Diabetul zaharat de tip 1
Diabetul zaharat de tip 1 sau diabetul juvenil

Diabetul zaharat de tip 1- cauze, evolutie, tratament

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală ce se declanşează atunci când pancreasul scade secreţia de insulină până ajunge la lipsa ei aproape totală, cu creşterea cantităţii de glucoză din sânge. Insulina este un hormon sintetizat de celulele beta din pancreas. Treptat, sub acţiunea sistemului imun (cel care ne apără de factorii nocivi din exterior care pătrund în organism), aceste celule ajung să fie distruse, iar sinteza de insulină să scadă cu mult sub cantitatea minimă necesară. Insulina este necesară pentru a introduce glucoza (pe care o luăm din alimente şi din depozitele nutritive ale organismului) în celule, unde este utilizată pentru producerea de energie.

Diabet zaharat de tip 1 – Incidența

Incidenţa acestei boli a crescut în ultimele decenii semnificativ datorită (în special) modificărilor factorilor de mediu şi (mai puţin) factorilor genetici (ce necesită mult mai mult timp pentru a se modifica în cadrul speciei umane).
De la un pacient la altul, riscurile de a face diabet zaharat de tip 1 diferă în funcţie de fondul genetic (dacă unul sau ambii părinţi suferă de diabet, însă nu este exclusă nici situaţia în care un/o bunic/ă sau mai mulţi suferă de aceeaşi boală).

Dacă mama suferă de diabet, riscul copilului este de 4%, iar dacă tatăl suferă de diabet, riscurile copilului sunt de 6%. Probabilitatea crește odată cu numărul de rude de gradul 1 ce suferă de această boală. În cazul gemenilor, unde unul dintre ei are diabet de tip 1, posibilitatea ca şi celălalt să-l dezvolte este mai crescută dacă sunt gemeni monozigoţi (gemeni identici – asemănare genetică de 100%) şi mai scăzută dacă sunt gemeni heterozigoţi (gemeni la care codul genetic este identic doar în proporţie de 50%).

Factorii de mediu

Factorii de mediu acţionează diferit în funcţie de cantitatea şi calitatea acestora, putând conduce în timp la dezvoltarea acestei boli chiar şi la pacienţii la care fondul genetic nu predispune (ale căror rude de gradul 1 nu suferă de această boală) şi crescând riscul de apariţie la pacienţii la care există un fond genetic marcat.
Aceste observaţii au dus în timp la statistici ce sugerează că 1 din 100 de oameni va face diabet de tip 1 pe parcursul vieţii fie mai devreme (în copilărie), fie mai târziu (la bătrâneţe).

Diabetul zaharat de tip 1 prin mecanism autoimun are la bază existenţa în organism a 4 tipuri de autoanticorpi. Cu cât o persoană prezintă mai multe dintre aceste tipuri de autoanticorpi, cu atât predispoziţia sa este mai mare (90% probabilitate de a dezvolta boala dacă există toate cele 4 tipuri – 90% probabilitate ca pacientul să facă diabet în următorii 8 ani, 70% probabilitate dacă există doar 3 tipuri).

Diabetul zaharat de tip 1 – Simptome

Simptomele diabetului zaharat de tip 1 sunt poliuria (urinat des şi în cantităţi mari), polidipsia (senzaţie continuă de sete), polifagia (senzaţie continuă de foame) şi scăderea sesizabilă în greutate în ciuda aportului crescut de alimente, dar şi senzaţie de oboseală, astenie fizică şi psihică, ameţeli, tulburări de vedere. Acestea apar din cauza creşterii concentraţiei de glucoză în sânge (hiperglicemie) şi incapacităţii de preluare a glucozei în celulele ce o folosesc intens: muşchi, creier şi ţesut adipos.

Aceste celule, pentru a funcţiona corect au nevoie în continuare de „combustibil”, iar glucoza neputând fi folosită, vor începe să folosească grăsimile pentru producerea energiei, iar acest lucru duce la apariţia în sânge a unei concentraţii crescute de corpi cetonici (produşi în urma utilizării grăsimilor) ce supun organismul unui mare risc – cetoacidoza, pentru care trebuie intervenit urgent. Simptomele cetoacidozei sunt respiraţia amplă, cu miros de mere fermentate (caracteristic), urmând scăderea poftei de mâncare, greaţă, vărsături, dureri abdominale, până la pierderea conştienţei şi comă diabetică cetoacidotică – reprezintă urgenţă medicală.

Diabet zaharat de tip 1 – Diagnostic

Se recomandă testarea glicemiei à  jeun (pe nemâncate) odată cu efectuarea celorlalte analize de rutină conform recomandării medicului. Dacă valoarea glicemiei pe nemâncate depăşeşte 100mg/dl se recomandă investigaţii suplimentare. Cu cât debutul bolii este sesizat mai devreme, cu atât riscul acestor complicaţii ameninţătoare de viaţă scade dacă pacientul îşi urmează tratamentul.

Diabet zaharat de tip 1 – Evoluţie

Se poate întâlni la toate vârstele, cu predominanţă la copii şi în rândul persoanelor sub 30 de ani, însă poate apărea şi la vârste înaintate (după 80 de ani). Dacă diabetul se descoperă după vârsta de 30 de ani acesta devine mai greu de diferenţiat de diabetul de tip 2 ce are un mecanism de apariţie diferit şi o abordare terapeutică diferită. Punctul de plecare al apariţiei bolii este propriul sistem imun care, din „dorinţa” de a proteja organismul de molecule şi microorganisme străine, ajunge să nu mai recunoască propriile elemente (celulele beta pancreatice), pe care le va ataca asemeni celor străine.

Evoluţia diabetului zaharat de tip 1 nu este una bruscă, ci se întinde pe o perioadă de câţiva ani, timp în care sistemul imun al pacientului formează anumite substanţe şi celule specializate ce distrug pas cu pas celulele beta pancreatice. În momentul apariţiei semnelor caracteristice bolii (poliurie, polidipsie, polifagie, pierdere în greutate), pancreasul pacientului mai conţine doar 10-20% din cantitatea normală de celule beta – abia în acest moment mulţi dintre pacienţi se prezintă la medic pentru investigaţii, punându-se diagnostic cert, însă debutul în sine al bolii (distrucţia ţesutului beta pancreatic) a început cu mult timp în urmă (câţiva ani).

E important ca pacientul să spună medicului la consultaţie dacă a suferit cu ani în urmă de boli virale, dacă au existat creşteri mari în greutate, sarcini, cum a evoluat pubertatea, dacă a trecut prin stress de mare intensitate sau dacă a avut contact cu substanţe toxice.

Factorii de mediu ce influenţează apariţia diabetului zaharat de tip 1

Alimentaţia (hipercalorică), prezenţa în organism de nitriţi, nitraţi şi derivaţii acestora, diverşi factori ce modifică sensibilitatea insulinei la locul de acţiune (pubertatea, sarcina, creşterea în greutate), o serie de virusuri (Coxsackie B, Epstein-Barr, rubeolic, urlian, retrovirusuri, rotavirusuri, varicelo-zosterian), stressul psihic intens, substanţele toxice (unele medicamente, otrăvurile). În alimentaţia noului-născut mai există ca factori de risc şi introducerea laptelui de vacă prea devreme, unele cereale, dietele cu conţinut proteic crescut, deficitul de vitamina D.

Alimentaţia

Aportul hipercaloric, ca orice exces, duce la probleme. Acumularea de ţesut adipos în exces, obezitatea, conduc la insulinorezistenţă. Pancreasul este nevoit să secrete suplimentar insulină pentru a face faţă cererii mari la nivelul ţesutului adipos (acesta fiind unul dintre ţesuturile care utilizează intens insulina). Astfel, celulele beta pancreatice sunt suprasolicitate şi ajung la epuizare.

Nitraţii, nitriţii şi derivaţii lor sunt substanţe ce se găsesc în numeroase alimente şi în apa de băut şi accentuează procesele de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 1.
Persoanele cu o alimentaţie bogată în proteine de origine animală prezintă un risc mai mare decât cei care consumă puţine sau deloc produse de acest fel (carne, lapte, ouă).

Infecţiile virale

Virusurile declanşează sistemul imun şi determină leziuni ale membranelor celulelor beta pancreatice, ceea ce contribuie la distrugerea lor.

Infecţiile din timpul sarcinii

Anumite studii au arătat că infecţiile din cursul sarcinilor pot avea efect benefic asupra fătului întrucât sistemul imun al mamei este „ocupat” cu produsul infecţios dar pot influenţa şi negativ, declanşând la făt răspunsul imun al acestuia, ceea ce declanşează diabetul.

Vârsta mamei, efecte şi complicaţii asociate

Mamele cu vârstă mai mare de 35 de ani la momentul sarcinii reprezintă un factor de risc pentru nou-născut. Incompatibilitatea de grup sangvin dintre mama cu grup 0 şi copilul cu grup A, naşterile prin cezariană sau care prezintă complicaţii, fluctuaţiile mari de greutate pe timpul sarcinii şi tensiunea arterială crescută a mamei reprezintă, de asemenea, factori de risc.

Alăptarea la sân, laptele de vacă, cerealele

S-a dovedit ştiinţific faptul că laptele matern reprezintă cea mai bună hrană pentru nou-născuţi, asigurând tot necesarul pentru creştere şi dezvoltare optimă în primele luni de viaţă. Riscul de apariţie a diabetului zaharat scade dacă nou-născutul este hrănit la sân un timp mai îndelungat.

Laptele de vacă introdus în alimentaţie prea devreme (înainte de 4 luni) creşte riscul de a dezvolta boala prin faptul că sistemul imun al nou-născutului va dezvolta autoanticorpi împotriva proteinelor prezente în laptele de vacă (acest exces de proteine de care nou-născutul nu are nevoie îi poate face mai mult rău decât bine). Evident, acest factor este mai important la cei cu predispoziţie genetică crescută şi mai puţin important la cei cu risc scăzut de a dezvolta diabet de tip 1. Nu toţi cei hrăniţi cu lapte de vacă vor face diabet.

Chiar şi mamele care alăptează pe termen mai lung sunt favorizate faţă de cele care nu alăptează sau alăptează puţin fiindcă acest proces ajută la scăderea în greutate şi prevenirea obezităţii. Astfel, secreţia de insulină a mamei revine la valorile de dinainte de sarcină, întrucât în timpul sarcinii secreţia a crescut iar utilizarea insulinei în celule a scăzut (nivelul de insulină în sângele femeii gravide este mai crescut decât cel normal). Astfel poate apărea diabetul gestaţional, cu caracter temporar pe parcursul sarcinii.

Cerealele

Glutenul din cereale este elementul declanşator al bolii celiace (boală autoimună) la persoanele predispuse. Copiii predispuşi genetic la diabet zaharat tip 1 care au primit prea devreme sau prea târziu cereale prezintă risc crescut pentru dezvoltarea acestuia. S-a demonstrat că perioada optimă de introducere a cerealelor în alimentaţia lor este la vârsta de 4-6 luni (perioadă în care sistemul lor imun este pregătit suficient, iar cantitatea de cereale introdusă în alimentaţie nu este excesivă).

Deficitul de vitamina D

Vitamina D poate fi considerată un imunosupresiv (reduce activitatea sistemului imun), prevenind dezvoltarea bolilor autoimune.
Pe perioada sarcinii este bine ca mamele să nu sufere acest deficit, fiindcă pot predispune fătul la boli autoimune (inclusiv diabet zaharat de tip 1).

Pubertatea

Această perioadă este marcată de modificarea importantă a nivelurilor de hormoni, existând predispoziţia la creşterea în greutate, apare dezechilibrul dintre valoarea glucozei în sânge şi eficacitatea insulinei în celulele în care acţionează (tendinţa la insulinorezistenţă). În această perioadă se indică exerciţiul fizic şi o alimentaţie corectă şi moderată.

Stressul

Insulina este unul dintre hormonii „de stress” ai organismului (care-l ajută să facă faţă în situaţii critice). Stressul fizic şi psihic de lungă durată şi de mare intensitate suprasolicită celulele beta ale pancreasului.

Complicaţiile diabetului zaharat de tip 1

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală problematică în sensul că existenţa acesteia creşte riscul de dezvoltare a altor boli care, prin asociere, conduc spre deces dacă nu se urmează tratamentul („Ucide uşor şi lent”). Fiind o boală ce implică sistemul imun, aceasta poate pune problema afectării autoimune şi a altor organe (precum tiroida – tiroidita autoimună), dar şi transmiterea la descendenţi a bolilor autoimune (inclusiv diabet zaharat tip 1).

Tratamentul in diabetul zaharat de tip 1

Pacienţii cu diabet zaharat tip 1 răspund la tratamentul cu insulină administrată injectabil, problema acestei boli fiind, practic, lipsa secreţiei insulinei proprii. Cât timp se menţine un echilibru bun între insulina administrată şi cantitatea de glucoză din sânge, evoluţia pacientului este favorabilă şi sunt prevenite, astfel, complicaţiile cauzate de hiperglicemie (de cantitatea crescută de glucoză în sânge): afectează vasele de sânge şi nervii de la nivelul întregului organism, dar mai ales cele din structura organelor sensibile: creier, rinichi, ochi.

Diabeticii în stadiu avansat pot ajunge să nu mai simtă atingerile fine, durerea, temperaturile foarte crescute sau foarte scăzute din cauza afectării nervoase (neuropatia diabetică). Unele părţi ale corpului, în special picioarele vor suferi din cauza afectării vaselor de sânge (angiopatia diabetică) întrucât acestea nu mai primesc sânge suficient. Astfel, dacă există răni la acest nivel vindecarea lor va întârzia să apară.

Ochii vor suferi şi ei din cauza afectărilor vasculare, ajungând chiar la pierderea vederii, iar rinichilor le scade mult funcţia (nefropatia diabetică) prin suprasolicitarea de a filtra şi reabsorbi cantităţi mari de glucoză (care se găseşte în sângele ce ajunge la rinichi).
Este important de făcut diferenţa între diabetul zaharat de tip 1 şi cel de tip 2, întrucât cel de tip 2 nu răspunde la tratamentul cu insulină, existând alt mecanism prin care s-a produs boala.

Odată ce s-a pus diagnosticul de diabet zaharat, pacientul nu trebuie să neglijeze prezenţa acestuia şi este indicat să se controleze periodic sub îndrumarea medicului, să stabilească cu acesta şi să urmeze un plan terapeutic.

Autor: Marcu Malvina- UMF Carol Davila

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!