Dermatofiţiile pielii glabre – infecţii cutanate fungice

Generalităţi

Dermatofiţiile reprezintă afecţiuni localizate la nivelul pielii determinate de fungi (ciuperci) şi anume de dermatofiţi. Toate afecţiunile din această categorie poartă denumirea generică de tinea, la care se adăugă localizarea anatomică sub forma unui termen latin – de exemplu: tinea manuum este o infecţie fungică localizată la nivelul mâinii. Dermatofiţiile nu reprezintă infecţii grave, dar sunt de cele mai multe ori inestetice şi greu de suportat datorită pruritului caracteristic.

Dermatofiţiile pielii glabre reprezintă infecţii fungice localizate în zone ale corpului lipsite de fire de păr. Localizarea lor este de cele mai multe ori superficială, iar cel mai întalnite forme în practica medicală sunt tinea pedis şi tinea cruris.

Ce sunt dermatofiţii?

Dermatofiţii sunt organisme eucariote pluricelulare. Ei reprezintă un grup de fungi (ciuperci) pluricelulari ce  utilizează keratina ca element nutritiv şi afectează zonele superficiale ale corpului. Principalii agenţi etiologici implicaţi în producerea dermatofiţiilor fac parte din genurile: Epidermophyton, Tricophyton şi Microsporum.

În funcţie de calea de infectare, fungii pot fi de 3 tipuri:

  •           Antropofili – in acest caz infecţia se răspândeşte de la o persoană la alta;
  •           Zoofili – infecţia se transmite de la animal la om;
  •           Geofili – infecţia se transmite din sol la om.

Clasificarea infecţiilor cutanate fungice

În funcţie de localizare, infecţiile fungice cutaneo-mucoase pot fi împărţite în:

  •           Dermatofiţiile pielii glabre – leziuni fungice ale pielii lipsite de păr;
  •           Dermatofiţiile pielii cu păr;
  •           Onicomicoze – infecţie de tip fungic a unghiei;
  •           Dermatofitide (micide) –  leziuni cutanate apărute la distanţă de un focar micotic.

Dermatofiţiile pielii glabre

1. Tinea corporis

Localizare: trunchi, picioare, mâini, gât.

Vârsta la care apare: orice vârstă.

Etiologie: Trichophyton rubrum, Microsporum canis, Trichophyton tonsurans.

Transmitere: contact direct cu gazda sau autoinoculare din alte părţi infectate ale corpului (de exemplu după atingerea unui picior afectat de tinea pedis sau a capului în cazul tineei capitis).

Manifestări clinice:

  •           Leziuni inelare sub forma unor zone de piele crăpată, de culoare roşie- maronie, bine delimitate, cu aspect caracteristic: centrul leziunii care are tendinţa la vindecare şi periferia este uşor reliefată, mai intens colorată, numită şi ,,margine activă”;
  •           Leziunile pot fi unice sau multiple;
  •           Simptomele pot varia foarte mult: unii pacienţi pot fi asimptomatici, pe când alţii pot prezenta mancărimi intense.

2. Tinea cruris

Localizare: pliul inghinal (numit si pliu crural).

Factori favorizanti: Tinea cruris este favorizată de umezeală şi căldură, astfel este mai frecventă la persoanele obeze sau la cele care poartă haine foarte strâmte.

Vârsta la care apare: adultă.

Etiologie: Trichophyton rubrum, Trichophyton mentagrophytes.

Transmitere: autoinoculare din alte părţi infectate ale corpului- de exemplu in urma atingerii unui picior afectat de tinea pedis.

Manifestări clinice:

  •           Zone bine delimitate de piele de culoare roşie-maronie, cu tendinta la descuamare, crăpare, cu aspectul carateristic: centrul leziunii are tendinţa la vindecare şi periferia este uşor reliefată;
  •           Suprafaţa leziunii nu prezintă scuame, dar se poate depista o fisură centrală;
  •           În periferia leziunii se pot găsi pustule sau noduli;
  •           Leziunile pot fi unice sau multiple şi sunt însoţite de mancărimi intense.

3. Tinea faciei (tinea facialis)

Localizare: pielea feţei, cu excepţia mustăţii şi bărbii.

Vârsta la care apare: de obicei in copilărie.

Etiologie: Trichophyton rubrum, Trichophyton tonsurans, Trichophyton mentagrophytes, Microsporum canis.

Transmitere: autoinoculare din ale părţi infectate ale corpului (de exemplu atingerea feţei după atingerea piciorului afectat de tinea pedis) sau prin atingerea unor animale infectate.

Manifestări clinice:

4. Tinea manuum

Localizare: in palmă, de obicei unilateral (la nivelul mâinii dominante), dar poate fi şi bilaterală.

Factori favorizanti: Tinea manuum se întâlneşte frecvent la lucrătorii în alimentaţie, în special la cei care lucrează în procesul de macerare.

Transmitere: autoinoculare din ale părţi infectate ale corpului (de exemplu picior in cazul tineei pedis) sau transmitere de la un animal parazitat: urechile pisicii pot fi o sursă a infecţiei.

Manifestări clinice:

  •           Zone de piele uscată, de culoare roşie sau maronie, cu localizare uni sau bilaterală, bine delimitate, însoţite de mancărimi intense;
  •           Tinea manuum poate îmbrăca 3 forme:
    •           Hiperkeratozică – caracterizată de prezenţa unor scuame groase şi fisuri;
    •           Exudativă – caracterizată de apariţia unor băsici pline cu lichid;
    •           Uscată  – caracterizată de prezenţa unor scuame fine.

Prognostic: durata acestei afecţiuni poate varia de la luni la ani de zile şi poate avea tendinţa la cronicizare.

5. Tinea pedis sau ,,piciorul de atlet”

Localizare: la nivelul piciorului.

Factori favorizanti: Tinea pedis este favorizată de încălţămintea neadecvată (precum în cazul sportivilor) sau de prezenţa unei insuficienţe venoase cronice.

Vârsta la care apare: adultă (20-50 de ani cel mai fecvent), extrem de rar la copii.

Etiologie: Trichophyton rubrum, Trichophyton mentagrophytes, Epidermophyton floccosum.

Transmitere: inoculare directă favorizată de mersul fără încălţăminte (desculţ) pe podele contaminate.

Manifestări clinice:

  •           Zone de piele crapată sau care se cojeste, bine delimitate, însoţite de mancărimi intense.
  •           Tinea pedis poate îmbrăca la rândul său mai multe forme:
    •           Forma hiperkeratozică (numită şi ,,piciorul în mocasin”) – este caracterizată de o zonă rosie bine delimitată, însoţită de papule de dimensiuni reduse şi scuame albe. Datorită distribuţiei la nivelul tălpii şi marginilor laterale ale piciorului mai este cunoscută şi sub denumirea de ,,picior în mocasin”;
    •           Forma intedigitală – apare cel mai frecvent între degetul 4 şi 5 de la picior şi se asociază cu infecţie bacteriană;
    •           Forma exudativă (buloasă) – este caracterizată de apariţia unor băşici pline cu un lichid clar.

Prognostic:  Forma hiperkeratozica a tineei pedis tinde să se cronicizeze în absenţa unei profilaxii secundare şi este dificil de eradicat.

Cum se pune diagnosticul de tinea?

În cele mai multe cazuri, dermatofiţiile pielii glabre se pot diagnostica după efectuarea unui examen fizic. Aspectul caracteristic al leziunii şi localizarea pot fi de ajuns pentru medic. Cu toate acestea, există cazuri în care pacientul necesită o serie de investigaţii:

Examenul microscopic

Diagosticul de certitudine comun tuturor dermatofiţiilor este cel de laborator. Se recoltează prin raclare o probă de la nivelul leziunii – este indicată raclarea zonei periferice, deoarece acolo se află cea mai mare cantitate de fungi. Se acoperă preparatul cu o soluţie cu hidroxid de potasiu (KOH) pentru aproximativ 30 de minute, apoi se examinează la microscop. Paraziţii sunt recunoscuţi datorită aspectului caracteristic.

Examenul cu lampa dermatologică Wood

Acest test diagnostic constă în examinarea pielii cu ajutorul unei lămpi care emite raze ultraviolete de tip A. Analiză nu este dureroasă şi nu determina arsuri. Rezultatul este pozitiv în cazul în care se observă o fluorescentă galben – verde la nivelul zonei afectate.

Cultura fungică

Deşi este principalul test de diagnostic, datorită preţului ridicat şi a creşterii lente a fungilor pe culturi este rar utilizat. Majoritatea ciupercilor pot ajunge şi la 4 săptămâni pentru a putea fi identificate în mediile de cultură. De aceea, acest tip de examinare este utilizat în cazurile în care trebuie luat în considerare un tratament de lungă durată.

Biopsie

Realizarea unei biopsii poate ghida tratamentul atunci când diagnosticul este dificil de stabilit, infecţia nu răspunde la tratamentul iniţial sau examenul microscopic este negativ.

Diagnostic diferenţial

Diagnosticul diferenţial al tineei poate crea dificultăţi datorită multiplelor forme pe care aceasta le poate îmbrăca. Astfel, diagnosticul diferenţial se poate face cu:

Tratamentul infecţiilor cutanate fungice

Tratamentul medicamentos este stabilit de medic după diagnosticarea formei de dermatofiţie. Acesta poate recomanda:

  •           antifungice topice: creme sau unguente cu imidazoli (clotrimazol, miconazol, ketoconazol), naftifina, terbinafina etc.
  •           antifungice sistemice;
  •           antihistaminice: ajuta la ameliorarea pruritului;
  •           agenţi keratolitici: utili în anumite forme ale infecţiilor fungice (precum forma kiperkeratozica a tineei pedis);
  •           glucocorticoizi: pot fi indicate în anumite forme severe ale bolii.

Durata tratamentului se adaptează în funcţie de evoluţia leziunii, dar acesta trebuie continuat până la vindecarea clinică şi negativarea testelor micologice.

Pe lângă tratamentul medicamentos, este indicată menţinerea unei igiene riguroase, dar şi fierberea lenjeriei. Se mai poate utiliza soluţia de clotrimazol pentru a pulveriza pe lenjerie sau haine infectate.

Prevenirea dermatofiţiilor

  •           Nu împrumutaţi obiecte de igienă personală altora (haine, prosoape, lenjerie etc.) întrucat fungii se pot transmite usor de la o persoană la alta;
  •           Nu purtaţi haine foarte strâmte;
  •           Evitaţi contactul cu animale care pot purta fungi (de exemplu cele care prezintă zone lipsite de blană sau păr);
  •           Spălaţi părul şi hainele în mod regulat.

Comentarii

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!