel au asociat în trecut erupția dinților temporari cu o morbiditate semnificativă. Mortalitatea infantilă era cu mult mai frecventă în secolele trecute, mai ales asociată cu perioada de vârstă între 6 luni și 4 ani, care se suprapune și cu perioada de erupție dentară. Iată de ce nu este surprinzător că erupția dentară a fost, uneori, considerată în mod eronat, o cauză a morții.

Perioda de erupție a dinților temporari poate fi dificilă și stresantă atât pentru copii, cât și pentru părinți. Părinților le poate fi adesea dificil să înțeleagă că bebelușul lor se află în perioada de erupție a primilor dinți temporari sau, dimpotrivă, pot confunda simptomele altor afecțiuni cu perioada premergătoare apariției primilor dințișori.

Momentul în care un dinte temporar pensează mucoasa gingivală și devine vizibil în cavitatea orală este însoțit de anumite semne locale și sistemice, care se manifestă în decursul a aproximativ 8 zile (3-5 zile înainte de perforarea gingiei, ziua erupției și câteva zile după aceasta).

Semnele și simptomele sistemice și locale atribuite erupției dinților temporari includ iritabilitatea generală, tulburări de somn, plâns, nervozitate/agitație, rinoree, înroșirea feței, febra, diareea, inapetența, hipersalivația, frecarea urechii de partea în care erup dinții, inflamația și iritația gingiei ce acoperă dintele și tendința crescută de mușcare datorată pruritului gingival. Cu toate acestea, există controverse în ceea ce privește relația directă dintre erupția dentară și simptomele sistemice.

Un studiu realizat de Memarpour, în 2015, pe 54 copii mai mici de 3 ani, a confirmat rezultatele multor studii, stabilind că nu este nicio relație cauzală între erupția dinților temporari și simptomele sistemice, deși majoritatea copiilor implicați în studiu au prezentat, pe lângă semne locale, cel puțin unul din simptomele generale asociate. Manifestările generale ce însoțesc procesul de erupție au fost considerate coincidențe și nu consecințe ale acesteia, putând fi explicate prin alte procese fiziologice sau patologice.

Perioada erupției incisivilor temporari (6-12 luni) coincide cu diminuarea anticorpilor circulanți proveniți de la mamă și stabilirea imunității umorale proprii. Mulți copii la acestă vârstă devin susceptibili la o varietate de infecții minore. O infecție herpetică nediagnosticată poate fi responsabilă, astfel, pentru simptome precum febra, agitația și pierderea poftei de mâncare. Fisurarea gingiei în locul de erupție poate fi o poartă de intrare pentru virusurile herpetice.

Dezvoltarea normală a glandelor salivare se petrece la aproximativ 2-3 luni de viață, iar când acestea încep să funcționeze, provoacă sialoree, ceea ce se poate interpreta greșit ca un semn al erupției. Excesul de salivă poate să provoace tusea sau dificultăți de deglutiție. Scurgerea salivei din gură și contactarea cu pielea din jurul gurii poate provoca iritația bărbiei. Așadar, igiena este deosebit de importantă pentru prevenirea acestor manifestări.

De asemenea, la aceeași vârstă când încep să erupă primii dințișori, copiii încep să se târască, ceea ce îi ajută să se joace cu diferite obiecte și să le pună în guriță, mai ales pentru a ameliora presiunea ce o simt la nivelul gingiilor. Acest lucru poate favoriza introducerea diferiților patogeni în cavitatea orală, ceea ce poate provoca tulburări gastro-intestinale, care pot să fie asociate și cu o ușoară creștere a temperaturii corpului. Febra este în mod greșit asociată de către multe mame cu apariția primilor dințișori.

Mulți părinți afirmă că și comportamentul copiilor se schimbă în timpul erupției dentare. Iritabilitatea apare, mai ales, din cauza durerii gingivale. Această reacție, în asociere cu nivelurile crescute de interleukină IL-1β , poate cauza pierderea apetitului și scăderea greutății.

Copiii care au avut greutate scăzută la naștere pot prezenta mai multe simptome în cadrul perioadei de erupție din cauza competenței imune scăzute și a vulnerabilității față de boli infecțioase.
Desigur, raportarea de către părinți a simptomelor copiilor din timpul erupției este influențată de modul în care aceștia își îngrijesc copiii și de cunoștințele, percepțiile și convingerile acestora în legătură cu acest subiect. Mai mult decât atât, grija și anxietatea maternă în interacțiunea cu copilul poate să influențeze părinții să supraestimeze tulburările din timpul apariției dinților.

Ce remedii putem utiliza pentru a ameliora aceste simptome?

De-a lungul vremii, au fost utilizate diverse metode bazate pe convingeri populare și practici tradiționale pentru a ușura cele mai întâlnite simptome asociate erupției. În unele culturi metodele utilizate erau agresive și potențial dăunătoare, de exemplu arsurile locale, cauterizarea sau străpungerea gingiei pentru a permite erupția. Alte abordări implicau utilizarea opioizilor sau a substanțelor toxice, precum mercurul și bromurile, dar și a băilor reci pentru tratarea febrei. În prezent, aceste metode sunt interzise.

Părinții trebuie instruiți să perceapă procesul de erupție dentară ca pe ceva fiziologic și să înțeleagă că în perioada respectivă sunt obișnuite ușoare semne locale inflamatorii și durerea la nivelul gingiei, implicit și o ușoară agitație a copilului.
Dacă apar manifestări generale, precum febra, tulburările digestive, este recomandată consultația specialistului pentru a exclude alte afecțiuni.
În prezent se pot utiliza metode farmacologice și non-farmacologice ca remedii pentru simptomele cel mai des asociate cu erupția.

Deși părinții preferă mai ales remediile non-farmacologice, pentru că le consideră mai puțin dăunătoare, există o varietate mare de agenți locali și sistemici care pot să amelioreze durerea și febra.

Metode farmacologice de tratament

Mulți medici dentiști recomandă utilizarea gelurilor ce conțin substanțe anestezice (precum benzocaina) și analgezice pentru a ameliora durerea din timpul erupției. Totuși, aceste produse trebuie utilizate cu grijă, pentru că există riscul de intoxicație sau alte efecte adverse.

Dintre substanțele cu administrare sistemică, acetaminofenul (paracetamolul) și ibuprofenul sunt cele mai potrivite pentru reducerea febrei și a durerii din timpul erupției. Părinții trebuie să administreze doza potrivită conform vârstei copilului.

Metode non-medicamentoase

Metodele non-medicamentoase sunt cele mai preferate de părinți, dar și de copii.
Iată câteva exemple de mijloace des folosite în acest scop:
– Terapia comportamentală- aceasta include atenția sporită, grija și încurajarea din partea părinților când copilului îi este rău;
– Masajul gingival realizat de mamă cu degetul curat pentru 1-2 minute;
– Inele speciale solide, din plastic, pe care copiii le mușcă sau le rod;
– Bucăți de gheață înfășurate într-un material moale se pot plasa la nivelul gingiei ce acoperă dinții în erupție, pentru 1-2 minute. Există inele speciale care se depozitează în frigider în acest scop.

– Copiilor cărora au început deja să li se adminisreze alimente solide, li se pot da spre mușcare bucăți mici de fructe sau legume înghețate, precum banana, castravetele etc.
Mușcarea sau sugerea obiectelor reci, inclusiv a fructelor, legumelor, cauzează vasoconstricție locală și reduce inflamația. În plus, presiunea asupra gingiilor reduce durerea. Este bine să nu se folosească alimente prea tari, pentru a evita zgârierea gingiei.

Copiii trebuie să fie supravegheați pentru a nu se îneca cu bucăți mici de alimente.
Terapia comportamentală poate reduce tulburările de somn și starea de agitație a copiilor.
Ceaiul de mușețel proaspăt poate calma durerea locală. Se mai pot utiliza masajul și aromaterapia pentru ameliorarea stării generale a copilului, dar medicul pediatru trebuie înștiințat despre produsele pe care le folosiți.

Care pot fi tulburările erupției dinților temporari?

Un proces atipic de erupție poate fi legat de cronologia erupției dentare.
Variațiile cronologice ale erupției se referă la erupția întârziată și la cea precoce sau prematură și pot afecta unul sau mai mulți dinți.

Erupția întârziată este mai puțin frecventă în dentiția primară și de cele mai multe ori nu are efecte clinice importante. În cazul dinților temporari, erupția poate fi considerată întârziată, atunci când  se desfășoară cu întârziere de mai mult de 6 luni peste media vârstei limită de erupție. În acest caz, este indicat să vă adresați medicului dentist.

Afecțiuni generale care au fost asociate cu erupție întârziată sunt rahitismul, luesul congenital, rubeola prenatală, tuberculoza mamei gravide, anomalii cromozomiale – sindromul Down (trisomia 21), sindromul Turner ș.a.
Sunt două moduri prin care se explică întârzierea erupției dentare:
– Primul este asociat cu maturarea/dezvoltarea dentară târzie. În acest caz, atât dezvoltarea, cât și erupția dentară sunt normale, doar că ambele procese se desfășoară cu întârziere.

– Al doilea mod este cazul în care formarea unității dentare este armonioasă, dezvoltarea rădăcinii dentare corespunde cu vârsta copilului, dar dintele nu poate erupe , întrucât calea sa de migrare este întreruptă de anumite obstacole. Așadar, dintele se poate forma în totalitate, dar rămâne blocat în os, inclus (mai ales la dinții definitivi).

! IMPORTANT: pentru a avea certitudinea că am întâlnit un caz de erupție întârziată, trebuie să facem diagnostic diferențial cu agenezia (lipsa congenitală a unuia sau a mai multor muguri dentari), cu ajutorul unui examen radiologic.  O radiografie panoramică face posibilă evaluarea potențialelor probleme de erupție și ocluzie, pentru că permite vizualizarea mugurilor dentari și a poziției acestora în os.

Erupția precoce, adică cea care se întâmplă înainte de vârsta normală, în dentiția de lapte se întâlnește cel mai des atunci când mugurele dentar este situat superficial sub gingie. A fost, de asemenea, întâlnită în caz de hipertiroidism și pubertate precoce.

Erupția prematură nu se suprapune cu termenul de erupție precoce, pentru că acest caz implică dinți imaturi, care stagnează în stadiul de mugure. Dinți erupți prematur sunt considerați dinții natali și neonatali.
Dinții natali erup în timpul vieții intrauterine și la naștere sunt prezenți pe arcadă. Acești dinți au, de obicei, indicație de extracție.

Dinții neonatali apar în primele 30 de zile de viață din cauza dezvoltării accelerate a germenilor dentari (foliculita expulzivă CAP DE PONT). Aceștia pot produce, în timpul suptului, traumatisme mamelonului mamei, de aceea în timpul alăptării peste ei sunt aplicate gutiere speciale din cauciuc moale.
Dinții temporari pot să erupă cu anumite anomalii: de număr (dinți supranumerari sau anodonții izolate), de formă (bigeminație), de poziție (rotații), de structură (distrofii).

Desigur, în timpul procesului de erupție pot să survină și o serie de complicații, cele mai des întâlnite fiind cele inflamatorii locale.
Dintre acestea fac parte: pericoronarita, abcesul gingival, gingivo-stomatitlee eruptive, foliculita expulzivă, chistul de erupție.
Pericoronarita este caracterizată prin simptomele tipice locale ce însoțesc erupția, dar acestea sunt mai accentuate și cauzează copilului un disconfort sporit.

În pericoronarita supurată este prezentă și o tumefacție gingivală dureroasă.
Foliculita expulzivă CAP DE PONT este un proces infecţios sever ce interesează ireversibil foliculul dintelui temporar incomplet format, care este expulzat rapid.
Chistul de erupție apare sub forma unei pete mici, albăstrui, la nivelul locului de erupție.
Sindromul Riga-Fede este o condiție rar întâlnită și se referă la ulcerațiile de pe fața ventrală a limbii sau internă a buzei inferioare, cauzate de dinții natali sau neonatali.

Concluzii

Ușurința cu care traversează copilul perioada de erupție a dinților de lapte depinde foarte mult de cunoștințele pe care le posedă părinții despre acest proces și dacă se conduc sau nu după practici învechite și mituri transmise din generație în generație, precum este, de exemplu, adăugarea zahărului sau a mierii în biberon sau înmuierea jucăriilor de cauciuc în dulceață pentru amelioarea durerii din timpul erupției dentare.

Cunoașterea momentului erupției dinților temporari este importantă, pentru că ajută părinții să fie mai pregătiți spre a oferi copiilor lor toată îngrijirea de care au nevoie; diferențierea fenomenelor întâlnite în cadrul acestui proces de simptomele altor afecțiuni le este de folos pentru a apela la ajutorul specialistului, oricând observă că simptomele copilului sunt mai severe sau sugestive pentru o altă boală.

Copiii mici sunt expuși diferitor situații, agenți patogeni și afecțiuni tipice copilăriei, care pot să le provoace episoade repetate de febră, diaree și alte semne clinice. Părinții nu trebuie să ezite să se adreseze specialiștilor pentru orice nelămurire sau îngrijorare în legătură cu simptomele sistemice observate la copii lor în timpul erupției dentare. Părinții trebuie să cunoască cele mai întâlnite semne locale din cadrul erupției și remediile pe care le pot întrebuința pentru a ameliora starea copiilor lor, dar să fie conștienți că aceste manifestări nu sunt întâlnite la toți copiii, fiecare reacționând în mod unic.

Pentru utilizarea celei mai potrivite metode de tratament acceptate în mod prezent pentru îndepărtarea durerii, scăderea febrei și ameliorarea simptomelor locale ce pot apărea în cadrul erupției, adresați-vă medicului pediatru și medicului dentist.

Autor: Dr. Boj Mihaela-UMF Iasi

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!