DIVERTICULITA-tratament și profilaxie

Diverticulita reprezintă o complicație inflamatorie și infecțioasă a diverticulilor, care afectează cel mai frecvent bătrânii. Diverticulita apare la aproximativ 10-25% din persoanele cu diverticuli. Frecvent, această afecțiune poate fi tratată dacă se fac anumite modificări în regimul alimentar și, în cazul unei infecții, se recomandă tratament antibiotic. Din cauza constipației cronice și a modului de alimentare, se poate spune că diverticulita este o boala a civilizației.

1) Generalități și noțiuni de anatomie

Tubul digestiv este format din mai multe porțiuni. Începe cu cavitatea bucală (pe care o vom omite aici), urmează esofagul, stomacul, intestinul subțire și intestinul gros. Fiecare din aceste porțiuni are un perete alcătuit din 4 straturi: mucoasă, submucoasă, muscular și adventice. În funcție de câte straturi are diverticulul, acesta poate fi adevărat sau fals.

Cel adevărat este o pungă formată din toate cele 4 straturi și frecvent  este unic, fiind localizat pe colon. Diverticulul fals apare la nivelul punctelor slabe ale intestinului (cum ar fi locurile prin care trec vasele de sânge printre fibrele de mușchi), în urma unor presiuni crescute și este format doar de mucoasă și submucoasă.

Dintre cele doua tipuri de diverticuli, cei falși sunt mai predispuși la inflamație și infecție. Persoanele care au mai mulți diverticuli suferă de o afecțiune numită diverticuloză. Alți diverticuli mai speciali sunt diverticulul Zenker, care apare la nivelul porțiunii inițiale a esofagului, și diverticulul Meckel, care este un rest al canalului omfalo-mezenteric (reprezintă o parte din vascularizația fătului în perioada intrauterină, care se închide odată cu nașterea).

2) Cauze

Diverticulita apare atunci când la nivelul diverticulilor rămân blocate resturi alimentare. Bacteriile blocate împreună cu mâncarea se dezvoltă și determină o inflamație a mucoasei, crescând presiunea intradiverticulară și existând riscul unei perforații sau rupturi. Dacă infecția provenită de la un diverticul perforat se extinde la peritoneu (mucoasa ce căptușește organele abdominale), apare peritonita, afecțiune amenințătoare de viață.

De asemenea, alimentația este un factor important în apariția diverticulitei. O dietă săracă în fibre duce la formarea unor materii fecale mici și dure care prezintă riscul de a rămâne blocate în diverticul. În plus, această alimentație duce la creșterea duratei de timp în care materiile rămân în intestin, deci adaugă un plus de presiune.

O întrebare frecventă este următoarea: De ce materiile fecale care rămân blocate în diverticul nu ies prin același mod prin care au intrat? Răspunsul ar fi: diverticulii falși nu prezintă fibre musculare care să determine contracția pungii și să elimine aceste resturi.

3) Semne și simptome

Diverticulita se manifestă, în majoritatea cazurilor, prin dureri abdominale ușoare și moderate, fiind însoțite de tulburări ale tranzitului intestinal precum constipație sau diaree cu mucozități. Durerile sunt localizate frecvent pe partea stângă și sunt accentuate de mișcări. Din cauza inflamației, temperatura corpului și pulsul cresc.  Datorită încetinirii tranzitului, pacientul poate prezenta flatulență și distensie abdominală.

O porțiune din colon se află în vecinătatea vezicii urinare, deci diverticulita poate determina și inflamație perivezicală, manifestată prin urinări frecvente și dificile.

Pot apărea și simptome nespecifice precum greață, vărsături și scăderea apetitului alimentar.

4) Diagnosticulde diverticulita

Ca și investigație de laborator, hemoleucograma poate releva o infecție prin creșterea numărului de leucocite sau anemie dacă inflamația a dus la eroziunea peretelui și a determinat microhemoragii. Dacă la urocultură sunt prezenți germeni cu habitat intestinal, atunci asta înseamnă că există o fistulă enterovezicală (comunicare între intestin și vezică).

Radiografia abdominală simplă poate releva prezența gazului în lumenul intestinal, iar la cei cu perforație, gazul este situat în porțiunea superioară a abdomenului și poartă numele de pneumoperitoneu. Altă investigație radiologică este irigografia cu dublu contrast, care a fost metoda de elecție pentru diagnostic, dar din cauză ca poate determina o perforație, medicii o evită în perioada acută.

Colonoscopia ete o investigație care trebuie realizată atent si minuțios, dar poate arăta uneori orificiile de pătrundere în diverticul, permite biopsierea leziunilor și poate fi folosită pentru oprirea unei hemoragii active. Computer-tomografia este utilă pentru identificarea gazului intraperitoneal, diagnosticând cazurile de perforație omise de radiografia abdominală simplă.

Diagnosticul diferențial se face cu alte afecțiuni inflamatorii precum apendicita, chist ovarian torsionat, puseu de boală Crohn, boli inflamatorii pelvine sau infecții urinare.

5) Tratament

Tratamentul diverticulitei depinde de evoluția bolii și de severitatea simptomatologiei. Deci, dacă durerea este ușoară și este posibilă ingestia de lichide, tratamentul constă în administrarea de antibiotice și antialgice și în modificarea dietei (inițial săracă în fibre, apoi, după dispariția durerii, bogată în fibre).

La pacienții care sunt suspecți de diverticulită necomplicată, îngrijirea inițială constă în interzicerea alimentației orale și începerea perfuziilor intravenoase. Se administrează antibiotice cu spectru larg parenteral (adică injectabil) și se realizează un examen fizic frecvent pentru detectarea precoce a complicațiilor.

Antibioticele trebuie să acopere flora intestinală, de aceea se  utilizează asocierea între cefalosporine de generația I sau II (Cefraxine 750 mg)  și Metronidazol 500 mg.  Majoritatea pacienților răspund favorabil la tratamentul medicamentos și la repaus intestinal, dar aproximativ 30%  necesită intervenție chirurgicală de urgență.

Tratamentul chirurgical electiv se realizează din 2 motive: intervenția în plin puseu acut crește rata mortalității, iar la pacienții la care se intervine de urgență, fără pregătire corespunzătoare a intestinului, se ajunge in 30-50% din cazuri să se realizeze colostomie definitivă.

Indicațiile chirurgiei elective sunt:

·         pacienți care nu mai prezintă puseu acut, cu risc crescut de apariție a altuia;

·         pacienți cu complicații cronice;

·         fistule colo-vaginale, colo-tegumentare sau colo-vezicale;

·         istoric de puseuri acute de diverticulită;

·         stricturi de colon cu simptomatologie.

Pregătirea preoperatorie constă în scădere ponderală, tratarea bolilor asociate, pregătirea intestinală cu Picolax și profilaxie antibiotică. De asemenea, pacienții trebuie să-și dea consimțământul și să fie preveniți de posibilitatea efectuării unei colostomii în cazul unor complicații.

Intervenția constă frecvent în secționarea porțiunii intestinale afectate și unirea capetelor intr-o anastomoză pentru continuitatea tractului digestiv.

6) Profilaxie

Diverticulita poate fi prevenită printr-o dietă bogată în fibre (experții recomandă 25-35 g/zi). Fibrele ajută la eliminarea materiilor fecale și astfel se reduce presiunea din colon. Totuși, trebuie evitată consumarea unei cantități mari de fibre deodată, ci trebuie realizată gradual, deoarece există riscul de flatulență, balonare și diaree. Consumul de fibre ajută și la prevenirea apariției cancerului de colon.

Altă recomandare este consumul adecvat de lichide (aproximativ 1,5-2 l/zi), care ajută la formarea unui scaun moale, ușor de eliminat. Exercițiile fizice regulate participă la reglarea tranzitului intestinal și se recomandă 30 min de mișcare pe zi, care au rolul și de scădere ponderală.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!