Dracunculiază – infecția cu viermele Dracunculus medinensis

Dracunculiaza este o boală infecțioasă cauzată de specia Dracunculus medinensis, cunoscut ca și viermele de Guineea. Alte specii de Dracunculus sp. pot infectate și animalele, cele mai des întâlnite cazuri sunt la câini. Această patologie a fost identificată încă din perioada vechilor greci și a romanilor. A fost găsită chiar și o mumie egipteană ce prezenta la radiografie un vierme calcificat. Numărul de cazuri de dracunculiază este destul de mic. Astfel, în anul 2019, au fost identificate 53 de cazuri.

Epidemiologie

Infectarea se realizează prin intermediul apei contaminate cu copepode (subclasă de crustacee; mai sunt denumiți purici de apă), ce sunt infectate cu larve de Dracunculus sp. Contaminarea la oameni se realizează în special din lacuri. Densitatea cea mai mare a puricilor de apă este întâlnită înainte de sezonul ploios.

Zonele endemice sunt în special în Africa (Senegal, Nigeria, Ghana, Burkina Faso, Uganda, Senegal). Au fost observate câteva cazuri de dracunculiază și în Statele Unite ale Americii.

Ciclul de viață al Dracunculus sp.

Gazda intermediară a Dracunculus sp. sunt puricii de apă, ce au dimensiuni cuprinse între 1 – 3 mm. După ingestia puricilor de apă din apa de băut, larva de Dracunculus sp. este eliberată la nivelul tractului gastrointestinal. Aceasta traversează mucoasa intestinală și ajunge la nivelul țesutului conjunctiv abdominal, toracic și al retroperitoneului. La acest nivel, larva se dezvoltă în viermele adult.

Femela adult are un corp cilindric, cu o lățime de aproximativ 2 mm și o lungime ce poate ajunge până la 80 cm. Masculul adult are dimensiuni mai mici comparativ cu femela, el ajungând până la 4 cm. În primele luni sau chiar un an de la ingestie, pacientul nu prezintă niciun simptom caracteristic. La aproximativ 9 luni de la ingestie, femela adult prezintă ouă ce se vor dezvolta în larve, a căror maturarea durează aproximativ un an. În momentul în care începe migrarea la suprafața pielii, o femelă adult are în uterul său până la 3 milioane de larve, ce sunt în primul stadiu de evoluție .

Ulterior, după migrare partea anterioară viermelui adult se atașează la derm, la acel nivel apărând o papulă. Aceasta se va transforma în veziculă. La contactul cu apa, vezicula se sparge, iar larvele din uter sunt eliberate. Acestea au dimensiuni mici, o lungime de aproximativ 500 µm și o lățime de aproximativ 20 µm. Acestea sunt ingerate de puricii de apă. Larvele se dezvoltă în cavitatea celomică a puricilor de apă, atingând a doua etapă a evoluției acestora. În a treia fază, acestea intră într-o stare latentă, pentru o perioadă de maximum două luni. Ulterior, ciclul se reia în momentul ingerării puricilor de apă de către gazda umană.

Manifestări clinice în dracunculiază

De obicei, ingestia puricilor de apă infectați nu provoacă niciun simptom. În puține cazuri, pot apărea simptome specifice urticariei. Simptomele specifice acestei patologii apar ca urmare a migrării viermelui adult în țesutul subcutanat și a eliberării larvelor la nivelul pielii. Unii pacienți spun că simt viermele mișcându-se sub piele. Alți pacienți pot acuza simptome specifice unei alergii, precum: urticaria, dispnee, edeme infraorbitale, febră.

Zonele cel mai des întâlnite pentru eliberarea larvelor se află la nivelul extremităților inferioare. Cu toate acestea, larvele pot fi eliberate și la nivelul extremităților superioare, la nivelul feței, al trunchiului. În foarte puține cazuri, s-au înregistrat eliminări ale larvelor la nivelul orbitei, al pleoapelor, al testiculelor.

Veziculele au un diametru cuprins între 1 – 3 cm. În cazul infectării unui individ nu apar mai mult de trei vezicule. Aceste vezicule sunt dureroase și de obicei la nivelul acestora apare senzația de prurit (mâncărime).  După eliminarea larvelor, vezicula este înlocuită cu o rană ulcerată, care rămâne deschisă până la eliminarea completă a viermelui adult. Este generat un răspuns inflamator, care se poate complica cu formarea unui abces.

În cazul în care ulcerația se formează în apropierea unei articulații (genunchi sau gleznă, în majoritatea cazurilor), pacientul poate dezvolta artrită. În această situație, viermele poate fi extras chiar și din lichidul sinovial. Dacă nu este extras, viermele se va calcifica.

Dracunculiaza se poate complica prin apariția infecțiilor secundare ulcerației, la jumătate dintre pacienții diagnosticați. Infecțiilor sunt cauzate de streptococi, stafilococi, Escherichia coli, Clostridium tetani. Alte simptome ce se pot manifesta la apariția veziculelor sunt stările de greață, vărsăturile sau amețelile.

Membrele afectate pot suferi un anumit grad de dizibilitate. Pacienții acuză dureri cronice, senzație de arsură la nivelul rănilor ulcerative, o scădere a mobilității articulațiilor în cazul în care larva este cantonată la nivel articular.

Diagnosticul dracunculiazei

Diagnosticul de dracunculiază este indicat de prezența ulcerației apărute la nivelul pielii. Confirmarea diagnosticului se realizează prin intermediul tehnicilor de imunofluorescență ELISA. Analizele biochimice pot indica un nivel crescut al eozinofilelor, acesta având cea mai mare valoare înaintea momentului eliminării larvelor.

Diagnosticul diferențial se face cu alți helmiți, precum: Wuchereria sp., Onchocerca sp., Ancylostoma braziliense, Stronglyoides sp. Pentru a realiza un diagnostic corect, este important a se lua în considerare simptomele pe care le acuză pacientul, semnele prezentate de acesta, precum și aspectele morfologice ale viermelui.

Tratament administrat  în dracunculiază

Tratamentul principal constă în extragerea viermelui și în tratarea infecției locale. Metoda tradițională, cunoscută încă din Egiptul antic consta în scufundarea membrului afectat într-un vas cu apă, pentru eliminarea a cât mai multe larve. Ulterior, viermele era înfășurat pe un băț. În fiecare zi, viermele ieșea câțiva centimetri și era înfășurat pe acel băț până la eliminarea completă.

Extracția viermelui este destul de dificil de realizat. De asemenea, extracția incompletă poate conduce la apariția complicațiilor. Astfel, dacă viermele se rupe înainte de extracție, o cantitate mai mare de larve vor fi eliberate în organismul uman, ceea ce va agrava situația pacientului. Vor apărea noi procese inflamatorii și va crește riscul de a dezvolta infecții. Extracția completă și fără ruperea viermelui se va concretiza cu un risc mai scăzut de a dezvolta complicații, dar și cu o recuperare mai rapidă a membrului afectat. În prezent, extracția viermelui se realizează chirurgical.

Tratamentul medicamentos constă în metronidazol și în unele medicamente antihelmitice. Acestea au scopul de a reduce răspunsul inflamator și de a facilita expulzarea viermelui adult. Infecțiile ce pot apărea în cadrul dracunculiazei se tratează cu antibiotice. Au fost testate și alte medicamente, precum: triabendazol, mebendazol, ivermectină, niridazol. Acestea au un efect slab bactericid. Tratamentul administrat este specific fiecărui pacient, în funcție de simptomele acestuia, neexistând un tratament specific acestei patologii.

Prevenție

Prevenirea infecției cu Dracunculus sp. se realizează majoritar prin tratarea sau prevenirea contaminării apei cu purici de apă. Filtrele cu pori de dimensiune cuprinse între 100 – 200 µm sunt eficiente, dar sunt utilizate și unele substanțe chimice, precum fosfații organici. De aceea, este recomandat consumul de apă doar din surse sigure și controlate.

De-a lungul timpului, au fost realizate programe de eradicare ale acestei infecții, prin tratarea apei potabile. Astfel, țări precum India sau Pakistan au eradicat această patologie. În ultimii ani s-au înregistrat o creștere a numărului de cazuri de dracunculiază în Mali, Etiopia și Sudan.

 

 

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!