Distimia – cauze si tratament

inscriere in comunitate de doctori

Generalități

Distimia reprezintă un termen care se referă la tulburările afective ale unei persoane. Deși distimia ar trebui să cuprindă toate anomaliile afectivității (pozitive sau negative), s-a generalizat utilizarea termenului distimie pentru tulburările afective cu conținut depresiv. Vom regăsi astfel în literatura medicală distimia ca desemnând o formă cronică, ușoară, de depresie. Un alt termen utilizat este cel de tulburare depresivă persistentă.

Cauze ale distimiei

O cauză exactă a distimiei nu a fost încă identificată. În ce privește patogeneza acestei afecțiuni, s-a exprimat însă de către cercetători opinia unei origini asemănătoare depresiei. Între aceste cauze enumerăm cele de natură genetică, biochimică, neuroendocrină sau de mediu.

Dintre cauzele genetice care pot fi implicate în patogeneza distimiei menționăm faptul că, potrivit studiilor, s-a constatat că depresia este mai frecventă la persoane care au rude gradul I cu depresie și prezența unei rate mari de concordanță la gemenii monozigoți comparativ cu cei dizigoți. Se depune un efort considerabil în a descifra genele implicate în această patologie. Până la această oră se cunoaște că sunt implicate gene de pe cromozomii 5, 11 sau X.

Dintre cauzele de natură biochimică putem menționa neurotransmițătorii, mediatorii chimici de la nivelul sistemului nervos. Există o teorie, cunoscută sub numele de teoria monoaminergică, care susține faptul că în tulburările de tip depresiv a fost identificat un deficit al neurotransmițătorilor de tipul serotoninei sau noradrenalinei; deficitul respectiv se manifestă la nivelul fantelor sinaptice în momentul transmiterii influxului nervos.

Dintre cauzele neuroendocrine amintim axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, care s-a constatat a fi disfuncțional în cazul pacienților diagnosticați cu tulburaări depresive; axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian este și el cunoscut a fi implicat în tulburările de tip afectiv.

Dintre factorii de mediu enumerăm expunerea persoanei la un stres major sau la evenimente stresante succesive, pierderea unei persoane, abuzuri fizice și/sau emoționale, probleme de natură financiară, profesională etc.

Factori de risc ai distimiei

Dacă ar fi să enunțăm principalii factorii de risc ai distimiei, aceștia includ:

  •  persoanele de sex feminin
  •  persoanele care suferă de diverse afecțiuni cronice
  •  persoanele care au rude gradul I diagnosticate cu distimie sau depresie
  • Semne și simptome ale distimiei

Principalele semne și simptome pe care le prezintă persoanele ce suferă de distimie sunt:

  •  tristețe, melancolie
  •  lipsă de speranță și o viziune pesimistă asupra viitorului
  •  sentimente de vinovăție
  •  pierderea interesului pentru activitățile desfășurate zilnic și evitarea activităților sociale
  •  probleme de atenție și concentrare
  •  oboseală sau senzație de lipsă de energie
  •  reducerea stimei de sine
  •  afectarea calității somnului
  •  iritabilitate, proastă dispoziție
  •  tulburări ale apetitului (diminuare)
    Aceste simptome trebuie să fie ușoare și să persiste o perioadă de minimum 2 ani, fără a exista perioade mai mari de 2 luni în care simptomele dispoziției afective să lipsească.

Diagnostic

Diagnosticul de distimie va fi pus de către medicul psihiatru pe baza prezenței simptomelor enumerate mai sus și a criteriului de persistență a acestor simptome pe o perioadă de minimum 2 ani (fără absența simptomelor pe o perioadă mai lungă de două luni). Intensitatea simptomelor este un factor foarte important în diagnosticul distimiei. Astfel, intensitatea simptomelor nu trebuie să îndeplinească criteriile pentru un episod depresiv major (o perturbare semnificativă a dispoziției afective spre tristețe – în cazul adultului sau spre iritabilitate – în cazul copiilor și adolescenților; pierderea interesului pentru aproape toate activitățile cotidiene; simptomul prezintă intensitate clinică și nu este legat de consumul unor substanțe sau de o perioadă de doliu; sunt prezente și alte simptome depresive).

Există însă un fenomen de tip tabu încă în mentalitatea societății noastre legat de consultația la medicul psihiatru. În acest context, un merit important revine medicului de familie sau aparținătorilor, care, observând schimbările prin care trece pacientul și discutând cu acesta, să îl convingă să se adreseze specialistului.

Diagnosticul diferențial al distimiei

Diagnosticul diferențial al distimiei trebuie făcut cu alte afecțiuni cu substrat depresiv:

  •  depresie endogenă
  •  depresie indusă de consumul de medicamente (corticosteroizi, contraceptive orale, interferon alfa etc.) sau substanțe psiho-active (alcool, droguri)
  •  depresie asociată altor afecțiuni psihiatrice (schizofrenie) sau medicale (sindrom Cushing, boală Parkinson, boală Alzheimer, neoplasme, alte boli cronice)
  •  tulburare bipolară (în episod depresiv)
  •  ciclotimie
  •  tulburare de personalitate emoțional-instabilă de tip borderline

Tratament

Tratamentul distimiei poate fi medicamentos și/sau prin psihoterapie. Se consideră că asocierea acestora este mai benefică decât utilizarea separată, tipurile de terapie completându-se reciproc. Astfel, se pot face și se recomandă a se face asocieri personalizate, în funcție de particularitățile fiecărui pacient și a formei de boală pe care acesta o are, a intensității simptomelor, a dispoziției sale de colaborare, a stării fiziologice (pacient pediatric, sarcină, alăptare, pacient oncologic etc.).

Tratamentul medicamentos utilizat în mod uzual este cel abordat și în depresie. Medicația antidepresivă cuprinde o serie de clase de medicamente, precum:

  •  inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (Paroxetina – DC: Seroxat)
  •  inhibitori selectivi ai recaptării noradrenalinei (Reboxetina – DC: Edronax)
  •  inhibitori ai monoaminoxidazei (Moclobemid – DC: Aurorix)
  •  inhibitori ai recaptării noradrenalinei și dopaminei (Bupropiona – DC: Elontril)
    modulatori ai serotoninei (Trazodona – DC: Trittico)
  •  modulatori glutamatergici (Tianeptina – DC: Neluptin)
  •  antidepresive triciclice (Amitriptilina – DC: Amitriptilin)
  •  antidepresive tetraciclice (Mianserina – DC: Mianserin)

Tratamentul prin psihoterapie este utilizat pentru a îl ajuta pe pacient să se cunoască mai bine pe el și afecțiunea de care suferă, să-și însușească abilități noi care să îl ajute să facă față problemelor care îl preocupă, să se detașeze de problemele sale și să încerce să le observe și abordeze într-un mod obiectiv. Există mai multe tipuri de psihoterapie, între care menționăm:

  •  cognitiv-comportamentală
  •  rațional-emotivă și comportamentală
  •  integrativă
  •  analitică
  •  psihanalitică
  •  somatoterapie
  •  hipnoterapie ș.a.
    De obicei psihoterapeutul stabilește de comun acord cu pacientul și/sau aparținătorii acestuia (în cazul unui pacient pediatric) tipul de terapie care este cel mai potrivit pentru afecțiunea sa, precum și frecvența ședințelor de psihoterapie și durata acestora.

Complicații și evoluție

Deși distimia reprezintă o stare depresivă ușoară, ea poate asocia pe parcursul său alte afecțiuni sau stări cu impact emoțional puternic ce pot suprapune un episod depresiv major sau complicații de nedorit în evoluție precum abuzul de substanțe psiho-active (alcool, droguri), conflicte în cadrul familiei (certuri frecvente, divorț), probleme școlare sau la locul de muncă ori chiar suicid.

Profilaxie

Poate fi distimia prevenită? În mod cert nu există dovezi în acest sens. Însă, se recomandă familiei și medicului de familie în special (ca fiind cel care vede mai des pacienții decât medicii din alte specialități și care are o continuitate în acest sens) să ia în serios schimbările de natură afectivă pe care le identifică la pacienții săi. Astfel, este indicat ca medicii de familie să efectueze o anamneză serioasă în acest sens și să adreseze dacă este nevoie pacienții către serviciul de psihiatrie pentru a beneficia de tratamentul și suportul corespunzător. Cu cât tratamentul este început la debutul bolii, cu atât evoluția afecțiunii este lipsită de complicații și calitatea vieții pacientului crește.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!