Căutare
Diencefalul - anatomie si aplicatii clinice
Diencefalul (diencephalon) este constituit din totalitatea formaţiunilor, cu dezvoltare inegală, care se grupează în jurul ventriculului III. Dezvoltarea masivă a veziculelor telencefalice duce la înglobarea şi acoperirea veziculei diencefalice. Ca atare majoritatea formaţiunilor diencefalice nu pot fi vizualizate decât prin secţiuni ale emisferelor cerebrale. Anatomic, derivatele veziculei diencefalice situate în jurul ventriculului III sunt astfel situate: lateral talamusul, inferior hipotalamusul,
posterior epitalamusul, lateral şi inferior metatalamusul. Funcţional aceste formaţiuni au rol:
- senzitiv, de filtru şi modelator pe traiectul tuturor căilor senzitive ascendente;
- motor prin interpunere pe traiectul principalelor căi descendente;
- de reglare a principalelor funcţii vegetative.
TALAMUSUL
GENERALITĂŢI
Talamusul (thalamus) reprezintă o staţie mare de releu a căilor ascendente. Prin legăturile pe care le are cu alte formaţiuni subcorticale constituie o verigă funcţională de mare importanţă în activitatea complexă a sistemului nervos central. Derivă din lamele alare şi proemină în ventriculul III. În 80% din cazuri, acesta fuzionează cu cel de partea opusă prin adhesio intertalamica. Are forma unui ovoid cu extremitatea voluminoasă orientată posterior. Este separat de cel de partea opusă prin ventriculul III. Prezintă patru feţe şi două extremităţi.
Substanţa albă este formată din lame înguste ce separă nucleii voluminoşi împărţiţi în 5 grupe.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ, RAPORTURI
Talamusul are forma unui ovoid cu extremitatea voluminoasă orientată posterior şi cu axul longitudinal orientat oblic înainte şi medial. Este separat de cel de partea opusă prin ventriculul III, iar în afară este delimitat de nucleul lenticular prin capsula internă. Posterior corespunde coliculilor cvadrigemeni iar anterior capului nucleului caudat şi trigonului
cerebral (fornixului).
Descriptiv prezintă patru feţe (superioară, internă, inferioară şi externă) şi două extremităţi (anterioară şi posterioară).
Faţa superioară este liberă şi este acoperită de membrana ependimară. Limita externă este dată de şanţul talamostriat, care separă talamusul de nucleul caudat, acest şanţ fiind acoperit de vena talamostriată. Limita internă a feţei superioare este reprezentată de pedunculul anterior al epifizei. Faţa superioară este traversată de şanţul coroidian (care pleacă de la gaura lui Monro), care o divide în două porţiuni, una externă care corespunde trigonului cerebral, şi alta internă care corespunde plexurilor coroidiene. Cele două habenule delimitează posterior cu unghiul superointern al talamusului şi comisura albă posterioară triunghiul habenular, care conţine ganglionul habenular.
Faţa internă prezintă două părţi. O parte liberă reprezentând 3/4 din faţa internă, situată spre anterior, şi o a doua parte, tot liberă, care reprezintă 1/4 din această faţă situată spre posterior. Cele 3/4 anterioare formează peretele lateral al ventriculului III, la acest nivel unindu-se cu porţiunea de partea opusă prin comisura cenuşie. Cele 3/4 anterioare sunt limitate superior de formaţiunea habenulară, iar inferior de şanţul lui Monro. 1/4 posterioară corespunde în sus epifizei, iar în jos lamei cvadrigeminale. Pătrimea posterioară este extraventriculară.
Faţa inferioară corespunde dinainte înapoi următoarelor formaţiuni: infundibulul, tija hipofizară şi hipofiza.
Faţa externă este înconjurată de substanţa albă, şi răspunde anterior braţului posterior al capsulei interne, posterior fiind în raport cu segmentul retrolenticular al capsulei interne.
Extremitatea anterioară plasată în concavitatea nucleului caudat intră în raport cu stâlpii anteriori ai trigonului cerebral şi cu comisura albă anterioară. Între talamus şi stâlpii anteriori ai trigonului cerebral se delimitează gaura lui Monro prin care ventriculii laterali comunică cu ventriculul III.
Extremitatea posterioară voluminoasă este reprezentată de pulvinar, fiind situată pe corpii geniculaţi interni şi externi, sub spleniul corpului calos.
CONSTITUŢIE ŞI DIVIZIUNE
Talamusul este acoperit pe faţa superioară şi internă de un strat subţire de substanţă albă, numit strat zonal, şi de substanţa cenuşie subependimară.
Substanţa albă este formată din lame înguste ce separă nucleii voluminoşi. Stratul zonal îmbracă feţele ventriculare ale talamusului. Pe faţa medială peste stratul zonal se plasează o lamă subţire de substanţă subependimară care conţine nucleii paraventriculari. Pe faţa externă este acoperit de lama medulară externă (stria medulară externă). Lama medulară internă reprezintă o lamă cu dispoziţie verticală, care se împarte anterior şi posterior, constituindu-se astfel patru sectoare (un sector anterior, unul median, unul lateral şi unul posterior). Sectorul median şi cel lateral sunt subîmpărţite într-un grup dorsal şi altul ventral. Ca atare rezultă cinci grupe de nuclei. Primul grup de nuclei este reprezentat de nucleii talamici reticulaţi. Aceştia sunt răspândiţi pe suprafaţa exterioară a talamusului sau plasaţi între grupele de nuclei laterali şi mediali. Au mărime variabilă fiind formaţi din celule mici, hipercrome.
Nucleii talamici reticulaţi sunt împărţiţi în trei categorii: nucleii paraventriculari, (situaţi în jurul ventriculului III), nucleii reticulaţi laterali (de la nivelul lamei medulare externe), şi nucleii reticulaţi interlaminari (din lama
medulară internă). Nucleii talamici reticulaţi asigură relaţia între toţi nucleii şi sunt activatorii lor. Exercită o acţiune reglatoare difuză nespecifică şi de reglare a nivelului de conştienţă. Nucleii mediali reprezintă cel de-al doilea grup de nuclei şi se găsesc în apropierea nucleilor paraventriculari. Sunt formaţi dintr-o porţiune ventrală, alcătuită din nucleul medioventral (centrul median Luys), şi o porţiune dorsală mai voluminoasă. Porţiunea ventrală este în legătură cu nucleii învecinaţi, având rol în mecanismul integrării în timp ce porţiunea dorsală are conexiuni cu cortexul frontal, cu centrul median şi cu hipotalamusul, şi rol în menţinerea stării de veghe şi de alertă corticală. A treia categorie de nuclei este reprezentată de nucleul anterior. Este conectat cu corpii mamilari primind pe faţa sa inferioară fibrele ascendente ale
fasciculului mamilotalamic. Are rol în desfăşurarea vieţii emoţionale. Nucleii laterali reprezintă al 4-lea grup de nuclei. Ei formează un grup ventral şi un grup dorsal. Nucleii laterali ventrali sunt relativ voluminoşi, fiind în număr de 3:
anterior, intermediar şi posterior. Primii 2 sunt situaţi pe căile extrapiramidale, grupul latero-ventral anterior fiind în relaţie cu nucleii striaţi, iar grupul lateroventral intermediar reprezentând un releu pentru fibrele dentotalamice. Nucleul lateroventral posterior reprezintă un centru al somesteziei abordat de lemiscul medial, de tracturile spinotalamice, de fibrele gustative şi de fibrele trigemenului. Nucleii laterodorsali sunt în special nuclei de asociaţie. Se împart întrun grup laterodorsal anterior şi un nucleu laterodorsal posterior.
Al 5-lea grup de nuclei este reprezentat de nucleii posteriori, mai exact de pulvinar. Acesta primeşte fibre de la nucleii subiacenţi şi trimite fibre parietooccipitale.
În rezumat talamusul cuprinde:
a) nuclei neurovegetativi şi de activitate difuză de tip reticular: nucleii reticulaţi ai talamusului, paraventricular, centrul median Luys;
b) nuclei releu ai căilor extrapiramidale: lateroventral anterior şi intermediar;
c) nuclei în calea căilor cortipete: nucleul anterior, lateroventral posterior şi laterodorsal.
PEDUNCULII TALAMUSULUI
Talamusul realizează conexiuni în sens aferent sau eferent cu scoarţa cerebrală. Fibrele ce realizează aceste conexiuni pot fi comparate cu un evantai alcătuind aşa numita coroană radiată. În funcţie de orientarea spaţială a fibrelor acestei coroane se descriu grupări de fibre denumite pedunculii talamusului. Pedunculii sunt în număr de 5: anterior, superior, posterior, posterolateral şi inferolateral. Pedunculul anterior conectează nucleii anterior şi mediodorsal al talamusului cu ariile motorii şi premotorii din scoarţa lobului frontal. Pedunculul superior este format din fibre ce pleacă de la nucleii
lateroventral anterior, intermediar şi posterior precum şi de la nucleul laterodorsal distribuindu-se la scoarţa lobilor frontal şi parietal. Pedunculul posterior cuprinde radiațiile optice Gratiolet ce pleacă de la pulvinar şi ajung la scoarţa lobului occipital la ariile vizuale. Pedunculul posterolateral este constituit mai ales din fibre corticotalamice care formează o parte din fasciculul temporotalamic al lui Arnold. Se termină la faţa inferioară a pulvinarului şi în parte la nucleul laterodorsal.
Pedunculul inferolateral este format din fibre ce pleacă de la scoarţa lobului temporal ce se termină la pulvinar şi la nucleul laterodorsal.
FUNCŢIILE TALAMUSULUI
Se pot schematiza în 5 mari categorii:
1. funcţii vegetative prin grupul paraventricular;
2. funcţii integrative sau asociative corticale prin intermediul nucleilor de asociaţie. Leziunile nucleului mediodorsal provoacă tulburări de comportament, iritabilitate, tulburări ale vieţii afective;
3. funcţii de menţinere a tonusului şi a stării de vigilenţă corticală sau dimpotrivă de diminuare a activităţii corticale;
4. funcţia de releu senzitivosenzorial pe traiectul căilor senzitive exteroceptivă, proprioceptivă conştientă şi pe traiectul căilor senzoriale gustative, optice şi acustice;
5. funcţia de releu pe traiectul căilor motricităţii automate. Talamusul primeşte eferenţe cerebeloase pe care le modelează şi le proiectează pe scoarţa motorie şi premotorie a lobului frontal. Pe de altă parte talamusul este inclus în circuitul căilor motorii de autocontrol cortical.
CONEXIUNILE TALAMUSULUI
Talamusul este interpus între cerebel şi trunchiul cerebral pe de o parte şi scoarţa cerebrală pe de altă parte. Schematic conexiunile talamusului se realizează cu:
- scoarţa cerebrală;
- corpii striaţi;
- hipotalamusul;
- oliva bulbară;
- cerebelul;
- talamusul de partea opusă.
APLICAŢII CLINICE
Simptomatologia apărută în cazul unei leziuni talamice a fost grupată în sindroame în funcţie de grupele de nuclei afectate.
Durerea este simptomul caracteristic, dominant al sindromului talamic. Ea este uneori foarte intensă având caracter de arsură şi cu localizare difuză. Cel mai adesea are o pronunţată componentă afectivă putând fi provocată de orice stimul senzitiv sau senzorial. Tulburările de sensibilitate obiective pot fi superficiale sau profunde acestea din urmă mai pronunţate şi mai constante. Tulburările motorii şi de coordonare a mişcărilor sunt rezultanta cointeresării capsulei interne.
Tulburările vegetative sunt semnalate îndeosebi în leziunile ce interesează şi regiunile subtalamice.
HIPOTALAMUSUL
GENERALITĂŢI
Hipotalamusul (hipothalamus) se găseşte în porţiunea mijlocie a bazei creierului, într-o arie limitată anterior de chiasma optică şi posterior de marginea posterioară a corpilor mamilari. Este format dintr-un complex de nuclei ce constituie centrii coordonatori ai întregului sistem nervos organovegetativ. Prezintă conexiuni cu sistemul endocrin la nivelul său realizându-se întâlnirea dintre sistemele de reglaj nervos şi umoral al vieţii vegetative. Activitatea hipotalamusului este controlată şi adaptată în permanenţă la nevoile organismului prin aferenţe de origine corticală ce joacă un rol de activator sau de inhibator asupra hipotalamusului. Aferenţele senzoriale au rol în deşfăşurarea reflexelor vegetative.
Faţa externă a hipotalamusului are raporturi dinainte înapoi cu chiasma optică, infundibulul (tuber cinereum) şi corpii mamilari, iar faţa internă corespunde pereţilor anterior, inferior şi vârfului ventriculului III. Hipotalamusul este situat sub nucleii mediani ai telencefalului, în afara şi înapoia sa găsindu-se regiunea subtalamică. Lateral hipotalamusul este delimitat de bandeletele optice. Şanţul hipotalamic separă formaţiunile hipotalamice de faţa medială a talamusului.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Pe suprafaţa exterioară a encefalului hipotalamusul este reprezentat de formaţiunile situate în aria rombului interoptopeduncular. Formaţiunile vizibile pe suprafaţa exterioară a encefalului sunt:
- chiasma optică (chiasma opticum), situată în porţiunea anterioară a hipotalamusului
- tuber cinereum, lamă de substanţă cenuşie convexă situată posterior de chiasma optică şi anterior de corpii mamilari. De pe suprafaţa sa se desprinde tija pituitară care coboară oblic în jos şi înainte şi se continuă cu lobul posterior al hipofizei. Convergenţa celor două lame ale tuberului spre baza tijei pituitare realizează o depresiune numită infundibul.
- corpii mamilari, două proeminenţe albe rotunjite situate de o parte şi de cealaltă a liniei mediane. Posterior de corpii mamilari se găseşte o depresiune care corespunde spaţiului dintre cei 2 pedunculi cerebrali.
STRUCTURĂ
Trei fascicule anteroposterioare, pilierul anterior al trigonului, fasciculul mamilotalamic Vicq d´Azyr şi fasciculul habenulopeduncular Meynert împart hipotalamusul în două porţiuni, laterală şi mediană, în cea mediană găsindu-se majoritatea nucleilor.
1. Nucleii ariei laterale sunt slab individualizaţi fiind formaţi din celule de talie mijlocie. Funcţional prezintă aceleaşi acţiuni ca şi nucleii zonei intermediare a hipotalamusului median.
2. Nucleii ariei mediane se împart dinainte înapoi în nuclei ai regiunii anterioare, mijlocii şi posterioare.
a) Regiunea hipotalamică anterioară (supraoptică) cuprinde nucleii situaţi înaintea planului frontal trasat prin marginea posterioară a chiasmei optice. În această regiune întâlnim 4 nuclei:
- nucleul paraventricular (juxtatrigonal). Înconjură ca un manşon pilierul anterior al trigonului. Este format din celule mari cu proprietăţi neurosecretorii;
- nucleul preoptic situat sub comisura albă anterioară;
- nucleul ovoid;
- nucleul supraoptic situat în dreptul chiasmei optice. Este format din celule sferice cu proprietăţi neurosecretorii.
Nucleii regiunii anterioare conţin centri cu rol în reglarea secreţiei hormonilor ACTH, TSH, LTH.
b) Regiunea hipotalamică mijlocie (infundibulară) conţine nucleii situaţi la nivelul lui tuber cinereum între planul trasat prin marginea posterioară a chiasmei optice şi planul tangent la marginea anterioară a corpilor mamilari. Regiunea cuprinde 4 nuclei:
- nucleul hipotalamic posterior format din celule mici;
- nucleul dorsal;
- nucleul situat sub nucleul dorsal, dar mai aproape de linia mediană;
- nucleul inferior sau arcuat situat în planşeul ventricular la nivelul locului de emergenţă a tijei pituitare.
Nucleii regiunii mijlocii prezintă o activitate antagonistă faţă de regiunea anterioară. Stimularea acestei zone produce efecte periferice de tip simpatic: hipertensiune, tahicardie, piloerecţie, inhibarea peristaltismului gastrointestinal.
c) Regiunea mamilară cuprinde 3 nuclei. Aceştia sunt:
- Nucleul supramamilar;
- Nucleul mamilar;
- Nucleul premamilar.
Nucleii regiunii mamilare au conexiuni cu formaţiunile rinencefalice.
CONEXIUNI
Nucleii hipotalamusului reprezintă relee importante între diferitele
sisteme.
Aferenţele sosesc de la:
1. formaţia reticulată a trunchiului cerebral;
2. substanţa gelatinoasă periependimară;
3. corpul striat;
4. nucleii mediodorsali ai talamusului;
5. rinencefal;
6. arhicortex;
7. paleocortex.
Eferenţele se îndreaptă spre:
1. scoarţa cerebrală frontală;
2. grupul anterior al nucleilor talamici prin fasciculul mamilotalamic;
3. nucleii mediali ai talamusului;
4. sistemul somatomotor;
5. sistemul visceromotor;
6. formaţia reticulată;
7. hipofiză.
Hipotalamusul şi hipofiza constituie un complex anatomofuncţional caracterizat printr-o dublă relaţie hipotalamohipofizară: nervoasă pentru lobul posterior, vasculară pentru lobul anterior.
APLICAŢII CLINICE
Distrugerea zonei anterioare a hipotalamusului duce la diabet insipid. Distrugerea zonei mijlocii a hipotalamusului produce hipotermie, iar pe plan comportamental stări de apatie, somnolenţă, anorexie. Din afecţiunile mai frecvent întâlnite la nivelul hipotalamusului sunt de menţionat:
- diabetul insipid, prin lezarea nucleilor supraoptic şi paraventricular, caracterizat prin polidipsie (sete continuă ce duce la ingerarea unei cantităţi mari de lichide), poliurie (cantitate mare de urină), urină cu densitate scăzută;
- sindromul adiposogenital caracterizat prin obezitate şi infantilism sexual;
- tulburările funcţiei somn veghe constând în atacuri repetate de somn ce pot dura de la câteva minute la câteva săptămâni;
- epilepsia diencefalică.
EPITALAMUSUL
GENERALITĂŢI
Epitalamusul (epithalamus) este constituit din totalitatea formaţiunilor ce rezultă din porţiunea posterioară a veziculei diencefalice: epifiza, pedunculii epifizari şi formaţiunile învecinate.
EPIFIZA
Este considerată un organ neuroglandular cu acţiune gonadoinhibitorie de inhibiţie a funcţiei corticotrope hipofizare şi de inhibiţie tiroidiană. Produşii de secreţie epifizari sunt eliberaţi în urma acţiunii sistemului epitalamoepifizar. Celulele nervoase epifizare secretă un produs a cărui acţiune se exercită asupra nucleului habenulei, simultan cu incitaţiile sosite de la hipotalamus şi de la sistemul limbic.
RAPORTURI
Este situată posterior de vârful ventriculului III, sub spleniul corpului calos, între cei 2 coliculi cvadrigemeni superiori. Lamela epifizară inferioară se continuă cu comisura albă posterioară. Superior vine în raport cu venele lui Galien şi cu pânza coroidiană a ventriculului III, la nivelul segmentului transvers al fantei lui Bichat. Între învelişul său pial şi arahnoidă se realizează un larg spaţiu sibarahnoidian: cisterna ambiens.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Epifiza se găseşte pe linia mediană sub corpul calos şi are formă de con, cu o lungime de 7-8 mm şi o lăţime de 3-6 mm. Greutatea aproximativă a epifizei este de 0,15-0,2 grame. Are vârful orientat posteroinferior şi baza în sus şi înainte.
DESCRIEREA EPIFIZEI ŞI A PEDUNCULILOR SĂI
Epifiza are formă de con, prezentând un corp, o bază şi un vârf. Corpul este aplatizat de sus în jos, iar faţa sa superioară vine în raport cu bureletul corpului calos. Vârful epifizei este liber şi se găseşte deasupra coliculilor cvadrigemeni anteriori, iar baza este situată pe peretele posterosuperior al ventriculului III. Pedunculii epifizei sunt dispuşi în trei perechi, o pereche anterioară, una mijlocie şi una inferioară. Perechea anterioară se îndreaptă în afară către talamus urmându-l dinspre posterior spre anterior. Pedunculii anteriori se unesc cu pilierii anteriori ai trigonului şi se termină în hipotalamus. În unghiul format de aceşti pedunculi şi talamus se găsesc ganglionii habenulei. Pedunculii mijlocii pleacă de la baza epifizei, merg în afară pentru a delimita marginea posterioară a triunghiului habenular. Se pierd în talamus. Pedunculii inferiori coboară anterior de comisura albă posterioară şi se termină la talamus.
STRUCTURĂ
Suprafaţa exterioară a epifizei este învelită de o capsulă conjunctivovasculară dependentă de pia mater. Din această capsulă se desprind septe care pătrund în interiorul epifizei realizând stroma conjunctivă, de aspect reticular. Parenchimul epifizar este format din celule nervoase, celule epiteliale de tip secretor precum şi din celule gliale.
TRIGONUL HABENULAR
Este un mic câmp triunghiular plasat pe versantul posteromedial al pulvinarului, deasupra coliculilor cvadrigemeni. În aria acestui triunghi se observă o mică proeminenţă determinată de ganglionul habenului.
RAPORTURI
Trigonul habenular este delimitat lateral de marginea medială a pulvinarului şi de şanţul habenulei, iar medial de habenulă.
CONEXIUNI
Epifiza este în releu cu sistemul habenular. Ele formează complexul epitalamoepifizar comparabil cu complexul hipotalamohipofizar.
APLICAŢII CLINICE
În cadrul patologiei epifizare Lemasson distinge 4 tulburări endocrine:
- diabetul insipid;
- sindromul de hipopituitarism anterior;
- tulburările de secreţie ale aldosteronului;
- tulburările epifizogonadice.
METATALAMUSUL
GENERALITĂŢI
Este format din corpii geniculaţi laterali (corpus geniculatum laterale) şi din corpii geniculaţi mediali (corpus geniculatum mediale).
RAPORTURI
Sunt situaţi pe feţele laterale ale talamusului şi ocupă joncţiunea diencefalomezencefalică.
Corpii geniculaţi sunt nuclei care mărginesc lama patrulateră (lama cvadrigeminală) pe feţele laterale ale mezencefalului.
Corpii geniculaţi laterali sunt legaţi prin braţele conjunctivale superioare (brachium colliculi) de coliculii cvadrigemeni superiori (colliculus superior).
Corpii geniculaţi mediali sunt legaţi prin braţele conjunctivale inferioare de coliculii cvadrigemeni inferiori (colliculus inferior).
CONEXIUNI
La corpii geniculaţi laterali sosesc fibrele optice provenind de la tracturile optice, tracturi care se proiectează în aria 17 a lobului occipital prin radiaţiile optice Gratiolet. Fibrele retiniene venite prin tracturile optice traversează corpii
geniculaţi laterali pentru a ajunge prin intermediul braţelor conjunctivale superioare la nivelul striilor medulare.
Corpii geniculaţi laterali trimit eferenţe la pulvinar.
Comisura albă posterioară conţine fibre ce unesc corpii geniculaţi laterali.
Calea aferentă a reflexului fotomotor (ce constă în contracţia pupilei la stimulii luminoşi) trece prin corpii geniculaţi laterali.
La corpii geniculaţi mediali ajunge lemniscul lateral, cale cohleară care se proiectează prin fibrele talamotemporale Arnold în aria auditivă 41. De la corpii geniculaţi mediali pornesc fibre reflexe care prin intermediul braţelor conjunctivale inferioare ajung la coliculii cvadrigemeni inferiori.
VASCULARIZAŢIA DIENCEFALULUI
Principalele surse arteriale ce participă la irigarea talamusului sunt reprezentate de artera cerebrală posterioară şi artera coroidiană. Artera cerebral anterioară şi artera comunicantă posterioară participă în mai mică măsură la irigarea nucleilor talamici. Este de reamintit că între hipotalamus şi hipofiză sunt realizate conexiuni vasculare prin intermediul sistemului port hipofizar descris de Grigore T. Popa. Arterele hipofizare superioare se ramifică la nivelul extremităţii superioare a tijei pituitare (infundibul) şi la nivelul porţiunii tuberale a hipofizei într-o reţea capilară extrem de densă care realizează
raporturi cu fibrele fasciculului hipotalamohipofizar. Din această reţea pleacă venele porte care ajung la hipofiza anterioară unde se varsă în reţeaua capilarelor sinusoide a hipofizei anterioare formând astfel a doua reţea a sistemului port. Reţeaua capilară a hipofizei anterioare este drenată prin venele hipofizare laterale în circulaţia generală. Acest dispozitiv anatomic sugerează o curgere a sângelui de sus în jos în sens hipotalamohipofizar. Produşii de secreţie hipotalamică au astfel posibilitatea de a trece în circulaţie şi sunt transportaţi prin venele porte hipofizare spre lobul anterior al hipofizei. Diencefalul este drenat de venele cerebrale profunde.
Medici care tratează această afecțiune
Articole sugerate
Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.