Ecocardiografia: indicații, avantaje și dezavantaje

Ecocardiografia este o tehnică imagistică neinvazivă și neiradiantă care utilizează ultrasunetele pentru a recompune în timp real imagini în mişcare ale aparatului cardiovascular. Ecocardiografîa este actualmente cea mai folosită investigaţie imagistică în cardiologie. Se estimează că în Statele Unite ale Americii se efectuează anual peste 5 milioane de ecocardiografii şi că peste 2% din populaţia generală este examinată ecocardiografic în decursul unui an.

În timp ce toate modalitățile imagistice cardiace se îmbunătățesc continuu, ecocardiografia rămâne în prim-plan în furnizarea de informații clinice unice care sunt ușor disponibile și portabile. Acest loc a fost menținut de introducerea și validarea continuă a noilor tehnologii (computer tomograf, rezonanță magnetică nucleară, angiografie cardiacă), împreună cu extinderea metodelor de diagnostic existente în domenii noi.

Ultrasunetele sunt produse de un cristal piezoelectric plasat în sonda ecografului. Fasciculele de ultrasunete emise de sondă sunt reflectate şi se întorc la transductor, fiind prelucrate şi transformate în imagini. La fiecare nouă interfaţă întâlnită, fasciculul este reflectat diferit. Dacă fasciculul traversează un mediu lichid el este absorbit, iar dacă traversează un mediu solid, este mai mult sau mai puţin reflectat, în funcţie de densitatea sa acustică.

Avantaje și dezavantaje ale ecocardiografiei

Această largă utilizare se datorează numeroaselor avantaje ale ecocardiografiei:

furnizează cu acurateţe foatte bună multiple informatii structura şi funcţia inimii;
este practic lipsită de riscuri (poate fi efectuată repetat inclusiv copiilor sau femeilor însărcinate); este cost-eficientă (atunci când e folosită adecvat) şi larg disponibilă, uşor repetabilă la nevoie şi uşor de efectuat chiar la patul pacientului şi în condiţii speciale, inclusiv pentru ghidarea unor intervenții (spre exemplu, în terapia intensivă, laborator de cateterism sau electrofiziologie, sală de operaţii),

Dezavantajul principal al ecocardiografiei constă în dependenţa de operator, de unde şi variabilitatea unor rezultate în funcție de diferiții medici care le realizează. Acest dezavantaj poate fi combătut prin următoarele măsuri: pregătire adecvată într-un mediu corespunzător; dotare adecvată (variabilitatea este direct legată de calitatea imaginii); standardizarea examinări lor ecocardiografice; acces la tehnici alternative pentru verificarea rezultatelor ecocardiografice; întâlniri periodice ale membrilor laboratorului cu discutarea cazurilor dificile şi a rezultatelor discordante, pentru identificarea sursei de eroare.

În plus, îmbunătăţirea permanentă a tehnologiei disponibile a determinat în timp ameliorarea substanţială a calităţii imaginilor ecografice. Aceasta determină atât reducerea semnificativă a proporţiei pacienţilor cu imagine ecografică inadecvată, cât şi reducerea variabilităţii interobservator (medicii cardiologici sau medicii interniști).

Când este nevoie de ecocardiografie?

Ecocardiografia este o tehnică de explorare paraclinică neinvazivă ce foloseşte ultrasunetele pentru a vizualiza structurile cardiace. Ea permite obţinerea de imagini dinamice, în mişcare, ale inimii, valvelor, pereţilor, cavităţilor şi ale marilor vase, cât şi imagini spaţiale în timp real asemănătoare cu anatomia structurilor cardiace. Această explorare poate fi necesară în următoarele cazuri:

dureri toracice fără o cauză bine determinată;
sufluri la nivel cardiac;
infarct de miocard în antecedente;
reumatism articular acut în antecedente;
defect cardiac congenital.

Ecografia cardiacă reprezintă un test de imagistică complet nedureros. Durata realizării unei ecocardiografii este de aproximativ 20 – 30 de minute.

Tipuri de ecocardiografie

În funcție de informațiile de care are nevoie medicul cardiolog stabilește unul din următoarele moduri de realizare a ecocardiografiei:

a) Ecocardiograma transtoracică

Aceasta este o ecocardiogramă standard, neinvazivă. Medicul răspândește gelul pe piept și apoi apasă cu fermitate un dispozitiv cunoscut ca un traductor pe piele, urmărind un fascicul de ultrasunete prin piept în inima ta. Traductorul înregistrează ecourile sonore din inimă. Un computer transformă ecourile în imagini în mișcare de pe un monitor. Dacă plămânii sau coastele vă blochează vederea, este posibil să aveți nevoie de o cantitate mică de lichid (agent de contrast) injectat printr-o linie intravenoasă, care va face ca structurile inimii să apară mai clar pe un monitor, îmbunătățind imaginile.

b) Ecocardiograma transesofagiană

Atunci când este dificil de obținut o imagine clară asupra cordului prin intermediul ecocardiografiei transtoracice se poate realiza ecocardiografia transesofagiană. Aceasta este o tehnică mai invazivă, comparabilă cu gastroscopia, care utilizează un transductor de frecvenţă mai mare (5 MHz). În această procedură, un tub flexibil care conține un traductor este ghidat în jos în gât și în esofag, care „conectează gura la stomac”. De acolo, traductorul poate fi poziționat pentru a obține imagini mai detaliate ale inimii. Are avantajul de a vizualiza regiunile posterioare ale cordului (atriul stâng şi urechiuşa stângă, septul interatrial, atriul drept, aorta toracică).

c) Ecocardiografia de efort (la cicloergometru sau covor rulant) poate evidenţia anomaliile de motilitate segmentară induse de efort, ca urmare a ischemiei.

d) Ecocardiografia de stres utilizează diferite substanţe farmacologice pentru evidenţierea tulburărilor de kinetică absente în repaus, în vederea stabilirii indicaţiilor de revascularizare. Cel mai frecvent este utilizat testul cu Dobutamină, care permite evaluarea miocardului viabil restant şi a miocardului la risc pentru un nou infarct miocardic. Alţi agenţi farmacologici utilizaţi în studii ecocardiografice sunt Dipiridamolul, Adenozina.

e) Ecografia intracoronariană permite vizualizarea directă a leziunilor aterosclerotice şi a fluxului intracoronarian prestenostic şi poststenotic.

Examenul ecocardiografic actual

Examenul ecocardiografic curent cuprinde: explorarea în modul M, ecocardiografia bidimensională şi ecografia Doppler. Alte modalităţi de examinare ecocardiografică: transesofagiană, de contrast.

ecocardiografia în modul M (M mode) este explorarea unidimensională în funcţie de timp, foarte utilă pentru punerea în evidenţă a structurilor în mişcare rapidă (de exemplu,e valvele cardiace).
ecocardiografia bidimensională (2D) realizează secţiuni spaţiale ale structurii interne a inimii, asemănătoare cu secţiunile anatomice. Se poate obţine un număr mare de secţiuni, în funcţie de locul de plasare a transductorului şi de direcţia fasciculului de ultrasunete. De aceea a fost necesară standardizarea examenului 2D pentru urmărirea anumitor planuri de secţiune în protocolul de examinare.
ecocardiografia Doppler descrie comportamentul lungimii de undă şi a frecvenţei ultasunetelor recepţionate, faţă de cele emise, dacă sursa de ultrasunete şi receptorul se află în mişcare relativă. Astfel, dacă sursa sonoră se apropie de receptor, lungimea de undă scade şi frecvenţa sunetului recepţionat creşte; dacă sursa sonoră se depărtează de receptor, lungimea de undă creşte şi frecvenţa scade. În ecocardiografie, sursa sonoră este fluxul sanguin în mişcare la nivelul cavităţilor cordului şi a valvelor.
ecocardiografia de contrast utilizează substanţe care au proprietatea de a reflecta ultrasunetele, crescând ecogenitatea sângelui circulant. Substanţele folosite sunt soluţii de microbule: microparticule de galactoză, soluţie de gelatină, de glucoză, ser fiziologic. După injectarea într-o venă periferică, soluţia ajunge la nivelul cordului drept, realizând opacifierea sa. Este o tehnică ecografică extrem de utilă în obiectivarea şunturilor intracardiace (defecte septal atrial, defect septal ventricular).

Planurile de secţiune în examinarea bidimensională sunt:

planul longitudinal – planul care traversează inima perpendicular pe faţa posterioară şi anterioară a corpului şi este paralel cu axa lungă a inimii;
planul transversal – planul care traversează inima perpendicular pe faţa posterioară şi anterioară a corpului fiind perpendicular pe planul longitudinal;
planul 4 camere – planul care traversează inima aproximativ paralel cu faţa posterioară şi anterioară a corpului.

Pozițiile transductorului în timpul evaluării ecocardiografice sunt:

parasteral – longitudinal, transversal și 4 camere;
apical – 4 camere, longitudinal;
subcostal – transversal, 4 cavități;
suprasternal – longitudinal.

Ecocardiografia în afecţiuni cardiace

stenoza mitrală – valoarea ecocardiografiei este mare în diagnosticul bolii, evaluarea severităţii ei şi a complicaţiilor cardiace;
insuficiența mitrală;
prolapsul de valvă mitrală;
stenoza aortică;
insuficiența aortică;
stenoza pulmonară;
insuficiența pulmonară;
stenoza tricuspidiană;
insuficiența tricuspidiană;
endocardita bacteriană – evidențierea vegetațiilor endocardice la nivelul valvelor, iar absența acestora nu exclude diagnosticul de endocardită;
cardiopatie ischemică – ischemia miocardică regională din angina pectorală sau necroza miocardică secundară unui infarct determină modificări ale contracţiei în diferite segmente ale miocardului ventricular, deci disfuncţie de tip sistolic. Tulburările de contractilitate parietală sunt: hipokinezia = diminuarea contractilităţii (semnifică ischemie), akinezia = absenţa contractiei (sugerează un infarct miocardic), diskinezia = mişcare paradoxală sau inversă (sugerează un anevrism ventricular);
cardiomiopatie dilatativă;
cardiopatie hipertensivă;
cardiomiopatie hipertrofică obstructivă;
pericardită lichidiană;
disecția de aortă;
defectul septal atrial;
defectul septal ventricular;
protezele valvulare – în examinarea ecocardiografică a protezelor valvulare se ţine cont de anumite reguli: trebuie cunoscut tipul protezei; ecocardiografia trebuie efectuată imediat postoperator pentru a exista un rezultat de referinţă; trebuie cunoscut faptul că septul se mişcă anormal – paradoxal – timp de un an postoperator; controlul ecografic la protezaţii valvulari se face la interval de 6 luni şi de fiecare dată trebuie să se precizeze: amplitudinea discului, rapiditatea de deschidere şi de închidere a discului, velocitatea; trebuie ştiut că proteza produce reverberaţii.

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…