Difteria – boală acută infecțioasă și contagioasă!

inscriere in comunitate de doctori

Ce reprezintă difteria?


Difteria reprezintă о boală acută infecţioasă și contagioasă caracteristică doar omului (antroponoză). Această boală infecțioasă este produsă de către bacilii difterici toxigeni. Difteria se caracterizează printr-o evoluție deosebit de severă, potențial letală. Calea de transmitere este cea aeriană. Difteria se caracterizează clinic prin inflamaţie fibrinoasă la poarta de intrare, intoxicaţie şi complicaţii din partea sistemelor cardiovascular, nervos şi renourinar. Difteria nu lasă imunitate de durată.

Când a devenit cunoscută difteria?


Difteria este cunoscută omenirii de la începutul e.n. Însă a fost descrisă pentru prima dată în secolul XVI de către spanioli. Descrierea s-a bazat pe observațiile făcute de către medici, deoarece difteria era larg răspândită în acel moment. Boala a fost numită inițial „garotillo” – ștreangul sugrumatului, caracteristic fiind fenomenul de asfixie și decesul bolnavului. Bretoneau a descris detaliat în anul 1815 clinica bolii. Pentru prima dată el a folosit termenul „difterit” din grec. diphtheron înseamnă membrană. Termenul a fost înlocuit de către Trousseau în 1846 în „difterie”, utilizat până în prezent pentru desemnarea acestei boli infecțioase.

În Germania (1890), de către Behring a fost obținut serul antidifteric, cu care s-a tratat primul bolnav de difterie. Datorită acestei invenții a primit premiul Nobel. În 1923 Ramon, în Franța a obținut anatoxina, un mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor prin difterie.

Care este etiologia difteriei?


Agentul patogen al difteriei este Corynebacterium diphtheriae, un bacil polimorf aerob, Gram (+). C. diphtheriae face parte din genul Corynebacterium, acesta include și alte specii de corynebacterii (C. ulcerans, C. pseudotuberculosis). Doar C. diphtheriae are o capacitate toxigenă și potențial patogenă pentru om.

Cultural și biochimic C. diphtheriae poate fi diferențiat în 3 biotipuri:

  • ·         gravis (forma R) – cel mai virulent și toxigen;
  • ·         intermedius (forma intermediară) – toxigen facultativ;
  • ·         mitis (forma S) – netoxigen.

C. diphtheriae este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi scăzute. Rezistă până la două săptămâni pe obiectele mediului înconjurător, iar în apă și lapte – 6-20 zile. C. diphtheriae rezistă în membranele difterice uscate la temperatura camerei până la 5-6 luni, iar în solul uscat – 3-5 luni. Bacilul difteric este distrus la fierbere timp de 1 minut. Este sensibil și la acțiunea razelor ultraviolete, a apei oxigenate de 10%, a alcoolului și a dezinfectantelor cu conținut de clor.

Cum se transmite difteria?


Sursa de agent patogen este reprezentată de către omul bolnav sau purtător de C. diphtheriae: convalescenți și sănătoși (imuni). Incubația este de 1-7 zile. Bolnavul este contagios pe tot parcursul bolii, din prima zi.

Modul de transmitere al difteriei este respirator. Contaminarea poate avea loc:

  • ·         Direct – pe cale aerogenă: prin picături de salivă, secreții nazofaringiene infectate, particule de praf contaminat;
  • ·         Indirect – prin mâini și obiecte de uz contaminate cu secreții – jucării, veselă;
  • ·         Prin alimente contaminate (excepţional), de către persoanele purtătoare de C. diphtheriae;
  • ·         În difteria cutanată – prin contact direct cu bolnavii care au ulcere difterice cutanate.

În organismul omului C. diphtheriae se localizează la poarta de intrare – în  mucoasa orofaringiană, nazofaringiană, laringe, conjunctive, tegumente lezate, ureche. Doar aici se multiplică secretând o toxină puternică și nu pătrunde în sânge. Toxina difterică rapid se fixează pe diverse celule. Ea blochează ireversibil sinteza proteică și cauzează leziuni degenerative în organe. Toxina difterică are afinitate faţă de miocard, ţesutul nervos și rinichi. Astfel va determina miocardită toxică, nevrită toxică, nefroză toxică și leziuni de degenerescență.

Care factori favorizează difteria?


Factorii favorizanți sunt:

  • ·         suprapopularea încăperilor;
  • ·         colective de copii;
  • ·         scăderea imunității populației;
  • ·         lunile reci ale anului;
  • ·         nivelul înalt de portaj a C. diphtheriae în populație;
  • ·         procesele migratorii ale populației.

Care sunt formele clinice ale difteriei?


Formele clinice în difterie (în funcție de localizare):

  • ·         difteria faringoamigdaliană (angina difterică, orofaringiană) – 86-90%;
  • ·         difteria laringiană (crupul difteric);
  • ·         difteria nazală;
  • ·         alte localizări (difteria tegumentară, conjunctivală, otică, genitală).

Care este simptomatologia în difteria faringoamigdaliană?


Invazia durează aproximativ 2 săptămâni, de la prima manifestare – tusea. Va evolua cu afebrilitate sau febră moderată, rar cefalee și dureri discrete în gât.

În perioada de stare vor apărea:

Modificări locale:

  • ·         Eritem faringian și cervical – pentru forme toxice;
  • ·         Amigdalele tumefiate cu membrane false de culoare albă-surie sau gălbuie, consistente, dure, extrem de aderente, încercarea de detașare se soldează cu sângerare locală;
  • ·         După îndepărtare membranele se refac rapid;
  • ·         Ganglionii limfatici regionali sunt tumefiați și sensibili.

Semne generale:

  • ·         Semne de intoxicație cu febră și frisoane;
  • ·         Cefalee;
  • ·         Astenie;
  • ·         Dureri la deglutiție.

Angina difterică evoluează ca o angină lacunară sau foliculară. Dacă serul antidifteric se va introduce precoce, febra va scădea în 24 de ore, falsele membrane vor dispărea în aproximativ 3-4 zile. La majoritatea bolnavilor difteria faringoamigdaliană evoluează ușor, însă la alții în a doua – a treia săptămână de boală pot apărea complicații specifice grave, uneori fatale.

Care este simptomatologia în difteria laringiană?


Difteria laringiană (primară sau secundară) se caracterizează prin:

  • ·         Debut treptat, cu tuse lătrătoare, aspră;
  • ·         Voce răgușită, apoi afonie;
  • ·         Respirație șuierătoare, zgomotoasă;
  • ·         Insuficiența respiratorie;
  • ·         Tiraj suprasternal, supraclavicular și intercostal;
  • ·         În formele asociate (crupul secundar) – angina cu membrane false.
  • ·         Membranele false se pot extinde descendent, ducând la traheobronșită difterică cu caracter obstructiv.

Care este simptomatologia în difteria nazală?


Difteria nazală (primară sau secundară) se caracterizează prin:

  • ·         Rinită cu exudat seros sau serosanguinolent;
  • ·         Cruste hemoragice și membrane false;
  • ·         Erodarea narinei și a tegumentului învecinat.

Care este simptomatologia în difteria conjunctivală?


Difteria conjunctivală se caracterizează prin:

  • ·         False membrane;
  • ·         Edem și hiperemie conjunctivală;
  • ·         Edem palpebral.

Procesul poate fi unilateral și bilateral.

Care este simptomatologia în difteria cutanată?


Difteria cutanată se caracterizează prin:

  • ·         Plăgi;
  • ·         Excoriații;
  • ·         Diverse leziuni, cu edem și membrane fibrinoase.

Care sunt complicațiile difteriei?


Complicațiile în difterie pot fi:

  • ·         Mecanice: hernii inghinale, ombilicale, diafragmale;
  • ·         Hemoragice: conjunctivale, palpebrale, suprarenale;
  • ·         Cardiovasculare: miocardita precoce și tardivă;
  • ·         Pulmonare: emfizem subpleural, pneumotorax spontan;
  • ·         Nervoase:
  1.           precoce (paralizia vălului palatin);
  2.           tardive (paralizii ale nervilor oculomotori, cu slăbirea sau pierderea reflexelor de acomodare (n. ciliaris); paralizii ale n. facialis, n. abducens (strabism), paralizii ale mușchilor faringieni, laringieni și respiratori; encefalită prin mecanism mixt alergic-hipoxic-toxic);

Dintre alte complicații se pot întâlni: nefroza toxică (necroza tubulară), apneea cu stop respirator, suprainfecţiile bacteriene.

Cum se poate diagnostica difteria?


Diagnosticul pozitiv în difterie:

  • ·         pe baza anchetei epidemiologice (contact cu, copii sau adulți care tușesc persistent);
  • ·         pe baza tabloului clinic (simptomatologiei) și a anamnezei ( lipsa vaccinării la copiii care au trecut de vârsta respectivă);
  • ·         pe baza datelor paraclinice.

Orice angină cu depuneri de pe amigdale va necesita examinări bacteriologice la difterie. Izolarea C. diphtheriae va confirma diagnosticul de difterie. Rezultatul negativ al cercetării bacteriologice sau depistarea bacililor difterici atoxigeni nu permit anularea diagnosticului de difterie. Ultimul poate fi indus de o stare de portaj de C. diphtheriae atoxigeni la un bolnav cu difterie.

Se vor utiliza:

  • ·         Reacția de latex aglutinare pentru determinarea toxinei difterice în serul pacientului;
  • ·         Examenele serologice: reacția de hemaglutinare indirectă cu diagnostic eritrocitar anatoxinic specific, analiza imuno – enzimatică, reacția de polimerizare în lanț (PCR);
  • ·         Reacția de imunofluorescență directă pentru recunoașterea antigenelor bacteriene, pe frotiul de spută;
  • ·         La Analiza generală a sângelui: leucocitoză cu limfocitoză, VSH normal sau puțin modificat.

Diagnosticul diferențial se face cu:

  • ·         Inhalarea de substanțe iritante sau de corpi străini;
  • ·         Crize de astm bronșic alergic;
  • ·         Astm cardiac nocturn la persoanele de vârstă înaintată;
  • ·         Traheobronșite virale;
  • ·         Tuse spastică, etc.

Cum se poate trata difteria?


  • ·         Spitalizare de urgență, în special a cazurilor severe și complicate;
  • ·         Dietoterapie: alimente nutritive rapid digerabile, care nu vor stagna în stomac;
  • ·         Tratament simptomatic cu sedative, antiemetice, antiinflamatorii nesteroidiene;
  • ·         Tratament etiologic:

–          Ser antidifteric sau antitoxină difterică (mii de unități antitoxice):

  1. În angina difterică localizată – 10-20 (doza pentru prima administrare), 10-50 (doza pentru cura de tratament);
  2. În angina difterică difuză– 30-50 (doza pentru prima administrare), 50-70 (doza pentru cura de tratament);
  3. În angina nazală localizată – 10-15 (doza pentru prima administrare), 20-30 (doza pentru cura de tratament);
  4. În difteria localizată: faringoamigdaliană, laringiană, nazală serul antidifteric se va administra o dată, dacă bolnavul a fost internat în primele 1-2, maxim 3 zile şi se va repeta în cazul tratat tardiv (durata 3-4 zile).

Tratamentul cu antibiotice se va alege conform ANTIBIOTICOGRAMEI!!! Se preferă:

  • –          Eritromicina se administrează parenteral câte 40-50 mg/kg (maximum 2 g. pe zi) sau per oral în 4 doze pe zi;
  • –          Penicilina se administrează intramuscular câte 50-100 mii U/kg pe zi în 2 prize;
  • –          Tratamentul va dura 10-14 zile.

Cum putem preveni difteria?


Profilaxia specifică:

VACCINAREA POPULAȚIEI CU ANATOXINĂ DIFTERICĂ ESTE MĂSURA PRINCIPALĂ ÎN PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR PRIN DIFTERIE, menținerea stării epidemiologice favorabile și a unui înalt nivel al imunității antidifterice în populație.

  • ·         primovaccinarea cu trivaccinul DTP ( DiTerPer – împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive). Se va face la vârstă de 2, 4 şi 6 luni, rapelul 1 cu DTP la 12 luni și rapelul 2 între 30-36 de luni. Pentru revaccinările la copii mari se vor utiliza vaccinurile DT (împotriva difteriei și tetanosului) la 6-7 ani şi la 13-14 ani. La adulții imunizați conform programului, se vor administra rapeluri de vaccin dT (împotriva difteriei și tetanosului), la intervale de 10 ani. La gravide, se va administra o doză de vaccin dT în a 8-a lună de sarcină.
  • ·         În focarele de difterie se vor imuniza contacții, copiii şi adulţii; prioritar cei care au atins vârstă de imunizare şi care nu au anticorpi în titre de protecţie (0,03-0,06 UI/ml).

Profilaxia nespecifică:

  • ·         Spitalizarea de urgență și seroterapia;
  • ·         Depistarea precoce și asanarea purtătorilor de bacili difterici toxigeni și a bolnavilor de difterie tipici și atipici;
  • ·         Examinarea clinică și bacteriologică a contacților din focarele de difterie, depistarea copiilor neimuni și imunizarea urgentă a acestora;
  • ·         Chimioprofilaxia difteriei la contacții apropriați se va face cu:
  • –          Penicilină prolongată: bicilină-3-5, benzatinpenicilină 600000 U copiilor până la 6 ani şi 1,2 mln U copiilor după 6 ani şi adulţilor, timp de 7-10 zile;
  • –          Eritromicină: câte 40 mg/kg/24 ore pentru copii şi câte 1 g/zi pentru adulţi, timp de 7-10 zile.
  • ·         Se vor investiga bacteriologic toți copiii înainte de a fi înscriși în grădinițe, orfelinate, internate; la fel și lucrătorii la angajare în aceste instituții, persoanele cu patologii ORL, în special cu amigdalite;
  • ·         Supravegherea medicală obligatorie a bolnavilor cu amigdalite lacunare și foliculare, laringite, laringotraheite stenozante, abcese paratonzilare și alte boli suspecte. Se vor investiga bacteriologic la prezența C. diphtheriae toxigene pe parcursul a 24 ore de la prima adresare în instituțiile medico-sanitare;
  • ·         Dezinfecția profilactă sistematică în instituțiile de copii și spitale.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!